Exagerări moldave

Premierul moldovean Vladimir Filat a recunoscut că a exagerat. Recunoașterea faptului că pe domnia sa l-a luat gura pe dinainte s-a făcut mai greu. Si doar sugerată. Primul ministru a aruncat cuvintele în balta mediatică moldavă cu gândul ascuns că doritorii de a pleca la cules de căpșune spaniole, îi vor spune mulțumesc, mai târziu, în cabina de vot.

La canalele de televiziune, primul ministru a tot promis că până la finalul acestui an, Republica Moldova, va obține regimul liberalizat de vize. Apoi a spus că suntem în întârziere și că am putea fi amânați.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă, se jura cu mâna pe inimă că va demisiona dacă Moldova nu va avea regim liberalizat de vize cu UE până pe 31 decembrie 2012. 

Puțini dintre cetățenii moldoveni cunosc cu adevărat ce înseamnă regim liberalizat de vize. Deși sunt așteptați de Vladimir Filat, să-i dea un vot de încredere, marea masă a moldovenilor habar nu cunosc despre exagerările premierului.

Șeful delegației Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schubel, a pus punctele pe i. Oficialul european nu a exagerat. El a explicat că moldovenii nu se vor putea angaja la muncă în ţările Uniunii Europene, și acest lucru se va întâmpla chiar dacă va fi semnat Acordul de liberalizare a regimului de vize."Liberalizarea regimului de vize presupune vize de scurtă ședere pe teritoriul zonei Schengen. Odată ce necesitatea vizelor va fi abolită, cetățenii moldoveni vor putea intra și cătători liber în statele membre UE care sunt membre ale zonei Schengen pentru o perioadă de trei luni. Liberalizarea regimului de vize nu presupune nici șederile de lungă durată și nici angajarea", a subliniat Schubel

Ca să-i trezească din somnul lor pe moldoveni, oficialul a aruncat încă o găleată de apă rece, afirmând că nici acei moldoveni care vor dori să rămână pe teritoriul unui stat Schengen pentru o perioadă mai lungă, nu vor avea posibilitate să fie angajați în câmpul muncii. "Angajarea legală în câmpul muncii va continua să depindă de legislația națională a fiecărei țări, ca și în cazul permiselor de muncă", a conchis Șeful delegației Uniunii Europene la Chişinău.

Mai treaz și fără exagerări s-a dovedit a fi președintele Parlamentului, Marian Lupu, care a spus că nu crede deloc în faptul că Republica Moldova va beneficia de regim fără vize cu Uniunea Europeană până la 31 decembrie 2012. „Politicienii trebuie să fie sinceri şi cinstiţi cu cetăţenii. Nu suntem în drept să le creăm nişte aşteptări care nu se vor îndeplini”, a declarat Lupu, adăugând că termenul real de obţinere a unui regim fără vize este de aproximativ trei ani, în funcţie de calitate reformelor implementate.

Anterior liderul Partidului Democrat din Moldova, a declarat de asemenea că nu vede o legătură serioasă între liberalizarea regimului de vize și drepturile minorităților sexuale.

Poate supărat pe sinceritatea și lipsa de exagerare a președintelui Parlamentului, directorul IPP, Arcadie Barbăroșie, declara că Marian Lupu dacă nu vede legătura dintre minorităţi sexuale şi liberalizarea vizelor, ar fi ”greu de cap”.”E greu de cap dl. Lupu, daca nu vede legătura, și chiar riscă să-și piardă prețioasa viață! Chiar nu este legătură între liberalizarea regimului de vize, dar este legătură cu respectarea drepturilor omului, și păcat că șeful parlamentului nu înțelege lucruri elementare”, scria Arcadie Barbăroșie pe profilul său de Facebook.

Tot în acel mesaj analistul politic l-a îndeamnat pe Marian Lupu să ceară sfaturi și ajutor de la un model de sinceritate din politica moldavă - Vladimir Filat ”Iată pentru lichidarea analfabetismului dlui președinte și a colegilor săi de partid și parlament, mai grei de cap. Dacă nu poate accesa netul, să ceară copia de la colegul de Alianță, dl Filat”, scria analistul.

