Wednesday, November 13, 2013

MOLDOVA ÎNTRE PALATUL VICTORIA ȘI PALATUL COTROCENI





Mâine premierul Iurie Leancă, va pleaca la București. Prim-ministrul moldovean se va întîlni cu omologul său român, Victor Ponta. Presa scrie că discuțiile se vor axa pe proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni. Apoi, pentru prima dată în istoria relațiilor româno-moldovene, cei doi prim miniștrii vor merge împreună la Bruxelles unde vor avea o întrevedere comună cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Acolo cei doi premieri vor vorbi despre acțiuni concrete, care vor ajuta Republica Moldova în drumul ei european. Unicalul gest al celor doi prim miniștri,  va aduce resurse financiare europene pentru reconstrucția a două poduri – unul la Ungheni iar altul la Leova.

Desigur, vizita la București a premierului Leancă va atinge și câteva puncte sensibile de pe agenda relațiilor dintre cele două țări. Este cât se poate de firesc ca în discuțiile dintre Leancă și Ponta, să fie evocată dorința părții moldovene ca tratatul privind regimul de frontieră să fie ratificat cât mai grabnic. Această doleanță a fost făcut în fața președintelui român Traian Băsescu și de către președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Corman. Atunci, șeful statului român i-a tăiat-o scurt lui Corman, afirmând că “așteaptă degeaba”.

La întoarcerea în Republica Moldova, preşedintele Parlamentului moldovean, a declarat pentru postul de televiziune Publika TV că, aşteaptă o deschidere mai mare din partea României, în ceea ce priveşte ratificarea tratatului de frontieră cu Moldova. Corman a spus presei moldovenești că, Parlamentul de la Bucureşti poate ratifica tratatul de frontieră doar după ce acesta îi va fi transmis de către şeful statului român. Potrivit lui Corman, acest lucru Băsescu nu îl va face. Igor Corman a recunoscut că, pe acest subiect, a simţit o reticenţă din partea lui Traian Băsescu.

Notam în vara acestui an că, în competiția politică dintre Palatul Victoria și Palatul Cotroceni ( în care se află, guvernul și respectiv, președinția statului român), subiectele care țin de Republica Moldova se află deasupra aceastei concurențe. La cîteva luni distanță, modul lent în care se desfășoară lucrările de construcție ale gazoductului Iași – Ungheni, modalitatea ineptă de rezolvare a diferendului TVR în Republica Moldova și lipsa de deschidere pentru ratificarea tratatului de frontieră moldo-român, mă face să cred că, Republica Moldova a devenit unul dintre subiectele rivalității Ponta – Băsescu.

Rivalitatea dintre cele două palate, antrenează în ea echipe întregi de partide, politicieni, sociologi, comentatori politici și jurnaliști atingând cote maxime. În urma acestei competiții, la București au apărut partide care au făcut din unirea Republicii Moldova cu România, un obiectiv strategic. Și evident au apărut instituții non guvernamentale, centre universitare sau de cercetare care promovează discursuri uniriste care, la Chișinău, trezesc tot felul de reacții.

Comentând marea adunare pro-europeană de la Chișinău, din 3 noiembrie, sociologul român Dan Dungaciu, nota cu insatisfacție că, în acea zi, din discursurile din PMAN au lipsit mesajele pro-românești.
Replica i-a fost dată de către politologul român, Octavian Milewski, care  punctat corect că, la București se acceptă mai greu faptul că oficialii de la Chișinău își doresc un dialog strâns și direct cu Bruxellesul, nu cu bucureștiul. Milewski a intuit corect că acesta este vectorul principal și strategic pe care Chișinăul își construiește așteptările și își proiectează acțiunile.”

Competiția dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria a făcut ca la București, problematica legată de Republica Moldova să se transforme într-un instrument electoral și populist, care are drept scop alimentarea unei anumite clientele electorale. Îndărătnicia cu care Traian Băsescu refuză ratificarea tratatului de frontieră moldo-român poate duce la întârzierea interconectării energetice dintre cele două țări. Reamintesc că acest gazoduct ar fi trebuit pus în exploatare până la sfârșitul anului curent. 

Pragmatismul de care dă dovadă premierul Iurie leancă și omologul său Victor Ponta, este unul benefic. Cei doi premieri încearcă acum să ocolească cerbicia băsesciană pentru a profita din plin de fereastra de oportunitate pe care Uniunea Europeană o are față de Republica Moldova. Ia cei doi au ales să nu rateze momentul.









