Un răspuns de diplomat

Comentatorii politici, jurnaliștii, reprezentanții societății civile nu sunt decidenți politici. Decidenții politici sunt acele persoane care au fost investiți de către parlamentari cu mandatul de a lua decizii spre reglementarea vieții social-politice dintr-un stat. 

Comentatorii politici, jurnaliștii și reprezentanții societății civile au dreptul moral de a pune sub presiune atât pe cei care alcătuiesc clasa politică cât și pe cei care sunt reprezentanți guvernamentali. 

Accentele care apar în discursurile publice al acestora pot fi luate, sau nu, în considerare de către decidentul politic. Subliniem - decizia de dezvoltare a vectorilor politici existenți în societate rămâne a fi luată de către cei care se află la guvernare.

Comentatorul român Cristian Ghinea, scria în mediile de informare românești că „Republica Moldova este pusă la colț într-un mod primitiv de Dmitrie Rogozin. Dacă ar fi fost însărcinat din partea Kremlinului să aducă pacea, Rogozin ar fi folosit vizita sa în regiune pentru a înțelege cele două părți, pentru a căuta soluții posibile.” 

Domnia sa, sugera că Rogozin ar fi venit în Republica Moldova să dea cu pumnul în masă și să facă publice niște condiții inacceptabile de soluționare a diferendului transnistrean.  Accentele puse în materialul domniei sale vin să pună un anumit tip de presiune asupra factorilor decidenți de la Chișinău. Nici un oficial moldovean nu a dat un răspuns.

Declarațiile liderului Partidului Socialiștilor de la Chișinău, Igor Dodon, referitoare la faptul că viitorul  Republicii Moldova va fi unul federal, au pus și ele un alt tip de presiune asupra membrilor cabinetului moldovean de miniștri. Și domnia sa s-a ales doar cu tăcerea.

Tăcerea pe care au păstrat-o membrii guvernului condus de către premierul Filat a scos din răbdări. Nerăbdător să vadă acțiuni concrete luate de către guvernanții chișinăuieni, unul din maeștrii jurnalisticii moldave, Constantin Tănase, nota în publicația “Timpul” că  vizita oficialului rus Rogozin la Chişinău „a demonstrat că actuala guvernare a R. Moldova nu este una capabilă să se bată pentru interesele naţionale de moment şi de perspectivă ale acestei ţări”. 

La rândul său, președintele Institutului de Relații Internaționale al Academiei  Române, Dan Dungaciu, în cadrul unei emisiuni radiofonice matinale, vorbea despre necesitatea oficialilor moldoveni de a avea dezvoltată o strategie de ieșire din neformalele negocieri  începute de către Vlad Filat și Evghenii Șevciuk. Fin observator al proceselor politice din Republica Moldova, Dungaciu sublinia faptul că discuțiile celor doi lideri ar putea intra pe un făgaș nedorit și că “ar putea fi prea târziu pentru ca oficialii de la Chișinău să ceară sprijinul colegilor lor de la București”.  

Tăcerea pe care au păstrat-o oficialii moldoveni vis-a-vis de declarațiile vice premierului rus Dimitrii Rogozin au fost și sunt justificate.  Diplomația de care dau dovadă autoritățile de la Chișinău vine din afirmațiile pe care Rogozin le-a făcut pentru presa rusă, afirmații care nu și-au găsit locul în relatările făcute de către mediile moldave. Rogozin a recunoscut că a fost la Chișinău și la Tiraspol pentru a face cunoștință cu realitățile de pe teren. 

“Mai întâi trebuie analizata situația, pentru a o privi din toate unghiurile posibile. Sa privești la Transnistria si la Moldova in format, ca sa zic așa, 3D. Să miroși, să simți. Sa înțelegi cu cine ai de a face, cine sunt partenerii. Sa te dezbraci de o reputație străina noua de contextul real. Prima mea misiune in calitate de emisar special a fost să înțeleg aceste probleme. Nu pentru un raport, ci pentru mine. Am reușit. În al doilea rând, pentru rezolvarea acestor probleme încâlcite vitală este susținerea societății. Pe care am primit-o in Transnistria. La Chișinău i-am dezamăgit pe sceptici. Pe cei care au considerat ca va veni un om care, înainte de toate, va scoate din buzunar nu un carnet de notițe, ci un ciocan si va lovi în cap. Ceea ce nu s-a întâmplat.”, a spus Dimitrii Rogozin în interviul pe care l-a acordat publicației ruse Komersant.

