There was an error in this gadget

Tuesday, August 21, 2012

Basarabia – feuda lui Băsescu?


Băsescu s-a întors la Cotroceni. Iar acest lucru se datorează faptului că cei din coaliția social liberală de la București  nu au reușit ca pe 29 iulie să adune suficienți participanți la referendum.

Era evident că în Republica Moldova se aștepta un val de simpatie față de Traian Băsescu. Era firesc și acceptabil. Rezultatul aritmeticii electorale este diferit. Dacă la ultimul scrutin în Republica Moldova au participat la vor aproximativ 12 000 de persoane, consultarea populară din anul acesta a adus la sufragii doar ceva mai mult de 2000 de persoane – dintre care majoritatea au spus „nu” demiterii lui Băsescu. Nu este deranjant faptul că moldovenii îl simpatizează pe Traian Băsescu, deranjează însă numărul mic de participanți la fenomenul politic românesc. Am putea crede, că din Moldova de peste Prut, au plecat aproximativ 10 mii de cetățeni români. La cules căpșune în Portugalia sau în Israel la dragat canalele de irigare! Căci cum altfel am putea interpreta lipsa de implicare politică a românilor din Republica Moldova față de evenimentele politice petrecute la București?

Ori poate, la mijloc e altceva?

O scurtă analiză a mediilor de informare moldovenești ne arată că subiectul care ține de referendumul românesc a lipsit din agenda presei de peste Prut. Agenţia oficială de ştiri din Republica Moldova, Moldpres, a boicotat referendumul din România, ca apoi să se poziționeze de partea PDL şi a lui Traian Băsescu. Holdingul de presă Jurnal, prin vocile comentatorilor Petru Bogatu și Nicolae Negru, s-au poziționat în același mod.  Arena.md și Radio Chișinău au avut de asemenea o poziție care l-a avantajat în mod deosebit pe Traian Băsescu. Mai cumpătat s-a dovedit a fi maestrul peniței moldave C-tin Tănase, care a păstrat o poziție relativ neutră față de criza politică românească.
Beneficiind de un sprijin financiar puternic, simpatizanții basarabeni ai PDL-ului au reușit să-i convingă pe majoritatea bloggerilor moldoveni să participe la o întâlnire cu președintele suspendat, o întâlnire care, întâmplător s-a desfășurat în ajunul vizitei premierului român Victor Ponta la Chișinău. Tot în contextul fericitelor întâmplări putem nota și prezența în capitala moldovenească, a ex-consilierului prezidențial Eugen Tomac, care de la pupitrul unor diferite instituții media îndemna cetățenii români din Basarabia să nu participe la vot. 

Băsescu s-a întors la Cotroceni. Și pentru asta trebuie să le spună mulțumesc moldovenilor. Și desigur în mod personal Excelenței Sale Ambasadorului statului român la Chișinău,  Marius Lazurcă. Domnia sa, într-un mod la fel de întâmplător a decis ca pe teritoriul Ambasadei României din Republica Moldova să nu fie deschisă o secție de votare. Amplasată în centrul capitalei moldave, clădirea  este un reper mult mai cunoscut și la îndemâna cetățenilor români decât secția consulară unde la 29 iulie a fost deschis un punct de vot. Neimplicare domnului Lazurcă în crearea de comodități cetățenilor români cu drept de vot  a contribuit de asemenea la reducerea numărului de participanți la referendum. Referitor la comportamentul ambasadorului statului român la Chișinău, Fundația pentru educație din Republica Moldova nota într-o scrisoare adresată Ministerului de Externe de la București  faptul că în condiţiile în care o parte a presei de limbă română din Republica Moldova, sprijinită financiar de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a abdicat de la principiile independenţei şi neutralităţii politice, angajându-se partizan în favoarea preşedintelui suspendat şi prezentând într-o lumină defavorabilă conducerea Parlamentului şi Guvernului României, recurgând la dezinformare şi manipulare evidentă şi chemând la boicotarea Referendumului de către cetăţenii români, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României, a făcut dovada lipsei oricărei reacţii adecvate. Era firesc să ne aşteptăm, ca cetăţeni români, la exprimarea publică de către ambasadorul Marius Gabriel Lazurcă a unui punct de vedere oficial faţă de campania virulentă  derulată de unele publicaţii sprijinite de Guvernul României, campanie având drept scop nemotivarea concetăţenilor noştri de a participa activ la consultarea populară din 29 iulie 2012 şi obstrucţionarea Referendumului Naţional.”

Băsescu s-a întors la Cotroceni. Iar pentru asta trebuie să spună mulțumesc domnului Tomac. Domnia sa a știut să orchestreze în Republica Moldova o virulentă campanie media care a avut drept scop reducerea sentimentului de democrație participativă din partea cetățenilor români cu domiciliu în Republica Moldova. O campanie mediatică care în mod cinic s-a desfășurat pe banii românilor plătitori de impozite, care la Bacău, Craiova sau Reșița, au spus da demiterii lui Traian Băsescu - campanie care s-a desfășurat la instituții media basarabene ce beneficiază de sprijin din partea Guvernului de la București, guvern condus de premierul Victor Ponta.

Băsescu s-a întors la Cotroceni. Pentru că cei din coaliția social liberală de la București nu au reușit ca pe 29 iulie să adune suficienți participanți la referendum, și asta și datorită faptului că liberal democrații români au știut să facă din Republica Moldova fiefului lui Băsescu, fief în care nu a călcat nici un deputat PSD sau PL. Să vedem dacă Traian Băsescu va păstra sau nu acest fief personal. 

Domnule Ponta, care va fi planul de campanie electorală pentru Republica Moldova?