Sunday, April 28, 2013

DOARME SIS-UL ?




Tragismul ultimelor evenimente politice din spațiul pruto-nistrean vine să ne spună că jocul politic moldovenesc a căpătat valori care depășesc interesul local regional. Ultimele evenimente ne arată că linia de confruntare civilizațională s-a mutat de pe arcul carpatin spre est și trece în acest moment prin inima Moldovei.  

O demitere necesară 

Jocul politic moldovenesc s-a încins. Demiterea liderului Partidului Democrat din funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova este o revenire la punctul zero - ab initio. Această întoarcere a liberal democraților moldoveni la începutul construirii unei noi alianțe, a fost una condiționată – ei au anunțat că nu vor negocia cu opoziția comunistă şi nici cu minusculul grup al lui Mihai Ghimpu. Anunțul vine ca urmare a ședinței Consiliului Politic Național  al PLDM unde s-a decis ca liberal democrații să participe în continuare la procesul de negocieri pentru constituirea unei majorităţi parlamentare, majoritate care să poată investi un Guvern ce poate  continua procesul de europenizare al Republicii Moldova. La această lărgită ședință a liberal democraților au participat deputaţi şi miniştri liberal democraţi, precum şi reprezentanţi lor din cadrul administraţiei publice locale. Revenirea la ab initio a făcut posibilă decizia ca negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare să se desfășoare cu deputații din Partidul Democrat, deputaţii din fracţiunea majoritară a Partidului Liberal şi deputaţii neafiliaţi.

 În aceeași apă nu intri de două ori 

Liderul liberal democrat, Vlad Filat, anunțat că în contextul politic actual, nu va accepta să candideze la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova. El a dat asigurări că negocierile privind formarea unei noi coaliții de guvernare vor fi publice. În acest mod cetățenii moldoveni  vor avea șansa să vadă ce fel de principii și valori promovează formațiunile politice care participă la procesul de formare al viitorului guvern. Deschiderea procesului de negocieri către publicul larg, i-a pus pe jar pe cei din Partidul Democrat. Desecretizarea tratativelor îl vor lipsi pe Plahotniuc de posibilitatea de a promova interesele geopolitice ale partidului din care face parte ori pe cele personale. Se pare că, în urma negocierilor trecute, experiența căpătată de Filat nu a fost una prea fericită, de aceea a preferat această transparență.

Dă-mi mândruță, gura ta! N-o dau bade, n-o dau! 

Anunțul prin care Filat l-a exclus de la masa negocierilor pe Ghimpu&Co, vine să îl tulbure rău pe veșnicul lider al liberalilor. După ce președintele Partudului Liberal, Mihai Ghimpu a susținut că în ruptul capului nu va negocia nimic cu Filat, la 27 aprilie, domnia s-a răzgândit.
„Chiar dacă nu ne vor fi pe plac nişte lucruri, vom ceda. Vrem să participăm la negocieri", a subliniat dumnealui în cadrul unei emisiuni de televiziune. Liderul liberalilor moldoveni speră ca prin această autocritică mișcare să își salveze o bucată gustoasă din tortul guvernamental, poate chiar să îl salveze pe ministrul Anatol Șalaru care administrează pentru liberali, transporturile moldovenești, ori pe Mihai Bălan care este în fruntea serviciului de inteligență moldovenesc. Excluderea lui Ghimpu de la masa negocierilor este însă semnul distinct al faptului că atât domnul Șalaru, cât și Mihai Bălan, au destul de puține șanse de a își continua activitatea.   
  
Nefirescul curaj al transnistrenilor 

Sub pretextul "combaterii contrabandei în regiune", în perioada pascală, militarii transnistreni au vrut să instaleze patru posturi de control lângă satul Varnița, sat aflat în subordinea Chișinăului.  Eșuata încercare a fost o tentativă de destabilizare a situației din Republica Moldova dar și o metodă de verificare a capacității și vitezei de reacție a administrației de la Chișinău. Instabilitatea situației politice din ultimul timp le-a oferit organelor separatiste de la Tiraspol curajul necesar pentru executarea unor asemenea acțiuni. Mai mult, oficialii de la Tiraspol au  întocmit o listă a celor care nu au dreptul de a circula în stânga Nistrului. Potrivit acesteia, oficialii de la Chişinău au interdicţie să intre în regiunea transnistreană în perioada sărbătorilor pascale. În schimb s-a convenit ca cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului să poată circula liber de sărbători.

Lev Leșcenco și Iosif Kobzon vor arăta dosurile Pietrei lui Ghimpu?

