Cinci. Doar cinci

Despre poduri e vorba. Cinci poduri care trec peste Prut. Prea puține pentru a lega. Mai mult despart.

Podurile de flori nu au susținut camioanele cu mere care ar fi trebuit să se vândă la Iași. Nici vinul moldovenesc nu a trecut Prutul. Pe podurile de flori au trecut doar studenții basarabeni, televizoarele color și moldovenii în tranzit spre Italia.

După 20 de ani de sinuoase relații bilaterale, guvernele Republicii Moldova și României se vor întrunii la Iași într-o ședință comună. Vice ministrul afacerilor externe de la Chișinău, Andrei Popov, declara că în cadrul şedinţei comune urmează a fi semnat Planul de acţiuni pentru implementarea Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova. De asemenea, vor fi convenite o serie de proiecte comune transfrontaliere din domeniile transporturilor şi energiei, va fi discutat sprijinul pe care România îl acordă pentru apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană.

Publicația chișinăuiană Timpul se întreba retoric dacă în urma ședinței comune Prutul va deveni mai ușor de trecut. Retorică e necesară căci deși au trecut 20 de ani de la prăbuşirea lagărului socialist, împreună, România şi Moldova au reuşit să construiască doar un singur pod. Un singur pod și multe speranțe risipite.

La începutul primului deceniu al anilor 2000 într-un material pe care îl publicam în ziarul Jurnal de Chișinău notam că vremea podurilor de flori a trecut. Optimismul meu se baza pe declarațiile unor oficiali de la Chișinău și București în care se făcea publică disponibilitatea de construcție a unor poduri peste Prut dar și pe faptul că la Chișinău era prezentă o echipă de specialiști români care expertizau posibilitatea de construcție a unei căi ferate cu ecartament european care ar fi urmat să lege Iașul de Chișinău.

Jurnalistul român, Nicolae Constantin Munteanu nota tot în acea perioadă despre necesitatea pragmatică ca cele două state românești să fie mult mai legate economic. Nu a fost să fie pragmatism, a fost să fie iarnă. Guvernul condus de Vasile Tarlev nu a transformat speranțele în realitate, iar guvernul moldovean condus de Greceanâi l-a expulzat pe ambasadorul român Filip Teodorescu. Istoria relațiilor bilaterale între cele două state făcea cunoștință cu cele mai minime temperaturi.

Nu știu dacă în urma ședinței comune Prutul va fi mai ușor de trecut. Colegii de la Timpul afirmă că în perioada interbelică pe Prut au existat 22 de poduri, iar asta însemna că la fiecare 31 de kilometri exista câte un pod. Semn că atunci era voință și putere de construit. Semn că se putea trece mai ușor peste orgolii și interese.

În prezent, pentru cei 684 de kilometri de frontieră cu România, Republica Moldova are cinci poduri rutiere Giurgiuleşti - Galaţi, Cahul - Oancea, Leuşeni - Albiţa, Sculeni - Sculeni şi Lipcani - Rădăuţi Prut.

Prea puține poduri. Și dezamăgire din ambele părți. Aflu că cei de la externele moldave au semnat cu Ucraina un document în care se prevede protejarea drepturilor minorităților moldovenești din sudul Basarabiei – dar acolo nu au existat moldoveni, doar români. Aflu că partea moldavă se face că plouă atunci când e vorba de recunoașterea unor datorii istorice pe care le are față de București. Prea puține poduri pentru a lega.

În cei 20 de ani de independenţă, R. Moldova şi România au reuşit să reabiliteze doar un singur pod. Podul de la Lipcani – Rădăuţi, dar și acest lucru s-a făcut cu suportul financiar al Comisiei Europene, care a oferit 11 milioane de euro. Un singur pod. Unul. Și acela făcut din bani străini.

Aflu că la viitoarea ședință comună de guvern se va discuta despre ridicarea podului de la Fălciu – Cantemir şi se va solicita formarea unei comisii mixte care ar trebui să efectueze expertiza tehnică a tuturor podurilor rutiere de pe Prut cu scopul de pregăti documentaţia necesară pentru repararea acestora.