Analfabetismul politic al președintelui Parlamentului este mai greu de văzut. Modelul de sinceritate și moralitate comportamentală al politicii moldovenești, la care făcea trimitere indirectă cunoscutul analist politic acoperă carențele domnului Lupu.  Apropo, domnule Barbăroșie,  va demisiona oare ministrul de externe pe 31 decembrie sau era doar o exagerare?

Între boanghene şi mitici de Sabin Gherman

Cam o dată pe săptămână mă sfădesc cu un prieten de peste munţi pe chestia asta a transilvănismului. El zice că nu-i bine să spunem tot adevărul, că popoarele au nevoie de minciuni frumoase.

Într-un fel, îl înţeleg – numai că se enervează şi varsă halba de cîte ori îi amintesc cum se plimba Iorga, prim-ministru atunci, cu Lincolnul cumpărat de timişoreni pentru Timişoara. Lui Iorga i-a plăcut maşina şi a luat-o la Bucureşti, pur şi simplu .

Amicul meu îmi spune apoi că “ce-ai bă Ghermane cu Mioriţa şi meşteru' Manole?”, că astea-s mituri fundamentale. Şi vărs şi eu halba, de ciudă că nu-s aşa deştept să-nţeleg cum au ajuns mit fundamental doi români invidioşi care vor să omoare un alt român. Nu înţeleg nici de ce-i aşa fain să zideşti ziua şi să dărâmi noaptea, ca la casa de nebuni.

Eu rîd că în Sud habar n-au să taie porcu', că-l mănâncă-ntr-o săptămână ş-apoi li se lipesc maţele, el contra-atacă pe chestiunea puturoasă a rîntaşului. Uneori îl las să miroase o pălincă – şi devenim supuşi ca nişte iobagi simpatic.

Unii ar numi asta râcă identitară. Alţii, separatism. Pentru analişti, am fi subiect de best-seller, dar noi nu bem niciodată atît de mult. Nevestele noastre, a mea – ardeleancă din Tîrgu Mureş, a lui – olteancă de Gorj, rîd mereu de noi şi ne iau cardurile şi pleacă la shopping – să ne pedepsească.

Noi nu facem decât să ne ironizăm imperfecţiunile; boaghena lui e absolut egală cu miticul meu. A fost nevoie de două decenii să ne descoperim, ca pe dosarele alea pe care scrie “confidenţial” şi la care doar mai-marii din politică au acces. Şi, de aici: un paradox domestic: în timp ce noi glumim pe seama diferenţei, chiar ăia cu acces la dosar, politicienii, încă sunt prinşi în scrobeala identităţii unice şi obligatorii. Ei ar vrea să facă din noi, ăi mai simpli români, rezervoare de valori universale – să ne-mpacheteze în roş-galben-albastru ca pe păstrăvii puşi la cuptor.

Într-o zi am încercat să vorbesc cu un amic politician despre dreptul la diferenţă – şi s-a speriat aproape: ai înnebunit? iară drepturi? Mai avea un pic şi-mi elibera certificat de turmă unitară.

Acuma aştept să vină iar amicii mei de peste Carpaţi, că mi-am luat ciolan de la Mureşan, de-ăla bio, să le ard un gulaş ca să-i complexez definitiv. Pe Ioşka bacsi, vecinu', l-am chemat de martor, ca-n Mioriţa.

Şi m-o-nvăţat aşa – Ioşka bacsi: ştii cînd ne-o fost nouă ăl mai bine în Ardeal?: când or plecat politicienii unguri şi încă nu veniseră ăia români.

Voalatele amenințări ale premierului

Primul ministru Vlad Filat este gata să își sacrifice cariera politică. Afirmația a fost făcută în cadrul unei emisiuni recente a postului public de televiziune. Sacrificiul premierului moldovean va fi făcut din mare dragoste față de noi, cetățeni ai acestei țări căci renunțarea la fotoliul de premier va fi făcută doar dacă oficialii europeni nu vor oferi Republicii Moldova regimul liberalizat de vize. 

Cu alte cuvinte, dacă din diferite pricini, până la sfârșitul acestui an moldovenii nu vor călători fără vize în Uniunea Europeană, Vlad Filat își va da demisia. ”Dacă se va continua cu acest joc de-a integrarea europeană, va trebui și eu să iau decizii. Vreau să vă spun că nu mă țin de funcția de prim-ministru”, a declarat Filat la postul public de televiziune.

