There was an error in this gadget

Wednesday, March 2, 2011

Jenant de trist.

Se dedică lui Ma’asei Merkavah


40% din respondenţii sondajului „Monitorul Euro-asiatic”, efectuat de casa de sondaje „CBS-AXA” de la Chişinău au declarat că şi-ar dori ca Republica Moldova să se unească cu Rusia şi doar 5% - cu România.

28 la sută şi-ar dori unirea cu Uniunea Europeană, alţi 28% nu-şi doresc ca Moldova să se unească cu vreo ţară. 7% optează pentru unirea cu Ucraina; 4% cu Bielarus şi 2 la sută cu Kazahstan. Câte un procent din persoanele chestionate au spus că doresc unirea Moldovei cu Azerbaigeanul, Kârgâzstanul, Tajikistanul, Uzbekistanul, Turcia, Georgia şi cu Armenia.

Întrebaţi dacă ar avea posbilitatea să alegă o altă ţară, 29,3% dintre respondenţi au declarat că ar dori să trăiască în UE; 19,5% - în grupul de ţări Rusia, Ucraina, Balarus şi Kazahstan. 8,4 la sută au spus că îşi doresc să trăiască în URSS, iar 28,1% au declarat că nu doresc să-şi schimbe ţara.

Sondajul („Monitorul Euro-asiatic”) a fost efectuat pe un eşantion de 1030 persoane, cu o marjă de eroare de ±3%. Cercetarea a fost efectuată în perioada 28 ianuarie-8 februarie în 64 de localităţi.

(Aia de sus e ştirea. Seacă şi relevantă. Acum vine un pic de preambul) Casa de sondaje CBS-AXA este recunoscută în spaţiul moldav pentru obiectivitatea şi relevanţa sondajelor effectuate în decursul anilor dar şi pentru colaborarea îndelungată cu Gallup. Directorul executiv al acestei instituţii, Ion Jigău a avut afilieri politice cu social-liberalismul moldovenesc, curent politic adus în spaţiul moldav de Oleg Serebrian, dar convingerile politice domniei sale s-au aflat mult mai la dreapta scenei politice decît academismul domnului Serebrian, Jigău fiind membru marcant al Partidului Forţelor Democrate din Moldova condus în anii 90 de poetul Valeriu Matei.

Am trecut în revistă background-ul conducătorului acestei instituţii de cercetări sociologice din Republica Moldova pentru a scoate în evidenţă faptul că datele culese de pe lunecosul teren basarabean arată exact aşa.

Pe un site de socializare, un exponent al elitelor bucureştene, profesor universitar la una din prestigioasele instituţii de învătamînt superior ale spaţiului românesc, întreba cu mîhnită retorică cît a plătit preşedintele comuniştilor moldoveni pentru această ştire.

(Din acest moment vin comentariile. Cine nu are nici un păcat să arunce primul piatra.) Ştirea de mai sus vine ca un duş rece peste capetele înfierbântate ale celor care mai cred în relevanţa discursului unionist impus opiniei publice româneşti la începutul deceniului nouă de Corneliu Vadim Tudor. Pentru personalităţile politice liberale din Republica Moldova, care au confiscat în ultimii doi ani tradiţionalul mesaj unionist al creştin democraţilor moldoveni, ştirea incomodează. Căci nu dă bine pentru publicul larg. Atît din interiorul cît şi din exteriorul Republicii Moldova.

28 la sută şi-ar dori unirea cu Uniunea Europeană, alţi 28% nu-şi doresc ca Moldova să se unească cu vreo ţară. Afirmaţia poate fi tradusă ca fiind modul de percepţie al patriotismului în comparaţie cu percepţia faţă de Uniunea Europeană. Procentajul mare al respondenţilor care îşi doresc menţinerea acestui status quo poate fi rezultatul cuantificat al activităţii de construcţie al statului moldav, activitate desfăşurată de către PCRM. Acest rezultat ascunde în el o potenţială atitudine negativă faţă de alte valori, fie ele şi europene.

(Alte priviri. Alte unghiuri.) Deputatul PCRM, Igor Dodon crede că unele componente din AIE deja pregătesc opinia publică pentru posibile falsificări în alegerile locale din acest an, şi încearcă să pregătească societatea moldavă pentru perspectiva unor eventuale noi alegeri parlamentare anticipate, sugerându-se că în cadrul acestora AIE ar câştiga detaşat..