Nefirescul curaj al transnistrenilor se bazează poate și pe faptul că, la Chișinău se va sărbătorii cu mare fast Ziua Victoriei Armatei Sovietice. Imense panouri publicitare îi anunță locuitorii orașului de pe malul Bâcului, că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, pe data de 9 mai, îi vor vedea într-un uriaș concert ce se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, pe Lev Leșcenco și Iosif Kobzon. Cele două simboluri ale imperialismului cultural sovietic, vor cânta  într-un loc încărcat de istorie, pe piața care este simbolul statalității moldovenești. Există marea posibilitate ca cele două somități ale scenei ruse să cânte cu spatele la viitorul monument dedicat victimelor totalitarismului sovietic. Leșcenco și Kobzon vor arăta dosurile lor pietrei lui Ghimpu? 

Serviciul doarme?

O mare masă de vorbitori ai limbii ruse, vor sărbători Ziua Victoriei Armatei Sovietice, exact în Piața în care moldovenii au votat pentru independența Republicii Moldova față de URSS, această acțiune poate căpăta manifestări politice nedorite. Simbolismul politic și cultural al acestei manifestări este unul major. Este semnul direct al faptului că linia de confruntare civilizațională trece în acest moment prin inima Moldovei. 
Cunosc oare serviciile inteligente moldovenești toate riscurile la care sunt supuse autoritățile statului moldovean? A avut Mihai Bălan, șeful serviciului inteligent moldovean, informații despre eliberarea de către Primăria municipiului Chișinău a autorizației pentru desfășurarea acestei manifestări velicoruse, patriotard-revanșiste? Are domnia sa pe masa de lucru analiza situațiilor de risc? Ori se doarme?

Wednesday, April 24, 2013

BOP-UL - O AMENINȚARE NULĂ



Previziunile prezentate de Barometrului de Opinie Publică sunt irelevante. 

Potrivit datelor obținute din sondajul de opinie, cele mai multe voturi le-ar obține Partidul Comuniștilor din Moldova. Aceștia au obținut 50,2% din voturile respondenților, PLDM ar obține 19,5% din voturi, PL-16,2%, PD- 10,5%. Alte partide ar obține puțin peste 0,3%. Dacă e să raportăm la total, inclusiv al indecișilor, atunci rezultatele ar arăta astfel: PCRM ar obține 32,5%, PLDM - 12,6%, PL - 10,5%, iar PD - 6,8%. Frica pe care o transmit aceste date este înșelătoare. 

Datele referitoare la intenția de vot a cetățeanului nu iau în calcul modificările legislative aduse Codului Electoral. Schimbările aduse de către parlamentarii moldoveni legii electorale au transformat prezicerile sociologice într-un zvon fără credibilitate – până de curând măsurarea intenției de vot a cetățenilor se baza pe simpatia electorului pentru o formațiune politică anume, odată cu noile schimbări acest lucru arată doar o jumătate de adevăr, cealaltă jumătate a lui, referitoare la candidații de pe circumscripțiilor uninominale, este ascunsă ochilor sociologilor.    

Cert este că deputatul democrat Vladimir Plahotniuc, este lider la capitolul neîncredere din partea societății. Astfel, la capitolul încredere în personalități politice au încredere, cel mai mare scor negativ a fost înregistrat de către deputatul PD, Vladimir Plahotniuc. 84% dintre respondenți au spus că nu au încredere în el.
De cealaltă parte, liderul PCRM, Vladimir Voronin, este liderul acestui rating, cu un scor pozitiv de 35% (+2 p.p. față de noiembrie 2012). Voronin este urmat de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Edilul a acumulat 33% (-2 p.p.). Al treilea în topul încrederii este Vlad Filat, cu 24%, dar într-o scădere drastică față de noiembrie 2012. 

Schimbând regulile jocului electoral, deputații au schimbat și ecuațiile sociologice. Politicienii moldoveni vor trebuie sa facă complicate calcule pentru a anticipa cum se vor clasa partidele lor, alegatorii nu vor înțelege până la capăt pentru cine vor vota, iar experții electorali deja militează pentru revenirea la status quo-ul cunoscut. Liberal democrații au participat la violul legii electorale sperând că în acest fel vor avea garanții pentru investirea viitorului cabinet de miniștrii. Odată ce prin hotărârea Curții Constituționale, liderul lor a fost trecut pe linie moartă, toate formulele negociate au căzut. Degeaba liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, afirmă că foștii colegi de Alianță trebuie să purceadă urgent la negocieri – cuțitul a fost înfipt în spatele liberal democraților iar neîncrederea și-a făcut loc la masa de tratative. Amintim că acest lucru s-a întâmplat după ce Filat a făcut dovada sincerei sale dorințe de a face pace cu Plahotniuc & Co. A spune în acest moment că nu e timp pentru supărări este o dovadă de cinism. Sfidarea democraților se bazează pe faptul că și-au văzut sacii în căruță. Schimbarea sistemului electoral, ne-a aruncat pe toți în braţele celor bogați, iar scopul lor este unul simplu – de a deveni și mai bogați!