Răspunsul  pe care comentatorii politici, jurnaliștii și reprezentanții societății civile de la Chișinău sau București l-au solicitat prin presiunile făcute asupra factorilor de decizie timp de două săptămâni, a fost dat zilele trecute. Andrei Neguță, în calitatea sa de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, a fost cel care prin declarațiile sale făcute pentru mediile de informare ruse,l-a pus într-o situație delicată atât pe premierul Filat cât și pe ministrul de externe, Iurie Leancă.  Ambasadorul Neguţă declara pentru ITAR-TASS că evacuarea militarilor ruşi din Transnistria ar pune în pericol securitatea Republicii Moldova, dar şi securitatea regională.

Răspunsul mult așteptat a fost unul calm. Ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a afirmat că militarii din fosta Armată a 14-a care staţionează în regiunea de est a Republicii Moldova şi muniţiile stocate în zonă, trebuie evacuate.

'Poziţia noastră, care este conformă Constituţiei, principiului şi dreptului internaţional, este că ceea ce a mai rămas din Armata a 14-a nu are ce căuta în Republica Moldova şi trebuie să depunem eforturi conjugate pentru a obţine evacuarea muniţiilor care s-au mai păstrat în raioanele de est ale Republicii Moldova', a subliniat Iurie Leancă. 

Un răspuns care vine să confirme faptul că diplomația moldavă are în fruntea sa un profesionist. Doar un profesionist poate face față presiunilor venite din partea jurnaliștilor, comentatorilor politici sau a reprezentanților societății civile. Și doar un diplomat de carieră poate da un răspuns la care oficialii din Federația Rusă nu pot avea nici o obiecție, căci este vorba de rezoluția OSCE de la Istanbul, rezoluție asumată și de către Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Un răspuns calm venit să dea de gândit celor care i-au pus sub presiune pe decidenții guvernamentali. Festina lente, par a spune decidenții de la Chișinău.

  

Cinci. Doar cinci

Despre poduri e vorba. Cinci poduri care trec peste Prut. Prea puține pentru a lega. Mai mult despart.

Podurile de flori nu au susținut camioanele cu mere care ar fi trebuit să se vândă la Iași. Nici vinul moldovenesc nu a trecut Prutul. Pe podurile de flori au trecut doar studenții basarabeni, televizoarele color și moldovenii în tranzit spre Italia.

După 20 de ani de sinuoase relații bilaterale, guvernele Republicii Moldova și României se vor întrunii la Iași într-o ședință comună. Vice ministrul afacerilor externe de la Chișinău, Andrei Popov, declara că în cadrul şedinţei comune urmează a fi semnat Planul de acţiuni pentru implementarea Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova. De asemenea, vor fi convenite o serie de proiecte comune transfrontaliere din domeniile transporturilor şi energiei, va fi discutat sprijinul pe care România îl acordă pentru apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană.

Publicația chișinăuiană Timpul se întreba retoric dacă în urma ședinței comune Prutul va deveni mai ușor de trecut. Retorică e necesară căci deși au trecut 20 de ani de la prăbuşirea lagărului socialist, împreună, România şi Moldova au reuşit să construiască doar un singur pod. Un singur pod și multe speranțe risipite.

La începutul primului deceniu al anilor 2000 într-un material pe care îl publicam în ziarul Jurnal de Chișinău notam că vremea podurilor de flori a trecut. Optimismul meu se baza pe declarațiile unor oficiali de la Chișinău și București în care se făcea publică disponibilitatea de construcție a unor poduri peste Prut dar și pe faptul că la Chișinău era prezentă o echipă de specialiști români care expertizau posibilitatea de construcție a unei căi ferate cu ecartament european care ar fi urmat să lege Iașul de Chișinău.

