O privire aruncată pe structura etnică a societăţii moldave ne arată că din totalul de trei milioane trei sute de mii de locuitori doar două milioane şi jumătate se identifică ca moldoveni deci şi potenţiali vorbitori de limbă română căci oricum aceştia cunosc şi limba rusă restul, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari etc. Ceea ce înseamnă că toţi aceştia, o nimica toată de 800 de mii de locuitori, sunt adânc trăitori în alte realităţi politice decît cele ale Chişinăului oficial şi sunt vorbitori doar ai limbii ruse. Virtuale sau nu aceste trăiri ale alogenilor sînt existente în spaţiul Pruto-nistrean dar în acelaşi timp sunt percepute eronat de către icoanele comentatoare ale politicilor moldave ce stau şi vegetează prin birourile bucureştene.
Aflaţi de mai mult timp sub semnul unei sancţiuni politice venită de la Kremlin, decidenţii politici din România, continuă să aibă blocată relaţia bilaterală cu Federaţia Rusă. Acestă înţelegere a faptului că decizia politică în relaţia bilaterală româno-rusă este îngheţată, duce spre înţelegerea un alt specific al spaţiului CSI, deci şi al spaţiului dintre Prut şi Nistru, acela că, pentru afaceri, dar mai ales pentru afacerile politice, în spaţiul CSI trebuie să ai agrementul politic al Moscovei. Ceea ce înseamnă că atunci când mergi în Est, spre implementarea unui proiect mai amplu trebuie să ai un OK primit.
Permanentizarea crizei politice din Republica Moldova, ne face să credem că în aprilie 2009, momentul începerii schimbărilor politice moldoveneşti, OK-ul politic pentru schimbare, nu a fost obţinut. sau dacă a fost obţinut, nu a fost unul ferm. Ultimele evoluţii de pe scena relaţiilor bilaterale ruso-române, refuzul ministrului de externe rus de a se întâlni cu omologul său de la Bucureşti, confirmă odată în plus, că statul român nu are nici un canal de comunicare cu Moscova. Unicul canal de comunicare al decidenţilor politici români cu factorii de decizie ruşi a fost şi mai este intermediat de unii actorii politici de la Chişinău, ei fiind prezenţi şi în actuala alianţă de guvernământ din Republica Moldova.
La 1 septembrie preşedintele român Traian Băsescu solicita ambasadorilor români acreditaţi în capitalele eoropene prin să explice în mod plauzibil sprijinul arătat de statul român, alianţei de guvernămînt din Moldova. Putem doar presupune că adevăratul motiv al izbucnirii războiului politic între PDM şi PLDM ţine şi de dragostea arătată de către şeful de la Cotroceni pentru una sau pentru cealaltă componentă politică a guvernării. Căci despre dragostea arătată de Bucureştiul oficial faţă de liderul liberalismului moldav, nu se pune problema. Riscăm să înotăm şi mai în adînc şi să afirmăm că declaraţiile beligerante ale celor doi lideri politici de la Chişinău sînt făcute şi din gelozie.
Un bun amic descria realitatea în care se află în prezent statul român în următorii termeni : “Nimeni, niciodată, nu a vrut cu adevărat să aibă o Românie puternică în această zonă, chiar dacă din motive diferite. Ucraina rămâne cel mai rece şi impredictibil vecin al României, cu care statul român nu a avut relaţii cordiale, practic, niciodată. Polonia e un jucător gelos şi care vrea să fie un actor important în zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, fie că e vorba de Belarus, Ucraina sau chiar Republica Moldova! Ungaria la fel, şi cu toate că nu are nici o treabă în Republica Moldova, şi-a găsit urgent roluri cheie acolo. Nici Bulgaria nu moare de nerăbdare să ne vadă influenţi la Marea Neagră, iar Turcia şi-a întrerupt relaţiile cu Bucureştiul când a simţit că România vrea să îi ştirbească influenţa la Marea Neagră. Una peste alta, România deranjează aici pe foarte multă lume dacă vrea să-şi manifeste potenţialul.” Perfect adevărat.
Potenţialul artei diplomatice a statului român poate fi net superior prin o cercetare şi înţelegere mai subtilă a comunităţilor etnice care sînt prezente în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Concentrarea mare de minorităţi etnice din Republica Moldova poate oferi think tank-urilor de la Bucureşti axate pe cercetarea politicilor estice, cheile de acces către înţelegerea enigmelor din cea de a treia Romă. Nu am observat însă să existe vreun minim semnal din care să reiasă că la modul onest se doreşte o cunoaştere a realităţilor cu care se confruntă cetăţenii moldoveni vorbitori de limbă rusă. Nici un abecedar românesc nu a fost oferit comunităţii găgăuze, nici un manual nu a fost oferit comunităţii de ucraineni sau bulgari. În general minorităţile etnice din Republica Moldova, din birourile de pe malul Dîmboviţei, sînt privite prin prisma vechilor idei de potenţială coloană a cincea.
Investitorii ruşi care au intrat în economia românească sunt buni intraţi. Iar la bunăvoinţa Bucureştiului oficial, aceşti investitorii, aduşi în România prin canalele de comunicare deţinute de politicieni de la Chişinău, care deşi au promis multe şi-au luat în schimb procentele de intermediere, nu au adus nici binecuvântările Maicii Rusii pentru afacerile politice din Moldova, şi nici recunoaşterea potenţialului geopolitic românesc în regiune. Bătălia care se dă în spaţiul public chișinăuian, e una care depăşeşte mica gâlceavă politică moldovenească. Ce se întâmplă la Chişinău semănă mai mult cu o reglare de conturi între cei care au promis Bucureştiului bunăvoinţa Moscovei, cu cei care au susţinerea lui tacită.
Continuu să afirm că întreaga criza politică în care se află societatea moldavă se datorează în primul rînd lipsei de articulaţie şi continuitate a politicii externe româneşti faţă de complexitatea etno-politică în care stă plasată Republica Moldova. Şi asta în condiţiile în care statul român a schimbat în ultima perioadă patru sau cinci miniştrii de externe. Aşa cum bine se remarca în presa de la Bucureşti nu poţi cere performanţă pe spaţiul moldav unui ministru care ocupă această funcţie doar un an. Aceste gafe ale diplomaţiei române reprezintă plata pe care preşedintele Băsescu o dă pentru propria incompetenţă şi necunoaştere a realităţilor moldoveneşti şi nu reprezintă o urmare a unor conspiraţii geopolitice îndreptată către Bucureşti. Intrigile politice de la Bucureşti se află singure într-o nesfârşită conspiraţie a neputinţelor lor...
Rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din toamna anului trecut, au arătat, din nefericire, că miza Bucureştiului, ca de obicei, a fost greşită, iar alianţa de guvernare de la Chişinău, în ciuda tuturor eforturilor posibile şi inposibile depuse, face cu greu faţă provocărilor. Şi parcă, îţi vine să întrebi, oare nu cumva viziunea decidenţilor români asupra scenei politice moldoveneşti este prea mică pentru un război atît de mare?
No comments:
Post a Comment