Showing posts with label Martens. Show all posts
Showing posts with label Martens. Show all posts

Thursday, July 11, 2013

„NENOROCIȚII" DOMNULUI MUNTEAN



Deputatul comuniștilor moldoveni, Iurie Muntean s-a arătat indignat de faptul că la Chișinău, Partidul Popular European (PPE) a organizat cea de a III-a ediție a Summit-ului liderilor Parteneriatului Estic. Domnia sa a cerut ca regimul de lucru al parlamentarilor moldoveni să fie respectat și i-a calificat pe membrii PPE, ca fiind niște “nenorociți”. „Insistăm să respectăm regimul de lucru săptămâna viitoare.(…)Cine sunt acești nenorociți care trebuie să vină?”, a spus, vizibil indignat, domnul Muntean.
Cine sunt de fapt acești “nenorociți” care au venit la 11 iulie, la cel de-al treilea Summit al Partidul Popular European al şefilor de stat şi de guvern din cadrul Parteneriatul Estic? La summit-ul găzduit de preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, şi preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, au fost prezenţi preşedintele Georgiei, Mikheil Saakasvili (preşedintele Partidului Mişcarea Naţională Unită), şi preşedintele Armeniei, Serzh Sargsyan (Preşedintele Partidului Republican).

"Nenorociții" care au creat UE

Pentru a înţelege dimensiunea politică şi istorică a Partidului Popular European, ar trebui de reamintit că această familie politică europeană este urmaşa unor mari oameni de stat europeni: Adenauer şi de Gaulle, care împreună cu Robert Schumann au pus bazele Uniunii Europene. Putem  afirma că popularii europeni se află la originea Uniunii Europene. Toate marile figuri fondatoare ale UE au făcut parte din PPE sau au fost precursori creștin-democrați ai acestuia, de la Schuman și Adenauer, trecând prin De Gasperi și până la Helmut Kohl, toți au fost în PPE, promovând federalismul european și împăcarea franco-germană iar acest lucru se întâmpla într-o vreme în care mulți socialiști mai flirtau cu euro-comunismul și cu Moscova.

PPE e însa in continuare cea mai eurofilă formațiune politică din Parlamentul European, mai mult chiar si decât majoritatea politicienilor de stânga. Deși latura sa umanist-creștină a fost mult atenuată în ultimele două decenii, simbolurile PPE rămân și au impregnat profund întreaga simbolistică a Uniunii Europene, cum ar fi de pilda coroana de 12 stele pe fundal albastru care simbolizează Europa și care în iconografia catolică clasică, nu este altceva decât coroana Fecioarei Maria. Cele 12 stele nu simbolizează numai numărul de țări din Uniunea Europeană, care la începuturi au fost 12, dar îi reprezintă și pe cei 12 apostolii din coroana Fecioarei Maria.

Un summit care dă speranță moldovenilor

Summit-ul de la Chișinău a fost unul de o importanță majoră pentru destinele Republicii Moldova. Președintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, a afirmat că realizările obținute până la acest moment de statul moldovean îi pot permite să afirme că perspectiva integrării europene a Republicii Moldova este una concretă. Martens consideră că în cea mai mare parte aceste realizări se datorează Partidului Liberal Democrat, aflat la guvernare în R. Moldova. „Liberal democrații moldoveni joacă un rol esențial în dezvoltarea țării voastre. PLDM a contribuit la instituirea stabilității politice într-o țară în care nu exista stabilitate”, a declarat ferm șeful popularilor europeni.

Într-un interviu mai vechi belgianul Wilfried Martens afirma că urmează o linie de conduită clasică dar indispensabilă în viața politică: ”Apreciez loialitatea și sunt solidar cu partidele care fac parte din grupul nostru politic.” Chiar dacă popularii europeni își apără membrii, la Chișinău el nu a ezitat să vorbească și despre restanţele politicienilor moldoveni. „Criza politică de la începutul anului a arătat că mai aveți multe de realizat, iar acest lucru arată cât este de şubred edificiul statal pe care l-aţi construit“, a subliniat Martens. Chiar și așa, Martens a promis că PPE va fi alături de echipa PLDM și de premierul Iurie Leancă  și va oferi sprijinul și asistența necesară Republicii Moldova în lungul ei proces de integrare europeană.

„Nefericiții” care dețin toată puterea

Trebuie să amintim că Partidul Popular European deține 16 dintre cei 27 de șefi de stat sau de guvern care participă la Consiliul European. Aceștia 16  participă la summit-ul PPE care pregătește de fapt Consiliul European.
Consiliul European este format din liderii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii, Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European, actualmente Herman Van Rompuy. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Catherine Ashton, participă de asemenea la întruniri fără a avea însă drept de vot.

Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, în temeiul Tratatului de la Lisabona, acesta este învestit cu definirea "direcțiilor și priorităților politicilor generale" ale Uniunii Europene. Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolva crizele), acționând ca o președinție colectivă a UE.

Cei despre care domnul Muntean a afirmat că sunt într-o situație vrednică de plâns, acești “nenorociți”, în Uniunea Europeană dețin absolut toată puterea , iar șeful lor tocmai a fost la Chișinău pentru a da moldovenilor speranță.

NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit.

Monday, March 18, 2013

DE CE NU TACE GHIMPU ?



Familia popularilor europeni conduce continentul. Generosul ajutor financiar pe care îl primesc autoritățile moldovene se datorează și apartenenței liberal democraților moldoveni la această familie. La sfârșitul săptămânii trecute, Vlad Filat s-a întors de la Summit-ul Partidului Popular European (PPE), unde a făcut o  prezentare a situaţiei politice din Republica Moldova în fața mai multor oficiali europeni, şefi de state și prim-miniştri ai ţărilor europene care reprezintă familia popular-europeană. 

După încheierea acestei întâlniri Președintele Partidului Popular European, Wilfried Martens a declarat că Alianța pentru Integrarea Europeană din Republica Moldova trece prin „dificultăți interne”. Aprecierile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă. Martens a spus că Vlad Filat trebuie să preia conducerea Guvernului pentru ca Moldova să se dezvolte. „Cred că Alianța pentru Integrare Europeană trebuie menținută, iar domnul Filat trebuie să preia conducerea din nou. Aceasta este poziția noastră și cred că este un lucru esențial”, a concluzionat liderul influentei familii politice europene.

La finele mijlocul săptămânii trecute liderul liberalilor moldoveni, Mihai Ghimpu, s-a întors dintr-o vizită de la Berlin. Domnia sa a declarat presei moldave că nu va susţine candidatura lui Vlad Filat la funcţia de premier. „Nu îl susţin pe Vlad Filat şi am dovezi de trădare pe care le voi spune mai târziu. Aveți răbdare, nu insistați. Când e pusă în pericol ţara, viitorul oamenilor, nu cruţ pe nimeni", a precizat Ghimpu.

Mult mai calm, Vlad Filat, a declarat la întoarcerea de la Bruxelles că intenționează să se abțină de la declarații și acuzații care ar putea pune în pericol procesul de negocieri dintre cele trei partide AIE. Liderul liberal democraților moldoveni afirma că vrea să asigure o atmosferă de calm și stabilitate care să ajute la identificarea unui compromis și evitarea alegerilor anticipate.
„Noi am avut o înțelegere de principiu că în această perioadă de timp, când negociatorii se află în acest proces de negocieri, să nu intervenim cu acuzații reciproce și să oferim acea atmosferă necesară pentru a se ajunge la o formulă de compromis pentru a asigura o guvernare democratică în Republica Moldova și pentru a evita alegerile anticipate. Eu mă voi ține de acest angajament”, a declarat Filat.


Unul din fruntașii PCRM, Mark Tkaciuk, plasa de curând, pe o reţea de socializare un mesaj foarte clar. Domnia sa, îi îndeamna pe adepţii şi membrii PCRM, să împiedice cu orice preţ crearea unei noi coaliţii a forţelor de dreapta. „Răul trebuie oprit! Toate încercările de formare a unei noi coaliții antidemocratice și antistatale, trebuie să fie ucise din fașă. De toți noi, de toată societatea. Dacă nu o vom face înseamnă că ne merităm soarta!” nota Tkaciuk.

Unii comentatori politici afirmă că negocierile dintre cele trei partide au eșuat. Nu cred. Eșecul negocierilor ar coincide cu startul alegerilor anticipate și ar aduce, un imens haos pe scena politică moldavă. Insuccesul tratativelor ar fi posibil doar dacă cele trei formațiuni politice ar fi influențate din afară, dacă ele nu ar da dovadă de suficientă maleabilitate ori dacă una dintre acestea ar avea o agendă ascunsă.  

Acuzațiile pe care le aduce liderul liberalilor moldoveni la adresa lui Vlad Filat, vin să dea apă la moara opoziției moldave. De ce oare, Mihai Ghimpu nu își ține limba după dinți? De unde vine oare această dorință de a torpila negocierile dintre cele trei formațiuni politice? Să nu știe oare, liderul liberal, că pipăratele declarații ale domniei sale, îi pot face pe liberali democrați să se retragă din negocieri – ori poate, exact acest lucru se urmărește? Are domnul Ghimpu o agendă ascunsă?

Post Scriptum
Portalul informațional Unimedia scrie că duminică, 17 martie, președintele Partidului Liberal, a hotărât să organizeze o întâlnire cu bloggerii . Acesta i-a invitat la un restaurant din Chișinău și i-a servit cu plăcinte și ceai. După eveniment, liderul liberal a fost atât lăudat, dar și criticat. Doi invitați spun că au plecat de la eveniment pentru că ar fi fost învinuiți că ar fi „agenții lui Filat”. „Ghimpu are meritele sale, îi apreciez sinceritatea, poziţia sa vis-a-vis de valorile naţionale”, „Cred că a venit timpul ca Partidul Liberal să aibă alt lider”, „În viața reală e la fel de sincer, impulsiv, arogant și nepoliticos”, „Nu regret că am votat PL, dar promit să nu o mai fac până nu revine Ghimpu în limitele normalului”, sunt câteva din reacțiile de pe bloguri.