Thursday, July 10, 2014

POVEȘTI CU ZMEI: TRĂDAREA LUI VORONIN



Zilele trecute deputatul comunist Grigore Petrenco a susținut o conferință de presă cu titlul „Vladimir Voronin și trădarea partidului”.  Principala idee enunțată era simplă – domnul Voronin a trădat și trebuie să plece. Potrivit lui Petrenco, comuniștii moldoveni nu ar trebui să participe la viitoarele alegeri parlamentare avându-l în frunte pe actualul său lider și ar trebui să-și aleagă un alt conducător.
Domnul Petrenco nu a uitat să adauge că prin schimbarea radicală a politicii externe a partidului, domnul Voronin ar fi cedat această formațiune politică Partidului Democrat și a sugerat că “în aceste momente comuniștii moldoveni sunt în buzunarului lui Plahotniuc”.  

Pe de altă parte, reacția comuniștilor moldoveni a fost scurtă. Potrivit unui comunicat de presă emis de către PCRM, “declarațiile lui Grigore Petrenco au drept scop compromiterea şi denigrarea formațiunii politice în perioada pregătirilor către alegerile parlamentare”. „Membrii Comitetului Central al PCRM şi-au expus poziţia faţă de astfel de acţiuni la ultima plenară din 7 iunie”, se arată în comunicat. Sublinierea făcută amintește de faptul că la plenara PCRM din 7 iunie, trei membrii de frunte ai acestei formațiuni, Mark Tkaciuk, Iurie Muntean şi Grigore Petrenco, au fost excluși din conducerea partidului.
Cei expulzați din conducerea PCRM îl acuzau pe domnul Voronin de europenism. 

Observatorii politici moldoveni sugerau că prin eliminarea rebelilor pro-ruși, Partidul Comuniștilor ar face primii pași ai unei reforme interne. Dar comuniștii moldoveni au început schimbarea lor în 2005, atunci când nu au avut suficiente voturi pentru alegerea președintelui! Pentru a fi reales în această funcție, domnul Voronin a promis cu mâna pe inimă că va reforma partidul. A început atunci schimbarea la față a comuniștilor moldoveni ori nu? 

Comentatorul poltic moldovean Bogdan Țîrdea, simpatizează cu opiniile domnului Petrenco și zice că da. Domnia sa afirmă că „PCRM  făcut mai mulți pași prin care s-a descalificat în ochii propriului alegător”. „Chiar în ziua ratificării acordului de asociere, PCRM, ca și doamna cu mai multe fețe, a părăsit sala legislativului. Astfel, PCRM a refuzat să voteze contra acordului, cum au făcut-o cei din PSRM. Cred că e limpede și pentru un școlar de clasa a  doua, că Voronin și-a lăsat portița deschisă pentru a colabora cu UE”, notează pe blogul său domnul Țîrdea. Referirea la clasele primare făcută de domnul Țîrdea vine să întărească și mai mult acuzațiile de trădare ale domnului Petrenco. 

Că liderul maxim al comuniștilor moldoveni nu are nimic împotriva integrării europene afirmă și un important membru al Comitetului Central al PCRM. Este vorba de primarul orașului Soroca, Elena Bondarenco care a declarat pentru publicația Observatorul de Nord că formațiunea politică din care face parte nu trebuie să renunțe la idea integrării europene. Potrivit doamnei Bondarenco, această idee a fost împărtășită în mod colegial de către întreaga conducere a acestei formațiuni politice. Par a fi suficiente motive pentru a ne face să credem că opoziția comunistă a devenit una europeană.

Doar că nici unul dintre rebelii care au ridicat glasul la liderul comunist nu a fost eliminat din partid. Presei nu i s-a prezentat numele celor pe care, potrivit domnului Voronin, ar fi vrut să-i includă în lista electorală domnul Tkaciuc. Iar acuzațiile de trădare ale domnului Petrenco sunt lipsite de dovezi concrete și palpabile. Iar dintre cele zece promisiuni făcute de domnul Voronin în 2005 foarte puține au fost îndeplinite. Așa că, ceva nu se leagă.    

Furnizate în mod dozat, toate aceste elemente ale unei povești în care cineva joacă rolul zmeului cel roșu iar altcineva este împăratul cel bun au rolul de a-l face mai atractiv pe domnul Voronin. Ni se spune că domnul Voronin este rău pentru că promovează integrarea europeană. Ni se spune că domnia sa trebuie să plece din fruntea formațiunii politice pe care o conduce. Pentru a-l compătimi și mai mult. Poate exact asta se dorește? Să-l simpatizăm încă odată?