Deputatul PCRM a menţionat că Centrului de Investigaţii Sociologice şi Marketing, care a făcut public sondajul, este apropiat Partidului Democrat şi are scopul de a înşirui nişte date conform cărora, dacă în curând ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, AIE ar obţine o majoritate confortabilă, care i-ar permite să aleagă şeful statului.

Dodon afirmă că aluzia transmisă de PD prin intermediul acestui sondaj ar fi următoarea – “ decât să se accepte acum soluţia votului ethnic inaintata de PCRM, ar fi mai raţionale alegerile anticipate, de pe urma cărora Marian Lupu să-şi încerce iarăşi norocul la funcţia de preşedinte.” Potrivit lui Dodon rezultatele sondajului, încurajează electoratul de dreapta să accepte anticipatele, iar pe de altă parte, rezultatele acestuia s-ar constitui într-un element suplimentar de presing asupra comuniştilor, cărora li se explică prin cifre: „Dacă nu votaţi candidatul impus de AIE, noi suntem gata să mergem la anticipate făcându-vă pe voi, comuniştii, vinovaţi de noua criză politică şi pregătim de pe acum cetăţenii că PCRM ar putea fi perdantul categoric al acestor anticipate”.

Dodon spune că un alt obiectiv care s-a urmărit prin prezentarea datelor acestui sondaj a fost de a crea o impresie generală favorabilă Alianţei pentru Integrare Europeană în ajunul alegerilor locale. "Datele prezentate vor să demonstreze că partidele din AIE sunt în creştere de popularitate, în timp ce PCRM e în scădere, deci oamenii din teritoriu, candidaţii serioşi la funcţia de primar şi consilieri, ar trebui să facă concluziile de rigoare, în baza datelor sondajului, şi să candideze pe lista formaţiunilor de la guvernare, cu şanse reale", a mai precizat Igor Dodon.

Potrivit Centrului de Investigaţii Sociologice şi Marketing "CBS-AXA", potrivit căruia, dacă duminica viitoare ar fi organizate noi alegeri anticipate, 29% din populaţia Republicii Moldova afirmă că ar vota PCRM. Pentru PLDM ar vota 24 %, pentru PD-12 %, iar pentru PL-6%. AMN nu ar trece pragul electoral, întrucât ar acumula doar 1 % din voturile cetăţenilor.

(Postfaţă. Emotivă.)

Umila opinia a semnatarului acestor rînduri spune că în momentul în care numai 5% din respondenţii acestei cercetări sociologice ar prefera o potenţială unire cu statul român, cineva ar trebui să fie tare incomodat. Mă refer la o serie de decidenţi politici de pe la niscaiva departamente guvernamentale bucureştene. După 20 de ani de intense eforturi financiare făcute de statul român pentru implementarea unor politici de deşteptare spirituală a populaţiei dintre Prut şi Nistru, politici care ar fi trebuit să construiască în societatea moldavă percepţii culturale şi identitare româneşti, cercetările sociologice efectuate ne arată că doar 5% din respondenţi îşi doresc unirea cu România. E deranjant. Jenant şi trist. Nu sunt deranjat de faptul că banii mei sau ai părinţilor mei sau ai altor cetăţeni români au fost viraţi prin intermediul unor departamente ale Guvernului, unor asociaţii culturale din Republica Moldova. Nu sunt deranjat, căci şi alte state europene practică astfel de politici culturale pe teritoriile suverane ale altor state. Sunt deranjat însă de eficacitatea scăzută a acestor politici. Sunt deranjat de potenţialitatea ridicată a faptului ca acei bani sa fi cunoscut alte destinaţii decît cele iniţiale. Sunt deranjat de faptul că icoane ale culturii româneşti din Basarabia, beneficiare ale susţinerii financiare venite şi din buzunarul meu, continuă să fie amorţite în aceste proiecte. Amorţit dormitoare. Deranjează incapacitatea şi impertinenţa acestor beneficiari. Deranjează absurdul decidenţilor în a insista pe implementarea unor proiecte ameţite care nu dau nici un efect. Asta deranjează. Şi e jenant de trist.