O fi așa sau nu vom ști doar după. Constat la recitirea materialului că deși am vrut să fiu optimist mi-a ieșit un optimism reținut. E semn că vremea vorbelor a trecut – e vremea faptelor. Fapte care să vorbească de la sine. Fapte care să lege.

Leii cei tineri

Tinerii nu plac. În primul rând pentru că au sclipirea asta jucăușă în ochi, semn că pot. Tocmai potența stârnește invidia celor în vîrstă. Îmi sunt departe jocurile politice de la București. Mult mai aproape îmi este ceea ce se întâmplă în astalaltă parte de pârău, vorba unui experimentat jurnalist moldovean. Chișinăul este acum scena pe care se dau bătăliile geopolitice. Iar pe această scenă, deși prezent, Bucureștiul oficial nu a avut parte de un rol principal. Nu că nu ar fi dorit. Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române, ar fi făcut posibil ca adjudecatul rol de avocat al Moldovei în fața structurilor europene să fi fost câștigat din start de către cei de pe maul Dâmboviței. Din start însă competiția diplomatică pentru a fi mai tare în parcarea de la Chișinău, s-a purtat mereu – ba ungurii au aruncat pisica moartă în curtea celor de la București, ba polonezii le-au pus piedică. Așa că una peste alta, cucuiele au rămas cucuie, cotele julite iar o parte dintre partituri au rămas în praful drumului!

De la însărcinatul cu afaceri al Ministerului de Externe al României, Ion Bistreanu, la ambasadorul Lazurcă, istoria diplomației românești de la Chișinău, cunoaște suișuri și coborâșuri. Dacă profesorului ieșean Enache i-au revenit plusurile stabilirii bunelor și frățeștilor relații dintre cele două maluri de Prut, lui Bălănescu îi revin minusurile caracteristice unui neavenit în diplomație.

Ungureanu, de la Iași, este poate unul dintre puținii care au știut cât de importantă a fost pentru sfârșitul anilor 90, includerea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate. Ion Ciubuc, premierul de atunci al Republicii Moldova, îmi declara zilele trecute că datorită migălosului gest al lui Mihai Răzvan Ungureanu, Chișinăul a putut beneficia de programele inițiate de Pact. Fostul premier moldovean spunea că interesul Republicii Moldova faţă de Pactul de Stabilitate era determinat, în primul rînd, de avantajele pe care acesta le oferea în scopul soluţionării problemelor stringente cu care se confrunta în acea perioadă Republica Moldova, dar mai cu seamă, de perspectiva clară de integrare deplină în Uniunea Europeană, pe care o deschidea ţărilor din Europa de Sud-Est.

Potrivit lui Ciubuc dar și a unor diplomați moldoveni, problema ținea de faptul că de mai mult timp diplomaţia moldovenească încerca fără succes, să obţină din partea Bruxelles-ului un semnal clar cu privire la perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Pactul de Stabilitate a fost văzut de către oficialitățile moldovene ca un colac de salvare. Astfel, la Chişinău Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est este perceput mai degrabă ca un Pact pentru Integrare în Uniunea Europeană.

Una din primele dificultăţi de care s-a lovit Republica Moldova imediat după ce şi-a făcut publică dorinţa de a se alătura iniţiativei cu privire la Pactul de Stabilitate a fost de ordin conceptual. Moldova, de fapt, nu a intrat în calculele iniţiale ale autorilor Pactului, care concepuseră ca această iniţiativă să cuprindă în exclusivitate zona Balcanilor Occidentali, din care fac parte ţările cele mai afectate de războaiele şi crizele din fosta Iugoslavie. România şi Bulgaria au fost declarate ca ţări beneficiare ale Pactului mai târziu, doar datorită rolului pe care acestea l-au jucat în timpul războiului din Kosovo şi pagubelor pe care le-au avut de suferit de pe urma lui. În aceste circumstanţe, demersurile Moldovei de a se asocia acestei iniţiative, în special în faza iniţială de lansare, nici n-au fost luate în consideraţie.

