Leii cei tineri

Tinerii nu plac. În primul rând pentru că au sclipirea asta jucăușă în ochi, semn că pot. Tocmai potența stârnește invidia celor în vîrstă. Îmi sunt departe jocurile politice de la București. Mult mai aproape îmi este ceea ce se întâmplă în astalaltă parte de pârău, vorba unui experimentat jurnalist moldovean. Chișinăul este acum scena pe care se dau bătăliile geopolitice. Iar pe această scenă, deși prezent, Bucureștiul oficial nu a avut parte de un rol principal. Nu că nu ar fi dorit. Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române, ar fi făcut posibil ca adjudecatul rol de avocat al Moldovei în fața structurilor europene să fi fost câștigat din start de către cei de pe maul Dâmboviței. Din start însă competiția diplomatică pentru a fi mai tare în parcarea de la Chișinău, s-a purtat mereu – ba ungurii au aruncat pisica moartă în curtea celor de la București, ba polonezii le-au pus piedică. Așa că una peste alta, cucuiele au rămas cucuie, cotele julite iar o parte dintre partituri au rămas în praful drumului!

De la însărcinatul cu afaceri al Ministerului de Externe al României, Ion Bistreanu, la ambasadorul Lazurcă, istoria diplomației românești de la Chișinău, cunoaște suișuri și coborâșuri. Dacă profesorului ieșean Enache i-au revenit plusurile stabilirii bunelor și frățeștilor relații dintre cele două maluri de Prut, lui Bălănescu îi revin minusurile caracteristice unui neavenit în diplomație.

Ungureanu, de la Iași, este poate unul dintre puținii care au știut cât de importantă a fost pentru sfârșitul anilor 90, includerea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate. Ion Ciubuc, premierul de atunci al Republicii Moldova, îmi declara zilele trecute că datorită migălosului gest al lui Mihai Răzvan Ungureanu, Chișinăul a putut beneficia de programele inițiate de Pact. Fostul premier moldovean spunea că interesul Republicii Moldova faţă de Pactul de Stabilitate era determinat, în primul rînd, de avantajele pe care acesta le oferea în scopul soluţionării problemelor stringente cu care se confrunta în acea perioadă Republica Moldova, dar mai cu seamă, de perspectiva clară de integrare deplină în Uniunea Europeană, pe care o deschidea ţărilor din Europa de Sud-Est.

Potrivit lui Ciubuc dar și a unor diplomați moldoveni, problema ținea de faptul că de mai mult timp diplomaţia moldovenească încerca fără succes, să obţină din partea Bruxelles-ului un semnal clar cu privire la perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Pactul de Stabilitate a fost văzut de către oficialitățile moldovene ca un colac de salvare. Astfel, la Chişinău Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est este perceput mai degrabă ca un Pact pentru Integrare în Uniunea Europeană.

Una din primele dificultăţi de care s-a lovit Republica Moldova imediat după ce şi-a făcut publică dorinţa de a se alătura iniţiativei cu privire la Pactul de Stabilitate a fost de ordin conceptual. Moldova, de fapt, nu a intrat în calculele iniţiale ale autorilor Pactului, care concepuseră ca această iniţiativă să cuprindă în exclusivitate zona Balcanilor Occidentali, din care fac parte ţările cele mai afectate de războaiele şi crizele din fosta Iugoslavie. România şi Bulgaria au fost declarate ca ţări beneficiare ale Pactului mai târziu, doar datorită rolului pe care acestea l-au jucat în timpul războiului din Kosovo şi pagubelor pe care le-au avut de suferit de pe urma lui. În aceste circumstanţe, demersurile Moldovei de a se asocia acestei iniţiative, în special în faza iniţială de lansare, nici n-au fost luate în consideraţie.

Faptul că Moldovei nu i s-a rezervat din start un loc în Pactul de Stabilitate a îngreunat sarcina diplomaţilor moldoveni. Deşi, din punct de vedere geografic, istoric şi cultural, Republica Moldova face parte din Europa de Sud-Est, Chişinăul a pierdut aproape un an pentru a-i convinge pe partenerii săi europeni că, dacă se dorea cu adevărat constituirea unei zone de stabilitate, pace şi prosperitate în Europa de Sud-Est atunci Moldova, pe termen lung, nu putea fi ruptă de această regiune.

Mai amintim că un alt motiv care a generat îndoieli în sânul UE a fost teama că prin acceptarea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate s-ar fi creat un precedent care ar justifica şi dreptul Ucrainei de a cere să fie admisă în acest proces. A fost meritul lui Mihai Răzvan Ungureanu că a spulberat aceste temeri.

De asta nu cred în imputările la adresa ex-șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt voci care îi reproșează moldoveanului de la Iași o prea mare atașare față de structurile create de Soros, altele voci critice fac trimitere la o prea mare loialitate a domniei sale față de președintele Băsescu, toate aceste note critice sunt însă de acord în a spune că noul premier este un personaj politic mai mult decât informat.

Noul premier al României știe bine ce se întâmplă la Chișinău. Cunoaște en detail și analiza făcută de către Stratfor dar știe precis și analizele de pe teren. Dacă cunoscuta agenție americană, constata că impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova, va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federația Rusă, mai degrabă prin "hard power", decât "soft power", analizele de pe teren vorbesc despre faptul că startul Bucureștiul în zonă a fost unul bun dar că s-a pierdut pe drum, și asta din pricina unor falși prieteni autohtoni dar și a amicilor polonezi sau unguri. Colac peste pupăză, la toate acestea se adaogă și interesul rus.

Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române pe relația cu Republica Moldova ar fi putut fi valorificat o dată în plus prin ținerea promisiunilor făcute de oficialii români la Chișinău.

O ședință comună a guvernelor celor două țări ar face curățenie în dulapul cu reproșuri. Reticențe există de ambele părți, dar există și posibilitatea de a spune verde-n ochi ce te doare. Notam recent că odată cu venirea unui ieșean în fruntea guvernului de la București, există convingerea că ședința comună a celor două guverne va avea loc. Nu spun hop până miniștrii moldoveni nu au trecut Prutul.

Uite de asta nu plac cei tineri. Că își pot asuma responsabilități. Și că au o sclipirea jucăușă în ochi, semn de potență. De 20 de ani motanii cei vechi doar au vorbit. A venit un ieșean tânăr în față ca să-i spună colegului său că vrea. Or tocmai vrerea asta, stârnește invidie.

Mihai Răzvan Ungureanu îl știe pe Vlad Filat încă de pe timpurile când acesta era la Iași. Și îl știe bine.