Deși PLDM-ul a militat pentru alegerea președintelui statului moldav de către întreaga populație și a avut specificat în programul electoral un punct referitor la schimbarea codului electoral, modificările prezentate de la tribuna Parlamentului de către deputatul PD, Andrian Candu, au respectat doar redacția stabilită la hotelul Codru, acolo unde își are sediul șeful de facto al Partidului Democrat. Potrivit sistemului mixt, jumătate din locurile din Parlament sunt practic cumpărate de către oamenii cu influenţă. În acest fel duhul democraţiei este din start distrus iar tonul viitorului comportament al Parlamentului va fi dat de baronii locali. Din formațiuni politice centralizate și controlate din Chișinău, partidele politice moldovenești se vor transforma în organizații cu multiple centre de putere, în care seniorii locali vor fi  temuți și ascultați.

Ion Sturza, a diagnosticat perfect – introducerea votului uninominal a fost o chestiune de poziționare cât mai favorabilă a Partidului Democrat în campania electorală. Astfel, s-a îndeplinit toată agenda politică a unui singur partid, iar acest lucru s-a făcut în detrimentul altor parteneri de eventuală coaliţie”.

Aflat pe ultima sută de metri a aflării în exercițiul funcției, Vlad Filat , i-a dat un sfat primului-ministru interimar, Iurie Leancă. „Să nu faceţi greșeala pe care am făcut-o eu. Acum numai sunteţi încătușat de angajamentele AIE, partajări și altele. În momentul în care cineva nu-și va face meseria și își va permite anumite lucruri, chiar în raport cu prim-ministrul, să nu întârziaţi să faceţi demersuri pentru eliberarea lui din funcție”, a spus Filat. Pentru cine a avut urechi de auzit a fost scurt, clar și cuprinzător! 

Iar dacă cineva crede că liberal democrații vor continua să fie neatenți, se înșeală amarnic. Iar amenințările date de sondajele de opinie sunt nule. Jocul abia începe!

REÎNTOARCEREA LIBERAL DEMOCRAȚILOR



Participarea liberal democraților la schimbarea legii electorale a fost una dintre cele mai mari erori politice ale anului. Modificarea legislativă, una dintre cele mai importante, a schimbat radical regulile jocului electoral moldovenesc. Schimbarea sistemului electoral s-a făcut în doar două zile, fără dezbateri publice ori dezbateri parlamentare, fără expertizare internațională ori analiză a riscurilor. Oarecum argumentată, asocierea liberal democraților la acest viol în grup, avea drept scop obținerea votului pentru instituirea noului Cabinet de Miniștri.

Ex-ambasadorul Republicii Moldova la ONU, Alexei Tulbure, a afirmat că legea este adoptată în mod special pentru Vladimir Plahotniuc. Legea nu are nimic în comun cu invocata  ”apropiere de alegător”, având un rating negativ de -70% și fiind la limita ostracismului, pentru a rămâne în politica moldovenească, Plahotniuc, a creat legea deputatului cumpărat”,  a punctat în mod corect, Tulbure. El a adăugat că  ”după ce vor intra în Parlament deputații, fie independenți, fie pe listele partidelor, Plahotniuc ar putea veni cu sacul cu bani ori cu dosare împotriva lor și aceștia se vor înscrie în fracțiunea Partidului Democrat din Moldova. În alt mod formațiunea condusă de Marian Lupu, nu are posibilitatea să treacă de pragul electoral și să nimerească în Parlament”, a explicat Tulbure.

Modificarea sistemului electoral al Republicii Moldova presupune ca 50 la sută din deputaţi să fie aleşi pe liste de partid, iar alţi 50 de circumscripţii. Legea a fost votată în lipsa celei mai mari fracţiuni parlamentare, cea a Partidului Comuniştilor. Atât deputaţii comuniști cât şi experţii, au atras însă atenţia asupra faptului că, proiectul poate diviza Republica Moldova şi duce la îndepărtarea regiunii transnistrene. Experții spun că noua lege încalcă drepturile fundamentale ale locuitorilor din stânga Nistrului, ei nu vor putea înainta candidaţi şi nu vor putea alege deputaţi în circumscripții, căci se vor afla în imposibilitatea creării acestor circumscripții. 

