Monday, March 11, 2013

DEPOLITIZAREA PROCURATURII – BĂTĂTURA DEPUTATULUI PLAHOTNIUC ?



7 zile. Atât a trecut de la votul prin care deputații Partidului Democrat din  Moldova împreună cu cei comuniști au demis guvernul care avea deschise porțile spre Europa. Și la o săptămână după acest memorabil vot, comisarul european pentru extindere, Stefan Fule, dă din deget oficialilor moldoveni. El a scris un mesaj în care spune că nu este un moment propice în care emoțiile să fie puse deasupra interesului național moldovenesc și asta, pentru că „se pierde tot ce s-a realizat până acum”.
Ați înțeles corect – emoții, așa a caracterizat oficialul european, criza politică chișinăuiană. Vădit iritat de comportamentul chișinăuienilor, oficialul european a trimis un ultim semnal, prin care, vag amenințător, somează ca „săbiile” să fie băgate în teacă. Săbiile lui Ghimpu, firește!

De la București, Titus Corlățean repetă ușor nehotărât că, „așteptările Uniunii Europene sunt legate de identificarea rapidă a unei soluții politice care să garanteze stabilitatea politica și continuitatea eforturilor atât de reformă în plan intern, cât și de apropiere de UE”. Un mesaj mult prea diplomatic ca să fie înțeles din start de către basarabeni. 

Aproape nimic de la Moscova. Doar comentatorii de la Vocea Rusiei, care afirmă că labirinturile crizei politice moldovenești sunt prea confuze pentru a fi înțelese de experții bucureșteni. Parafrazându-l pe Dan Dungaciu, Valentin Mândrășescu, afirmă că fostul consilier al lui Mihai Ghimpu, nu știe unde-i poarta și cine joaca meciul. “În timp ce Rusia și Germania erau la o bere cu arbitrii meciului, la Chișinău s-a marcat un autogol”, spune comentatorul politic al postului de radio Vocea Rusiei. Ups!

Pe malul Dîmboviței, un altul, Armand Goşu de astă dată, spune că „în următoarele luni în Republica Moldova, va fi un război pe viaţă şi pe moarte. Nu atât unul geopolitic, cât între nişte băieţi de cartier care au de împărţit resursele puţine ale unei ţări prea mici”. Goșu crede că “la Chişinău, treaba ruşilor o fac alţii”, spune franc, cunoscutul publicist român. Orgoliul nemăsurat al lui Plahotniuc, nestăpânitele emoții ale lui Ghimpu și lupta lui Voronin pentru putere, asta stă sub umbrela nehotărâtului prenume, adaug eu. 

Mai hotărât ca de obicei, într-un material dedicat situației din spațiul pruto-nistrean, Iulian Chifu, spune negru pe alb că în situația creată părţile aflate la început de negocieri trebuie să accepte că “Vlad Filat nu poate ieşi cu totul din spaţiul politic şi că un echilibru va trebui format”. „Ambele părţi trebuie să mai înţeleagă o realitate: toţi cei compromişi şi implicaţi în scandaluri de corupţie, expuşi în această postură cu temei, trebuie să părăsească scena politică, iar dacă există dovezi, să ajungă în faţa procurorului şi a judecătorului”, spune consilierul prezidențial.

În șapte zile, am înțeles oare ceva? Putem ști cu siguranță că „Partidul Democrat nu va înainta nici o candidatură la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, într-un interviu pentru portalul de știri tiras.ru. Destule ca să cunoaștem deja, că liberal democrații îl vor înainta pe Vlad Filat în funcția de premier. Numeroase zile pentru a vedea că, vocalul Mihai Ghimpu, exprimând punctele de vedere ale democraților, nu și-l mai dorește pe liberal-democrat, prim-ministru. Abundente, pentru a spune că opoziția comunistă își dorește numai alegeri anticipate.

Frica păzește bostănăria, afirmam într-un text recent. Frica pe care o resimt cele trei componente ale fostei alianțe, vine de la nesigurul rezultat al alegerilor anticipate. Scorul pe care aceste partide îl au în propriile sondaje este motivator pentru a face, fiecare, un pas în spate. Aflați sub umbra prozaicei certitudini de a nu da cioara din mână pentru vrabia de pe gard, deputații din fosta alianță au început tatonările pentru a face posibilă evitarea anticipatelor. Devine din ce în ce mai clar că, într-n final, Lupu va accepta candidatura lui Filat. Lucru la care insistă atât Bruxelles-ul cât și Bucureștiul. În aceste condiții, tăcerea Moscovei este o confirmare iar pentru liderul partidului asociat cu Edinnaia Russia, cade prost. Mică și pițigăiată, vocea lui Mizei nu se ia în calcul. De cînd cu licența pentru combinatul siderurgic se știe și de ce, nu-i așa?