Pricinile, pe care primul ministru moldovean le consideră ca fiind niște “jocuri”, ar ține de ceea ce Vlad Filat consideră a fi “o lipsă de susținere guvernamentală”. "Instituţiile europene nu stau şi aşteaptă ca noi să găsim principii şi valori europene, dar moldoveneşti. Ori avem sprijin politic ca să ducem la bun sfârşit programul respectiv,ori nu avem. Mai mult jocul de-a guvernarea nu se acceptă", a declarat primul ministru la Moldova 1. 

Piatra aruncată de liderul liberal democrat în grădina alianței de guvernare are o țintă directă și face trimitere la reticentele declarații ale unor înalți oficiali ai Partidului Democrat vis-a-vis de legea antidiscriminare dar și la pertinenta afirmație a președintelui Parlamentului moldovean despre euro-realism. Filat s-a arătat nemulţumit de faptul că proiectul Legii Anti-discriminare, elaborat de Guvern, nu a fost acceptat cu entuziasm de PL şi PD, formaţiuni care şi-au exprimat rezervele faţă de sintagma ”discriminare sexuală”.Iar recent, Marian Lupu s-a declarat a fi un euro realist care își dorește să vorbească mai mult despre reformele care sunt implementate în Republica Moldova și mai puțin despre circulația liberă a cetățenilor moldoveni în spațiul Uniunii Europene.

Veridicitatea cuvintelor lui Marian Lupu se pare că l-a supărat pe  premierul moldovean, și de aceea domnia sa a ținut să sublinieze  că “nimeni nu îl va face eurosceptic”. Anume această explozie a premierului moldovean a culminat cu afirmația referitoare la faptul că nu se ține de funcția de șef al guvernului. 

Enunțurile făcute de primul ministru ascund în ele voalate amenințări.  Acestea se referă la o improbabilă reformare a cabinetului de miniștri dar și la o posibilă nouă confruntare în sânul alianței de guvernare. Analiza afirmațiilor făcute de Vlad Filat ne vorbește despre faptul că domnia sa cere mână liberă pentru reformatarea guvernului AIE 2. O reformatare dureroasă pentru celelalte componente din alianță, iar de la aceste dureri vine și improbabilitatea ca Partidul Liberal și Partidul Democrat să-i ofere primului ministru libertatea solicitată.  De asemenea asistăm și la un transfer de responsabilitate pentru neonoratele promisiunile făcute de către miniștrii liberal democrați pe umerii colegilor lor de altă orientare politică din cabinetul de miniștri. 

Certitudinea faptului că Uniunea Europeană nu va acorda facilitările cerute de ministrul Iurie Leancă la libera circulație a moldovenilor în spațiul european, este considerată de către primul ministru ca fiind o eroare comună a întregului guvern și nu o lacună de comunicare a ministrului liberal democrat. 

Anterior reprezentantul Uniunii Europene la Chișinău a recunoscut că neacceptarea de către legislativul moldav a legii anti discriminare nu este un motiv real pentru încetinirea procesului de apropiere al Moldovei de structurile europene. 

O posibilă reformatare a guvernului nu este în acest moment posibilă. Reformatarea va aduce după ea nedorite certuri în sânul coaliției, certuri care vor da așii necesari opoziției parlamentare pentru a reveni în prim planul atenției publice. O vorbă din bătrâni ne îndeamnă să așteptăm toamna. Că atunci se vor număra bobocii.

Pașnicul Băsescu

Vizita la București a președintelui moldovean Nicolae Timofti a stat sub delicata pecete a schimbării de guvern. Deși reușita ședinței comune a celor două guverne, moldovean și român, ar fi trebuit să convingă majoritatea aleșilor poporului român că premierul Mihai Răzvan Ungureanu ține bine cîrma, lucrurile au scăpat de sub control. La 48 de zile de activitate, guvernul Ungureanu a fost demis de către majoritatea parlamentară, președintele Băsescu numindu-l deja pe liderul PSD, Victor Ponta, să alcătuiască noul guvern al statului român.

