Wednesday, July 20, 2011

Bere și votcă


Chișinăul, toropit de căldura incandescentă a scandalurilor politice din cadrul alianței de guvernare, se trezește doar noaptea, pentru a bea bere cu votcă. Minunile, apar doar atunci.

Amețiți de eleganța cu care liderii din UE au cântat în mod repetat la urechile unor lideri de vârf ai statului moldovean despre minunea că Moldova ar fi o țară de succes, recentul șoc al declarațiilor lui Dirk Schuebel, reprezentantul special al Uniunii Europene la Chișinău, referitoare la faptul că luna de miere a bătrânei Europe cu bourul moldav a luat sfârșit, a rămas neobservat. Semn că, melodia sirenelor care au cântat la proră i-a trimis pe oficialii de la Chișinău într-un somn din care doar Hermann von Rompuy a trezit.

Afirmând la Chișinău, că Republica Moldova are șanse de integrare europeană într-un timp echivalent cu vreo două cincinale de-ale lui Ceaușescu, von Rompuy, a dat peste cap planurile de integrare europeană ale echipei aflată la timona cabinetului de miniștri. Delicații muci ai ex-premierului belgian au picat în iahnia moldovenească, doar atunci când nonșalant, le-a dat de înțeles jurnaliștilor prezenți la conferința de presă să mai rărească din întrebări căci abia așteaptă să ajungă în beciurile de la Cricova, acolo unde se vor desfășura cu adevărat saturnaliile europene.

La terasele de pe vechile străzi evreiești, printre miros de iasomie, pește uscat și raci fierți, moldovenii, bieții de ei, discută înverșunat despre cât de greu le este politicienilor moldoveni să facă alegeri. Extrem de greu! Pentru cei care nu știu, spunem că moldovenii au dezvoltată o înaltă conștiință civică și ca tot cetățeanul ex-sovietic născut pe malul râului Bâc, discută în clipele fierbinți ale țării doar despre interesul superior al comunității din care face parte. “Filat și echipa sa are o alegere grea de făcut. O alegere pentru generaţii și generații de acum înainte! Îți dai seama cât de greu îi este primului ministru să aleagă între Rusia şi Uniunea Europeană ? Mai ales acum când miniştrii de externe ai celor 27 au declarat, mai voalat sau mai direct, că gata, extinderea Uniunii Europene s-a încheiat, declară cu o mână pe inimă și cu alta pe halbă, un vădit cunoscător al dedesubturilor politice. La aceiași masă, un altul, rotund și grav, ținând între degetele pătate de nicotină o țigară de foi, după ce și-a turnat coniacul în țapul de bere, afirmă: „ Domnilor, aşa cum scârțâie astăzi, euroiul, pare să mai aibă de trăit, cel mult doi ani!” Moldovenii, nație mică dar cu piept mare, discută politică - "Și încă trei cîte 50 de grame de votcă, că bere mai e!"

Căldură mare, monșer! Prohodul neauzit al alianței de guvernare s-a cântat. În surdina lentoare a verii, vocea marilor maeștrii care au pus punctul, abia de s-a auzit. Abia când luna lui cuptor va veni, iar căldurile vor da iama prin toți, doar ele vor face ca miasma mortului să se simtă nu numai la Chișinău dar și în alte oficii. Despre cadavrul ascuns în dulapul fiecărui actor politic de pe scena politică moldovenească, aflați la Chișinău diplomații europeni ca și cei ruși, știau de ceva vreme. Numai eleganța șorțulețelor purtate în atelierele de lucru i-au făcut pe unii să mai rabde. S-au convins destul de repede că agapele la care au participat, nu se ridică la calitatea necesară pentru un astfel de efort.