Faptul că Moldovei nu i s-a rezervat din start un loc în Pactul de Stabilitate a îngreunat sarcina diplomaţilor moldoveni. Deşi, din punct de vedere geografic, istoric şi cultural, Republica Moldova face parte din Europa de Sud-Est, Chişinăul a pierdut aproape un an pentru a-i convinge pe partenerii săi europeni că, dacă se dorea cu adevărat constituirea unei zone de stabilitate, pace şi prosperitate în Europa de Sud-Est atunci Moldova, pe termen lung, nu putea fi ruptă de această regiune.

Mai amintim că un alt motiv care a generat îndoieli în sânul UE a fost teama că prin acceptarea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate s-ar fi creat un precedent care ar justifica şi dreptul Ucrainei de a cere să fie admisă în acest proces. A fost meritul lui Mihai Răzvan Ungureanu că a spulberat aceste temeri.

De asta nu cred în imputările la adresa ex-șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt voci care îi reproșează moldoveanului de la Iași o prea mare atașare față de structurile create de Soros, altele voci critice fac trimitere la o prea mare loialitate a domniei sale față de președintele Băsescu, toate aceste note critice sunt însă de acord în a spune că noul premier este un personaj politic mai mult decât informat.

Noul premier al României știe bine ce se întâmplă la Chișinău. Cunoaște en detail și analiza făcută de către Stratfor dar știe precis și analizele de pe teren. Dacă cunoscuta agenție americană, constata că impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova, va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federația Rusă, mai degrabă prin "hard power", decât "soft power", analizele de pe teren vorbesc despre faptul că startul Bucureștiul în zonă a fost unul bun dar că s-a pierdut pe drum, și asta din pricina unor falși prieteni autohtoni dar și a amicilor polonezi sau unguri. Colac peste pupăză, la toate acestea se adaogă și interesul rus.

Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române pe relația cu Republica Moldova ar fi putut fi valorificat o dată în plus prin ținerea promisiunilor făcute de oficialii români la Chișinău.

O ședință comună a guvernelor celor două țări ar face curățenie în dulapul cu reproșuri. Reticențe există de ambele părți, dar există și posibilitatea de a spune verde-n ochi ce te doare. Notam recent că odată cu venirea unui ieșean în fruntea guvernului de la București, există convingerea că ședința comună a celor două guverne va avea loc. Nu spun hop până miniștrii moldoveni nu au trecut Prutul.

Uite de asta nu plac cei tineri. Că își pot asuma responsabilități. Și că au o sclipirea jucăușă în ochi, semn de potență. De 20 de ani motanii cei vechi doar au vorbit. A venit un ieșean tânăr în față ca să-i spună colegului său că vrea. Or tocmai vrerea asta, stârnește invidie.

Mihai Răzvan Ungureanu îl știe pe Vlad Filat încă de pe timpurile când acesta era la Iași. Și îl știe bine.

Un moldovean care se ține de cuvînt

Guvernul Ungureanu a primit deja din partea Parlamentului de la București mandatul de administrare a destinelor statului român. Pârghiile administrative au fost predate de către Emil Boc, șefului Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu. Noul premier român, l-a menținut în cabinetul domniei sale, pentru funcția de ministru de externe, pe Cristian Diaconescu. Menținerea lui Diaconescu la funcția de ministru de externe vine să confirme faptul că premierul Ungureanu, respectă cuvintele de ordine ale șefului statului român, Traian Băsescu. Președintele Băsescu este cel care la începutul anului l-a schimbat pe ministrul Baconski cu Diaconescu.

Președintele Institutului de Relații Internaționale al Academiei Române, Dan Dungaciu, declara înaintea destituirii lui Baconski că statul român ar trebui să aibă un proiect post aderare care să fie inclusiv legat de Republica Moldova. Acest condițional optativ, folosit de profesorul Dungaciu, ne sugerează faptul că un atare proiect ori nu există, ori funcționează prost. Ambele opțiuni ne vorbesc despre faptul că rezultatele nu sunt cele scontate.

