Cere și ți se va da, bate și se
va deschide, e scris în Scriptură. Iar Mihai Ghimpu, om care a citit Biblia,
deschide ușile colegilor din alianță cu piciorul pentru a cere o recompensă la
faptul că Partidul Liberal nu a primit din partea Partidului Democrat o funcție
în conducerea Parlamentului Republicii Moldova.
Desigur e dreptul formațiunii
conduse de domnia sa, scris negru pe alb în acordul cu ghimpi și cu lupi semnat
de partidele care au alcătuit alianța de guvernare. Drept pe care Ghimpu nu uită să îl scoată în
evidență în public de câte ori are ocazia – mai mult liderul liberal
condiționează votul fracțiunii parlamentare liberale, vot necesar pentru
implementarea reformelor cerute de oficialii europeni, de respectarea anexei secrete
a acordului.
Toamna aduce cu ea sfârșitul a
trei mari epopei – alegerea lui Chetraru în fruntea reformatului Centru Național
Anticorupție, definitivarea procesului de alegere a unui șef la Comisia
Națională de Integritate și numirea unui director la Serviciul de Informații și
Securitate.
Toate cele trei poeme politico-epice, au o desfășurare mult
ferită de ochii publicului - cu amenințări furibunde și bătăi din picior, cu negocieri
la sânge și răsturnări de situație!
Ca o rezolvare a lacomelor pretenții ale liberalilor moldoveni
vine să fie propunerea ca Biroul permanent al Parlamentului să fie constituit
din 14 deputaţi, față de 13 câți sunt acum. Inițiativa aparține liberalilor și
cere „corectarea acestei inechităţi”
prin includerea deputatului Mihai Ghimpu în componenţa Biroului Permanent al
Parlamentului. Primul care a cedat acestui șantaj politic este liderul
Partidului Democrat din Republica Moldova, Marian Lupu, a declarat deja că nu
vede nici un impediment în aprobarea acestei inițiative legislative. Portalul
informațional Unimedia scrie că și liberal-democrații susțin propunerea de
includere a liberalului în lista membrilor Biroului Permanent al Parlamentului. La fel ca și democrații, aceștia declară că vor vota pentru
proiectul de hotărâre. Pus în fața faptului împlinit, liderul fracțiunii PLDM,
Valeriu Streleț spune că proiectul de hotărâre a fost inclus pe ordinea de zi a
Legislativului și că nu pot exista opuneri.
Chiar dacă ar fi fost opuneri, acestea nu ar fi fost făcute
public. Este clar că oferta făcută de către democrați lui Ghimpu, aceea de a fi
membru în conducerea Parlamentului moldav este una care are legătură directă cu
unul dintre cele trei evenimente menționate.
Sergiu Mocanu afirma că numirea
lui Ghimpu în Biroul Permanent este o
acoperire politică a tranzacţiei financiare dintre acesta şi Plahotniuc pentru
aprobarea lui Chetraru la CNA, personal nu cred că despre asta
este vorba.
Potrivit anexei secrete la
acordul de constituire al alianței de guvernământ, Serviciul de Securitate și
Informații intră în siajul politic al Partidului Liberal. Ghimpu este cel care
are ultimul cuvânt în numirea unui nou director. Ultimele acțiuni ale unor
oficiali ai Partidului Democrat ne vorbesc despre faptul că și-ar dori ca în
fruntea principalului serviciu inteligent al statului moldovean să fie un
apropiat al echipei conduse de Lupu & Comp.
Aplombul parlamentar al domnului Ghimpu precum și îndrăznelile de a corecta unele inechități care fac ca domnia sa să ajungă membru al
Biroului permanent al Legislativului sînt gesturi care survin în urma faptului că liberalii și-au dat acordul vis-a-vis de
numirea unui nou șef al securității moldovenești.
No comments:
Post a Comment