Thursday, November 7, 2013

ULTIMATUMUL DĂ TONUL PROGNOZELOR POLITICE - COMUNIȘTII RĂMÂN FĂRĂ IMUNITATE ?



Comuniștii moldoveni au înaintat un ultimatum guvernului pro-european de la Chișinău. PCRM a solicitat arcului de guvernământ ca până la data de 21 noiembrie, Cabinetul de Miniştri să fie demis și în termenii stabiliți de lege să fie anunţată organizarea alegerilor parlamentare anticipate. De asemenea, comuniștii cer organizarea unui referendum republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Doleanțele opoziției au fost făcute pe data de 7 noiembrie, data la care, în spațiul ex-sovietic se sărbătorește revoluția bolșevică din anul 1917.

În declarația opoziției parlamentare, se menționează că  „În cazul în care aceste cerinţe nu vor fi satisfăcute, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cu susţinerea societăţii civile şi a tuturor forţelor civice sănătoase, va chema neîntârziat susţinătorii să se adune în Chişinău pentru a obţine în orice condiţii realizarea cerinţelor menţionate prin metode paşnice, în cadrul realizării drepturilor şi libertăţilor democratice”.

Anunțul vine la o zi distanță după publicarea rezultatelor studiului sociologic realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, potrivit cărora comuniștii moldoveni se află pe primul loc în preferințele electorale ale locuitorilor din spațiul pruto-nistrean. În cazul în care în Republica Moldova, alegerile parlamentare s-ar desfășura duminică viitoare, 39,3% dintre cei care s-ar prezenta la vot, ar vota pentru PCRM, iar 16,9% pentru PLDM. PDM ar acumula 10,2%, Partidul Liberal – 7,1%, Partidul Socialiştilor ar obţine 4,9% din sufragii.

În fața acestor cerințe, atât democrații, cât și liberal-democrații moldoveni au reiterat că-și vor duce până la capăt mandatul, nu vor demite Guvernul și nu vor organiza alegeri parlamentare anticipate. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Corman, consideră că, după eșecul celor două moțiuni de cenzură inițiate de comuniști, cerințele comuniștilor moldoveni trezesc nedumerirea.
La rândul său, liderul fracțiunii parlamentare liberal-democrate, Valeriu Streleț, i-a sugerat opoziției să nu aștepte data de 21 noiembrie pentru a organiza manifestația pe care o preconizează ci să facă bine și să o desfășoare mai devreme, oricum ar fi solicitările nu vor fi îndeplinite. Potrivit lui Streleț, aceste declarații sunt făcute doar pentru ca opoziția să se mențină în atenția opiniei publice.
Mesajul subliminal al afirmației făcute de fruntașul liberal democrat, ne transmite că puterea de la Chișinău nu are de ce să se teamă. 

Are ori nu opoziția comunistă, capacitatea necesară pentru a aduna mai mult de 100 de mii de simpatizanți în municipiul Chișinău?

Supoziția referitoare la faptul că opoziția dorește să se mențină în atenția presei, este desigur adevărată. Și desigur, ferma hotărâre a comuniștilor i-a lasat reci pe reprezentanții coaliției de guvernare, care nu vor ceda puterea. Există însă o nuanță - liderii comuniști sunt conștienți că, dacă nu vor organiza o amplă manifestație în centrul municipiului Chișinău, actuala încredere s-ar duce de-a dura. Orice tragere de timp îi va deziluziona pe simatizanții de stânga cărora și așa le crapă răbdarea.

Aflați pe un val de creșterea simpatiei față de ei, ultimele date sociologice ne spun că autoritatea Partidului Comuniștilor în rândul populației din Republica Moldova a crescut cu circa 10% față de luna aprilie a anului curent, (când aveau 29,5%), comuniștii vor trebui să dezlege băierile pungii și, de unde au ori nu, să organizeze ceva. În condițiile în care spațiul pruto-nistrean este perceput de experți ca un important nod geopolitic, iar în provincie, diferența dintre pro-europeni şi pro-ruşi, este de doar patru puncte procentuale, se pare că PCRM-ul va organiza un marș asupra Chișinăului care se va fi un contrapunct la adunarea populară pro-vest din 3 noiembrie.

