Showing posts with label electorala 2014. Show all posts
Showing posts with label electorala 2014. Show all posts

Sunday, January 26, 2014

STURZA ȘI MLAȘTINA POLITICĂ MOLDOVENEASCĂ



Recent domnul Ion Sturza a recunoscut că are ambiții politice. Afirmația a fost făcută pe data de 15 decembrie, în discursul avut la congresul de constituire a Partidului Liberal Reformator. Domnia sa a spus clar : „Da, am ambiții politice. Asta ține de faptul că vreau ca Republica Moldova să fie ancorată cât mai aproape de UE. Scopul politic este că eu nu îmi doresc să revină comuniștii la putere. Nu pentru că m-aș teme de comunism sau de un partid de stânga. Comuniștii noștri au ratat șansa să se modernizeze. Ei vor doar revanșa. Nu putem să permitem acest lucru pentru țara noastră”, a spus Ion Sturza.

În același timp, fostul premier moldovean evită să își anunțe cu subiect și predicat revenirea pe câmpul bătăliilor politice moldovenești. Cu simulată modestie și pietate domnia sa, ne spune că politica moldovenească este o „mlaștină” în care nu dorește să pășească.  „În ultimii 10 ani, majoritatea reprezentanților elitelor de orice gen din Moldova au fost implicate, în tot felul de scheme. Într-o formă sau alta toți sunt  compromiși. Este foarte puțină sinceritate, foarte puțină dorință de a schimba ceva real pentru țară. Deci e o mlaștină. Și e nevoie de timp pentru asanarea acestui peisaj politic din Republica Moldova”, a subliniat Sturza.


Prin comportamentul său,  fostul premier transmite actorilor politici din Republica Moldova că își conștientizează importanța revenirii în competiția politică. Domnul Sturza sugerează tuturor că implicarea sa, financiară și managerială, în bătălia anti-comunistă din acest an, ar da o șansă în plus partidelor europene și democratice. De aici și supralicitările făcute în negocierile cu Partidul Liberal Reformator unde își deorește funcția de președinte.  

Copreședintele acestui partid, doamna Ana Guțu, a recunoscut că aceste negocieri există și că ele sunt necesare pentru atragerea mai multor voturi la viitoarele alegeri parlamentare. „Da, desigur că există asemenea discuții (că Sturza ar putea prelua conducerea PLR înainte de alegerile parlamentare – n.a.) ele sînt recomandabile. Reușita unui partid politic în Republica Moldova, 50% înseamnă disciplină și organizare și 50% înseamnă liderul pus în fața partidului, pentru că mereu se așteaptă un „tătucă” care să rezolve toate problemele. Dincolo de aceste afirmații și analize, desigur că examinăm această posibilitate și cred că vom reuși”, a subliniat Ana Guțu. Recent decorată de președintele român Traian Băsescu cu cea mai înaltă distincție a statului român, doamna Guțu are credința unei reușite a negocierilor dintre PLR și Ion Sturza. Convingerea se bazează pe informații aflate în culisele de la Cotroceni și poate, pe certitudinea că, pentru grațiile unor arhitecți bucureșteni, ex-premierul moldovean ar trebui să își pună la dispoziție capacitățile pentru menținerea Chișinăului pe drumul lui european.
 
Și liberal democrații moldoveni îl invită pe Sturza la acțiune. Liderul fracțiunii liberal democrate din Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, afirmă că toți cei care declară că ar face lucruri mult mai bune decât actuala guvernare, inclusiv fostul premier Ion Sturza, ar face bine să se înregimenteze în viața politică activă. Streleț a spus că pentru formațiunea pe care o reprezintă, revenirea fostului membru al Partidului Democrat în politică, nu reprezintă o amenințare sau o problemă. „Având în vedere atitudinea și sugestiile pe care le-a formulat dumnealui în diferite ieșiri publice, inclusiv declarațiile că ar face lucruri mult mai bune decât le face actuala guvernare, toate acestea ar trebui urmate de practică. Vom fi foarte bucuroși să-l vedem pe Sturza jucător activ în politica mare", a precizat Streleț.

Experții economici români afirmă că imperiul economic al domnului Surza a fost construit pe dividendele obținute din privatizarea Rompetrol. De aici și iritarea unor cercuri politice românești la ambițiile fostului intermediar moldovean de a se implica în viața politică de pe Dâmbovița. Actualele invitații primite, de a contribui, prin resursele financiare și manageriale acumulate, la menținerea Republicii Moldova pe drumul ei european, sunt o discretă formă de amintire a unor mai vechi angajamente. 

