Showing posts with label Mihai Balan. Show all posts
Showing posts with label Mihai Balan. Show all posts

Wednesday, March 26, 2014

E SECRET DE STAT - BĂLAN DOARME?



Deputații moldoveni s-au reunit pe 21 martie într-o ședinţă cu uşile închise, unde au discutat despre securitatea statului moldovean. La întâlnire au fost invitaţi şi reprezentanţii ministerelor care au atribuţii la menținerea ordinii și securității statului, precum şi cei ai Serviciului de Informaţii şi Securitate. Reuniunea a avut loc în condiţiile în care Sovietul Suprem de la Tiraspol, legislativul regiunii separatiste, a trimis o scrisoare la Moscova prin care cere Dumei de Stat să examineze posibilitatea alăturării regiunii separatiste la Federația Rusă.

Chiar dacă existau suficiente semnale potrivit cărora întrevederea deputaților ar trebui să se încheie cu semnarea unui memorandum care să asigure stabilitatea în societatea moldavă, la final nu a fost adoptată nici o hotărâre. Președintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, a spus că deşi situaţia din regiune este tensionată, nu există motive de panică. “Autorităţile statului îşi fac datoria şi toate discuţiile şi sugestiile au fost orientate ca să fie întreprinse toate acţiunile ce se impun, astfel încât un eventual impact negativ al situaţiei din regiune asupra Moldovei să fie redus”, a declarat Corman.
La rândul său, vicepremierul pentru Integrare, Eugen Carpov, afirmă că are încredere în declarațiile oficiale ale reprezentanților Federației Ruse. „Din partea autorităţilor Federaţiei Ruse avem asigurări că niciun fel de scenarii care există în Ucraina nu urmează să fie aplicate în altă parte. Este o poziţie oficială şi noi avem încredere că ea nu va fi încălcată”, a declarat Carpov.

Nu știm dacă în urma raporturilor primite din partea reprezentanților serviciilor inteligente moldovenești, deputații moldoveni cunosc mai bine situația din zona de conflict. Nu știm dacă ar trebui să îl credem pe cuvânt pe domnul Mihai Bălan atunci când afirmă că "situația este sub control". Știm însă că unul din liderii coaliției de guvernământ, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a transmis clare semnale că este nemulțumit de activitatea acestor instituții.  În cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune “Moldova 1″, el a spus că statul moldovean nu are instituții de securitate care funcționează pe deplin. „Instituțiile statului trebuie pur și simplu să-și facă meseria. Reieșind din experiența mea, pot spune că nu avem instituții funcționale pe deplin pe aceste dimensiuni. Cineva poate să considere că e un secret de stat ceea ce spun, dar lucrurile sunt anume așa. La mijloc e vorba și de o responsabilitate politică, dar situația asta nu e de ieri sau de acum doi, trei sau patru ani.”, declara fostul premier moldovean. Filat considera că instituțiile de securitate ar trebui să aibă reglementări de funcționare mai clare și sugera că statul moldovean ar trebui să adopte legea lustrației. „Prin metode directe sau indirecte, s-a făcut tot posibilul ca instituțiile statului să fie slabe. Dacă e să vorbim de „coloana a cincea”, atunci o să vedeți că în curând o să apară și mai multe urechi și agenți de influență care își vor schimba repede căciulile. Din punctul acesta de vedere, noi trebuie să fortificăm instituțiile respective nu doar cu capacitate umană, dar și cu resurse necesare. Trebuie să avem reglementări mai clare pentru ca în procesul politic să nu avem infiltrați agenți FSB care au scopul de a influența interesele naționale ale R. Moldova”, concluziona liderul PLDM.

Vlad Filat a sugerat așadar că autoritățile statului moldovean, nu au avut capacitățile necesare de a afla și de a se opune tendințelor Federației Ruse de influențare ori de cucerire a teritoriilor care fac parte din așa numitul „spațiu vital rus“ iar acest lucru s-a datorat lipsei unei legi a lustrației care să pună lumina atât pe finanțatorii din umbră ai politicului moldovenesc cât și pe tenebrele existente în serviciile secrete.

