
Prezența comuniștilor transnistreni la anunțatele proteste
este o dovadă a faptului că, de provocarea dezordinii generale în capitala
Republicii Moldova sunt interesate importante forțe externe. Pusă alături de
alte piese ale puzzle-ului politic moldovenesc, informația ne confirmă că nici atacurile informaționale la adresa
ministrului de interne, Dorin Recean, nu sunt întîmplătoare. Ele au drept scop decapitarea
Ministerului de Interne și slăbirea forțelor de menținere a ordinii publice. În
lipsa unei coordonări corecte a conducerii Ministerului de Interne, anunțatele proteste ale comuniștilor și
liberalilor moldoveni pot provoca un haos general și preluarea puterii de către
comuniști.
Catalizatorul precipitării acestor evenimente îl reprezintă
summit-ul de la Vilnius și perspectiva semnării de către Republica Moldova a
Acordului de Asociere cu UE. Factorii de decizie din Federația Rusă, odată cu
pierderea influenței în Ucraina, sunt puși în situația de a își concentra
eforturile pentru împiedicarea semnării de către moldoveni a acordului de la
Vilnius.
Menținerea Republicii Moldova în sfera de influență rusă poate fi
făcută doar prin destabilizarea situației interne între Prut și Nistru. Protestele liberalilor moldoveni și ale
comuniștilor fac parte din acest obiectiv.
No comments:
Post a Comment