Tuesday, March 1, 2011

Mică, domnule! Prea mică.

O privire aruncată pe structura etnică a societăţii moldave ne arată că din totalul de trei milioane trei sute de mii de locuitori doar două milioane şi jumătate se identifică ca moldoveni deci şi potenţiali vorbitori de limbă română căci oricum aceştia cunosc şi limba rusă restul, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari etc. Ceea ce înseamnă că toţi aceştia, o nimica toată de 800 de mii de locuitori, sunt adânc trăitori în alte realităţi politice decît cele ale Chişinăului oficial şi sunt vorbitori doar ai limbii ruse. Virtuale sau nu aceste trăiri ale alogenilor sînt existente în spaţiul Pruto-nistrean dar în acelaşi timp sunt percepute eronat de către icoanele comentatoare ale politicilor moldave ce stau şi vegetează prin birourile bucureştene.

Aflaţi de mai mult timp sub semnul unei sancţiuni politice venită de la Kremlin, decidenţii politici din România, continuă să aibă blocată relaţia bilaterală cu Federaţia Rusă. Acestă înţelegere a faptului că decizia politică în relaţia bilaterală româno-rusă este îngheţată, duce spre înţelegerea un alt specific al spaţiului CSI, deci şi al spaţiului dintre Prut şi Nistru, acela că, pentru afaceri, dar mai ales pentru afacerile politice, în spaţiul CSI trebuie să ai agrementul politic al Moscovei. Ceea ce înseamnă că atunci când mergi în Est, spre implementarea unui proiect mai amplu trebuie să ai un OK primit.

Permanentizarea crizei politice din Republica Moldova, ne face să credem că în aprilie 2009, momentul începerii schimbărilor politice moldoveneşti, OK-ul politic pentru schimbare, nu a fost obţinut. sau dacă a fost obţinut, nu a fost unul ferm. Ultimele evoluţii de pe scena relaţiilor bilaterale ruso-române, refuzul ministrului de externe rus de a se întâlni cu omologul său de la Bucureşti, confirmă odată în plus, că statul român nu are nici un canal de comunicare cu Moscova. Unicul canal de comunicare al decidenţilor politici români cu factorii de decizie ruşi a fost şi mai este intermediat de unii actorii politici de la Chişinău, ei fiind prezenţi şi în actuala alianţă de guvernământ din Republica Moldova.

La 1 septembrie preşedintele român Traian Băsescu solicita ambasadorilor români acreditaţi în capitalele eoropene prin să explice în mod plauzibil sprijinul arătat de statul român, alianţei de guvernămînt din Moldova. Putem doar presupune că adevăratul motiv al izbucnirii războiului politic între PDM şi PLDM ţine şi de dragostea arătată de către şeful de la Cotroceni pentru una sau pentru cealaltă componentă politică a guvernării. Căci despre dragostea arătată de Bucureştiul oficial faţă de liderul liberalismului moldav, nu se pune problema. Riscăm să înotăm şi mai în adînc şi să afirmăm că declaraţiile beligerante ale celor doi lideri politici de la Chişinău sînt făcute şi din gelozie.

Un bun amic descria realitatea în care se află în prezent statul român în următorii termeni : “Nimeni, niciodată, nu a vrut cu adevărat să aibă o Românie puternică în această zonă, chiar dacă din motive diferite. Ucraina rămâne cel mai rece şi impredictibil vecin al României, cu care statul român nu a avut relaţii cordiale, practic, niciodată. Polonia e un jucător gelos şi care vrea să fie un actor important în zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, fie că e vorba de Belarus, Ucraina sau chiar Republica Moldova! Ungaria la fel, şi cu toate că nu are nici o treabă în Republica Moldova, şi-a găsit urgent roluri cheie acolo. Nici Bulgaria nu moare de nerăbdare să ne vadă influenţi la Marea Neagră, iar Turcia şi-a întrerupt relaţiile cu Bucureştiul când a simţit că România vrea să îi ştirbească influenţa la Marea Neagră. Una peste alta, România deranjează aici pe foarte multă lume dacă vrea să-şi manifeste potenţialul.” Perfect adevărat.