Odată ce mitingul din 3 noiembrie nu a reușit să coaguleze toată dreapta politică pro-europeană, Mihai Ghimpu & Co, criticând intens eforturile făcute de foștii săi colegi de guvernare, și beneficiind de un amplu suport mediatic rusesc, care va juca un rol cheie, opoziției comuniste nu-i va fi chiar imposibil să adune un număr, cel puțin, egal cu cel anunțat de reprezentanții guvernamentali. Singurul impediment, ține de subțirile resurse financiare la care are acces opoziția, regula aplicându-se în toți cei 20 de ani ai istoriei contemporane moldovenești. 

Nedumeririle domnului Corman ar putea fi mai mari în momentul în care televiziunile ruse, prin intermediul corespondenților de la fața locului, ar putea transmite că, în PMAN, pe 21 noiembrie, se află mai mult de 100 de mii de oameni. E clar că având alături factorul rusesc, bine reprezentat în Republica Moldova, chiar dacă vor rămâne fără imunitate parlamentară, comuniștii moldoveni nu se vor mai juca de-a mâța cu șoarecele.

Dacă am avut un început de noiembrie călduros, se pare că, sfârșitul lui va fi fierbinte. Cei de la MAI și de la alte instituții inteligente, oare văd asta, ori se roagă a ploaie? Ori poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar dacă afară vor fi temperaturi ridicate vor transmite, lapoviță, vânt puternic și temperaturi joase?
Ori poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar dacă afară vor fi temperaturi ridicate, vor transmite lapovită, vânt puternic și temperaturi joase? - See more at: http://vox.publika.md/politica/prognoza-meteo-fierbinte-pentru-sfarsitul-de-noiembrie-507737.html#sthash.ulBPrmfj.dpuf
Ori poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar dacă afară vor fi temperaturi ridicate, vor transmite lapovită, vânt puternic și temperaturi joase? - See more at: http://vox.publika.md/politica/prognoza-meteo-fierbinte-pentru-sfarsitul-de-noiembrie-507737.html#sthash.ulBPrmfj.dpuf
Ori poate, tot greul va fi lăsat pe spinarea meteorologilor care, chiar dacă afară vor fi temperaturi ridicate, vor transmite lapovită, vânt puternic și temperaturi joase? - See more at: http://vox.publika.md/politica/prognoza-meteo-fierbinte-pentru-sfarsitul-de-noiembrie-507737.html#sthash.ulBPrmfj.dpuf







Monday, November 4, 2013

MITINGUL PRO EUROPEAN - O ACȚIUNE CU MAI MULTE RĂSPUNSURI




Cea mai mare adunare populară din ultimii 22 de ani stârnește polemici atât în mass-media moldovenească, cât și pe scena ei politică. Astfel, un post de televiziune, ne spune că, prin mitingul de susținere a parcursului european, desfășurat pe 3 noiembrie în capitala Republicii Moldova, politicienii din arcul de guvernare de la Chișinău au încercat doar să obţină dividende electorale. Potrivit acestor jurnaliști, faptul că doar preşedinţii de partide au ţinut discursuri în faţa oamenilor adunați în Piața Marii Adunări Naționale, ar demonstra că aceştia se vor lideri naţionali. E un punct de vedere. 

Un alt post de televiziune notează că numărul participanților la miting ar fi mult mai mic și că de fapt liderii partidelor politice care formează arcul guvernamental nu ar fi putut aduna un număr atât de impresionant de oameni. E și acesta un punct de vedere, Nu i-am numărat pe cei care au fost duminică, 3 noiembrie în PMAN, dar în cei 22 de ani de aflare în Chișinău, nu am mai văzut o adunare populară atât de mare.

Prin această grandioasă acțiune comună s-a dorit să se transmită câteva semnale. Acțiunea, include în ea răspunsuri adresate atât situației politice interne cât și răspunsuri dedicate factorilor externi.
Ce s-a dorit să se demonstreze prin această acțiune politică comună? Primo: s-a demonstrat că, după confruntările politice de la începutul anului 2013, conflicte care au condus la demiterea guvernului moldav, între cele două mari fracțiuni parlamentare moldovenești, cea a Partidului Liberal Democrat din Moldova și cea a Partidului Democrat, securea războiului a fost îngropată, iar cei doi,Vlad Filat și Marian Lupu, pot sta pe aceiași scenă în public. Secundo
: adunarea de la Chișinău a arătat, într-un convingător mod, un răspuns oferit tentativelor Moscovei de a împiedica statul moldav să se apropie de Uniunea Europeană. Tertio:  până la proba contrarie, arcul guvernamental a dovedit opoziției că, strânge mai mulți simpatizanți decât comuniștii. 