Colegul Mario Balint, care a cunoscut din plin realitățile existente la Chișinău, nota cu sinceritatea-i caracteristică pe blogul propriu că “eşecul României în Moldova se poate imputa preşedintelui Băsescu şi şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, care a adoptat o strategie greşită în acest spaţiu complicat. Accentul pus de SIE pe ACADEMISM nu a dat rezultate într-un spaţiu mai mult al acţiunii directe decât al mesajelor subliminale. Interesant este că în interviul publicat de ADEVĂRUL, în 27 ianuarie 2012, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, fost consilier prezidenţial (!) al lui Mihai Ghimpu, îmi dă dreptate, deşi cu câteva luni în urmă se plasa net pe o poziţie contrară! Astăzi, eminentul cunoscător al spaţiului Estic recunoaşte că politica Românească în Moldova a fost una greşită şi că demnitari ai statului moldav, precum Filat sau Lupu, au stat - vorba Regelui Carol (către Brătianu) - "cu două luntre în cur", sau cu un ochi la făină şi altul la slănină, spre Maica Rusia sau spre Ţara Mamă”. Plastica descriere făcută, ascunde dincolo de ironii ori o jenantă recunoaștere a eșecului ori o discretă redistribuire a responsabilităților.

La cealaltă extremă, domnul Ion Petrescu, aflat și domnia sa printre puținii experți români care urmăresc realitățile moldovenești, se află pe alte poziții și afirmă exact invers. Domnia sa consideră recenta vizită a ministrului Diaconescu în capitala statului moldovean, o deschidere spre colaborare celor două state românești, ba chiar un desant parașutat la Chișinău. Domnia sa face trimitere la cartea lui Ryan, “Un pod prea îndepărtat” și afirmă că prin această vizită s-au pus bazele unui “cap de pod diplomatic, menit a consolida relaţiile speciale dintre cele două state române. O poartă simbolică deschisă europenilor dintre Prut şi Nistru, care doresc să aibă dreptul de merge în România.”

Cunoscutul analist român nota că “prin conduita sa sobră, discursul controlat la nivel de cuvânt, privirea deloc haotică, mesaje lipsite de ambiguitate, onestitate în răspunsurile date jurnaliştilor şi o ţinută impecabilă, evidenţiată de o gestică comparabilă cu tăieturile unui diamant”, ministrul Diaconescu, a impus respect. Subtila metaforă la adresa paraşutiştilor desantaţi pentru misiunile de a creare a capurilor de pod, făcută de domnul Petrescu, îi preconiza ministrului Diaconescu soarta “eroilor căzuţi la datorie.” Ironie sau nu, previziunile nu s-au materializat și iată-ne că am asistat la numirea unuia dintre artizanii administrării proiectului românesc în Republica Moldova la cârma guvernului român.

Nu cred în imputările la adresa șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt voci care îi reproșează moldoveanului de la Iași o prea mare atașare față de structurile create de Soros, altele voci critice fac trimitere la o prea mare loialitate a domniei sale față de președintele țării, toate aceste note critice sunt însă de acord în a spune că noul premier este un personaj politic mai mult decât informat. Ceea ce înseamnă că premierul României nu numai că știe ce se întâmplă la Chișinău. Dar cunoaște en detail analiza făcută de către Stratfor. Cunoscuta agenție americană, constata că impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova, va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federația Rusă, mai degrabă prin "hard power", decât "soft power".

Potrivit specialiștilor americani, "amplasarea geografică a Republicii Moldova o face importantă pentru Federația Rusă. Țara situată între Carpaţi şi Marea Neagră este un traseu tradiţional pentru invazii din sud-vest şi statele balcanice. Moldova se află aproape de portul strategic Odessa și Peninsula Crimeea, unde staționează Flota Rusă a Mării Negre şi serveşte drept un segment al reţelei de tranzit al resurselor energetice către Europa şi Turcia".