Cu un Andrei Marga la Externele românești, cu Titus Corlățean la Justiție, și cu Mircea Diaconu la Ministerul Culturii, prima echipă a guvernării Ponta este una care are ca principală misiune asigurarea victoriei Uniunii Social Liberale, în alegerile locale din iunie. Tot guvernul Ponta este cel care va trebui să asigure buna desfășurare a alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

 

În pofida schimbărilor la nivel politic care au loc în această perioadă la Bucureşti, mediile de informare au notat că președintele moldovean s-a dus cu gînduri bune pe malul Dîmboviței. Gînduri bune și speranțe pentru rezolvarea unor probleme dificile.

În contextul amplasării scutului antirachetă, președintele statului român a fost întrebat de jurnaliști, dacă Republica Moldova ar putea deveni o zonă tampon între Rusia şi NATO. Preşedintele Traian Băsescu, a afirmat că statul român își dorește ca Republica Moldova să devină stat de frontieră al Uniunii Europene, şi nu unul tampon. Febrilele întrebări ale jurnaliștilor vin în consonanță cu  frămîntările cetățenilor moldoveni dar și ale noului președinte moldovean. Diplomaticul răspuns al președintelui român a fost însă unul liniștitor doar pentru cetățenii români -  „Cum vă imaginaţi că Republica Moldova poate fi un tampon? Pentru ce? Doar pentru că România are un număr de rachete pe teritoriul său? Nu. Când împreună cu partenerii noştri strategici pe linie de securitate, cu Statele Unite, am stabilit instalarea elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României, nimeni nu a luat în considerare că Federaţia Rusă ar putea fi un risc la adresa securităţii naţionale a României sau a unor state membre NATO", a declarat Traian Băsescu.

Finalul propoziției rostită de șeful statului român scoate în evidență faptul că, deși riscurile de securitate sunt minime pentru România, riscurile pentru Republica Moldova sunt ridicate. Aceste riscuri la adresa statului moldovean au fost subliniate recent și de către trimisul special al Federației Ruse, Dimitrii Rogozin, care a scos în evidență faptul că o apropiere mai mare a Republicii Moldova față de statul român, pune sub îndoială reîntregirea statului moldovean.

Frămîntările cotidiene pe care le cunoaște la Chișinău președintele Timofti, la București s-au transformat într-o dezarmantă sinceritate, observată cu ochiul liber. Cîteva gafe verbale, și cîteva nedumeriri, au scos în evidență acest lucru. 

Sinceritatea lui Băsescu a fost și ea la fel de dezarmantă, Traian Băsescu l-a anunţat pe președintele moldovean că-i dăruieşte o biserică de lemn în stil maramureşean care va fi amplasată unde va decide Preşedinţia de la Chişinău.  Băsescu a anunţat şi despre o donaţie de un milion de cărţi în limba română pentru Guvernul moldovean. 

Iulian Ciocan, de la Europa Liberă nota că milionul de cărți urmat vizitei lui Timofti la București ar putea fi cel mai frumos rezultat. “Proaspătul preşedinte reuşeşte, iată, din a doua călătorie, să aducă ţării ceva palpabil – un milion de cărţi!”, scrie entuziasmat jurnalistul. Probabil Timofti vroia altceva mai palpabil. Probabil întrebările la care președintele moldovean a așteptat cu înfrigurare un răspuns au ținut de plasamentul geopolitic al Republicii Moldova. Poate tema federalizării Moldovei a fost una la care Nicolaie Timofti și-ar fi dorit un sfat. Și poate tematicile care țin de continuarea proiectelor de interconectare energetică dintre România și Republica Moldova să fi fost pe lista de interese a șefului statului moldovean. 

E posibil ca la nivelul discuțiilor particulare, președintele moldovean să fi primit un răspuns la aceste problematici, însă la nivelul simbolic răspunsul lui Băsescu la voalatele amenințări ale lui Rogozin a fost unul pașnic și a ținut de biserică și de carte.

O biserică și cărți – un răspuns pacifist iată răspunsul lui Băsescu pentru Rogozin. Ceea ce ar putea fi tradus pe moldovenește -  doar prin voia lui D-zeu și prin cultură vă mai puteți salva din fața federalizării!

Un răspuns de diplomat

Comentatorii politici, jurnaliștii, reprezentanții societății civile nu sunt decidenți politici. Decidenții politici sunt acele persoane care au fost investiți de către parlamentari cu mandatul de a lua decizii spre reglementarea vieții social-politice dintr-un stat. 