Potenţialul artei diplomatice a statului român poate fi net superior prin o cercetare şi înţelegere mai subtilă a comunităţilor etnice care sînt prezente în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Concentrarea mare de minorităţi etnice din Republica Moldova poate oferi think tank-urilor de la Bucureşti axate pe cercetarea politicilor estice, cheile de acces către înţelegerea enigmelor din cea de a treia Romă. Nu am observat însă să existe vreun minim semnal din care să reiasă că la modul onest se doreşte o cunoaştere a realităţilor cu care se confruntă cetăţenii moldoveni vorbitori de limbă rusă. Nici un abecedar românesc nu a fost oferit comunităţii găgăuze, nici un manual nu a fost oferit comunităţii de ucraineni sau bulgari. În general minorităţile etnice din Republica Moldova, din birourile de pe malul Dîmboviţei, sînt privite prin prisma vechilor idei de potenţială coloană a cincea.

Investitorii ruşi care au intrat în economia românească sunt buni intraţi. Iar la bunăvoinţa Bucureştiului oficial, aceşti investitorii, aduşi în România prin canalele de comunicare deţinute de politicieni de la Chişinău, care deşi au promis multe şi-au luat în schimb procentele de intermediere, nu au adus nici binecuvântările Maicii Rusii pentru afacerile politice din Moldova, şi nici recunoaşterea potenţialului geopolitic românesc în regiune. Bătălia care se dă în spaţiul public chișinăuian, e una care depăşeşte mica gâlceavă politică moldovenească. Ce se întâmplă la Chişinău semănă mai mult cu o reglare de conturi între cei care au promis Bucureştiului bunăvoinţa Moscovei, cu cei care au susţinerea lui tacită.

Continuu să afirm că întreaga criza politică în care se află societatea moldavă se datorează în primul rînd lipsei de articulaţie şi continuitate a politicii externe româneşti faţă de complexitatea etno-politică în care stă plasată Republica Moldova. Şi asta în condiţiile în care statul român a schimbat în ultima perioadă patru sau cinci miniştrii de externe. Aşa cum bine se remarca în presa de la Bucureşti nu poţi cere performanţă pe spaţiul moldav unui ministru care ocupă această funcţie doar un an. Aceste gafe ale diplomaţiei române reprezintă plata pe care preşedintele Băsescu o dă pentru propria incompetenţă şi necunoaştere a realităţilor moldoveneşti şi nu reprezintă o urmare a unor conspiraţii geopolitice îndreptată către Bucureşti. Intrigile politice de la Bucureşti se află singure într-o nesfârşită conspiraţie a neputinţelor lor...

Rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din toamna anului trecut, au arătat, din nefericire, că miza Bucureştiului, ca de obicei, a fost greşită, iar alianţa de guvernare de la Chişinău, în ciuda tuturor eforturilor posibile şi inposibile depuse, face cu greu faţă provocărilor. Şi parcă, îţi vine să întrebi, oare nu cumva viziunea decidenţilor români asupra scenei politice moldoveneşti este prea mică pentru un război atît de mare?

Eleganţa poloneză

Motto
"În prezent nu există o altă țară în Europa, care face mai mult decât Polonia pentru libertatea de exprimare și promovarea democraţiei în Belarus, pentru apropierea Ucrainei de Europa, sau pentru a pune pe picioare Republica Moldova" Radosław Sikorski, Ministrul de Externe al Poloniei

În lungul mers al zilei către noapte, arareori ridicăm privirile de pe pietre pentru a privi interesați în jur. Copilul curios de odinioară s-a dus și trăiește doar în amintiri. Doar când cu ceva noroc nimerim în spaţii necunoscute, mai avem o șansă să ne trezim. Abia atunci îndrăznim să vedem realităţile din jur, cu ochi curioși în a înțelege. Obișnuiți cu propriile cruci, vedem doar desenul pietrelor din drumul nostru. Alţii sunt cei care văd pentru noi.