Într-un material recent publicat pe blogul domniei sale, (cubreacov.wordpress.com) fostul deputat Vlad Cubreacov, ex-vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă și Integrare Europeană, afirmă că în toamna anului 2002 serviciul rusesc pentru Balcani a fost transferat din Sofia, Bulgaria, la Chișinău. Fostul parlamentar moldovean scrie că s-a convins de inactivitatea structurilor de securitate moldovenești, “nimeni nu cunoştea faptul, nici chiar reprezentanţi ai structurilor speciale, chemaţi prin lege să asigure siguranţa statului”. La o distanță de doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, Vlad Cubreacov susține că informația este încă „interesantă şi de actualitate”.

Domnul Filat și domnul Cubreacov au suficiente motive să pună la îndoială activitatea principalului serviciu inteligent moldovenesc. În condițiile în care Republica Moldova depune eforturi pentru a se menține pe traiectoria de apropiere de structurile economice și de securitate europene, în condițiile în care autoritățile ruse, prin intermediul nostalgicilor și euroscepticilor moldoveni, depun eforturi pentru a-i opri pe moldoveni din acest drum, autoritățile statului nu au adoptat o lege care ar stabili restricţii pentru foştii colaboratori ai serviciilor secrete ale Uniunii Sovietice ori pentru cei care au deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist al URSS. O asemenea reglementare este necesară. Potrivit acesteia, foştii colaboratori ai KGB ori șefi ai administrației sovietice în RSSM nu vor putea ocupa nici o funcţie în instituţiile executive sau reprezentative ale statului moldovean. Reforma care se desfășoară în cadrul SIS trebuie să includă și asemenea interdicții.
Pentru că în Republica Moldova, nu există o lege a lustrației, președintele Nicolae Timofti a trebuit să afle de la omologul său român dacă Guvernul de la Moscova a discutat ori nu despre o eventuală anexare a regiunii separatiste transnistrene.

Miercuri, 26 martie,  Serviciul Român de Informaţii aniversează 24 de ani de existenţă. Cu această ocazie, principalul serviciu inteligent al statului român va prezenta un bilanţ de activitate pentru anul 2013. În jurul orelor prânzului, bilanţul SRI se va încheia cu declaraţii de presă. La acest eveniment a fost anunţată şi prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentul României a adoptat o lege care limitează accesul la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu în anul 2006.





Friday, September 20, 2013

SIS-UL SE TRANSFORMĂ ÎN KGB?



Pe data de zece septembrie, premierul în exercițiu, Iurie Leancă a participat la ceremonia de inaugurare a noului an academic şi de depunere a jurământului de către ofițerii Institutului Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei”. Leancă a felicitat angajații Serviciului de Informații și Securitate cu prilejul aniversării a XXII-a de la crearea organelor securității statului și a zilei lor profesionale. „Avem nevoie de un Serviciu de Informații și Securitate care să conlucreze cu alte instituții ale statului pentru a asigura dezvoltarea europeană. Apăraţi Patria cu cinste şi demnitate!” i-a îndemnat pe ofițeri Iurie Leancă.

Până în momentul în care ofițerii Serviciului de Informații și Securitate vor apăra Moldova, cu cinste și demnitate, va mai trece ceva timp. Așa arată declarația directorului SIS, Mihai Balan, făcută cu ocazia prezentării în Comisia parlamentară pentru securitate și ordine publică, a
strategiei de reformare a insituţiei. Domnia sa afirmă că, serviciul inteligent al statului moldovean ar fi avut mai multe succese dacă pârghiile aflate în competența sa, ar fi fost mai suficiente. Posibil.

Potrivit portalului de știri omg.md, SIS-ul își dorește dreptul de a reține orice persoană fără sancțiunea prealabilă a Procuraturii ori a unei instanțe de judecată. Dincolo de extinderea atribuțiilor de serviciu, strategia de reformare a SIS, presupune modificarea a zeci de legi din domeniu. Membrii Comisiei parlamentare pentru securitate și ordine publică au dat un aviz negativ proiectului de strategie. Dacă au făcut bine ori nu, urmează să vedem.

Este însă pentru a doua oară cînd Mihai Balan nu a putut să obțină un vot de încredere în comisia de profil. Amintim că domnia sa a fost primul director al principalului serviciu inteligent al statului moldovean care, la numirea domniei sale în funcție, nu a obținut votul comisiei de profil.
Deși candidatura domniei sale la şefia SIS aparține Partidului Liberal, domnia sa a fost asumat de către Partidul Democrat. La începutul lui iunie, prima vizită de lucru a noului șef al Parlamentului moldovean, Igor Corman, a fost la sediul SIS.

