Am fost ieri la deschiderea ședințelor de toamnă iarnă ale Parlamentului, m-am uitat la mersul legănat de atâta bine al unora, am privit lung și adânc în ochii altora pe care-i știu încă de pe când făceau parte din societatea civilă, și am dat mâna cu cei care au fost invitații mei la diferite emisiuni de radio sau de televiziune pe care cândva le-am moderat.
L-am privit îndelung pe liderul comuniștilor moldoveni, un om care știe poate cel mai bine care sunt tentațiile și provocările puterii. Și poate el cunoaște mai bine decât oricare alt politician moldovean cît de dulce este șampania sorbită din cupa victoriei dar și amarul unei pierderi neanunțate.
Vladimir Voronin, este personajul politic care are de ce să fie supărat – domnia sa, în anul 2009, chiar dacă avea asigurat votul a 60 de deputați, nu a reușit să găsească acel necesar vot pentru a alege șeful statului moldovean. Incapacitatea puterii comuniste de a purta negocieri cu opoziția democrată a provocat primele alegeri anticipate.
Dar tot Vladimir Voronin, este singurul președinte moldovean care a deținut două mandate, iar pentru bucuria care a fost posibilă în anul 2005, domnia sa ar trebui să fie recunoscător. Atunci, opoziția nu a cerut funcții, fabrici sau alte dividende. Atunci, atât Dumitru Diacov, liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat din actualul legislativ, cât și premierul Vladimir Filat sau Oleg Serebrian au votat pentru ca liderul PCRM să devină pentru a doua oară șeful statului moldovean.
Ascultând discursul din Parlamentul țării, al domnului Diacov, nu am putut să nu-i dau dreptate – și oare cine dintre comentatorii politici din Republica Moldova, s-ar încumeta să-i nege afirmațiile? Căci deja e la mintea cocoșului că liderul comuniștilor moldoveni se gândește doar la găsirea unor posibilități pentru ca formațiunea sa, să revină la guvernare, în timp ce liderul libera-democraților moldoveni își frământă mințile doar pentru a se menține cât mai mult la guvernare .
Nimic nu împiedică ca cele două formațiuni politice să formeze o nouă alianță de guvernare. Numărul de deputați de care dispun cele două formațiuni politice ar face posibilă alegerea președintelui țării și ieșirea din cercul vicios în care dintr-o încăpățânare, au intrat deputații moldoveni. Sau aproape nimic…
Nimicul despre care vorbesc ține de faptul că în momentul în care o alianță PCRM-PLDM ar fi creată, Vladimir Voronin își va pierde statutul de lider în favoarea lui Igor Dodon. Dodon a lăsat ieri să se înțeleagă că o plecare din PCRM nu ar fi exclusă. O alianță de acest gen, repet aparent posibilă, ar fi metaforică – ceva de genul baba și mitraliera…
Gestul domnului Lupu, acela de a fi disponibil, ca de dragul începerii negocierilor dar și de menținere actualei guvernări, să renunțe la statutul de candidat al AIE la funcția de președinte i-a dezarmat pe ideologii comuniști. Prin adresarea sa către popor, președintele Partidului Democrat a arătat că pune destinul Alianței pentru Integrare Europeană mai presus decât destinul său politic. Un gest politic, care a fost făcut la timp, iar timpul este unul decisiv pentru destinul întregii elite politice parlamentare, inclusiv al comuniștilor moldoveni.
De asemenea ieri președintele parlamentului, Marian Lupu, a arătat opoziției parlamentare disponibilitatea, atât a domniei sale dar și a guvernului, de a răspunde la doleanțe rezonabile. La solicitarea comuniștilor, au fost audiați în Parlament o serie de miniștri ai alianței de guvernare. Semn că la doleanțe rezonabile, există reale posibilități de colaborare între opoziție și putere. Și ne rămâne doar să sperăm că discursurile explozive ale domnilor Voronin sau Ghimpu, sunt doar artificii necesare spectacolelor făcute pentru ochii presei.
No comments:
Post a Comment