Monday, November 19, 2012

CONDUCTA, PREȘEDINTELE ȘI CONSULATUL SAU CUM E IARNA CU TIZÎC ?



Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, se declară împotriva deschiderii unui consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol. Potrivit şefului statului moldovean, Federația Rusă ar trebui mai întâi să-şi retragă armamentul din regiunea transnistreană. Afirmația președintelui moldovean, că "acordul Republicii Moldova pentru un consulat la Tiraspol nu va fi dat până când nu va fi retrasă armata din teritoriu", vine la scurt timp după ce vice premierul rus Dmitri Rogozin, reprezentantul preşedintelui Federației Ruse pentru Transnistria, a anunţat, că Moscova va deschide un consulat la Bălţi. Printre altele, în cadrul conferinței de presă, Rogozin a declarat că se discută și despre posibilitatea de  deschidere a unui consulat la Tiraspol. Posibilitatea, anunțată de Rogozin, a fost luată drept realitate și în consecință, parcă picați cu ceară, partenerii de alianță ai domnului Filat, au săriți în sus și au început să dea apă la moara nemulțumiților neprieteni ai guvernării. 

Mihai Ghimpu, afirmă că odată ce legile Republicii Moldova nu funcţionează în regiunea transnistreană, despre un consulat nici nu poate fi vorba."Nu numai retragerea armatei, fiindcă e puţin. Armata şi apoi democratizată societatea şi să funcţioneze legea. Deschiderea acestui consulat ar însemna indirect recunoaşterea Transnistriei", a declarat presei, preşedintele Partidului Liberal.

La rândul său, un alt coleg al echipei conduse de Filat, domnul Marian Lupu, face sofisme și vorbește de  dialogul dintre Ștanski  - Carpov, spunând că "în condiţiile în care dialogul nu este în ascendenţă, ci este mai degrabă în stagnare, eu nu gândesc că este o perioadă potrivită pentru adoptarea unei decizii pozitive în acest sens", a menţionat preşedintele Partidului Democrat.
  
Sesizabila distanțare a colegilor, arătată căpitanului de echipă , ne spune că deși aflați la cașcavalul puterii, cei doi și-ar dori să îl facă răspunzător pe premierul Filat. Lucru confirmat și de editorialistul Constantin Tănase care nota sugestiv că, deși a „rupt” o felie bună din cașcavalul Puterii, prin discursul său, Mihai Ghimpu este perceput mai mult ca politician de opoziție față de actuala guvernare, decât ca piesă importantă a guvernării... Într-o poziție la fel de confortabilă e și Lupu, liderul PD. Deși a tăiat „bucata cea mai grasă” din putere, PD a avut grijă, permanent, să păstreze o anumită distanță față de Filat și să nu se asocieze (până la identificare) cu Puterea. Astfel, în viitoarele alegeri Lupu și Ghimpu vor încerca să dea vina pentru toate relele pe Filat”.

Singur în fața debitelor scadente către Federația  Rusă, premierul moldovean, declara în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, că "nu vede ce ar încurca inaugurarea acestui consulat general la Tiraspol, dacă condiţiile necesare, care reies din norma internaţională, dar şi din norma naţională, sunt respectate." Larghețea diplomatică a premierului Filat, deși criticată de colegii de echipă, a fost corect înțeleasă de vicepremierul rus Rogozin.

Insistența cu care oficialitățile ruse solicită deschiderea unui consulat rus la Tiraspol face parte din presingul politic la care este supus premierul moldovean pentru a renunța la cel de al treilea pachet energetic al Uniunii Europene. Partea rusă insistă ca Moldova să renunţe la implementarea prevederilor pachetelor energetice II şi III ale UE şi să-şi revadă graficul de achitare a datoriilor pentru gazele consumate, care depăşesc 4,1 mlrd USD, după care va fi semnat un nou contract de livrare şi de tranzitare a gazelor ruseşti în/prin Moldova.