În același timp amplasamentul geografic al statului român îi oferă posibilitatea să gestioneze din punct de vedere geopolitic relația cu Republica Moldova. România este o țară de frontieră euroatlantică, menită să gestioneze frontiera, respectiv o bucată bună a graniţei europene şi a NATO. Dincolo de aceste realități, România și Republica Moldova au legături etnice şi lingvistice comune, căci așa cum afirmă și specialiștii americani “teritoriul Republicii Moldova şi Transnistriei, dar şi unele regiuni de vest ale Ucrainei, au aparţinut regiunii istorice românești Moldova înainte ca Rusia să anexeze Basarabia”.

Avantajul etnic, cultural și mintal deținut de autoritățile române, poate fi valorificat o dată în plus prin ținerea promisiunilor făcute de oficialii români la Chișinău. Este vorba de promisiunea referitoare la o proximă ședință comună a guvernelor celor două țări. Şeful diplomaţiei române a declarat că miniştrii celor două executive s-ar putea întâlni la finalul lunii februarie-începutul lui martie. Discursuri similare s-au făcut auzite și în urmă cu un an din gura predecesorul său, Teodor Baconski, dar şi a fostul premier Emil Boc. Despre această şedinţă comună se discută de cel puţin doi ani.

Odată cu venirea unui ieșean în fruntea guvernului de la București, am convingere că ședința comună a celor două guverne va avea loc.

Mai cu talent, domnilor, mai cu talent!

„România trebuie să aibă un proiect post aderare care să fie inclusiv legat de Republica Moldova.” Dan Dungaciu, președintele Institutului de Relații Internaționale al Academiei Române


Noul, vechiul, ministru de externe al României, Cristian Diaconescu a făcut prima sa vizită oficială la Chișinău, semn că relațiile bilaterale dintre cele două state, vecine și prietene, pentru Bucureștiul oficial, contează. (De remarcat că ministrul de externe Diaconescu a fost cel care a administrat destinele relației București – Chișinău în perioada 2008-2009.)


Retorica oficială a ministrului român, a conținut promisiunea referitoare la o proximă ședință comună a guvernelor celor două țări dar și la mai vechiul angajament al domniei sale referitor la proiectele energetice transfrontaliere. Şeful diplomaţiei române a declarat că miniştrii celor două executive s-ar putea întâlni la finalul lunii februarie-începutul lui martie. Retorici similare moldovenii au auzit și în urmă cu un an din gura predecesorul său, Teodor Baconski, dar şi a şefului Guvernului de la Bucureşti, Emil Boc. Despre această şedinţă comună se discută de cel puţin doi ani.


Proiectele de interconectare România - Republica Moldova, a conductelor de gaze sau a rețelelor de electricitate, promise de ministrul Diaconescu, în primul său mandat de administrare a politicii externe românești, sunt proiecte mai vechi care vin din anul 1996 atunci când s-a dorit ca România să primească gaz de la Federaţia Rusă. S-a vorbit de o conductă între Iaşi şi Ungheni, cu dublă conexiune. În rapoartele oficioase de la Bucureşti apărea că este o conductă care permite Republicii Moldova să ia gaze din România, iar României să ia gaze din Republica Moldova.


Referitor la acest proiect, profesorul Dungaciu, care cunoaște aspectele en-detail, afirmă că este unul de un diletantism vinovat, pentru că Republica Moldova nu are gaze.
“Din Republica Moldova nu poţi să iei gaze. Atunci de ce faci dubla conexiune, de unde iei gaz şi care vor fi consecinţele? Gazul nu poţi să-l iei decât din Federaţia Rusă. Deci, tu faci o conexiune cu Republica Moldova ca să legi România de spaţiul CSI şi de Federaţia Rusă sau faci o conexiune cu Republica Moldova ca să legi Republica Moldova de România şi de spaţiul Uniunii Europene? Dacă ai dublă conexiune, vei da posibilitatea Rusiei ca, la un moment dat, prin anul 2015, când trebuie să renegociem contractele, să spună: „Nu vă mai trimitem gaz prin conducta care trece pe la Isaccea, ci vă dăm gaz prin conducta - să spunem - de la Ungheni.” http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Dan_Dungaciu-presedintele_Institutului_de_Relatii_Internationale_al_Academiei_Romane_0_634137219.html