Jurnalistul român, Nicolae Constantin Munteanu nota tot în acea perioadă despre necesitatea pragmatică ca cele două state românești să fie mult mai legate economic. Nu a fost să fie pragmatism, a fost să fie iarnă. Guvernul condus de Vasile Tarlev nu a transformat speranțele în realitate, iar guvernul moldovean condus de Greceanâi l-a expulzat pe ambasadorul român Filip Teodorescu. Istoria relațiilor bilaterale între cele două state făcea cunoștință cu cele mai minime temperaturi.

Nu știu dacă în urma ședinței comune Prutul va fi mai ușor de trecut. Colegii de la Timpul afirmă că în perioada interbelică pe Prut au existat 22 de poduri, iar asta însemna că la fiecare 31 de kilometri exista câte un pod. Semn că atunci era voință și putere de construit. Semn că se putea trece mai ușor peste orgolii și interese.

În prezent, pentru cei 684 de kilometri de frontieră cu România, Republica Moldova are cinci poduri rutiere Giurgiuleşti - Galaţi, Cahul - Oancea, Leuşeni - Albiţa, Sculeni - Sculeni şi Lipcani - Rădăuţi Prut.

Prea puține poduri. Și dezamăgire din ambele părți. Aflu că cei de la externele moldave au semnat cu Ucraina un document în care se prevede protejarea drepturilor minorităților moldovenești din sudul Basarabiei – dar acolo nu au existat moldoveni, doar români. Aflu că partea moldavă se face că plouă atunci când e vorba de recunoașterea unor datorii istorice pe care le are față de București. Prea puține poduri pentru a lega.

În cei 20 de ani de independenţă, R. Moldova şi România au reuşit să reabiliteze doar un singur pod. Podul de la Lipcani – Rădăuţi, dar și acest lucru s-a făcut cu suportul financiar al Comisiei Europene, care a oferit 11 milioane de euro. Un singur pod. Unul. Și acela făcut din bani străini.

Aflu că la viitoarea ședință comună de guvern se va discuta despre ridicarea podului de la Fălciu – Cantemir şi se va solicita formarea unei comisii mixte care ar trebui să efectueze expertiza tehnică a tuturor podurilor rutiere de pe Prut cu scopul de pregăti documentaţia necesară pentru repararea acestora.

O fi așa sau nu vom ști doar după. Constat la recitirea materialului că deși am vrut să fiu optimist mi-a ieșit un optimism reținut. E semn că vremea vorbelor a trecut – e vremea faptelor. Fapte care să vorbească de la sine. Fapte care să lege.

Leii cei tineri

Tinerii nu plac. În primul rând pentru că au sclipirea asta jucăușă în ochi, semn că pot. Tocmai potența stârnește invidia celor în vîrstă. Îmi sunt departe jocurile politice de la București. Mult mai aproape îmi este ceea ce se întâmplă în astalaltă parte de pârău, vorba unui experimentat jurnalist moldovean. Chișinăul este acum scena pe care se dau bătăliile geopolitice. Iar pe această scenă, deși prezent, Bucureștiul oficial nu a avut parte de un rol principal. Nu că nu ar fi dorit. Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române, ar fi făcut posibil ca adjudecatul rol de avocat al Moldovei în fața structurilor europene să fi fost câștigat din start de către cei de pe maul Dâmboviței. Din start însă competiția diplomatică pentru a fi mai tare în parcarea de la Chișinău, s-a purtat mereu – ba ungurii au aruncat pisica moartă în curtea celor de la București, ba polonezii le-au pus piedică. Așa că una peste alta, cucuiele au rămas cucuie, cotele julite iar o parte dintre partituri au rămas în praful drumului!

