Comuniștii moldoveni au înaintat un ultimatum guvernului pro-european de la
Chișinău. PCRM a solicitat arcului de guvernământ ca până la data de 21
noiembrie, Cabinetul de Miniştri să fie demis și în termenii stabiliți de lege să
fie anunţată organizarea alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea, comuniștii
cer organizarea unui referendum republican privind aderarea Republicii Moldova
la Uniunea Vamală. Doleanțele opoziției au fost făcute pe
data de 7 noiembrie, data la care, în spațiul ex-sovietic se sărbătorește revoluția
bolșevică din anul 1917.
În declarația opoziției parlamentare, se menționează că „În cazul în care aceste cerinţe nu vor fi
satisfăcute, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cu susţinerea
societăţii civile şi a tuturor forţelor civice sănătoase, va chema neîntârziat
susţinătorii să se adune în Chişinău pentru a obţine în orice condiţii
realizarea cerinţelor menţionate prin metode paşnice, în cadrul realizării
drepturilor şi libertăţilor democratice”.
Anunțul vine la o zi distanță după publicarea rezultatelor studiului
sociologic realizat de Asociaţia Sociologilor şi
Demografilor din Republica Moldova, potrivit cărora comuniștii moldoveni se
află pe primul loc în preferințele electorale ale locuitorilor din spațiul pruto-nistrean.
În cazul în care în Republica Moldova, alegerile parlamentare s-ar desfășura duminică
viitoare, 39,3% dintre cei care s-ar prezenta la vot, ar vota pentru PCRM, iar
16,9% pentru PLDM. PDM ar acumula 10,2%, Partidul Liberal – 7,1%, Partidul
Socialiştilor ar obţine 4,9% din sufragii.
La rândul său, liderul fracțiunii parlamentare liberal-democrate, Valeriu
Streleț, i-a sugerat opoziției să nu aștepte data de 21 noiembrie pentru a
organiza manifestația pe care o preconizează ci să facă bine și să o desfășoare
mai devreme, oricum ar fi solicitările nu vor fi îndeplinite. Potrivit lui
Streleț, aceste declarații sunt făcute doar pentru ca opoziția să se mențină în
atenția opiniei publice.
Mesajul subliminal al afirmației făcute de fruntașul liberal democrat, ne
transmite că puterea de la Chișinău nu are de ce să se teamă.
Are ori nu opoziția comunistă, capacitatea necesară pentru a aduna mai mult de 100 de mii de
simpatizanți în municipiul Chișinău?
Supoziția referitoare la faptul că opoziția dorește să se mențină în
atenția presei, este desigur adevărată. Și desigur, ferma hotărâre a
comuniștilor i-a lasat reci pe reprezentanții coaliției de guvernare, care nu
vor ceda puterea. Există însă o nuanță - liderii comuniști sunt conștienți
că, dacă nu vor organiza o amplă manifestație în centrul municipiului Chișinău,
actuala încredere s-ar duce de-a dura. Orice tragere de timp îi va deziluziona pe simatizanții de stânga cărora și așa le crapă răbdarea.
Aflați pe un val de creșterea simpatiei față de ei, ultimele date sociologice ne spun că autoritatea Partidului Comuniștilor în rândul populației din
Republica Moldova a crescut cu circa 10% față de luna aprilie a anului curent, (când
aveau 29,5%), comuniștii vor trebui să dezlege băierile pungii și, de unde au ori
nu, să organizeze ceva. În condițiile în care spațiul pruto-nistrean este
perceput de experți ca un important nod geopolitic, iar în provincie, diferența
dintre pro-europeni şi pro-ruşi, este de doar patru puncte procentuale, se pare că PCRM-ul va organiza un marș asupra Chișinăului care se va fi un contrapunct la adunarea populară pro-vest
din 3 noiembrie.
Odată ce mitingul din 3 noiembrie nu a reușit să
coaguleze toată dreapta politică pro-europeană, Mihai Ghimpu & Co, criticând intens eforturile
făcute de foștii săi colegi de guvernare, și beneficiind de un amplu suport mediatic rusesc,
care va juca un rol cheie, opoziției comuniste nu-i va fi chiar imposibil să adune un
număr, cel puțin, egal cu cel anunțat de reprezentanții guvernamentali. Singurul impediment, ține de subțirile resurse financiare la care are acces opoziția, regula aplicându-se în toți cei 20 de ani ai istoriei contemporane moldovenești.
Nedumeririle domnului Corman ar putea fi mai mari în
momentul în care televiziunile ruse, prin intermediul corespondenților de la
fața locului, ar putea transmite că, în PMAN, pe 21 noiembrie, se află mai mult
de 100 de mii de oameni. E clar că având alături factorul rusesc, bine reprezentat
în Republica Moldova, chiar dacă vor rămâne fără imunitate parlamentară, comuniștii moldoveni nu se vor mai juca de-a mâța cu
șoarecele.
Dacă am avut un început de noiembrie călduros, se pare că,
sfârșitul lui va fi fierbinte. Cei de la
MAI și de la alte instituții inteligente, oare văd asta, ori se roagă a ploaie? Ori poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar dacă afară vor fi temperaturi ridicate vor transmite, lapoviță, vânt puternic și temperaturi joase?
Ori
poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar
dacă afară vor fi temperaturi ridicate, vor transmite lapovită, vânt
puternic și temperaturi joase? - See more at:
http://vox.publika.md/politica/prognoza-meteo-fierbinte-pentru-sfarsitul-de-noiembrie-507737.html#sthash.ulBPrmfj.dpuf
Ori
poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar
dacă afară vor fi temperaturi ridicate, vor transmite lapovită, vânt
puternic și temperaturi joase? - See more at:
http://vox.publika.md/politica/prognoza-meteo-fierbinte-pentru-sfarsitul-de-noiembrie-507737.html#sthash.ulBPrmfj.dpuf
Ori
poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar
dacă afară vor fi temperaturi ridicate, vor transmite lapovită, vânt
puternic și temperaturi joase? - See more at:
http://vox.publika.md/politica/prognoza-meteo-fierbinte-pentru-sfarsitul-de-noiembrie-507737.html#sthash.ulBPrmfj.dpuf
No comments:
Post a Comment