Nu cred în acuzațiile domnului Petrenco. Comuniștii moldoveni implementează o tehnologie pe care o putem vedea prin vechile filme polițiste. Este vorba de implementarea scenariului cu polițistul cel bun și cel rău. Cele două personaje fac parte din aceiași echipă! De asta, povestea jucată în prezent îi place și domnului Voronin.




Sunday, July 6, 2014

CINE VREA CAPUL LUI RECEAN?



La sfîrșitul săptămânii trecute, guvernul de la Chișinău a trecut cu bine de o nouă provocare.  La moțiunea simplă înaintată de deputații comuniști la adresa ministrului Afacerilor Interne, Dorin Recean, deputații Coaliției Pro-Europene, care asigură susținerea politică pentru Cabinetul Leancă, au răspuns prin votul lor de încredere. Dezbaterile nu au fost lipsite de tensiune,  demiterea trecând foarte aproape de capul ministrului. 

Firul acestei complicate povești merită a fi cunoscut. Pe 19 iunie, opoziția de la Chișinău a depus o moțiune simplă de demitere a șefului Ministerului Afacerilor Interne, Dorin Recean - comuniștii au susținut că ministrul conduce în mod defectuos instituția. Lucru care trebuia să fie și demonstrat. De asta, cineva a trecut la practică. 

În seara zilei de 2 iulie, ziua în care deputații au ratificat Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, Poliția l-a somat pe Dorin Chirtoacă, primarul Chișinăului, să oprească automobilul pe care îl conducea și să se supună testului de alcoolemie. Potrivit primarului de Chișinău, cel puțin două mașini civile și două echipaje de poliție au blocat automobilul său de serviciu. Reprezentanții Ministerului de Interne de la Chișinău afirmă că au procedat în acest mod ca urmare a unui apel la numărul de urgență122, apel care anunța că primarul conduce în stare de ebrietate. Edilul capitalei moldave a spus însă că e o înscenare și a cerut să fie supus testului de alcoolemie. Rezultatul testului la alcool în sânge a fost zero, moment în care nimeni nu a mai avut nici o pretenție.

De ce a fost nevoie de această provocare la adresa primarului de Chișinău? Răspunsul este simplu – deputații liberali trebuiau să strige alături de comuniști că vor capul ministrului Recean. Data examinării moțiunii de cenzură era cunoscută. Cei care au organizat urmărirea lui Dorin Chirtoacă au mizat pe modul furios în care va reacționa liderul Partidului Liberal, domnul Ghimpu. Un vot al liberalilor alături de comuniști ar fi fost ca un bulgăre de zăpadă care declanșează o avalanșă – la un vot comun se puteau alătura și alți deputați. 

Cele mai înverșunate discursuri au venit din partea opoziției comuniste. Vocea liderului liberal, care este și unchiul primarului de Chișinău, a fost și ea la fel de sonoră. Pentru a pune sare pe rană, deputatul comunist Alexandru Petkov, a dat citire unor fragmente dintr-un document din care rezulta că ministrul ar fi acordat grad militar unei persoane care nu a făcut serviciul militar. Deputatul comunist a afirmat că documentul este un raport al șefului Departamentului Resurse Umane al Ministerului de Interne care se află în aceste zile pe masa de lucru a ministrului Recean. 

Poveștile spun că totul e bine când se termină cu bine. Ministrul a rămas în funcție, dar câteva întrebări sunt necesare.
Deputații liberali au criticat modul în care polițiștii au acționat în legătură cu incidentul în care a fost implicat primarul general Dorin Chirtoacă. Era cât pe cei ca aceștia să voteze pentru demisia ministrului. E clar că ministrul Recean nu a fost cel care a inițiat urmărirea primarului de Chișinău. Cine sunt cei din eșaloanele superioare ale Poliției care au dat verde acestei acțiuni și l-au pus în pericol pe ministrul Recean?
Domnul Petkov a demonstrat că are acces la documentele de uz intern ale Ministerului de Interne. Documente care nu pot fi făcute publice nici măcar corpului de deputați. Aceste hârtii au ajuns pe mâna unui ales al poporului, dar ce se întâmpla dacă ajungeau în mâna unui dușman. De unde provin aceste documente secrete? 

Sunt două întrebări care demonstrează că ministrul Recean are dușmani foarte serioși. Dacă un document de pe masa de lucru a ministrului ajunge sa fie copiat - se pare că e vorba de un document cu ștampila uz intern - înseamnă că undeva există, ori s-a creat o breșă de securitate. Pot înțelege punctul de vedere al opoziției, care este preocupată de concurența politică și electorală. Nu pot înțelege de ce oamenii care sunt plătiți pentru ca aceste breșe să nu apară, nu își fac datoria pe care o au. Ori s-au apucat și ei de politică? Putem presupune că cei mai înrăiți neprieteni ai reformelor inițiate de domnul Recean se află în interiorul Ministerului. Are oare Departamentul de Securitate Internă al MAI forța și capacitatea de a-i descoperi?