Prietenul Mario Balint, unul dintre excelenţii corespondenţi radio pe care îi are Radio România Actualităţi, scria de curînd pe blogul său că, “ în Republica Moldova, politica externă românească şi-a dat cu stîngul în dreptul, adînc blagoslovită de finul ambasador al naşului de la externe. Partidele din AIE nu au obţinut majoritatea, după un an de guvernare cu model românesc, înţesat cu bîjbîieli şi lovituri sub centură. Moldovenii au sperat că se vor odihnii după atîtea peripeţii electorale şi bumbăceli pe 7 aprilie, în loc de asta s-au trezit cu un cvartet de "coarde" incapabile să aducă echilibrul mult sperat. Pe de altă parte, modelul românesc NU a constituit un model de urmat în stînga Prutului, pe principiul simplu şi sănătos: "Casa de nebuni nu e acasă"! ...Societatea moldovenească, divizată în trei, între români, ruşi şi ukrainieni, nu a gustat declaraţia cu Moldova care în 25 de ani se uneşte cu România şi pune graniţă pe Nistru, adică fără Transnistria. Declaraţia a dat apă la moara comuniştilor statalişti, dar şi premierului Vlad Filat, în ciuda vizitelor tot mai dese la Chişinău a donşoarei EBA, din partea popularilor europeni. ...Băse a vorbit degeaba cu Medvedev la Astana, la summit-ul OSCE. Declaraţia asta idioată i-a pus pe jar, evident, şi pe prietenii ukrainieni care ne-au răsturnat, din nou, toate căldările cu lături în cap! Am şi eu o întrebare: şefu ăsta de stat e chiar tîmpit - şi se exprimă pe principiul strămoşesc "gura bate curul" -, sau cuantifică - şi-i dă cu succesuri!- toate declaraţiile astea belicoase, cînd la adresa Rusiei, cînd a Ukrainei, cînd a Moldovei? Poate îmi răspunde cineva...”

L-am citat pe colegul de la Reşiţa doar ca să exemplific afirmația referitoare la faptul că atunci când privirile se ridică din asfaltul cotidian, apare și potenţialul de a analiză necesar întocmirii unei hărţi a riscurilor prin care trece societatea. Societatea moldavă, desigur căci riscurile abil enunțate de colegul de la Radio România, sunt ameninţări către societatea moldavă şi doar prin ricoşeu ar reprezenta adevărate pericole pentru statul român. Fireştile sale îngrijorări sînt datorate doar ăluia mic, negru şi rău, care poate aduce cu el neprevăzute întîmplări politice care ar putea bate pe neaşteptate şi în uşa colegului, nu numai într-a mea. Viitorul, căci despre el e vorba, este cel mai imprevizibil dușman al timpurilor noastre și el poate deranja liniștitul somn al oamenilor politici, al oligarhilor sau al ziariștilor.

În anostul cotidian rareori ne ridicăm privirile din labirintul comun al vieţii noastre. Vizita lui Medvediev la Varşovia a fost una dintre acele întîmplări politice care ar fi trebuit să trezească flerul jurnaliştilor din spaţiul pruto-nistrean. În decurs de o săptămînă, externele poloneze au muncit de zor pentru a pregăti întâlnirea cu Medvedev care a venit la Varşovia, vizita lui Komarovski la Washington, dar și deplasarea lui Sikorski la Chişinău.

Prima vizită a președintelui Federației Ruse în capitala polonă are loc după nouă ani de răcire continuă a relațiilor bilaterale dintre cele două state. Însă ceea ce trebuia să se întâmple, a avut loc și preşedintele rus Dimitri Medvedev l-a decorat la Varşovia, pe cineastul polonez Andrzej Wajda cu medalia Ordinul Prieteniei, cu ocazia unei ceremonii ce a fost transmisă în direct de televiziunea naţională poloneză.

Trebuie de remarcat că regizorul Andrzej Wajda, în vârstă de 83 de ani, este semnatarul unui film - "Katyn" - despre masacrarea a mii de ofiţeri polonezi, în 1940, la Katyn, din ordinul lui Iosif Vissarionovici Stalin. Lansat în 2007, acest film a fost difuzat abia în 2010 de televiziunea naţională din Rusia. Camera inferioară a Parlamentului rus a admis, recent, în termeni foarte duri, că masacrul de la Katyn a fost ordonat de Stalin, aceasta fiind prima recunoaştere oficială atât de clară a unor fapte reprobabile comise de regimul sovietic. "Această direcţie va fi continuată, am adoptat-o în cunoştinţă de cauză. Am luat o decizie şi nu ne vom îndepărta de această direcţie. Trebuie să cunoaştem adevărul. Polonezii au nevoie de el, dar şi proprii noştri cetăţeni, ruşii", a declarat, Dmitri Medvedev, după întâlnirea cu omologul său polonez Bronislaw Komorowski.