În ciuda avertismentelor, ministrul de externe al României, la Chișinău continuă să vorbească despre interconectare energetică. „Primul proiect este de interconectare energetică. Dincolo de bunele intenții și exprimarea unor disponibilități politice, de-o parte și de alta, trebuie să avem structura tehnică pentru a realiza acest sprijin în moment de dificultate. Și noi, în România, avem nevoie de o sporire a achizițiilor în ceea ce privește gazele, dar trebuie să avem infrastructura tehnică prin care să ne putem sprijini reciproc", a declarat ministrul român de Externe.


A promova un proiect de interconectare a rețelelor de gaze înseamnă de fapt a călca de două ori pe aceiași greblă. Acest lucru presupune că, din două una, primo dispui de puține informații în domeniu, secundo nu ai ce spune și continui retorica deja cunoscută.


A doua opțiune este una care este mai aproape de adevăr, căci potrivit presei de București,ministrul Diaconescu este mai degrabă curent cu tehnicile de șantaj amoros decât cu informațiile din spațiul Pruto-nistrean. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluirile-amantei-diaconescu-a-vrut-sa-facem-sex-in-sediul-psd-288807.html


Amplasamentul geografic al statului român îi oferă posibilitatea să gestioneze din punct de vedere geopolitic relația cu Republica Moldova. România este o țară de frontieră euroatlantică, menită să gestioneze frontiera, respectiv o bucată bună a graniţei europene şi a NATO. Din nefericire, România nu a reușit să se impună în această competiție pentru primatul de actor regional important. Polonia dar și Ungaria sunt mult mai vizibile în spațiul public și neguvernamental al Republicii Moldova. România gestionează prost relația cu Chișinăul. Chiar dacă discursurile oficioase ale Bucureștiului încearcă să mai dreagă busuiocul, lucrurile se văd. Și e jenant.


Jenant este și faptul că societatea moldovenească încă nu știe cum s-au cheltuit, dacă s-au cheltuit, cele 100 de milioane oferite de statul român ca ajutor nerambursabil. Expertul IDIS Viitorul, Leonid Litra, afirma că, “ «relația specială» dintre România și Moldova să devină una pragmatică să aflăm cum s-au cheltuit cele 100 de milioane de euro oferite ajutor nerambursabil de România. 7 milioane s-au dat sinistraților, dar nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu ceilalți bani”.


În toamna anului 2010, Cristian Ghinea, de la Centrul Român de Politici Europene nota cu mult regret că relațiile bilaterale București –Chișinău, sunt triste.
“Diverse ministere de la Bucureşti au semnat acorduri de cooperare cu omoloagele de la Chişinău, dar nu există nimeni care să urmărească ce se face concret şi nici un plan care să integreze toate aceste eforturi. Unele dintre aceste acorduri nici nu sunt publice, de trebuie să ne certăm cu ei să le obţinem, asta când nu ni le dau cei din Moldova direct. Exemplu tipic de prostie birocratică: nici măcar atunci când facem ceva nu lăsăm informaţia să circule. Că tot vorbeam de o strategie unitară, planul de acţiuni trimis de MAE român ca propunere la Chişinău este foarte slab şi e mai degrabă o listă cu declaraţii de intenţii decât acţiuni concrete. E jenant ca Moldova să aibă o listă de acţiuni pentru integrare europeană mai concretă şi aplicată cu Lituania decât e cea propusă de România. Deci, semnal pentru MAE român: nu mai aşteptaţi feedback de la Chişinău pe propunerea de plan de acţiuni trimisă, pentru că oamenilor de acolo le e jenă să vă spună în faţă că e o prostie, că aşteptau altceva şi că trebuie pornit de la zero cu acest plan. Adică, staţi de vorbă cu ei şi puneţi pe hârtie ceva acţiuni concrete, în funcţie de nevoile lor.