Scopul major al acestei acțiuni nu a fost însă demiterea domnului Recean. Principalul scop a fost crearea unui vot comun care să absoarbă alte posibile voturi . Cineva a dorit un vot liberalo-comunist în Parlament care să pună semnul egalității între cele două partide. Acesta era obiectivul final. S-a dorit ca liberalii să strige alături de comuniști – capul lui Recean îl vrem! Nu s-a întâmplat. Și bucură foarte mult că domnul Ghimpu a înțeles acest lucru.




Thursday, July 3, 2014

LUNGA VARĂ FIERBINTE ȘI PIRUETELE DOMNULUI VORONIN

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat la 2 iulie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Deputații moldoveni s-au întrunit în ședință pentru discuta o singură ordine de zi - votarea nominală a documentului. Acordul, înlocuiește Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre comunitatea europeană și Republica Moldova semnat în anul 1994 și are două elemente esențiale - asocierea politică și intrarea graduală pe piața unică europeană. Documentul are 900 de pagini și are grosimea unei cărămizi. Pentru a face cunoștiință cu toate prevederile acestui act normativ deputații au avut doar două - trei zile. (Pe data de 30 iunie, cei 101 de deputați moldoveni au primit copii în limba română a acestui acord - tot atunci, domniile lor au plasat pe rețelele de socializare primele fotografii ale acestui masiv document).

Nu știu câți dintre cei 59 de deputați care au votat pentru adoptarea acestui document au citit din scoarță în scoarță cele nouă sute de pagini. Probabil, majoritatea domniilor lor au citit secțiuniile care sunt mai aproape de specializarea pe care o dețin ori i-au crezut pe cuvânt pe liderii lor de partid și au votat pe neștiute. Bine au făcut. Aplicarea prevederilor acestui document permite accelerarea reformelor, modernizarea Moldovei și contribuie la consolidarea democrației, a statului de drept și a stabilității politice.

Altă întrebare este cea care mă frământă - de ce doar patru deputați au votat împotrivă iar deputații comuniști în momentul votării au părăsit sala de ședințe?

Liderul comuniștilor moldoveni, domnul Voronin a pus punctul pe i. Domnia sa a spus că documentul de apropiere a Moldovei de spațiul european este un document născut în grabă. Graba strică treaba, zice o vorbă din bătrâni. Graba cu care oficialii de la Chișinău au negociat, parafat, semnat și ratificat acest acord este însă justificată - europenii puteau închide fereastra de oportunitate acordată iar Kremlinul puteau aprinde Moldova așa cum au făcut în Ucraina. Graba cu care s-a ratificat documentul i-a păzit pe politicienii moldoveni de evenimente nedorite și de posibilitatea izbucnirii unui incendiu pe Nistru.

În momentul dezbaterii documentului comuniștii au plecat din sală fără a pune întrebări. Plecarea lor din sală este un semnal politic important. Opoziția a lăsat o portiță deschisă - doar doi deputați comuniști au votat împotriva adoptării acestui document. Este o portiță deschisă pentru a putea, în caz de necesitate de a participa la guvernare.  (Posibil alături de echipa domnului Lupu.) Neparticiparea la vot a comuniștilor poate fi interpretată și ca un semn că opoziția nu este contra modernizării statului moldovean. Principala idee a liderului maxim al comuniștilor moldoveni anume asta și a fost - domnia sa nu este împotriva modernizării Moldovei dar că ar fi negociat mai mult cu eurobirocrații de la Bruxelles.

Din nefericire Moldova nu dispune de timp pentru a negocia. Orice minut în plus dă Kremlinului noi posibilități de a pedepsi îndrăzneala de care au dat dovadă oficialii moldoveni. În acest sens, începând cu 5 iulie, Serviciul Federal Rus de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară a impus deja Chișinăului restricții la importul de carne din Republica Moldova. Pe de altă parte, pe 3 iulie, în capitala Federației Ruse, Moscova și Tiraspolul au semnat un acord prin care vor încerca să reorienteze economia regiunii transnistrene spre Rusia. E un prim gest concret de subminare a suveranității Republicii Moldova.

Poate și de asta, după ratificare, ministrul moldovean al Economiei și-a dat demisia. Erau destui indicatori că cei din regiunea separatistă pregătesc așa ceva.

După ratificarea și adoptarea Acordului de Asociere, pentru Moldova, vara abia începe. Sunt destule semne care spun că va fi una fierbinte. De asta oficialii guvernamentali ar trebui să își amâne concediile și să fie cu ochii în patru.

