Tuesday, June 11, 2013

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE VIZITEI LA SIS A DOMNULUI CORMAN ?



Noul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Corman a efectuat prima sa vizită de lucru. Presa din Republica Moldova a fost interesată să afle care va fi prima destinație externă a noului șef al legislativului. Am fost curios să aflu care instituție moldavă îl va întâmpina prima dată pe conducătorul parlamentarismului moldovenesc. 

Prima vizită de lucru a noului președinte al Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Corman a fost făcută la sediul Serviciului de Informații și Securitate. Fost diplomat de carieră, domnul Corman are aceleași afinități cu cele ale fostul consilier de politică externă al primului președinte interimar – Mihai Balan.  Fost diplomat de carieră, domnul Balan, a fost primul director al principalului serviciu inteligent al statului care nu a obținut votul pozitiv al Comisiei parlamentare pentru securitate și ordine publică. Tristul amănunt a fost trecut cu vederea în plenul Parlamentului moldav, unde domnia sa a adunat voturile a 60 de deputați. 

Cultivate de mediile de informare moldovenești, suspiciunile la adresa lui Mihai Balan, au fost întreținute de criticile venite din partea experților în politici de securitate. Ex-ambasadorul Republicii Moldova în Statelu Unite, expert în politici de securitate, Nicolae Chirtoacă, afirma că pentru Balan, reformarea sistemului inteligent moldovenesc, ar fi o sarcină mult prea grea. 

Nici fostul vice-premier responsabil pentru funcționarea organelor de forță, Iurie Roșca, nu a avut cuvinte de laudă la vederea nominalizării propuse de domnul Ghimpu. Roșca, la rândul său, lăsa să se înțeleagă că noul director ar fi o persoană lipsită de experiență. Foarte mulți experți ai domeniului au afirmat că, un diplomat de carieră nu are ce căuta în structurile de securitate. 

Primul director civil al serviciului de securitate moldovenesc, Valeriu Pasat a spus că Mihai Balan este o persoană tehnică, de compromis : „Balan va fi votat în Parlament, este un om foarte bine pregătit. Poate domnul Balan vorbeşte mai puţin frumos, decât alții, însă dumnealui face lucrurile foarte bine. Dacă el atâţia ani a fost în funcţia de ambasador, înseamnă că a conlucrat cu toate puterile de stat. Conducătorii ţării sunt conştienţi de faptul că numesc (în fruntea serviciului) o persoană tehnică”, a punctat Pasat. 

Încrederea investită de cei trei lideri ai alianței în octombrie 2012 s-a dus pe apa sâmbetei.  Noul director al SIS, nu a știut să prevină provocările politice care au apărut în sânul fostei alianțe de guvernare. Chiar dacă în octombrie  Filat, Lupu și Ghimpu au fost eleganți și au făcut posibile o largă gamă de concesii, domnul Balan nu a găsit resursele interne ale instituției pe care o conduce pentru a evita, ori ocoli, amarul divorț politic care a urmat.

Ultimul algoritm de împărțire a pârghiilor de putere pe care l-a găsit de noua coaliție prevede păstrarea unor puține figuri cheie ale vechiului sistem de „check and balances”. Un exemplu grăitor este oferit de modul în funcționează Centrul Național Anticorupție. Susținut politic de către Partidul Democrat, noul director este pus în situația de a activa în subordinea guvernului Leancă.  

Vizita pe care domnul Corman a efectuat-o la Serviciul de Securitate și Informații este un răspuns unor aserțiuni care afirmă că în condițiile în care din punct de vedere politic președinția Comisiei parlamentare pentru securitate și ordine publică este deținută de către Partidul Democrat, șefia principalului serviciu inteligent al statului moldovean ar trebui să fie una apolitică. 

Într-un material anterior notam că Mihai Balan nu are o susținere parlamentară suficientă pentru a convinge deputații noii coaliții despre necesitatea alocării unor substanțiale fonduri financiare necesare reformei SIS. Precizam că atât timp cât în fruntea  instituției care este ochiul și timpanulstatului moldovean, va rămâne un începător nu sunt șanse prea mari pentru o necesară reformă. 

Sporita atenție acordată de către reprezentantul Partidului Democrat în fruntea  Parlamentul Republicii Moldova, domnul Igor Corman, față de  destinele reformei  din cadrul Serviciului de informații și Securitate este un exemplu puternic de implicare a acestei formațiuni politice în procesele de reformare europeană a instituțiilor statului moldovean.  

Acordarea de către noua conducere a Parlamentului Republicii Moldova a suportului financiar necesar pentru reformarea sistemului de inteligență presupune însă și adaptarea existentului sistem de „check and balances”. Ceea ce înseamnă de fapt schimbarea președintelui subcomisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii şi Securitate. 

 

No comments:

Post a Comment