De fapt, diplomații europeni prezenți la Chișinău, au înțeles destul de repede că Bâcul nu este navigabil, că vinul moldav este mai prost decât cel de pe malul Loarei și că cele 7 minuni moldovenești se ivesc doar noaptea, după ce ai amestecat berea cu votcă. Minunile poartă costum scump, cămașă ieftină și-l confundă pe Moliere cu Voltaire! Mai de-ai casei, buni cunoscători ai geografiei simbolice moldovenești, cei ruși s-au uitat atent și subtil si-au făcut cruce - poate pier papistașii, evangheliștii și luteranii. Poate piere minunea și toți cei ce cred în ea!

Mitul despre succesul pe care l-a făcut Republica Moldova în ultimii doi ani de apropiere al ei de standardele europene, ține doar de dorința lui Herman de a demonstra englezilor că bătrâna curvă mai poate fi atractivă. Că rimelul poate ascunde cearcănele de subt ochi și că fleșcăiții ei sâni mai pot alăpta tauri. Între timp bătrâna, numai poate face tumbele care altădată o transformau în lebădă, și cuminte, stă la taifas cu marele urs pentru a-și asigura la vremuri grele un adăpost încălzit.

Iar vremurile grele, au bătut deja la ușă. Europa, prin vocea ei spaniolă, spune astăzi celor de pe malul Dâmboviței că s-a săturat. Autoritățile spaniole au anunțat că au decis să înghețe piața muncii pentru români, deoarece se confruntă cu un șomaj ridicat în rândul populației autohtone. La începutul lunii martie, potrivit datelor Ministerului spaniol al Muncii si Imigrației 840.682 de români erau rezidenți în Spania. Un șomaj de 35% înseamnă circa 300.000 de persoane. Românii sunt, astfel, cei mai numeroși străini din tara iberică. Totalul cetățenilor străini stabiliți în Spania este de aproape 5 milioane de persoane. Românii sunt urmați de marocani (757.809), ecuadorieni (369.692), columbieni si britanici. Dacă o treime din români nu au serviciu, atunci ei ar putea fi nevoiți să se întoarcă în țară, deoarece acum nici nu mai au șanse să-si găsească de munca. Dincolo de orice implicație sociale, trebuie spus că un exod de 300.000 de români care ar reveni acum acasă ar dezechilibra total economia României.

După Uzo, bătrâna a băut și bere. De la căldură, rimelul a început să se scurgă ușor lăsând descoperite privirilor din jur, vânătăile și cearcănele de sub ochi. Ciorapul, care altădată bine întins sclipea mătăsos, e cârpit și cade șleampăt de sub fusta scurtă. Varice vineții ies groase pe gambe. Ici acolo, pe deștele subțiri mirosind a marijuana, mai sclipește câte un inel – atât se mai vede din frumusețea de odinioară. La masă, noii veniți sorb în urechi lascivele șoapte, cu gândul că pentru o noapte de sex vor fi plătiți.

La Chișinău, racul, broasca și știuca din coșul politic moldovenesc, fac temperatura zilei. Toată această faună politică a crezut că dacă vor face ochi dulci vor putea beneficia din sipetul bine ascuns al bătrânei. Zgârcita doamnă, crescută odată prin vechile mahalale chișinăuiene, își știe prea bine mușterii. Și strânge bine la pieptu-i lăsat cea mai rămas din goala-i pușculiță. Venită dintre evrei,români, ruși, găgăuzi și bulgari, fauna de pe scena moldavă știe că printre degetele uscate, bătrâna ar putea scăpa o firimitură. Și stau cu ochii roată.

Pe mica scenă, decorurile vechi stau să cadă, rolurile sunt împărțite. Uite broasca, uite știuca, uite și racul. Măștile au început să crape. Nici un actor nu își știe până la capăt rolul. Nu a avut nici timpul și nici dorința să repete. În sală, puținii spectatori se uită flămânzi și necăjiți la o piesă pe care n-o înțeleg. Au dat banii pentru un alt spectacol. Pe scenă, actorii improvizează. Replicile spuse fără accent, sună searbăd. Nimeni nu mai aplaudă. Criticii de artă părăsesc sala. Undeva o bătrâna șleampătă își caută ochelarii – unde e povestea? În culise, un regizor își frânge mâinile. A investit minte, suflet și ultimii săi bani într-o poveste care trebuia să-i aducă succes. Actorii joacă prost. Iar el se întreabă dacă nu ar fi mai bine să bea și el deseară o bere cu votcă. Cine știe, poate apare vreo minune!

