Monday, February 17, 2014

GHIMPU & COMP S.A.



                                                                                     
 
Parlamentul Republicii Moldova are 101 de deputați. În urma alegerilor din 28 noiembrie 2010, aleșii poporului au constituit următoarele fracțiuni parlamentare. PCRM – 34 de deputați, PLDM – 31 de deputați, PDM – 16 deputați, PLR – 8 deputați, PL – 5 deputați și respectiv  8 deputați neafiliați ( 3 grupul Dodon, 3 grupul Mișin, deputatul Godea și deputatul Abramciuc). Guvernul Leancă are susținerea parlamentară a 55 de deputați. Comuniștii moldoveni și o parte a deputaților neafiliați și-ar da votul pentru demisia lui Iurie Leancă. Cabinetul de miniștrii poate fi demis prin votul majorității simple a deputaților care, potrivit unei hotărâri mai vechi a Curții Constituționale, în Republica Moldova îl constituie 52 de deputați. În prezent, opoziția parlamentară nu are la dispoziția sa aceste voturi.  

Democrația de vânzare
Vineri, 14 februarie,  doi parlamentari moldoveni, Iurie Chiorescu de la PLDM și Valentina Stratan de la PD, au anunțat despre tentativele de corupere care se fac asupra lor pentru a se obține acceptul de a face parte dintr-o nouă fracţiune parlamentară. Bloggerul Eugen Luchianiuc, afirmă că numărul deputaților asupra cărora se fac presiuni ar fi mai mare și dă numele acestora. Potrivit domniei sale, rusii ar da lovitura de gratie coalitiei și i-ar tenta pe următorii : Simion Furdui, Lilian Zaporojan, Iurie Chiorescu (PLDM), Valentina Stratan, Iurie Bolboceanu, Stella Jantuan (PDM), Vadim Vacarciuc, Cojocaru Vadim (PLR). Toți acești deputați fac parte din coaliția parlamentară care susține cabinetul Leancă.

Dreapta liberal-românească

Partidul Liberal a avut un grup parlamentar compus din 12 persoane. Aripa reformatoare a acestui partid a cerut demisia lui Mihai Ghimpu și înlocuirea acestuia cu vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă. Chiar dacă a fost acuzat de autoritarism, domnul Ghimpu nu a cedat, liberalii moldoveni au fost excluși de la guvernare și au doar 5 voturi în aritmetica parlamentară.
La 10 februarie, editorialistul  publicatiei Timpul se întreba dacă nu cumva ne ateapta coliva lui Ghimpu sau coliva Republicii Moldova și nota că, “dreapta moldoveană, așa cum este ea, trebuie să fie reprezentată masiv în viitorul parlament”. Domnia sa argumenta astfel – “un viitor parlament reprezentat doar de PLDM, PD și PCRM, fără un partid de dreapta, ce ar exprima interesele electoratului proromânesc și proeuropean, este visul de aur al rușilor”.  

Cutia Pandorei
Într-o postare recentă am sugerat că o revenire în fruntea liberalilor moldoveni a domnului Chirtoacă ar consolida dreapta moldavă. Ultima postare de pe blogul personal al doamnei Ana Guțu, a dărâmat toate speranțele. Evocând comportamentul liderului liberal la Cotroceni, doamna Guțu scrie negru pe alb că, pentru Mihai Ghimpu politica este doar un business și că dumnealui a trădat ideea românismului.
Putem, ori nu să o credem pe cuvânt pe doamna Guțu. Amintesc doar că într-un interviu recent, liderul liberal sublinia că liberalii pe care îi conduce nu sunt unioniști. Asta ar înseamna oare că domniile lor nu exprimă interesele electoratului proromânesc ? Nu știu.

Logica economiei de piață

O hotărâre mai veche a Curții Constituționale a decis că votul majorității simple pentru instalarea ori demiterea unui guvern este de 52 de deputați. Afirmațiile potrivit cărora politica ar fi doar un business sunt îngrijorătoare. Dacă în legislativul de la Chișinău voturile costă  bani buni, iar politica este doar o afacere, teoretic, pentru demisia guvernului, opoziția mai are nevoie doar de șase voturi. De data asta, Ghimpu & Comp S.A. ar putea vota deschis împotriva guvernului. 