De la însărcinatul cu afaceri al Ministerului de Externe al României, Ion Bistreanu, la ambasadorul Lazurcă, istoria diplomației românești de la Chișinău, cunoaște suișuri și coborâșuri. Dacă profesorului ieșean Enache i-au revenit plusurile stabilirii bunelor și frățeștilor relații dintre cele două maluri de Prut, lui Bălănescu îi revin minusurile caracteristice unui neavenit în diplomație.

Ungureanu, de la Iași, este poate unul dintre puținii care au știut cât de importantă a fost pentru sfârșitul anilor 90, includerea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate. Ion Ciubuc, premierul de atunci al Republicii Moldova, îmi declara zilele trecute că datorită migălosului gest al lui Mihai Răzvan Ungureanu, Chișinăul a putut beneficia de programele inițiate de Pact. Fostul premier moldovean spunea că interesul Republicii Moldova faţă de Pactul de Stabilitate era determinat, în primul rînd, de avantajele pe care acesta le oferea în scopul soluţionării problemelor stringente cu care se confrunta în acea perioadă Republica Moldova, dar mai cu seamă, de perspectiva clară de integrare deplină în Uniunea Europeană, pe care o deschidea ţărilor din Europa de Sud-Est.

Potrivit lui Ciubuc dar și a unor diplomați moldoveni, problema ținea de faptul că de mai mult timp diplomaţia moldovenească încerca fără succes, să obţină din partea Bruxelles-ului un semnal clar cu privire la perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Pactul de Stabilitate a fost văzut de către oficialitățile moldovene ca un colac de salvare. Astfel, la Chişinău Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est este perceput mai degrabă ca un Pact pentru Integrare în Uniunea Europeană.

Una din primele dificultăţi de care s-a lovit Republica Moldova imediat după ce şi-a făcut publică dorinţa de a se alătura iniţiativei cu privire la Pactul de Stabilitate a fost de ordin conceptual. Moldova, de fapt, nu a intrat în calculele iniţiale ale autorilor Pactului, care concepuseră ca această iniţiativă să cuprindă în exclusivitate zona Balcanilor Occidentali, din care fac parte ţările cele mai afectate de războaiele şi crizele din fosta Iugoslavie. România şi Bulgaria au fost declarate ca ţări beneficiare ale Pactului mai târziu, doar datorită rolului pe care acestea l-au jucat în timpul războiului din Kosovo şi pagubelor pe care le-au avut de suferit de pe urma lui. În aceste circumstanţe, demersurile Moldovei de a se asocia acestei iniţiative, în special în faza iniţială de lansare, nici n-au fost luate în consideraţie.

Faptul că Moldovei nu i s-a rezervat din start un loc în Pactul de Stabilitate a îngreunat sarcina diplomaţilor moldoveni. Deşi, din punct de vedere geografic, istoric şi cultural, Republica Moldova face parte din Europa de Sud-Est, Chişinăul a pierdut aproape un an pentru a-i convinge pe partenerii săi europeni că, dacă se dorea cu adevărat constituirea unei zone de stabilitate, pace şi prosperitate în Europa de Sud-Est atunci Moldova, pe termen lung, nu putea fi ruptă de această regiune.

Mai amintim că un alt motiv care a generat îndoieli în sânul UE a fost teama că prin acceptarea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate s-ar fi creat un precedent care ar justifica şi dreptul Ucrainei de a cere să fie admisă în acest proces. A fost meritul lui Mihai Răzvan Ungureanu că a spulberat aceste temeri.

De asta nu cred în imputările la adresa ex-șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt voci care îi reproșează moldoveanului de la Iași o prea mare atașare față de structurile create de Soros, altele voci critice fac trimitere la o prea mare loialitate a domniei sale față de președintele Băsescu, toate aceste note critice sunt însă de acord în a spune că noul premier este un personaj politic mai mult decât informat.