Şi poate ne hotărâm odată ce vrem să facem cu cele 100 milioane de euro pe care le-am promis Moldovei. Preşedintele Băsescu a făcut această promisiune în ianuarie, ne apropiem de finele anului şi nu avem nici măcar o strategie, darămite ceva proiecte de arătat concret publicului moldovean. Cu excepţia celor 8 milioane de euro oferite ca ajutor pentru sinistraţii de la inundaţii, bani scoşi din fondul de rezervă al Guvernului. Doar nu aşteptăm să se întâmple ceva inundaţii anual în Moldova ca să sărim cu banii, pentru că altfel nu ştim şi nu putem să-i cheltuim! Vorba reclamei, ne mişcăm şi noi mai cu talent?”


Sper ca talentul de mișcare al ministrului Diaconescu în relația București – Chișinău să se ridice la nivelul talentelor de care domni sa dă dovadă prin budoare. O știre de ultimă oră îmi confirmă scepticismul. Un portal de știri ne informează că ședința comună a celor două executive, moldovean și român, s-a amânat. De la sfârșitul lui februarie pentru luna lui martie. Și se va amâna pentru o durată nedeterminată.

Jocuri, capcane și presiuni

Dacă referendumul va da greș, vina va fi a alianţei, spune liderul liberal- democraților.

Cum să nu îi dai dreptate?

Desigur – vina de a nu avea o voce comună a alianței de guvernământ, voce care în mod sistemic să explice scurt, clar și cuprinzător moldoveanul ce vor politicienii de la el, va cădea pe umerii AIE.

Sprinten și vioi la minte, primul ministru, dă de înțeles că dacă liderii alianței din care face parte se tem de riscul unui eșec al anunțatului referendum, Curtea Constituțională ar trebui să declare neavenită organizarea acestui plebiscit.

Afirmația premierului are ascunsă în ea o amenințare voalată – presupusa vină a unui eșec va dispărea, însă prietenii domniei sale din alianță ar avea de ales între a se înțelege cu cei trei deputați conduși de Igor Dodon ori ar avea deschisă calea spre alegerile parlamentare anticipate.

Este evident că liderul liberal-democrat după ce şi-a împins colegii din alianţă în capcana unui referendum, organizarea căruia stă la marginea legalităţii, dă soluţia, prin care într-un mod elegant AIE să iasă din jenanta situație de a sta pe muchia cuțitului juridic.

Potrivit domniei sale, judecătorii înaltei Curţi Constituţionale ar fi cei care ar trebui să declare neconstituţională procedura de organizare a referendumului şi asta datorită faptului că, potrivit Codului Electoral, în decurs de doi ani nu se poate organiza de două ori un referendum.

Liderul Partidului Liberal-Democrat afirmă că o altă soluţie de evitare a alegerilor anticipate nu ar exista. Domnia sa într-un mod pe cât se poate de subtil, pune presiune pe colegii din AIE afirmând că “ trebuie de purces la referendum sau la înțelegere în identificarea a 61 de mandate, ceea ce din păcate nu s-a reuşit”.

Dacă referendumul nu va fi organizat, Filat a explicat că se continuă procedura de alegere a şefului statului în cadrul actualei legislaţii. Iar în cazul în care va fi organizat, dar nu se va reuşi ceea ce ne propunem, eşecul va fi al Alianţei, a spus Filat.

Celelalte două componente ale alianței de guvernare, Partidul Liberal și Partidul Democrat din Moldova, conștientizează că, primo, organizarea unui referendum în acest moment se află la marginea extremă a argumentărilor juridice și că depășirea acestor norme juridice ar putea fi sancționată de către societate, și, secundo, alegerile parlamentare anticipate ar deschide cutia Pandorei, asigurând opoziției politice din Parlament gura de aer de care are nevoie, terțio, eșecul referendumului este exclus.