Nota Bene

Domnul Ghimpu a spus la emisiunea Fabrika din 5 februarie, ca," Partidul Liberal nu este unionist, eu sunt unionist".
moderată de Rita Ursalovschi, invitat Cristi Tabără, din gura lui Mihai Ghimpu am auzit cu toții: ”PL nu este partid unionist. Eu sunt unionist”. - See more at: http://vox.publika.md/politica/ghimpu-trebuie-scos-de-pe-arena-politica-nu-mai-pierdeti-voturile-cu-pl-510752.html#sthash.Gpr1iYPI.dpuf
moderată de Rita Ursalovschi, invitat Cristi Tabără, din gura lui Mihai Ghimpu am auzit cu toții: ”PL nu este partid unionist. Eu sunt unionist”. - See more at: http://vox.publika.md/politica/ghimpu-trebuie-scos-de-pe-arena-politica-nu-mai-pierdeti-voturile-cu-pl-510752.html#sthash.Gpr1iYPI.dpuf
Ieri, în cadrul emisiunii Fabrika, moderată de Rita Ursalovschi, invitat Cristi Tabără, din gura lui Mihai Ghimpu am auzit cu toții: ”PL nu este partid unionist. Eu sunt unionist”. - See more at: http://vox.publika.md/politica/ghimpu-trebuie-scos-de-pe-arena-politica-nu-mai-pierdeti-voturile-cu-pl-510752.html#sthash.Gpr1iYPI.dpuf




Friday, February 14, 2014

DEMITEREA LUI LEANCĂ COSTĂ CEL PUȚIN 2 MILIOANE DE EURO



Premierul moldovean Iurie Leancă declara la începutul ședinței de deschidere a sesiunii parlamentare de primăvară-vară că ”actualul Guvern își va duce mandatul până la capăt, pentru că este susținut de o Coaliție stabilă, care nu mai este vulnerabilă la încercări de destabilizare”. Declarația a dat de gândit -  dacă moțiunile de cenzură ale opoziției comuniste au dat greș, care ar fi atunci celelalte vulnerabilități ? Răspunsul nu a întârziat să apară.

În cea de a doua zi de activitate din actuala sesiune, pe 14 februarie, doi deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, deputatul Partidului Democrat din Moldova, Valentina Stratan și deputatul liberal-democrat Iurie Chiorescu, au distribuit pe rețelele de socializare informația potrivit căreia în Parlament are loc o tentativă de constituire a unei noi fracţiuni parlamentare. Potrivit acestei informații, deputați care fac parte din PLDM, PDM și PLR, ar trebui să părăsească fracțiunile parlamentare din care fac parte și în momentul potrivit ar trebui să voteze alături de alte formațiuni parlamentare pentru demiterea cabinetului Leancă. 

Președintele grupului PLDM din Parlament, Valeriu Streleț, a reacționat promt și a spus că tentativele de corupere a deputaților sunt reale și că ele ar veni din partea fostului deputat Veaceslav Platon. Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a spus că este la curent cu aceste tentative. Liderul democraților moldoveni  s-a declarat  convins că acţiunea ar urmări destabilizarea situaţiei politice din Republica Moldova. "Înţelegem scopul urmărit. Se urmăreşte destabilizarea situaţiei politice. Se doreşte stoparea ţării din parcursul ei european şi provocarea alegerilor anticipate", a concluzionat Marian Lupu. Contactat de jurnaliștii portalului deschide.md, domnul Platon a spus că acuzațiile sunt o invenție curată și au drept scop manipularea opiniei publice și a mass-media.

Nu pot să nu fiu de acord cu domnul Lupu. Graba cu care se dorește provocarea alegerilor parlamentare anticipate este firească. Ea e legată de recenta stabilire a unor termene calendaristice pentru realizarea priorităților colaborării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Stabilirea unui calendar care are ca termen limită pentru semnarea Acordului de Asociere a Moldovei la Uniunea Europeană, sfârșitul lunii august–începutul septembrie, îi pune pe jăratec pe oponenții domnului Leancă. De aici și viteza de reacție.

Inamicii apropierii Moldovei de Uniunea Europeană au reacționat la afirmația primului ministru că actualul Guvern îşi va duce mandatul până la capăt și că nu vor fi alegeri anticipate. Această viteză ar trebui să dea de gândit. E semn că undeva, aritmetica parlamentară este binecunoscută și că mercurialul a fost stabilit. 

Pe site-ul oficial al Parlamentului Republicii Moldova, fracțiunile politice  arată în felul următor – 34 de deputați fac parte din fracțiunea PCRM, 16 aparțin Partidului Democrat, 12 aparțin liberalilor (5 aripa Ghimpu), iar 8 deputați sunt neafiliați (trei se află în gruparea socialistă a domnului Dodon, trei în gruparea condusă de domnul Mișin, respectiv deputatul Abramciuc și deputatul Godea).
Votul celor 34 de deputați comuniști  împreună cu presupusul vot al deputaților socialiști (3) al celor din grupul Mișin (3) și al deputatului Abramciuc nu este de ajuns pentru a demite Cabinetul de Miniștri. Acest calcul demonstrează că oponenții domnului Leancă nu sunt deloc zgârciți. Potrivit unor surse, un deputat transfug ar primi o sumă cuprinsă între 200 și 500 de mii de euro. 