Noul premier al României știe bine ce se întâmplă la Chișinău. Cunoaște en detail și analiza făcută de către Stratfor dar știe precis și analizele de pe teren. Dacă cunoscuta agenție americană, constata că impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova, va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federația Rusă, mai degrabă prin "hard power", decât "soft power", analizele de pe teren vorbesc despre faptul că startul Bucureștiul în zonă a fost unul bun dar că s-a pierdut pe drum, și asta din pricina unor falși prieteni autohtoni dar și a amicilor polonezi sau unguri. Colac peste pupăză, la toate acestea se adaogă și interesul rus.

Avantajul etnic, cultural și mental deținut de autoritățile române pe relația cu Republica Moldova ar fi putut fi valorificat o dată în plus prin ținerea promisiunilor făcute de oficialii români la Chișinău.

O ședință comună a guvernelor celor două țări ar face curățenie în dulapul cu reproșuri. Reticențe există de ambele părți, dar există și posibilitatea de a spune verde-n ochi ce te doare. Notam recent că odată cu venirea unui ieșean în fruntea guvernului de la București, există convingerea că ședința comună a celor două guverne va avea loc. Nu spun hop până miniștrii moldoveni nu au trecut Prutul.

Uite de asta nu plac cei tineri. Că își pot asuma responsabilități. Și că au o sclipirea jucăușă în ochi, semn de potență. De 20 de ani motanii cei vechi doar au vorbit. A venit un ieșean tânăr în față ca să-i spună colegului său că vrea. Or tocmai vrerea asta, stârnește invidie.

Mihai Răzvan Ungureanu îl știe pe Vlad Filat încă de pe timpurile când acesta era la Iași. Și îl știe bine.

Un moldovean care se ține de cuvînt

Guvernul Ungureanu a primit deja din partea Parlamentului de la București mandatul de administrare a destinelor statului român. Pârghiile administrative au fost predate de către Emil Boc, șefului Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu. Noul premier român, l-a menținut în cabinetul domniei sale, pentru funcția de ministru de externe, pe Cristian Diaconescu. Menținerea lui Diaconescu la funcția de ministru de externe vine să confirme faptul că premierul Ungureanu, respectă cuvintele de ordine ale șefului statului român, Traian Băsescu. Președintele Băsescu este cel care la începutul anului l-a schimbat pe ministrul Baconski cu Diaconescu.

Președintele Institutului de Relații Internaționale al Academiei Române, Dan Dungaciu, declara înaintea destituirii lui Baconski că statul român ar trebui să aibă un proiect post aderare care să fie inclusiv legat de Republica Moldova. Acest condițional optativ, folosit de profesorul Dungaciu, ne sugerează faptul că un atare proiect ori nu există, ori funcționează prost. Ambele opțiuni ne vorbesc despre faptul că rezultatele nu sunt cele scontate.

Colegul Mario Balint, care a cunoscut din plin realitățile existente la Chișinău, nota cu sinceritatea-i caracteristică pe blogul propriu că “eşecul României în Moldova se poate imputa preşedintelui Băsescu şi şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, care a adoptat o strategie greşită în acest spaţiu complicat. Accentul pus de SIE pe ACADEMISM nu a dat rezultate într-un spaţiu mai mult al acţiunii directe decât al mesajelor subliminale. Interesant este că în interviul publicat de ADEVĂRUL, în 27 ianuarie 2012, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, fost consilier prezidenţial (!) al lui Mihai Ghimpu, îmi dă dreptate, deşi cu câteva luni în urmă se plasa net pe o poziţie contrară! Astăzi, eminentul cunoscător al spaţiului Estic recunoaşte că politica Românească în Moldova a fost una greşită şi că demnitari ai statului moldav, precum Filat sau Lupu, au stat - vorba Regelui Carol (către Brătianu) - "cu două luntre în cur", sau cu un ochi la făină şi altul la slănină, spre Maica Rusia sau spre Ţara Mamă”. Plastica descriere făcută, ascunde dincolo de ironii ori o jenantă recunoaștere a eșecului ori o discretă redistribuire a responsabilităților.

