There was an error in this gadget

Tuesday, January 31, 2012

Jocuri, capcane și presiuni


Dacă referendumul va da greș, vina va fi a alianţei, spune liderul liberal- democraților.

Cum să nu îi dai dreptate?

Desigur – vina de a nu avea o voce comună a alianței de guvernământ, voce care în mod sistemic să explice scurt, clar și cuprinzător moldoveanul ce vor politicienii de la el, va cădea pe umerii AIE.

Sprinten și vioi la minte, primul ministru, dă de înțeles că dacă liderii alianței din care face parte se tem de riscul unui eșec al anunțatului referendum, Curtea Constituțională ar trebui să declare neavenită organizarea acestui plebiscit.

Afirmația premierului are ascunsă în ea o amenințare voalată – presupusa vină a unui eșec va dispărea, însă prietenii domniei sale din alianță ar avea de ales între a se înțelege cu cei trei deputați conduși de Igor Dodon ori ar avea deschisă calea spre alegerile parlamentare anticipate.

Este evident că liderul liberal-democrat după ce şi-a împins colegii din alianţă în capcana unui referendum, organizarea căruia stă la marginea legalităţii, dă soluţia, prin care într-un mod elegant AIE să iasă din jenanta situație de a sta pe muchia cuțitului juridic.

Potrivit domniei sale, judecătorii înaltei Curţi Constituţionale ar fi cei care ar trebui să declare neconstituţională procedura de organizare a referendumului şi asta datorită faptului că, potrivit Codului Electoral, în decurs de doi ani nu se poate organiza de două ori un referendum.

Liderul Partidului Liberal-Democrat afirmă că o altă soluţie de evitare a alegerilor anticipate nu ar exista. Domnia sa într-un mod pe cât se poate de subtil, pune presiune pe colegii din AIE afirmând că “ trebuie de purces la referendum sau la înțelegere în identificarea a 61 de mandate, ceea ce din păcate nu s-a reuşit”.

Dacă referendumul nu va fi organizat, Filat a explicat că se continuă procedura de alegere a şefului statului în cadrul actualei legislaţii. Iar în cazul în care va fi organizat, dar nu se va reuşi ceea ce ne propunem, eşecul va fi al Alianţei, a spus Filat.

Celelalte două componente ale alianței de guvernare, Partidul Liberal și Partidul Democrat din Moldova, conștientizează că, primo, organizarea unui referendum în acest moment se află la marginea extremă a argumentărilor juridice și că depășirea acestor norme juridice ar putea fi sancționată de către societate, și, secundo, alegerile parlamentare anticipate ar deschide cutia Pandorei, asigurând opoziției politice din Parlament gura de aer de care are nevoie, terțio, eșecul referendumului este exclus.

Delicatele presiuni făcute de premierul moldovean asupra colegilor săi au drept principal scop acceptarea de către partenerii săi de alianță a reluării negocierilor cu grupul Dodon pentru identificarea unui şef al statului care să fie obedient liberal-democraţilor moldoveni. Pentru ca presiunile să fie auzite, șeful guvernului moldovean, care trebuie să fie și unul din garanții respectării legilor și normelor juridice, vine cu un ultimatum.” Până cel târziu, la finele lunii mai trebuie să finalizăm procedura de alegere a şefului statului.Nu trebuie să aşteptăm la infinit”, a punctat liderul PLDM. Afirmația conține în ea o amenințare nerostită – ori alegem șeful statului, ori avem alegeri anticipate.

Logica potrivit căreia partidele din AIE s-ar teme de alegeri anticipate este falsă. Datele din sondajele de opinie, cele profesioniste și adevărate, nu cele ale asociațiilor de profesori, vorbesc despre un trend descrescător pe care îl are doar PLDM-ul, formațiune politică care, prin premierul desemnat, poartă în mod direct responsabilitatea pentru bunul mers, și nu clătinat, al Moldovei.

Preşedintele PD, Marian Lupu, afirma la postul național de televiziune că dacă în perioada imediat următoare ar avea loc alegeri anticipate,Partidul Democrat ar putea obţine mai multe beneficii decât în cazul alegerii şefului statului de către actualul Parlament. O declaraţie asemănătoare a fost făcută și de către liderul liberal Mihai Ghimpu, care făcând trimitere la măsurătorile sociologice afirma că într-un nou Parlament, liberali vor fi mai mulți.

Discursul liderului liberal-democrat face abstracție de faptul că referendumul ar putea avea sorți de izbândă. Și asta doar dacă cele trei componente ar face o echipă comună capabilă să identifice un mesaj comun, cu care să ajungă în fața alegătorului. Desigur este vorba de un efort comun, de un centru de comandă comun, care să poată administra toate provocările care vin, și vor veni din partea opoziției politice.

E vorba de asumarea responsabilității. Responsabilitate pentru crearea unei echipe de juriști și de responsabili de imagine, o echipă de oameni care să poată explica pe îndelete ce se dorește de la cetățean, o echipă care să poată construi un mesaj veridic și pe înțelesul tuturor.

Vina pentru eventualul eșec al referendumului nu va fi a alianței, ci va cădea pe umerii celor care auzind au preferat să nu audă, pe umerii celor care au văzut și au închis ochii, va cădea pe umerii celor care au fugit de responsabilitatea asumată.

Tuesday, January 10, 2012

O Penelopă senilă și un Odiseu contemporan


Gata. De astăzi mă apuc să îl stimez pe Filat. Ba chiar, dacă îmi arată și mie birourile guvernamentale mă apuc să îi țes două țoale – nu unul.

Cum să nu îl stimezi pe premierul Filat cel care a fost sensibilizat – atenție ce cuvînt plin de înțelesuri – sen–si- bi-li-zat – de faptul că baba Nina de la Trebujeni nu poate termina de țesut țolul promis lui .

Cum să nu-l stimezi pe premierul care a spus că va cumpăra țolul dacă acesta va fi terminat către alegerea președintelui țării.

Și iată că, îngrijorată de soarta primului bărbat al țării, baba Nina, i-a spus liderului liberal democrat că vina o poartă numai ea și că deputații nu pot alege președintele pentru că anume ea, nu a terminat țolul promis primului ministru .

Întocmai ca Penelopa din antichitate, baba Nina, a simțit că ea e vinovata. Și a venit la contemporanul Ulise după alinare. Iar el, a asigurat-o pe bătrînă că problema alegerii preşedintelui este doar responsabilitatea politicienilor.

Și oare cum să nu-l admiri pe primul ministru care dă de înțeles că cel care desface noaptea ceea ce ziua se țese cu atîta greutate, e chiar el?

Oare cum să nu îl stimezi pe cel care arată cu atîta nonșalanță goliciunea politicii moldovenești?

Jos Pălăria, domnule prim ministru!