Demiterea lui Leancă ar costa cel puțin două milioane de euro.   

Nota Bene

Businessmanul Veaceslav Platon este un personaj public controversat. Numele său a fost  vehiculat în mai multe scandaluri legate de preluarea frauduloasă de active ale unor companii din Rusia, Ucraina şi Moldova. Menţionăm că în perioada 2009-2010, domnia sa a fost ales deputat în Parlamentul de la Chișinău.



FILDEȘUL PARLAMENTAR ȘI GHETELE JURNALIȘTILOR MOLDOVENI



Noua sesiune a Parlamentului Republicii Moldova a început în casă nouă. O casă mult prea nouă și desigur, indecent de scumpă. Înțeleg pe deplin dorința de câștig a firmelor de construcții, dar încă nu am putut înțelege complicitatea factorilor de decizie a legislativului moldovenesc care au aprobat un proiect atât de costisitor. Ori poate,Doamne ferește, lipsa de bun simț a proiectanților a fost suplinită de dărnicia executanților.

Ostentativul lux afișat de noul interior al Parlamentului Republicii Moldova, a contrastat cu modul neprietenos în care legislatorul s-a comportat cu jurnaliștii acreditați la ședințe. Noile reguli impuse jurnaliștilor limitează accesul lor în sala de ședințe și îi lipsesc de posibilitatea de abordare directă a deputaților. La ședința de deschidere a lucrărilor Parlamentului moldovean, 40 de reporteri, cameramani și fotografi, prezenți la deschidere, au fost obligați să se înghesuie într-o sală de doar câteva zeci de metri pătrați. Jurnaliștii nu au avut acces la internet. Pentru că semnalul era bruiat, nici internetul de la telefoanele lor mobile nu a funcționat. Mulți din reprezentanții presei nu a avut un loc la masă, iar modul în care tehnicienii parlamentari au pus la dispoziția jurnaliștilor imaginile din sala de ședințe a fost unul manipulator - jurnaliștii au aflat mult prea târziu că deputații Partidului Liberal, în semn de protest au părăsit sala de ședințe.Toți au urmărit  ședința Parlamentului de la monitoare iar acestea s-au descărcat greu ori nu s-au încărcat deloc. Pentru ca jurnaliștii să aibă sentimentul deplin al controlului asupra lor, un angajat al Serviciului de Pază de Stat a anunțat că accesul la baie nu este liber, ziariștii au trebuit să solicite unui angajat SPPS să-i escorteze până la baie.

Aplicarea acestor noi reguli de comportament îi împiedică pe jurnaliștii moldoveni să își facă meseria, iar acest lucru a stârnit deja o serie de nemulțumiri. Ori poate, controlul pe care legislatorul îl aplică ziariștilor în incinta Parlamentului se dorește a fi extins și în afara lui, ajungând până în redacții? Ori poate, domniile lor vor să ne facă a crede că usturoi nu au mâncat și gurile nu le miroase?

Modul lipsit de bun simț cu care ziariști au fost tratați de actuala conducere a legislativului face dovada realităților politice prezente între Prut și Nistru. În acest stat cu regim parlamentar, parlamentarismul a fost înțeles în mod greșit - apărați de serviciile de pază și aflați într-un lux orbitor, ascunși în spatele imunității parlamentare, o bună parte din deputați a pierdut legătura cu alegătorul și au uitat principalul motiv pentru care domniile lor au acces în Parlament. Aflați în turnul parlamentar, departe de zgomotul făcut de muritorii de rând, în toamnă, acești domni ar putea constata că satele sunt pustii și nu mai au alegători. Odată cu obținerea dreptului la liberă circualție în UE, peste trei luni, moldovenii ar putea înțelege că, la viitoarele alegeri ori votează partidul care are cel mai mult bun simț, ori nu mai votează deloc. 

Reducerea avantajelor financiare și de imunitate de care beneficiază parlamentarii moldoveni  ar fi semnul de solidaritate pe care aleșii poporului l-ar putea face față de alegătorii lor. Ar fi un gest firesc de normalitate care ar transmite că suntem cu toții egali în fața legii iar dumnealor, aleșii poporului, fac parte dintre noi.