Wednesday, July 6, 2011

Si vis pacem, para bellum


Presa din Republica Moldova titrează despre faptul că deputații din alianța parlamentară majoritară ar fi îngropat securea războiului. Argumentul adus de jurnaliștii moldoveni îl reprezintă votul comun pentru demiterea președintelui Curții Supreme de Justiție din Republica Moldova și câteva proiecte de legi privind lichidarea instanțelor judecătorești și demonopolizarea exportului de metale.
Fals. Competiția politică dintre cele trei formațiuni care formează alianța de guvernământ continuă. Iar această continuitate a confruntărilor reiese și din replicile acide dintre „bufonul” liberal–democrat, Veaceslav Ioniță și ministrul democrat al economiei Valeriu Lazar. Lazăr l-a numit pe Ioniță, care este și președinte al comisiei parlamentare pentru economie, “un bufon care vorbește despre lucruri pe care nu le cunoaște”. În schimb, Veaceslav Ioniță a afirmat că ministrul economiei are frustrări și l-a îndemnat să își dea demisia. ” Dacă pretinde că este ofițer, până nu a fost demis, să își dea demisia,” a spus Ioniță. Trimiterea făcută de Ioniță la calitatea de ofițer sub acoperire din partea Serviciului de Informații și Securitate a ministrului economiei, vine să aducă în spațiul public amănunte mai puțin cunoscute din biografia lui Lazăr. (Amănunt pe care sper ca instituțiile media să îl observe.)
Replicile dintre cei doi, au avut loc după întâlnirea din 4 iulie a celor trei campioni pentru integrarea europeană a Moldovei. Mult așteptata lor întâlnire a decis demiterea lui Muruianu din funcție, dar la compartimentul crearea alianțelor la nivel local nu a adus nici un rezultat. După votul parlamentar din 5 iulie, care dă tonul pentru lichidarea instanțelor judecătorești și demonopolizarea exportului de metale, cei trei lideri s-au reunit din nou cu speranța că vor reuși să ajungă la un compromis referitor la crearea alianțelor la nivel local. La sfârșitul întâlnirii, vădit ofuscați, aceștia au ieșit fără a oferi presei vreo declarație.
În ciuda amenințărilor voalate pe care le face premierul moldovean la adresa stabilității arcului guvernamental, cerințele liberalilor moldoveni în domeniul constituirii alianțelor locale, rămân a fi dincolo de normalitatea bunului simț. Doleanțele acestora capătă susținerea unuia ca Dumitru Diacov, căruia nu i-a trecut supărarea cauzată de succesul proiectului politic al lui Vladimir Filat. Îndărătnicia lui Ghimpu, de a vrea mai mult decât i se cuvine,vine și din înțelegerea faptului că resursele financiare ale liberalilor sunt limitate iar un al treilea tur de alegeri în municipiul Chișinău le-ar putea fi fatal.
De fapt, rezultatul întâlnirii putea fi anticipat. Potrivit directorului Institutului European de Studii Politice, Viorel Ciubotaru, la întâlnirea lui Filat cu formatorii de opinie publică, premierul moldovean ar fi declarat că nu exclude demisia cabinetului de miniștri. Cauza ar ține de sabotarea inițiativelor primului ministru de către colegii săi de cabinet. Dar și din cunoașterea faptului că numai sacrificiul poate da unei viitoare construcții, soliditate, verticalitate și măreție. Iar Filat a demonstrat că este un bun arhitect politic.

Friday, July 1, 2011

Băsescu, mediile de informare și Moldova reală


Colegii jurnaliști de pe malul Dîmboviței sau de pe malul Bistriței, Mureșului sau Timișului, scriu că la Chișinău „liberalul Dorin Chirtoacă, candidatul pro-occidental, a câştigat alegerile pentru primăria Chişinăului, în defavoarea comunistului Igor Dondon, susţinut agresiv de Moscova”.http://www.kiseleff.ro/2011/07/01/candidatul/.