Pe 9 septembrie 2013, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a fost prezent la marcarea celor XXII de ani de existență a principalei instituții secrete a statului moldovean. Domnia sa i-a asigurat pe ofiţerii acestui serviciu că, în sesiunea de toamnă, Parlamentul Republicii Moldova va acorda atenţie prioritară Strategiei de reformare a SIS, precum şi Planului de acţiuni privind implementarea acestei strategii. Declarația făcută de exponentul Partidului Democrat, reprezintă un important angajament pe care democrații moldoveni și-l iau asupra lor și este o susținere indirectă a solicitărilor de extindere a atribuțiilor de serviciu a SIS.

Nu știm dacă acest lucru a fost discutat în interiorul arcului de guvernământ al țării. 

Știm că, reducerea, în anul 1999, atribuțiilor Ministerului Securității și transformarea acestuia în serviciu, a micșorat capacitățile de apărare informațională a statului moldovean. 

Știm că, în condițiile în care, din punct de vedere politic, președinția Comisiei parlamentare pentru securitate și ordine publică este deținută de către Partidul Democrat, șefia serviciului inteligent al statului moldovean ar trebui să fie una apolitică. 

Mai știm însă că, reținerea unei persoane fără sancțiunea instituției procuraturii ori a unei hotărâri judecătorești era o atribuție a poliției secrete sovietice. Posibil acesta este și motivul pentru care președintele subcomisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, deputatul Mihai Godea, a acordat un vot negativ strategiei de reformare.   

Și mai știm că, în sânul Partidului Democrat se vorbește de existența unor clare tendințe de centralizare a puterii şi despre supravegherea constantă a membrilor marcanți pentru asigurarea deplinei lor loialități; se vorbește de apariția unui stil de conducere hipercentralizat, de tip managerial, cu un control extrem de strict al acestor membri, la limita intervenţiei în viaţa privată. 

Să înțelegem oare că prin implementarea reformelor cerute de Balan, democrații vor ca toții moldoveni să trăiască într-o cazarmă? Să înțelegem că serviciul de securitate al moldovenilor se transformă în KGB?





Sunday, April 28, 2013

DOARME SIS-UL ?




Tragismul ultimelor evenimente politice din spațiul pruto-nistrean vine să ne spună că jocul politic moldovenesc a căpătat valori care depășesc interesul local regional. Ultimele evenimente ne arată că linia de confruntare civilizațională s-a mutat de pe arcul carpatin spre est și trece în acest moment prin inima Moldovei.  

O demitere necesară 

Jocul politic moldovenesc s-a încins. Demiterea liderului Partidului Democrat din funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova este o revenire la punctul zero - ab initio. Această întoarcere a liberal democraților moldoveni la începutul construirii unei noi alianțe, a fost una condiționată – ei au anunțat că nu vor negocia cu opoziția comunistă şi nici cu minusculul grup al lui Mihai Ghimpu. Anunțul vine ca urmare a ședinței Consiliului Politic Național  al PLDM unde s-a decis ca liberal democrații să participe în continuare la procesul de negocieri pentru constituirea unei majorităţi parlamentare, majoritate care să poată investi un Guvern ce poate  continua procesul de europenizare al Republicii Moldova. La această lărgită ședință a liberal democraților au participat deputaţi şi miniştri liberal democraţi, precum şi reprezentanţi lor din cadrul administraţiei publice locale. Revenirea la ab initio a făcut posibilă decizia ca negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare să se desfășoare cu deputații din Partidul Democrat, deputaţii din fracţiunea majoritară a Partidului Liberal şi deputaţii neafiliaţi.

 În aceeași apă nu intri de două ori 

Liderul liberal democrat, Vlad Filat, anunțat că în contextul politic actual, nu va accepta să candideze la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova. El a dat asigurări că negocierile privind formarea unei noi coaliții de guvernare vor fi publice. În acest mod cetățenii moldoveni  vor avea șansa să vadă ce fel de principii și valori promovează formațiunile politice care participă la procesul de formare al viitorului guvern. Deschiderea procesului de negocieri către publicul larg, i-a pus pe jar pe cei din Partidul Democrat. Desecretizarea tratativelor îl vor lipsi pe Plahotniuc de posibilitatea de a promova interesele geopolitice ale partidului din care face parte ori pe cele personale. Se pare că, în urma negocierilor trecute, experiența căpătată de Filat nu a fost una prea fericită, de aceea a preferat această transparență.