Polonezii nu au uitat niciodată masacrul de la Katyn, locul în care toată floarea armatei polone a fost exterminată din ordinul direct al Stalin. Rușii, la rândul lor, nu au uitat că anume polonezii au dat tonul revoluțiilor din 89, că au fost primii care au surpat ordinea din blocul socialist așa cum nu uită că în extinderea blocului militar nord-atlantic spre est, anume Polonia este piatra unghiulară.

Așa că vizita președintelui rus la Varșovia era una așteptată, mai ales că ea se înscrie în șirul de reverențe pe care cele două state și le fac după accidentul de la Smolensk. Elegantele reverențe nu-i împiedică absolut deloc pe polonezi să susțină procesele democratice din Belarus sau din Ucraina, teritorii aflate din fieful rus.

Nici nu s-au liniștit bine zgomotele vizitei șefului de la Kremlin în capitala polonă și nou alesul președinte al Republicii Polone, Bronislaw Komorowski a plecat în vizită oficială la Washington. Promisiunea solemnă a preşedintelui Obama de a aboli vizele pentru polonezi, o întâlnire cu Zbigniew Brzezinski, sosirea unui detaşament de avioane F-16 în Polonia şi instalarea unor interceptori americani antirachetă sunt doar câteva din succesele vizitei al Washington a preşedintelui Poloniei.

În schimb, la Bruxelles, șeful de la Kremlin primea asigurări din partea președintelui Consiliului Uniunii Europene, Hermann van Rompuy că Uniunea Europeană este în parteneriat strategic cu Federația Rusă. La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso declara că a descifrat spiritul Rusiei și că acest spirit este animat de dorința de a lucra pe cât mai strâns posibil împreună cu Uniunea Europeană. Obiectivul lui Medvedev de la Bruxelles a fost obținerea acordului UE pentru ca Federația Rusă să adere la OMC, ceea ce s-a și întâmplat, gazdele s-au grăbit să confirme și să sublinieze acest rezultat. Totul pentru ca atmosfera bună de la Bruxelles să fie sesizată la Kremlin și de către Putin, pentru ca micile și cochetele orășele europene să nu cumva să înghețe la iarnă.

Pe aici pe undeva, se înscrie vizita lui Sikorski la Chișinău. Cam între promisiunea lui Barak Obama de a trimite un detașament de F-16 în Polonia, despre care Medvedev la sigur a fost informat, și declarația lui Hermann van Rompuy că Uniunea Europeană este în parteneriat strategic cu Rusia.

Într-un interviu pentru mass-media poloneză Radosław Sikorski afirma că, "în prezent nu există o altă țară în Europa, care face mai mult decât Polonia pentru libertatea de exprimare și promovarea democraţiei în Belarus, pentru apropierea Ucrainei de Europa, sau pentru a pune pe picioare Republica Moldova". Șeful diplomației polone a fost însă de acord că " soarta vecinilor noştri este în primul rând în mâinile lor”.

Desigur,soarta este în mâna noastră. Ochii ar fi trebuit să discearnă în noapte steaua care ne-ar fi arătat drumul. Cu ochii plecați privim însă doar la drum.

În întunericul nopții, ridicăm privirile de pe pietre doar pentru a cerceta dacă mai sunt și alții pe lângă noi. Copilul curios de odinioară, a îmbătrânit iar inocența i s-a transformat în cinism. Ne bucurăm când la vederea drumeților căzuți în cale, mai avem puteri în ochi pentru a descifra desenul pietrelor din drum. Călăuzele angajate mai de demult, când nu au mai avut ce lua de pe noi, ne-au lăsat în pustiu. Soarta celor mulți e în mâna celui care abia vede. Și în orbecăiala noastră chiorul, e rege. Iar celor care văd, demult le-a smuls limba.