Ceea ce colegul român cunoaște mai puțin e faptul că după procesarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot pentru Consiliul Municipal Chișinău, Partidul Comuniștilor a obţinut 26 de mandate, Partidul Liberal – 17 mandate, Partidul Liberal Democrat din Moldiva -7 mandate,iar Partidul Democrat, al cărui președinte este și președintele Parlamentului Moldovean și președinte interimar al Republicii Moldova, deține un singur mandat de consilier.

Conform rezultatelor renumărării voturilor PCRM va deţine majoritatea în Consiliul Municipal Chişinău. Conform legislației modave, deținerea majorității în Consiliul Municipal, permite comuniștilor moldoveni să numească vice-primarii, șefii întreprinderilor municipale și șefii de departamente municipale. Comentatorii politici de la Chișinău au declarat deja că există de asemenea posibilitatea ca după șase luni Consiliul Municipal să inițieze în municipiul un referendum prin care să se ceară demisia primarului ales, Dorin Chirtoacă.

În același timp o știre de ultimă oră anunță că Partidul Liberal cere anularea pentru Consiliul Municipal Chişinău a funcţiei de președinte al consiliului, funcție introdusă chiar la iniţiativa acestei formațiuni politice. Acest lucru l-a declarat consilierul Partidului Liberal, Oleg Cernei, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Publika din Chișinău

Potrivit lui, după victoria opoziţiei, la alegerile pentru consiliul municipal şi obţinerea majorităţii, în cadrul alianţei de guvernare s-au început discuţii privind posibilitatea anulării funcţiei de preşedinte al consiliului municipal.

„Noi în cadrul alianţei am convenit în unanimitate, că este necesar de a se modifica Legea cu privire la administraţia publică locală pentru a se elimina funcţia de şef al consiliului local”, a declarat Oleg Cernei.

Amintim, că funcţia de preşedinte al consiliului municipal a fost introdusă în anul 2007 la propunerea Partidului Liberal şi în special pentru unchiul primarului Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu.

Declarația consilierului municipal Oleg Cernei vine însă după ce în cadrul unei alte emisiuni de dezbateri politice au răsunat replici mai mult decît tăioase între reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova și cei ai Partidului Liberal. Discuţia s-a aprins după ce același consilier municipal Oleg Cernei a dat de înţeles că liberalii ar fi nerecunoscători de încrederea acordată de PLDM candidatului PL la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Cernei a ţinut să precizeze că reprezentantul PLDM Sergiu Palihovici, a lucrat în Primărie şi pe timpul când aceasta era condusă de către comunistul Veceslav Iordan şi că i-ar fi fost slugă. „Eu nu am fost slugă lui Iordan şi la comunişti, cum aţi fost dumneavoastră”, a spus Cernei. În replică, Palihovici l-a îndemnat să nu fie obraznic, după care i-a spus: „Tu nu eşti slugă, tu eşti idiot”.

Pentru ca lucrurile politice să se încurce mai mult preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a respins propunerea prim-ministrului liberal democrat Vladimir Filat de a desfăşura consultări privind unele aspecte ale activităţii guvernului şi soluţionarea crizei politice din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, aflate la guvernare în Republica Moldova

„Eu nu sunt un stâlp pe care cineva trebuie să-l deplaseze, atunci când el o vrea. Liderii alianţei se convoacă conform acordului semnat. Şi nu trebuie de făcut pentru mine declaraţii din Istambul”, a spus el.

Liderul liberalilor a accentuat că prim-ministrul îşi face PR personal, în timp ce „ar trebui de muncit. Oamenii aşteaptă de la noi rezultate, dar nu întâlniri”.