Tuesday, July 1, 2014

ȚEAVA, RÂUL ȘI CELE TREI VITEZE ALE MOLDOVENILOR



Ziarele scriu că cei de la Gazprom ar putea impune restricții țărilor europene care ar livra Ucrainei gaz importat din Rusia. Tot ele notează că țeava care leagă Iașiul de Ungheni a trecut în sfârșit pe sub Prut. Două știri care vin să ne facă un pic de lumină în întunecatul sector al securității energetice moldovenești. 

Despre Gazprom. Președintele companiei Gazprom, Alexei Miller afirmă că dacă la stațiile de măsurare a parametrilor fluxului de gaze destinat țărilor europene va fi depistată o schimbare de direcție către Ucraina, rușii vor impune sancțiuni către acel stat. În contextul evenimentelor din estul Ucrainei dar și al restanțelor acumulate de Kiev și pe fondul semnarii de către ucraineni a Acordului de asociere cu Uniunea Europeana, la jumatatea lunii iunie, Federația Rusă a sistat livrarile de gaze catre Ucraina. Livrarile de gaz rusesc către Uniunea Europeană, prin Ucraina, nu sunt afectate. De asta liderii de la Kiev au propus Comisiei Europene să li se permită să importe din țările europene gaz livrat acestora de catre Rusia.În aprilie, Ucraina a semnat un contract cu Slovacia prin care Kievul ar primi gaz rusesc printr-o conductă mai veche care ar urma să fie reabilitată.

Dacă ucrainenii nu trebuie să mai construiască un alt gazoduct, noi o facem. Și ca de obicei în trei viteze – încet, foarte încet și încetișor.

Anul trecut, în 27 august, în prezența comisarului european pentru energie, premierii Victor Ponta și Iurie Leancă au tăiat panglicile de inaugare a lucrarilor la gazoduct, și au anunțat că lucrările vor fi gata în luna decembrie. "Ne vedem în decembrie să inauguram gazoductul. Sper să fie în sfârșit un lucru pe care îl facem, nu doar îl spunem.Vreau să văd în decembrie dacă s-au ținut de cuvânt constructorii", spunea în august 2013 premierul român. 

În toamnă, domnul Ponta a anunțat că finalizarea conductei a fost amânată până la mijlocul lunii aprilie 2014. În aprilie, Chișinăul a spus că în mai va fi totul gata. Abia în iunie, ministrul moldovean al economiei, Valeriu Lazăr, a anunțat că lucrările la gazoduct sunt finalizate și că statul moldovean va crea o întreprindere care va gestiona întreaga activitate a gazoductului. Doar că, abia zilele trecute s-au terminat lucrările. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 28 iunie, în ședința specială a Guvernului României dedicată Republicii Moldova. Ministrul român al energiei, Răzvan Nicolescu a spus atunci că subtraversarea râului Prut a fost, în sfârșit, terminată.

Toate aceste întârzieri s-au datorat faptul că au existat neconcordanțe în ceea ce privește subtraversarea Prutului. Ordinul de plată pentru lucrările acvatice au fost destul de ridicate, statul român fiind cel care a plătit și o parte din lucrările efectuate în Moldova. Premierul român Victor Ponta a spus  că “ordinul de plată se ridică la un milion două sute de mii de euro”.

Finalizarea lucrărilor la gazoduct reprezintă adevarata  “declarație de independență energetică a Chișinăului”. Cuvintele aparțin doamnei Natalia Gherman, ministrul moldovean de externe, care, în august 2013 afirma că acest gazoduct este punerea în practică a declarației moldo – române de cooperare în domeniul securității energetice.

Amenințările domnului Miller nu-i privesc pe români. Interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale dintre România și Republica Moldova este un proiect mai vechi care vine să-i asigure pe moldoveni cu alternativă la gazul livrat din Federația Rusă. România are propriile zăcăminte de gaz metan de unde poate livra gaze Republicii Moldova. Consilierul președintelui Băsescu, domnul Iulian Chifu, afirma că, prin acest gazoduct, România are rezervele şi capacitatea de export, pentru a prelua o parte importantă din piaţa energetică a Republicii Moldova şi chiar a Ucrainei. În urma explorărilor de gaze naturale din Marea Neagra și a explorării gazelor de șist, statul român ar putea avea o producție care să asigure necesitatea de consum a României și Republicii Moldova. 

Dar să nu ne ambalăm. Cei de la București nu au trei viteze, doar două. Extracţia gazelor în perimetrul Mării Negre nu a început,  iar Chevron abia a obţinut licenţa pentru exploatarea gazelor de şist, așa că perspectiva ca România să poată furniza gaze și consumatorilor ucraineni este una mai îndepărtată. Cu siguranță însă, la iarnă, moldovenii din raionul Ungheni se vor încălzi cu gaz românesc. Ceilalți vor mai aștepta. Nu a mai rămas atât de mult.