Fără a fi un semn de slăbiciune din partea partidelor democratice și europene, chemările la acțiune adresate domnului Sturza reprezintă o șansă pentru întoarcerea deplină a domniei sale în prim planul scenei politice moldave, acolo unde își dorește atât de mult. O acțiune contrară tuturor acestor așteptări ar întări nefondatele presupuneri apărute în presa românească. Implicarea în campania electorală anti-comunistă din acest an va demonstra temeinicia ambițiilor politice anunțate și injustețea tuturor presupunerilor jurnalistice.

  


Wednesday, December 4, 2013

LEANCĂ ȘI CONGRESUL PLDM



Cea de a doua vizită a unui șef al diplomației americane în Republica Moldova, vine să demonstreze interesul Statelor Unite de a consolida alegerea europeană a Republicii Moldova. Dacă în februarie 1992,  secretarului de stat James Baker îşi exprima doleanţa ca Moldova să devină membru al CSI, în aceste zile, e clar că vizita domnului Kerry la Chișinău vine să confirme opţiunea pro-europeană a guvernării conduse de Iurie Leancă şi de partidul condus de domnul Vlad Filat.

Este cea de a treia vizită a unui înalt oficial american în Republica Moldova. Aducem aminte că la invitaţia lui Filat, Chișinăul a fost vizitat în premieră de vice-preşedintele SUA Joe Biden, care declara în martie 2011  că, vizitează Republica Moldova, deoarece această țara este o poveste de succes democratică”. Specificăm însă că, afilierea PLDM-ului la familia Partidului Popular European a făcut ca, în ultimii doi ani, la Chişinău, să se perinde mai mult europenii, decât americanii, dar cu toții, au venit pentru a susţine opţiunile democrației guvernării de tip european. În ecuația geopolitică a regiunii, sosirea la Chișinău a domnului Kerry echivalează mai mult decât un semn de simpatie pentru o țară care încearcă să iasă din îmbrățișarea Federației Ruse. În tăcutul joc al balanțelor de putere, domnul Kerry a marcat discret dorința Statelor Unite, de a da în această zonă, o mână de ajutor aliaților lor europeni.  

Într-un final, Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fost parafat de către premierul Iurie Leancă şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton. Domnul Leancă, a jucat, fără îndoială, un rol important în finalizarea negocierilor pentru acest acord, așadar o parte din laurii acestei victorii îi aparțin desigur și domniei sale. Dar de aici și până la supoziția, potrivit căreia, domnia sa ar trebui să preia cârma conducerii liberal democraților moldoveni este o cale mult prea lungă. Lansat de către inamicii politici ai liberal democraților, subiectul existenței unei competiții între Filat și Leancă, îmi pare deplasat. Este doar o încearcare nereușită de a pune presiune politică asupra PLDM-ului și asupra întregii guvernări pro-europene. Asemenea presiuni vor continua.

Prim-vicepreședintele PLDM, Iurie Leancă a fost cel care a infirmat existența unei asemenea concurențe și a declarat că, la următorul congres al Partidului Liberal Democrat, care a fost convocat pentru 8 decembrie, nu se va pune problema alegerii sau realegerii președintelui acestei formațiuni. Potrivit lui, mandatul liderului PLDM, Vlad Filat, nu s-a terminat. Întrebat dacă ar candida pentru șefia partidului, premierul moldovean Iurie Leancă a răspuns negativ.

Este sigur că în fața celui de al VI-lea Congres al liberal democraților moldoveni stau cu totul alte sarcini. Dincolo de modificările la statutul partidului, delegații la această reuniune au de răspuns la întrebări care vor viza comportamentul de mai departe al partidului lor.
În condițiile în care domnul Leancă și echipa guvernamentală a domniei sale este responsabilă de semnarea pe viitor a Acordului de Asociere, liberal democrații sunt cei care ar trebui să depună cele mai mari eforturi electorale. Potențialului politic al liberal democraților moldoveni, la care s-ar adăuga sprijinul colegilor lor din Partidul Democrat, ar putea face ca scorul competiției electorale de anul viitor să fie unul în defavoarea opoziției comuniste. 

Sunt oare delegații liberal democrați, conștienți de rolul istoric pe care trebuie să îl joace partidul lor în viitoarea bătălie electorală? Are oare această formațiune politică, de care depinde drumul european al Republicii Moldova, suficiente capacități interne pentru ca integrarea europeană să nu rămână doar un vis pe o bucată de hârtie? Care va fi comportamentul electoral al actualelor componente ale coaliției pro-europene față de partidul care, în prezent, primește cele mai multe lovituri din partea opoziției comuniste? Sunt ele conștiente de faptul că, în fața PCRM-ului, fără liberal democrați, șansele lor de a câștiga sunt cu mult reduse? 

Iată doar câteva din întrebările la care, în urma Congresului PLDM, societatea moldavă așteaptă răspuns.