Replica acidă a liderului liberal vine după ce purtătorul de cuvînt al primului ministru moldovean a spus că Vladimir Filat demarează de luni, 4 iulie, ample consultări publice cu societatea. Premierul se va consulta cu reprezentanţi ai societăţii civile; sindicate; patronat; corpul de ambasadori acreditaţi în Moldova; culte; investitori străini; partidele reunite în AIE; partidele de opoziţie şi cele extraparlamentare.

În cadrul consultărilor, potrivit declaraţiei premierului, vor fi abordate următoarele subiecte prioritare: contextul în care activează Guvernul R. Moldova; lupta cu corupţia; modul în care decurge procesul de reformă; evoluţia de integrare europeană şi situaţia social-politică din R. Moldova.

Oficialul guvernamental a precizat că Filat demarează aceste consultări în calitate de premier şi nu de lider al PLDM.

Confruntările politice din ultimele zile au loc după ce premierul moldovean l-a atacat în mod dur pe vice-președintele Parlamentului moldovean, Vladimir Plohatniuc, numărul doi în Partidul Democrat din Moldova . Premierul Filat a lăsat să se înțeleagă că acesta ar fi sforarul tuturor schemelor de fraudă din întreprinderile care dețin monopol de stat în Republica Moldova și a declarat război total tuturor acestor scheme mafiote. În replică, vicepreședintele Parlamentului moldav, l-a acuzat pe premierul moldovean că stă în spatele contrabandei de țigări din Moldova.

Loviturile pe care și le aplică cele trei componente ale Alianței pentru Integrare Europeană, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal și Partidul Democrat vin ca urmare a conștientizării faptului că atît în urma alegerilor locale generale cît și în urma alegerilor parlamentare din 2010, liberal democrații moldoveni sunt plasați cel mai bine. Atît numărul de deputați din Parlamentul moldovean cît și numărul de primari și membrii în Consiliile municipale și județene îi fac să fie net superiori colegilor lor de alianță.

Aritmetica democrației parlamentare arată că voturile liberal democraților moldoveni împreună cu cele ale comuniștilor sunt de ajuns pentru ca legislativul moldovean să își aleagă președintele și pentru a oferi un suport parlamentar unui nou guvern. Atacurile care vin din partea colegilor de alianță, vin din disperata teamă că acest lucru s-ar putea întîmpla.

Povestea despre succesul european al Republicii Moldova a fost doar un material pentru edițiile de știri ale televiziunilor de la București, Varșovia sau Strasbourg. Cei de la documentare știau că lucrurile nu sunt chiar atît de roze. Convingerea colegului că “visul lui Traian Băsescu – admirator declarat al unui Alexandru Ioan Cuza, reformist şi unionist – este ca, undeva într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, România şi Moldova să facă parte din aceeaşi entitate statală, în interiorul Uniunii Europene. Iar politica sa internă şi externă se mulează pe acest proiect.” http://www.kiseleff.ro/2011/07/01/candidatul/ este una pe care președintele roman a știut să o inducă doar presei de la București și simpatizanților săi.

Studiul realizat de Victoria Stoiciu, Liliana Popescu şi István Horváth „Republica Moldova în conştiinţa publică românească“, Fundaţia Soros, 2011, arată că doar un sfert dintre români cunosc din vedere o persoană din Republica Moldova, că numai 14% dintre cetățenii români au avut sau au colegi veniţi de acolo şi numai 5% au relaţii amicale cu cineva din Republica Moldova. În schimb, 64% dintre respondenţi îşi iau informaţiile despre Republica Moldova de la televiziuni. Ce înseamnă asta? Înseamnă că experienţa celor mai mulţi dintre români cu Republica Moldova este una profund mediată. De mass-media, de educaţia şcolară, de cîntece, de alte surse în general decît experienţa directă. Deci există şanse serioase ca Moldova din capul concetăţenilor noştri să fie una diferită de Moldova reală.

De aici doar o singură convingere – dragi colegi de acasă, cînd scrieți ceva despre Republica Moldova, documentați-vă intens și cu dragoste! În nici un caz să nu faceți ca mine – să veniți pentru documentare, și să rămîneți o viață.