Delicatele presiuni făcute de premierul moldovean asupra colegilor săi au drept principal scop acceptarea de către partenerii săi de alianță a reluării negocierilor cu grupul Dodon pentru identificarea unui şef al statului care să fie obedient liberal-democraţilor moldoveni. Pentru ca presiunile să fie auzite, șeful guvernului moldovean, care trebuie să fie și unul din garanții respectării legilor și normelor juridice, vine cu un ultimatum.” Până cel târziu, la finele lunii mai trebuie să finalizăm procedura de alegere a şefului statului.Nu trebuie să aşteptăm la infinit”, a punctat liderul PLDM. Afirmația conține în ea o amenințare nerostită – ori alegem șeful statului, ori avem alegeri anticipate.

Logica potrivit căreia partidele din AIE s-ar teme de alegeri anticipate este falsă. Datele din sondajele de opinie, cele profesioniste și adevărate, nu cele ale asociațiilor de profesori, vorbesc despre un trend descrescător pe care îl are doar PLDM-ul, formațiune politică care, prin premierul desemnat, poartă în mod direct responsabilitatea pentru bunul mers, și nu clătinat, al Moldovei.

Preşedintele PD, Marian Lupu, afirma la postul național de televiziune că dacă în perioada imediat următoare ar avea loc alegeri anticipate,Partidul Democrat ar putea obţine mai multe beneficii decât în cazul alegerii şefului statului de către actualul Parlament. O declaraţie asemănătoare a fost făcută și de către liderul liberal Mihai Ghimpu, care făcând trimitere la măsurătorile sociologice afirma că într-un nou Parlament, liberali vor fi mai mulți.

Discursul liderului liberal-democrat face abstracție de faptul că referendumul ar putea avea sorți de izbândă. Și asta doar dacă cele trei componente ar face o echipă comună capabilă să identifice un mesaj comun, cu care să ajungă în fața alegătorului. Desigur este vorba de un efort comun, de un centru de comandă comun, care să poată administra toate provocările care vin, și vor veni din partea opoziției politice.

E vorba de asumarea responsabilității. Responsabilitate pentru crearea unei echipe de juriști și de responsabili de imagine, o echipă de oameni care să poată explica pe îndelete ce se dorește de la cetățean, o echipă care să poată construi un mesaj veridic și pe înțelesul tuturor.

Vina pentru eventualul eșec al referendumului nu va fi a alianței, ci va cădea pe umerii celor care auzind au preferat să nu audă, pe umerii celor care au văzut și au închis ochii, va cădea pe umerii celor care au fugit de responsabilitatea asumată.

O Penelopă senilă și un Odiseu contemporan

Gata. De astăzi mă apuc să îl stimez pe Filat. Ba chiar, dacă îmi arată și mie birourile guvernamentale mă apuc să îi țes două țoale – nu unul.

Cum să nu îl stimezi pe premierul Filat cel care a fost sensibilizat – atenție ce cuvînt plin de înțelesuri – sen–si- bi-li-zat – de faptul că baba Nina de la Trebujeni nu poate termina de țesut țolul promis lui .

Cum să nu-l stimezi pe premierul care a spus că va cumpăra țolul dacă acesta va fi terminat către alegerea președintelui țării.

Și iată că, îngrijorată de soarta primului bărbat al țării, baba Nina, i-a spus liderului liberal democrat că vina o poartă numai ea și că deputații nu pot alege președintele pentru că anume ea, nu a terminat țolul promis primului ministru .

Întocmai ca Penelopa din antichitate, baba Nina, a simțit că ea e vinovata. Și a venit la contemporanul Ulise după alinare. Iar el, a asigurat-o pe bătrînă că problema alegerii preşedintelui este doar responsabilitatea politicienilor.

Și oare cum să nu-l admiri pe primul ministru care dă de înțeles că cel care desface noaptea ceea ce ziua se țese cu atîta greutate, e chiar el?

Oare cum să nu îl stimezi pe cel care arată cu atîta nonșalanță goliciunea politicii moldovenești?

Jos Pălăria, domnule prim ministru!