Atât la Chișinău cât și la Tiraspol vicepremierul rus, Dimitrii Rogozin, afirmând că-i tratează pe oficialii de la Chișinău ca pe niște capitaliști, a jucat cu cărțile pe masă. Aflat la Tiraspol, acesta a afirmat, atât pentru urechile președintelui moldovean cât și pentru cele ale domnului Ghimpu că, odată ce Chișinăul consideră că regiunea transnistreană ca parte componentă a Republicii Moldova, să facă bine și să achite și datoria de 3,5 miliarde de dolari care-i revine Tiraspolului. Folosind o grăitoare metaforă, oficialul rus a comparat cele două maluri ale Nistrului cu o familie. «То есть семья целая, пусть она в каком-то разладе и так далее, но тем не менее у нее должен быть единый бюджет. Когда у жены и мужа разные холодильники, это неправильно. Значит, если действительно у жены и мужа разные холодильники, то это разные семьи» (Când familia este întreagă, și atunci cînd sunt neînțelegeri există un singur buget. Este incorect ca soția și soțul să aibă frigidere separate. Dar dacă într-adevăr soțul și soția au frigidere separate, atunci înseamnă că fac parte din familii diferite.)

Fără a face multă poezie, ministrul moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr, răspunde oficialului rus și afirmă că Federaţia Rusă va avea de pierdut dacă va insista să ceară de la Republica Moldova achitarea datoriei pentru gazele consumate de regiunea transnistreană. Potrivit ministrului, datoriile față de furnizorul rus de gaze nu aparțin Republicii Moldova, ci aparțin întreprinderii „Moldovagaz”, unde concernul rus „Gazprom” este acţionar majoritar. În cazul în care Federaţia Rusă va insista ca Chişinăul să achite datoria regiunii transnistrene, atunci există riscul să piardă circa 600 mil dolari.„Ce se întâmplă cu o societate care nu îşi achită facturile? Riscă să falimenteze, noi riscăm cu circa 300 mil USD, cam cât avem în acţiuni, ei cu tot restul. În cel mai rău caz, noi riscăm cu falimentarea Moldovagaz, iar ei practic riscă să achite diferenţa până la un miliard. Noi riscăm să pierdem cota noastră în această companie, care echivalează cu datoriile pe care le avem”, a explicat Valeriu Lazăr.

Falimentarea întreprinderii de stat Moldovagaz”, ar atrage după ea întreruperea livrărilor de gaze prin intermediul concernului rus „Gazprom”.  În condițiile în care contractul de achiziţionare a gazelor ruseşti pentru Moldova a expirat la data de 31 decembrie 2011 iar guvernul de la Chişinău nu a reuşit să încheie până în prezent un nou contract, riscanta declarație a ministrului Lazăr vine să îngreuneze negocierile pentru un nou contract, cel vechi fiind prelungit doar până la finele anului curent.
În condițiile în care Dmitri Rogozin, la Chişinău, a declarat că există toate probabilităţile că până la finele anului să nu fie semnat un nou contract de livrare a gazelor, curajoasele declarații ale ministrul economiei vin doar să pună gaz pe foc.

La Tiraspol, înaltul oficial rus a adus aminte că «cейчас капитализм, он кому-то нравится, кому-то не очень. Но капитализм такой хищный, поэтому надо быть прагматиком. Республика Молдова выбрала для себя путь европейской интеграции, это капиталистический путь развития, поэтому мы и общаемся с ними как с капиталистами». (Suntem în capitalism, unora le place, altora, mai puțin. Suntem în timpurile capitalismului sălbatec – iar acest lucru presupune pragmatism. Republica Moldova și-a ales drumul spre integrarea europeană, este un drum de dezvoltare capitalist, de asta ne comportăm cu ei ca și cu capitaliștii.)

Dacă oficialii ruși știu sigur că oficialii moldoveni sau capitalizat și se comportă cu aceștia ca atare, credeți, domnule Lazăr, că oficialii români nu știu acest lucru, ori aveți speranța că vor oferi un preț mai bun pentru gazul livrat în Republica Moldova prin conducta Iași – Ungheni? Ori poate, domnule ministru le aduceți moldovenilor aminte de condiția lor primară - de a face focul în sobă doar cu tizîc? 

  TIZÍC, tizicuri, s. n. Un fel de turtă prismatică făcută din baligă amestecată cu paie, folosită de țărani drept combustibil sau ca material de construcție. – Din tc. tezek.


2 comments:

  1. da, eu am facut oferta la guvernul Chisinaului cu 170 $ mia de metri cubi, gaz din Romania in calitate de asociat al bursei Romane de marfuri prin care trebuia sa ajunga gazul in RM !Dar era Voronin la putere si nu a vrut sa auda ! Nu vorbeam ruseste probabil de aceea !

    ReplyDelete
  2. nu inteleg mesajul, trebuie sa ramanem conectati la rusi pe veci fara alternativa? rogozin este un criminal care in 92 din placere impusca in directia noastra, te astepti d ela el la ceva bun?

    ReplyDelete