Puterea ispitei sau ispita puterii?

Trebuie să recunosc că eram încrezător în posibilitatea negocierilor între liderii AIE și liderul comuniștilor moldoveni. Eram mai mult ca sigur că dacă nu vineri la orele cinci după amiază, atunci neapărat sâmbătă cei patru se vor întâlni – și asta chiar dacă, de ochii presei, și-au aruncat câteva cuvinte. Cuvintele trebuiau aruncate, că deh, ele ajung la urechile oamenilor și uite așa, vestea umblă și votul se-adună!
Nu am înțeles, și cred că tot la fel de prostiți ca și mine au rămas o grămadă de oameni, nu am înțeles motivul pentru care reprezentanții comuniștilor moldoveni nu s-au prezentat la întîlnire. Că doar nu trebuia de semnat vreun document, că doar nu trebuia de plătit cafeaua sau ceaiul pe care îl serveau împreună. Sau poate, comuniștii moldoveni știau că liderul liberal-democrat nu este prezent la întâlnire, iar onorabilii domni vor să discute numai cu domnia sa primul – ministru?
De fapt, era cît se poate de clar că procesul de negocieri dintre AIE și PCRM, este unul de lungă durată. Care presupune multă răbdare din partea tuturor părților. Lipsa de maleabilitate a comuniștilor moldoveni, mă face să cred că lui Vladimir Voronin, i se prezintă o situație distorsionată și care nu are prea multe lucruri în comun cu realitatea. Într-un cuvânt, cineva, habar nu am cine, îl duce de nas. Cineva, care e aproape de liderul maximus al comuniștilor moldoveni, și-a luat nasul la purtare, a devenit mai îndrăzneț și îl amăgește pe Voronin așa cum vrea el. Ba, mai mult, sfaturile pe care le primește cel de-al treilea președinte al Moldovei, sunt dintre acelea care te fac să te împiedici, te fac să dai cu căruța în gard și să pierzi tot ceea ce ai avut.
Habar nu am cine este aceea persoană. Nici nu mă interesează. Însă nu pot cred nici în ruptul capului că domnul Voronin, un om care a dat de mai multe ori dovadă de o remarcabilă înțelepciune politică, nu poate înțelege că a venit vremea când supărările nu mai sunt doar ale tale și nu mai poți doar pentru tine să fii. Sunt vremuri care nu mai au răbdare, sunt timpurile. Rarele timpuri, când dincolo de dușmănii, supărări și mânii, trebuie să fim împreună. Habar nu am cine e acela sau aceia, care nu vrea ca omul, care în timpuri sovietice a rămas om, să fie împreună cu noi.
Nu cred că domnul Voronin, în cei opt ani de președinție și-a pierdut omenia. Nu cred că domnia sa nu vede că Moldova n-o mai poate duce departe. Nu sunt sigur că domnul Voronin ar băga mâna în foc pentru victoria sigură a comuniștilor moldoveni în viitoarele alegeri anticipate. Și nu cred în ruptul capului că domnului Voronin i-au fost indiferente cuvintele lui Diacov, spuse la începutul sesiunii de toamnă iarnă a Parlamentului.
Sunt însă sigur, mai mult ca sigur că oamenii simpli își doresc din toată inima ca Voronin, Lupu și Filat să stea la masa negocierilor.