Comentatorii politici, jurnaliștii și reprezentanții societății civile au dreptul moral de a pune sub presiune atât pe cei care alcătuiesc clasa politică cât și pe cei care sunt reprezentanți guvernamentali. 

Accentele care apar în discursurile publice al acestora pot fi luate, sau nu, în considerare de către decidentul politic. Subliniem - decizia de dezvoltare a vectorilor politici existenți în societate rămâne a fi luată de către cei care se află la guvernare.

Comentatorul român Cristian Ghinea, scria în mediile de informare românești că „Republica Moldova este pusă la colț într-un mod primitiv de Dmitrie Rogozin. Dacă ar fi fost însărcinat din partea Kremlinului să aducă pacea, Rogozin ar fi folosit vizita sa în regiune pentru a înțelege cele două părți, pentru a căuta soluții posibile.” 

Domnia sa, sugera că Rogozin ar fi venit în Republica Moldova să dea cu pumnul în masă și să facă publice niște condiții inacceptabile de soluționare a diferendului transnistrean.  Accentele puse în materialul domniei sale vin să pună un anumit tip de presiune asupra factorilor decidenți de la Chișinău. Nici un oficial moldovean nu a dat un răspuns.

Declarațiile liderului Partidului Socialiștilor de la Chișinău, Igor Dodon, referitoare la faptul că viitorul  Republicii Moldova va fi unul federal, au pus și ele un alt tip de presiune asupra membrilor cabinetului moldovean de miniștri. Și domnia sa s-a ales doar cu tăcerea.

Tăcerea pe care au păstrat-o membrii guvernului condus de către premierul Filat a scos din răbdări. Nerăbdător să vadă acțiuni concrete luate de către guvernanții chișinăuieni, unul din maeștrii jurnalisticii moldave, Constantin Tănase, nota în publicația “Timpul” că  vizita oficialului rus Rogozin la Chişinău „a demonstrat că actuala guvernare a R. Moldova nu este una capabilă să se bată pentru interesele naţionale de moment şi de perspectivă ale acestei ţări”. 

La rândul său, președintele Institutului de Relații Internaționale al Academiei  Române, Dan Dungaciu, în cadrul unei emisiuni radiofonice matinale, vorbea despre necesitatea oficialilor moldoveni de a avea dezvoltată o strategie de ieșire din neformalele negocieri  începute de către Vlad Filat și Evghenii Șevciuk. Fin observator al proceselor politice din Republica Moldova, Dungaciu sublinia faptul că discuțiile celor doi lideri ar putea intra pe un făgaș nedorit și că “ar putea fi prea târziu pentru ca oficialii de la Chișinău să ceară sprijinul colegilor lor de la București”.  

Tăcerea pe care au păstrat-o oficialii moldoveni vis-a-vis de declarațiile vice premierului rus Dimitrii Rogozin au fost și sunt justificate.  Diplomația de care dau dovadă autoritățile de la Chișinău vine din afirmațiile pe care Rogozin le-a făcut pentru presa rusă, afirmații care nu și-au găsit locul în relatările făcute de către mediile moldave. Rogozin a recunoscut că a fost la Chișinău și la Tiraspol pentru a face cunoștință cu realitățile de pe teren. 

“Mai întâi trebuie analizata situația, pentru a o privi din toate unghiurile posibile. Sa privești la Transnistria si la Moldova in format, ca sa zic așa, 3D. Să miroși, să simți. Sa înțelegi cu cine ai de a face, cine sunt partenerii. Sa te dezbraci de o reputație străina noua de contextul real. Prima mea misiune in calitate de emisar special a fost să înțeleg aceste probleme. Nu pentru un raport, ci pentru mine. Am reușit. În al doilea rând, pentru rezolvarea acestor probleme încâlcite vitală este susținerea societății. Pe care am primit-o in Transnistria. La Chișinău i-am dezamăgit pe sceptici. Pe cei care au considerat ca va veni un om care, înainte de toate, va scoate din buzunar nu un carnet de notițe, ci un ciocan si va lovi în cap. Ceea ce nu s-a întâmplat.”, a spus Dimitrii Rogozin în interviul pe care l-a acordat publicației ruse Komersant.