În afară de Jurnal TV, au fost și alte opinii publice critice exprimate, este vorba, de exemplu, de publicişti de genul lui Constantin Tănase, de comentatori politici ca Valentin Dolganiuc ori de politicieni ca Igor Dodon, în aceste condiții, deputaţii opoziţiei comuniste nu au ratat șansa de a critica manifestaţia. Aceştia consideră că mitingul a fost organizat prin folosirea resurselor administative, iar acest lucru îi va face pe cetățeni să compare integrarea europeană cu şantajul şi corupţia”.

De fapt, prin acțiunea din 3 noiembrie, coaliția de guvernarea a ucis mai mulți iepuri dintr-o lovitură. În momentul în care Federația Rusă și-a manifestat ostilitatea față de perspectiva integrării europene a statului moldav, coaliția de guvernare a reușit să lase disputele într-o parte și să își consolideze relațiile de comunicare pe interior; au înţeles că e nevoie de un act de mulțumire la adresa generozității  Uniunii Europene care susține practic statul moldav în ultimii patru ani, și l-au organizat, și au dedus că în fața amenințării unei revoluții a comuniștilor moldoveni trebuie să răspundă. Ceea ce s-a și întâmplat!

Din punct de vedere tactic, mingea se află acum în terenul Partidului Comunist din Republica Moldova, domniile lor sunt cei care sunt aproape obligați să răspunde printr-o acțiune politică de aceiași grandoare.  

Inspectoratul General de Poliție a transmis un comunicat de presă prin care precizează că la adunarea populară pro-Europa au participat 117 mii de oameni. Poliția subliniază că acțiunea a fost supravegheată de circa 1000 de reprezentanți ai legi și s-a desfășurat fără încălcarea ordinii publice.

Vor reuși oare comuniștii moldoveni să își mobilizeze resursele pentru a aduce la Marșul asupra Chișinăului un număr mai mare, ori măcar egal, de cetățeni? Probabil că da. Cel mai important lucru în această competiție, devine acum modul în care simpatizanții de stânga vor respecta ordinea publică!

Saturday, November 2, 2013

MÂINE, ÎN PMAN, ÎNCEPE DEȘTEPTAREA EUROPEANĂ A MOLDOVENILOR



Președintele Consiliului European, a declarat că Uniunea Europeană a decis să parafeze Acordurile de Asociere cu Moldova și Georgia. El a anunțat că, Uniunea Europeană va semna Acordul de Asociere cu Moldova în toamna anului viitor.

Viteza cu care moldovenii vor fi primiți în Uniunea Europeană depinde de modul în care sunt implementate reformele. Desigur că de la parafarea Acordului de Asociere, până la integrarea deplină a Republicii Moldova  în marea familie europeană va mai dura ceva timp. E vorba de timpul necesar pentru ratificarea Acordului de Asociere de către Parlamentul European şi apoi de Parlamentul Republicii Moldova. După aceasta, fiecare dintre cele 28 de Parlamente ale celor 28 statelor membre ale UE vor trebui să ratifice și ele documentul. Așa că, e o procedură juridică lungă  și complicată de care însă, nimeni nu poate fugi.

Sunt și elemente care vor funcționa din start. Este vorba de Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Deja, s-a reușit obținerea unor condiții avantajoase pentru partea moldavă, inclusiv o perioadă de tranziție pentru cele mai sensibile sectoare ale economiei. Unii eurosceptici spun că aceste prevederi nu sunt cunoscute, ei afirmă că, nu e  clar dacă regimul comerțului din regiunea de peste Nistru mai beneficiază ori nu de preferințe comerciale autonome. Opoziția comunistă afirmă că regimul de control migrațional intern încă nu este explicat cetățenilor și nu se știe care procedură va fi aplicată în cazul cetățenilor din regiunea transnistreană care vor să vină la Chișinău, dar nu au pașaport moldovenesc. 

Sunt  neliniștile la care, mâine în PMAN, reprezentanții coaliției pro-europene, au de dat răspunsuri. Răspunsul lor trebuie să fie auzit de către toți. Pentru că integrarea europeană nu este doar a politicienilor care se află în prezent la guvernare, ci este o opțiune a tuturor celor care îşi doresc un viitor liber, democratic, și prosper. 

Iată de ce, la prima mare acțiune politică comună , mă aștept la o manifestare care să transfome Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chișinău în simbolul contemporan al integrării europene.
De aceia, mâine dimineață, voi fi acolo !