La cealaltă extremă, domnul Ion Petrescu, aflat și domnia sa printre puținii experți români care urmăresc realitățile moldovenești, se află pe alte poziții și afirmă exact invers. Domnia sa consideră recenta vizită a ministrului Diaconescu în capitala statului moldovean, o deschidere spre colaborare celor două state românești, ba chiar un desant parașutat la Chișinău. Domnia sa face trimitere la cartea lui Ryan, “Un pod prea îndepărtat” și afirmă că prin această vizită s-au pus bazele unui “cap de pod diplomatic, menit a consolida relaţiile speciale dintre cele două state române. O poartă simbolică deschisă europenilor dintre Prut şi Nistru, care doresc să aibă dreptul de merge în România.”

Cunoscutul analist român nota că “prin conduita sa sobră, discursul controlat la nivel de cuvânt, privirea deloc haotică, mesaje lipsite de ambiguitate, onestitate în răspunsurile date jurnaliştilor şi o ţinută impecabilă, evidenţiată de o gestică comparabilă cu tăieturile unui diamant”, ministrul Diaconescu, a impus respect. Subtila metaforă la adresa paraşutiştilor desantaţi pentru misiunile de a creare a capurilor de pod, făcută de domnul Petrescu, îi preconiza ministrului Diaconescu soarta “eroilor căzuţi la datorie.” Ironie sau nu, previziunile nu s-au materializat și iată-ne că am asistat la numirea unuia dintre artizanii administrării proiectului românesc în Republica Moldova la cârma guvernului român.

Nu cred în imputările la adresa șefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Sunt voci care îi reproșează moldoveanului de la Iași o prea mare atașare față de structurile create de Soros, altele voci critice fac trimitere la o prea mare loialitate a domniei sale față de președintele țării, toate aceste note critice sunt însă de acord în a spune că noul premier este un personaj politic mai mult decât informat. Ceea ce înseamnă că premierul României nu numai că știe ce se întâmplă la Chișinău. Dar cunoaște en detail analiza făcută de către Stratfor. Cunoscuta agenție americană, constata că impasul politic, teritorial şi geopolitic al Republicii Moldova, va continua până când o putere externă nu va fi în stare să dea piept cu Federația Rusă, mai degrabă prin "hard power", decât "soft power".

Potrivit specialiștilor americani, "amplasarea geografică a Republicii Moldova o face importantă pentru Federația Rusă. Țara situată între Carpaţi şi Marea Neagră este un traseu tradiţional pentru invazii din sud-vest şi statele balcanice. Moldova se află aproape de portul strategic Odessa și Peninsula Crimeea, unde staționează Flota Rusă a Mării Negre şi serveşte drept un segment al reţelei de tranzit al resurselor energetice către Europa şi Turcia".

În același timp amplasamentul geografic al statului român îi oferă posibilitatea să gestioneze din punct de vedere geopolitic relația cu Republica Moldova. România este o țară de frontieră euroatlantică, menită să gestioneze frontiera, respectiv o bucată bună a graniţei europene şi a NATO. Dincolo de aceste realități, România și Republica Moldova au legături etnice şi lingvistice comune, căci așa cum afirmă și specialiștii americani “teritoriul Republicii Moldova şi Transnistriei, dar şi unele regiuni de vest ale Ucrainei, au aparţinut regiunii istorice românești Moldova înainte ca Rusia să anexeze Basarabia”.

Avantajul etnic, cultural și mintal deținut de autoritățile române, poate fi valorificat o dată în plus prin ținerea promisiunilor făcute de oficialii români la Chișinău. Este vorba de promisiunea referitoare la o proximă ședință comună a guvernelor celor două țări. Şeful diplomaţiei române a declarat că miniştrii celor două executive s-ar putea întâlni la finalul lunii februarie-începutul lui martie. Discursuri similare s-au făcut auzite și în urmă cu un an din gura predecesorul său, Teodor Baconski, dar şi a fostul premier Emil Boc. Despre această şedinţă comună se discută de cel puţin doi ani.

Odată cu venirea unui ieșean în fruntea guvernului de la București, am convingere că ședința comună a celor două guverne va avea loc.