Răspunsul  pe care comentatorii politici, jurnaliștii și reprezentanții societății civile de la Chișinău sau București l-au solicitat prin presiunile făcute asupra factorilor de decizie timp de două săptămâni, a fost dat zilele trecute. Andrei Neguță, în calitatea sa de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, a fost cel care prin declarațiile sale făcute pentru mediile de informare ruse,l-a pus într-o situație delicată atât pe premierul Filat cât și pe ministrul de externe, Iurie Leancă.  Ambasadorul Neguţă declara pentru ITAR-TASS că evacuarea militarilor ruşi din Transnistria ar pune în pericol securitatea Republicii Moldova, dar şi securitatea regională.

Răspunsul mult așteptat a fost unul calm. Ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a afirmat că militarii din fosta Armată a 14-a care staţionează în regiunea de est a Republicii Moldova şi muniţiile stocate în zonă, trebuie evacuate.

'Poziţia noastră, care este conformă Constituţiei, principiului şi dreptului internaţional, este că ceea ce a mai rămas din Armata a 14-a nu are ce căuta în Republica Moldova şi trebuie să depunem eforturi conjugate pentru a obţine evacuarea muniţiilor care s-au mai păstrat în raioanele de est ale Republicii Moldova', a subliniat Iurie Leancă. 

Un răspuns care vine să confirme faptul că diplomația moldavă are în fruntea sa un profesionist. Doar un profesionist poate face față presiunilor venite din partea jurnaliștilor, comentatorilor politici sau a reprezentanților societății civile. Și doar un diplomat de carieră poate da un răspuns la care oficialii din Federația Rusă nu pot avea nici o obiecție, căci este vorba de rezoluția OSCE de la Istanbul, rezoluție asumată și de către Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Un răspuns calm venit să dea de gândit celor care i-au pus sub presiune pe decidenții guvernamentali. Festina lente, par a spune decidenții de la Chișinău.

  

Cinci. Doar cinci

Despre poduri e vorba. Cinci poduri care trec peste Prut. Prea puține pentru a lega. Mai mult despart.

Podurile de flori nu au susținut camioanele cu mere care ar fi trebuit să se vândă la Iași. Nici vinul moldovenesc nu a trecut Prutul. Pe podurile de flori au trecut doar studenții basarabeni, televizoarele color și moldovenii în tranzit spre Italia.

După 20 de ani de sinuoase relații bilaterale, guvernele Republicii Moldova și României se vor întrunii la Iași într-o ședință comună. Vice ministrul afacerilor externe de la Chișinău, Andrei Popov, declara că în cadrul şedinţei comune urmează a fi semnat Planul de acţiuni pentru implementarea Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova. De asemenea, vor fi convenite o serie de proiecte comune transfrontaliere din domeniile transporturilor şi energiei, va fi discutat sprijinul pe care România îl acordă pentru apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană.

Publicația chișinăuiană Timpul se întreba retoric dacă în urma ședinței comune Prutul va deveni mai ușor de trecut. Retorică e necesară căci deși au trecut 20 de ani de la prăbuşirea lagărului socialist, împreună, România şi Moldova au reuşit să construiască doar un singur pod. Un singur pod și multe speranțe risipite.

La începutul primului deceniu al anilor 2000 într-un material pe care îl publicam în ziarul Jurnal de Chișinău notam că vremea podurilor de flori a trecut. Optimismul meu se baza pe declarațiile unor oficiali de la Chișinău și București în care se făcea publică disponibilitatea de construcție a unor poduri peste Prut dar și pe faptul că la Chișinău era prezentă o echipă de specialiști români care expertizau posibilitatea de construcție a unei căi ferate cu ecartament european care ar fi urmat să lege Iașul de Chișinău.

Jurnalistul român, Nicolae Constantin Munteanu nota tot în acea perioadă despre necesitatea pragmatică ca cele două state românești să fie mult mai legate economic. Nu a fost să fie pragmatism, a fost să fie iarnă. Guvernul condus de Vasile Tarlev nu a transformat speranțele în realitate, iar guvernul moldovean condus de Greceanâi l-a expulzat pe ambasadorul român Filip Teodorescu. Istoria relațiilor bilaterale între cele două state făcea cunoștință cu cele mai minime temperaturi.