Comentatorul politic internațional, Vlad Socor, declara pentru postul de radio Europa Liberă că „alegerile parlamentare anticipate vor duce cu certitudine la creşterea puterii domnului Plahotniuc în Parlament.” Socor și-a argumentat teza spunând că alegerea deputaţilor în circumscripţii uninominale înseamnă de fapt alegerea unor oameni bogaţi. Ei îşi vor cumpăra locuri în Parlament, nu toţi, dar cei mai mulţi, sau cei care pot fi finanțați de către liderii politici şi de business.” Socor afirmă că odată ce Plahotniuc are cei mai mulţi bani, el va avea posibilitatea aceasta să intre în noul Parlament cu un număr de deputaţi devotaţi dânsului mult mai mare decât cei pe care îi are acum.”

Dacă așa cum observăm, în spatele acestei crize politice nu stau principii şi valori sau lupte de idei, ci doar interese personale și oculte, liberal democrații pot repara împreună cu opoziția comunistă prejudiciile aduse legii electorale.
Vlad Filat este un politician abil, rodat mulți ani în structurile de partid, cu experiență administrativă și ministerială și care a trecut prin mai multe competiții electorale. De aceea el va înțelege cel mai bine necesitatea compromisului, a schimbării sau a menținerii status quo-ului. Atent la reacția societății civile și a cetățenilor Filat înțelege că cel care l-a trădat, trebuie să plătească. Refacerea status quo-ului care a dat naștere estabilshment-ului politic moldav ar putea fi datoria lui de onoare. Și o plată pentru cuțitul primit în spate!


Tuesday, April 23, 2013

RĂZBUNAREA LUI FILAT



Știți proverbul cu scuipatul în fântână? Exact, ăla despre apa proaspătă pe care nu o poți bea pentru că cineva a scuipat în ea. Exact așa s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni. Betonul noii alianțe PLDM – PD a fost spart de hotărârea Curții Constituționale. De dorul răzbunării, marele mogul a scuipat în fântâna din care a băut apă și i-a lăsat cu buza umflată pe ceilalți.

La doar câteva ore după ce liderul liberal democraților moldoveni , Vlad Filat, și-a pus cenușă pe cap și a prezentat  în mod public regretele pentru critica adusă  prim-vicepreședintelui democraților moldoveni, Vlad Plahotniuc, la câteva ore după ce a anunțat că a reușit să se adune o majoritate parlamentară, liberal democratul  a primit un cuțit în spate.  Judecătorii Înaltei Curți au decis că decretul care îl împuterniceşte pe Vlad Filat să formeze tot el noul guvern este unul neconstituțional. Ceea ce înseamnă că toate eforturile depuse de el pentru construirea unui nou cabinet de miniștrii s-au dus pe apa sâmbetei! 

Degeaba a anunțat Partidul Democrat din Moldova că rămâne consecvent deciziei luate în Biroul Politic și reconfirmă sprijinul pentru coaliția cu PLDM.  Ei și-au văzut sacii în căruță, au schimbat legea electorală și au numit omul lor în fruntea Procuraturii Generale! Au deci toate premisele să își dorească acum alegeri anticipate. Această implicare a Curții Constituționale în jocurile politice moldovenești vine să ne confirme odată în plus că marele mogul autohton are pârghii de control și în Înalta curte. Hotărârea Curții Constituționale vine să desființeze prezumția nevinovăției și dreptul de a fi ales. Liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, anunța la început de săptămână că numirea noului procuror general și schimbarea legii electorale sunt liantul noii alianțe de guvernare. Posibil. Hotărârea Înalților judecători a arătat însă că cimentul noii alianțe este de proastă calitate. 

Liberal democrații și-au  dorit ca securea războiului să fie îngropată.  Mult dorita pace, nu a ținut. Umilința suferită prin demiterea din funcția de vice președinte al Parlamentului moldav, l-a făcut pe liderul democrat să își dorească răzbunarea. Pus în imposibilitatea de a deveni prim ministru, Vlad Filat, este practic scos din marea politică. Plahotniuc i-a oferit liderului liberal democrat să bea din cupa umilinței. Amarul gust al suferinței, poate fi însă un bun paleativ. Otrava băută îl poate face pe Filat să vadă mult mai clar lucrurile de pe scena politică moldovenească.   

Iraționalul gest al judecătorilor de la Curtea Constituțională l-au pus într-o situație jenantă pe liderul liberal democrat, el are de ales între a păstra o falsă alianță și a da startul alegerilor anticipate. Cu siguranță Filat va prefera calea cea mai grea.   
Multiplele concesii făcute de liberal democrații moldoveni au ajuns la final. Decizia înalților judecători ai Curții Constituționale, nu a fost una întâmplătoare. A fost o decizie politică, care a creat un precedent.Ca un pumn primit în plină față, votul din Curtea Constituțională îl poate face pe liderul liberal democrat să își dorească, prin exercițiul electoral, rezolvarea tuturor problemelor.