Nota Bene

Liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă a declarat pentru postul de televiziune N4 că îi pare rău de cele întâmplate cu ziariștii moldoveni. “Probabil pentru că nu a fost calculat totul, dar asta nu depinde de noi. Firma care s-a angajat (să execute amenajările) este una cu care am semnat un contract prin anul 2009. În ultima fază ne-am trezit cu ceea ce avem, ne-am dat seama că s-ar fi putut mai bine să se proiecteze aceste spații. În formula actuală a sălii, ziariștii oricum erau să fie amplasați undeva în spatele sălii amfiteatrului”, a precizat Hadârcă.  Domnul Hadârcă confirmă de fapt presupunerea potrivit căreia opulentul proiect de amenajare a interiorului Parlamentului Republicii Moldova datează din anul 2009. La cârma instituției parlamentare se afla atunci liderul Partidului Democrat domnul Marian Lupu. 

Tuesday, February 11, 2014

AZI LA PRIMĂRIE MÂINE LA PREȘEDINȚIE



Viitorul președinte al României ar trebui să fie un bărbat tânăr, echilibrat politic și de dreapta. Aceștia sunt indicatorii generali ai profilului viitorului șef al statului român aflați ca urmare a unei cercetări sociologice a INSCOP Research. Următorul preşedinte al României ar trebui așadar să fie de sex masculin (88,1% din respondenţi), mai tânăr (75,1%), echilibrat şi echidistant (69,8%), independent politic (51,1%) şi de dreapta (51,4%).

Din partea partidelor de dreapta, cele mai multe opţiuni favorabile pentru candidatura la prezidenţiale se îndreaptă spre Mihai Răzvan Ungureanu (22,9%), urmat de Cătălin Predoiu (13,4%) și de Emil Boc (8%).
În România, alegerile prezidențiale sunt programate pe 2 și 16 noiembrie 2014. Sondajul efectuat la comanda ziarului “Adevărul” în perioada 16-24 ianuarie 2014 a fost realizat pe un eşantion de 1.054 de persoane și are o eroare  ± 3%.

La începutul lunii octombrie 2013, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, în cadrul unei întrevederi cu jurnaliştii şi bloggerii din Republica Moldova, afirma că liderul 'Forţa Civică' din România, Mihai Răzvan Ungureanu, va fi candidatul dreptei româneşti la alegerile prezidenţiale. Eugen Tomac a spus că este convins că MRU va fi un mult mai bun preşedinte decât Victor Ponta sau Mircea Geoană. 

Dreapta românească, care trece acum printr-un proces de dezmembrare, la prezidențialele din toamnă, va fi pusă obligată să aibă un singur candidat. Partidul Democrat Liberal, care își revenise în sondaje și putea avea o voce distinctă la nominalizarea candidatului pentru prezidențiale a prins guturai și începe să piardă viteză. Gripa a apărut după ce Elena Udrea și o sumă importantă de parlamentari au plecat din PDL pentru a se înscrie în partidul președintelui Băsescu-Partidul Mișcarea Populară. 

Dezmembrarea dreptei românești pare a avea oarece similitudini cu fărămițarea Partidului Liberal din Moldova. Domnul Ghimpu, la fel ca și domnul Vasile Blaga, liderul democrat liberalilor din România, este pus în situația de a lăsa în prim planul reflectoarelor un bărbat mai tânăr, mai echidistant și mult mai echilibrat. Surse din interiorul Partidului Liberal confirmă faptul că, la viitorul congres, Dorin Chirtoacă va prelua conducerea acestei formațiuni politice.  Schimbarea de cadre de la vârful conducerii liberalilor moldoveni duce la dispariția motivației care a făcut posibilă apariția liberalilor reformatori. 

Președintele României,Traian Băsescu, cu ocazia ceremoniei de decorare a unui grup de deputați liberali și liberal – reformatori, pe 23 ianuarie, sugerat presei că nu a pierdut legătura cu cei din grupul liberal reformator.  „Am acordat cele mai înalte distincții oferite de statul român pentru faptul că limba română a devenit limbă oficială în stânga Prutului, acolo unde sunt frații noștri. A fost un moment important pentru mine, atunci când Curtea Constituțională a luat decizia ca limba română să fie limbă oficială. Acel moment l-am trăit singur, fiind în biroul meu. Totuși, nu am putut să nu împărtășesc această bucurie cu cei care au sesizat Curtea Constituțională. Am reușit s-o găsesc la telefon pe doamna Ana Guțu și pe Dorin Chirtoacă și ne-am bucurat împreună”, a menționat Traian Băsescu în cadrul ceremoniei.

Nu este prima dată când președintele român pronunță numele primarului de Chișinău. Simpatiile domniei sale față de domnul Chirtoacă sunt cunoscute. Nu m-aș mira dacă odată dispărut motivul separării celor două aripi liberale, să asistăm la unirea tuturor liberalilor din Republica Moldova. Evident cu Dorin Chirtoacă în frunte.