Nu știu dacă în urma ședinței comune Prutul va fi mai ușor de trecut. Colegii de la Timpul afirmă că în perioada interbelică pe Prut au existat 22 de poduri, iar asta însemna că la fiecare 31 de kilometri exista câte un pod. Semn că atunci era voință și putere de construit. Semn că se putea trece mai ușor peste orgolii și interese.

În prezent, pentru cei 684 de kilometri de frontieră cu România, Republica Moldova are cinci poduri rutiere Giurgiuleşti - Galaţi, Cahul - Oancea, Leuşeni - Albiţa, Sculeni - Sculeni şi Lipcani - Rădăuţi Prut.

Prea puține poduri. Și dezamăgire din ambele părți. Aflu că cei de la externele moldave au semnat cu Ucraina un document în care se prevede protejarea drepturilor minorităților moldovenești din sudul Basarabiei – dar acolo nu au existat moldoveni, doar români. Aflu că partea moldavă se face că plouă atunci când e vorba de recunoașterea unor datorii istorice pe care le are față de București. Prea puține poduri pentru a lega.

În cei 20 de ani de independenţă, R. Moldova şi România au reuşit să reabiliteze doar un singur pod. Podul de la Lipcani – Rădăuţi, dar și acest lucru s-a făcut cu suportul financiar al Comisiei Europene, care a oferit 11 milioane de euro. Un singur pod. Unul. Și acela făcut din bani străini.

Aflu că la viitoarea ședință comună de guvern se va discuta despre ridicarea podului de la Fălciu – Cantemir şi se va solicita formarea unei comisii mixte care ar trebui să efectueze expertiza tehnică a tuturor podurilor rutiere de pe Prut cu scopul de pregăti documentaţia necesară pentru repararea acestora.

O fi așa sau nu vom ști doar după. Constat la recitirea materialului că deși am vrut să fiu optimist mi-a ieșit un optimism reținut. E semn că vremea vorbelor a trecut – e vremea faptelor. Fapte care să vorbească de la sine. Fapte care să lege.

Leii cei tineri

Tinerii nu plac. În primul rând pentru că au sclipirea asta jucăușă în ochi, semn că pot. Tocmai potența stârnește invidia celor în vîrstă. Îmi sunt departe jocurile politice de la București. Mult mai aproape îmi este ceea ce se întâmplă în astalaltă parte de pârău, vorba unui experimentat jurnalist moldovean. Chișinăul este acum scena pe care se dau bătăliile geopolitice. Iar pe această scenă, deși prezent, Bucureștiul oficial nu a avut parte de un rol principal. Nu că nu ar fi dorit. Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române, ar fi făcut posibil ca adjudecatul rol de avocat al Moldovei în fața structurilor europene să fi fost câștigat din start de către cei de pe maul Dâmboviței. Din start însă competiția diplomatică pentru a fi mai tare în parcarea de la Chișinău, s-a purtat mereu – ba ungurii au aruncat pisica moartă în curtea celor de la București, ba polonezii le-au pus piedică. Așa că una peste alta, cucuiele au rămas cucuie, cotele julite iar o parte dintre partituri au rămas în praful drumului!

De la însărcinatul cu afaceri al Ministerului de Externe al României, Ion Bistreanu, la ambasadorul Lazurcă, istoria diplomației românești de la Chișinău, cunoaște suișuri și coborâșuri. Dacă profesorului ieșean Enache i-au revenit plusurile stabilirii bunelor și frățeștilor relații dintre cele două maluri de Prut, lui Bălănescu îi revin minusurile caracteristice unui neavenit în diplomație.

Ungureanu, de la Iași, este poate unul dintre puținii care au știut cât de importantă a fost pentru sfârșitul anilor 90, includerea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate. Ion Ciubuc, premierul de atunci al Republicii Moldova, îmi declara zilele trecute că datorită migălosului gest al lui Mihai Răzvan Ungureanu, Chișinăul a putut beneficia de programele inițiate de Pact. Fostul premier moldovean spunea că interesul Republicii Moldova faţă de Pactul de Stabilitate era determinat, în primul rînd, de avantajele pe care acesta le oferea în scopul soluţionării problemelor stringente cu care se confrunta în acea perioadă Republica Moldova, dar mai cu seamă, de perspectiva clară de integrare deplină în Uniunea Europeană, pe care o deschidea ţărilor din Europa de Sud-Est.