Dă-mi mândruță, gura ta! N-o dau bade, n-o dau! 

Anunțul prin care Filat l-a exclus de la masa negocierilor pe Ghimpu&Co, vine să îl tulbure rău pe veșnicul lider al liberalilor. După ce președintele Partudului Liberal, Mihai Ghimpu a susținut că în ruptul capului nu va negocia nimic cu Filat, la 27 aprilie, domnia s-a răzgândit.
„Chiar dacă nu ne vor fi pe plac nişte lucruri, vom ceda. Vrem să participăm la negocieri", a subliniat dumnealui în cadrul unei emisiuni de televiziune. Liderul liberalilor moldoveni speră ca prin această autocritică mișcare să își salveze o bucată gustoasă din tortul guvernamental, poate chiar să îl salveze pe ministrul Anatol Șalaru care administrează pentru liberali, transporturile moldovenești, ori pe Mihai Bălan care este în fruntea serviciului de inteligență moldovenesc. Excluderea lui Ghimpu de la masa negocierilor este însă semnul distinct al faptului că atât domnul Șalaru, cât și Mihai Bălan, au destul de puține șanse de a își continua activitatea.   
  
Nefirescul curaj al transnistrenilor 

Sub pretextul "combaterii contrabandei în regiune", în perioada pascală, militarii transnistreni au vrut să instaleze patru posturi de control lângă satul Varnița, sat aflat în subordinea Chișinăului.  Eșuata încercare a fost o tentativă de destabilizare a situației din Republica Moldova dar și o metodă de verificare a capacității și vitezei de reacție a administrației de la Chișinău. Instabilitatea situației politice din ultimul timp le-a oferit organelor separatiste de la Tiraspol curajul necesar pentru executarea unor asemenea acțiuni. Mai mult, oficialii de la Tiraspol au  întocmit o listă a celor care nu au dreptul de a circula în stânga Nistrului. Potrivit acesteia, oficialii de la Chişinău au interdicţie să intre în regiunea transnistreană în perioada sărbătorilor pascale. În schimb s-a convenit ca cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului să poată circula liber de sărbători.

Lev Leșcenco și Iosif Kobzon vor arăta dosurile Pietrei lui Ghimpu?

Nefirescul curaj al transnistrenilor se bazează poate și pe faptul că, la Chișinău se va sărbătorii cu mare fast Ziua Victoriei Armatei Sovietice. Imense panouri publicitare îi anunță locuitorii orașului de pe malul Bâcului, că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, pe data de 9 mai, îi vor vedea într-un uriaș concert ce se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, pe Lev Leșcenco și Iosif Kobzon. Cele două simboluri ale imperialismului cultural sovietic, vor cânta  într-un loc încărcat de istorie, pe piața care este simbolul statalității moldovenești. Există marea posibilitate ca cele două somități ale scenei ruse să cânte cu spatele la viitorul monument dedicat victimelor totalitarismului sovietic. Leșcenco și Kobzon vor arăta dosurile lor pietrei lui Ghimpu? 

Serviciul doarme?

O mare masă de vorbitori ai limbii ruse, vor sărbători Ziua Victoriei Armatei Sovietice, exact în Piața în care moldovenii au votat pentru independența Republicii Moldova față de URSS, această acțiune poate căpăta manifestări politice nedorite. Simbolismul politic și cultural al acestei manifestări este unul major. Este semnul direct al faptului că linia de confruntare civilizațională trece în acest moment prin inima Moldovei. 
Cunosc oare serviciile inteligente moldovenești toate riscurile la care sunt supuse autoritățile statului moldovean? A avut Mihai Bălan, șeful serviciului inteligent moldovean, informații despre eliberarea de către Primăria municipiului Chișinău a autorizației pentru desfășurarea acestei manifestări velicoruse, patriotard-revanșiste? Are domnia sa pe masa de lucru analiza situațiilor de risc? Ori se doarme?