Potrivit lui Ciubuc dar și a unor diplomați moldoveni, problema ținea de faptul că de mai mult timp diplomaţia moldovenească încerca fără succes, să obţină din partea Bruxelles-ului un semnal clar cu privire la perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Pactul de Stabilitate a fost văzut de către oficialitățile moldovene ca un colac de salvare. Astfel, la Chişinău Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est este perceput mai degrabă ca un Pact pentru Integrare în Uniunea Europeană.

Una din primele dificultăţi de care s-a lovit Republica Moldova imediat după ce şi-a făcut publică dorinţa de a se alătura iniţiativei cu privire la Pactul de Stabilitate a fost de ordin conceptual. Moldova, de fapt, nu a intrat în calculele iniţiale ale autorilor Pactului, care concepuseră ca această iniţiativă să cuprindă în exclusivitate zona Balcanilor Occidentali, din care fac parte ţările cele mai afectate de războaiele şi crizele din fosta Iugoslavie. România şi Bulgaria au fost declarate ca ţări beneficiare ale Pactului mai târziu, doar datorită rolului pe care acestea l-au jucat în timpul războiului din Kosovo şi pagubelor pe care le-au avut de suferit de pe urma lui. În aceste circumstanţe, demersurile Moldovei de a se asocia acestei iniţiative, în special în faza iniţială de lansare, nici n-au fost luate în consideraţie.

Faptul că Moldovei nu i s-a rezervat din start un loc în Pactul de Stabilitate a îngreunat sarcina diplomaţilor moldoveni. Deşi, din punct de vedere geografic, istoric şi cultural, Republica Moldova face parte din Europa de Sud-Est, Chişinăul a pierdut aproape un an pentru a-i convinge pe partenerii săi europeni că, dacă se dorea cu adevărat constituirea unei zone de stabilitate, pace şi prosperitate în Europa de Sud-Est atunci Moldova, pe termen lung, nu putea fi ruptă de această regiune.

Mai amintim că un alt motiv care a generat îndoieli în sânul UE a fost teama că prin acceptarea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate s-ar fi creat un precedent care ar justifica şi dreptul Ucrainei de a cere să fie admisă în acest proces. A fost meritul lui Mihai Răzvan Ungureanu că a spulberat aceste temeri.

De asta nu cred în imputările la adresa ex-șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt voci care îi reproșează moldoveanului de la Iași o prea mare atașare față de structurile create de Soros, altele voci critice fac trimitere la o prea mare loialitate a domniei sale față de președintele Băsescu, toate aceste note critice sunt însă de acord în a spune că noul premier este un personaj politic mai mult decât informat.

Noul premier al României știe bine ce se întâmplă la Chișinău. Cunoaște en detail și analiza făcută de către Stratfor dar știe precis și analizele de pe teren. Dacă cunoscuta agenție americană, constata că impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova, va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federația Rusă, mai degrabă prin "hard power", decât "soft power", analizele de pe teren vorbesc despre faptul că startul Bucureștiul în zonă a fost unul bun dar că s-a pierdut pe drum, și asta din pricina unor falși prieteni autohtoni dar și a amicilor polonezi sau unguri. Colac peste pupăză, la toate acestea se adaogă și interesul rus.

Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române pe relația cu Republica Moldova ar fi putut fi valorificat o dată în plus prin ținerea promisiunilor făcute de oficialii români la Chișinău.

O ședință comună a guvernelor celor două țări ar face curățenie în dulapul cu reproșuri. Reticențe există de ambele părți, dar există și posibilitatea de a spune verde-n ochi ce te doare. Notam recent că odată cu venirea unui ieșean în fruntea guvernului de la București, există convingerea că ședința comună a celor două guverne va avea loc. Nu spun hop până miniștrii moldoveni nu au trecut Prutul.

Uite de asta nu plac cei tineri. Că își pot asuma responsabilități. Și că au o sclipirea jucăușă în ochi, semn de potență. De 20 de ani motanii cei vechi doar au vorbit. A venit un ieșean tânăr în față ca să-i spună colegului său că vrea. Or tocmai vrerea asta, stârnește invidie.

Mihai Răzvan Ungureanu îl știe pe Vlad Filat încă de pe timpurile când acesta era la Iași. Și îl știe bine.