Dincolo de vizibilul suport european, avantajul lui Filat se mai bazează pe ceva. Liberal democrații au dat dovadă de mult fler atunci când au dat de înțeles că nu vor susține cererea opoziției comuniste de abrogare a legii prin care s-a interzis simbolistica PCRM. Ei au afirmat că, „verdictul curţii de la Veneţia are un caracter consultativ şi de recomandare” și că în situația dată „contează foarte mult de poziţia Curţii Constituţionale din Republica Moldova”. Generoasa lor plasare alături de colegii din fosta alianță,  a făcut posibilă începerea negocierilor.  Deși doar ei au aspirinele necesare pentru a face față nevrozelor electorale, amicalul gest i-a făcut să răsufle ușurați pe liberali și democrați, semn că vor putea și ei acumula un scor mai de doamne ajută la viitoarele alegeri. Datele din sondaje arată că eventualele alegeri anticipate plus intrarea în legalitate a simbolisticii comuniste, ar face posibil un scor ridicat pentru opoziție.   
 
Negocierile au început dar resetarea Alianţei poate avea loc doar în anumite condiţii. Liberal democrații vor insista pe depolitizarea anumitor instituţii de stat. „Instituţiile statului trebuie să fie depolitizate şi nu trebuie să servească intereselor unui anumit partid” a spus scurt pe doi, la Publika TV, vice președintele liberal democrat, Vadim Pistrinciuc. 

În condițiile în care liberal democrații își doresc să pornească depolitizarea instituțiilor statale, pentru foștii colegi de alianță, negocierile vor fi extrem de dure. Problema depolitizării acestor instituții, corect sesizată de democratul Candu, este complexă și apasă rău de tot pe bătătura prim-vicepreședintelui PDM, Vlad Plahotniuc. “Veniţi din start cu o problemă complexă, depolitizarea instituțiilor. Poate ar fi cazul să ajungem la o noţiune concretă la ceea ce înseamnă depolitizarea”, a replicat Candu.


 Dure, complexe, dureroase sau mai puțin, am asistat însă la demararea tratativelor. E un semn că pentru moment securea războiului a fost îngropată. Vor continua confruntările mediatice, ca metodă de presiune în negocieri. Și în loc de pâine ieftină, circ pentru plebei.


Saturday, March 9, 2013

DE CE MARIAN LUPU ARE INSOMNII?



Frica păzește bostănăria. Proverbul, e foarte actual în aceste zile. Comisia de la Veneția și-a făcut publică poziția în privința interzicerii simbolicii comuniste în R. Moldova. Într-un text, instituția declară că acțiunile autorităților moldovenești contravin articolelor 10 și 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articole care fac trimitere la libertatea de exprimare.

Chiar dacă liderul liberalilor moldoveni, la N4, a declarat că liberalii nu vor vota pentru abrogarea legii cu privire la interzicerea simbolicii comuniste, dacă se dorește evitarea unei condamnări la CEDO pe acest delicat subiect, deputații din Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să abroge această lege. Mai ales că și fără deputații liberali ori cei ai Partidului Democrat din Moldova se pot găsi suficiente voturi pentru ca interzicerea să poată fi abrogată. 

Domnul Ghimpu, a obosit de politică și își dorește retragerea. Obosit fiind, gura l-a luat pe dinainte și trântit-o drept în baltă : „Tare-i bună viața înafara politicii. Așa am obosit eu de politica asta care este în detrimentul omului. Eu vreau prim-ministru pentru oameni, nu pentru Filat și cel cu mașină mișto. Nu pot eu să fiu complice la mafie, corupție și contrabandă. Nu pentru asta am venit eu în politică. Nici cu comuniștii, nici cu hoții, nici cu mafioții!”. Obosit – obosit, dar domnia sa nu a specificat cui au fost adresate epitetele. 

Am fi spus “No comment” dacă lângă amănuntul despre joaca asta de-a baba oarba unde trebuie să găsești hoții și contrabandiștii, nu ar fi fost încă un detaliu. Președintele liberalilor a mărturisit că, subiectul realegerii lui Filat pentru funcția de șef al Executivului încă nu a fost discutat la biroul formațiunii pe care o conduce și că opoziția pe care o are față pentru numirea repetată a lui Filat în funcția de premier, este doar opinia sa personală, nu a întregului partid.

Frica păzește bostănăria. Al doilea om cu puteri reale în ierarhia Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu, îl pune la respect pe Ghimpu și se distanțează de emotivele afirmații ale liberalului. Democratul afirmă că declarația privind demiterea șefului statului a fost făcută la fierbințeală și că formațiunea din care face nu ia în considerare o asemenea afirmație.  Și ca să se vadă că frica de alegeri anticipate este mare,adaug că după ședința Consiliului Politic Național al PDM, Marian Lupu a refuzat să expună presei poziția partidului referitor la candidatura lui Filat. „Vom opta pentru o guvernare eficientă, reforme profunde, calitative și rapide și o guvernare care să corespundă intereselor societății republicii Moldova, cetățeanului de rând. Aceasta va fi poziția Partidului Democrat”, a spus el.

Frica păzește bostănăria. În cazul alegerilor anticipate, odată cu returnarea simbolisticii comuniste către echipa condusă de Voronin, potrivit ultimelor sondaje de opinie PCRM ar obține peste 55 % din voturile celor care se vor prezenta la vot. 

Între timp surse din cadrul Partidului Democrat din Moldova îmi comunică că cel înalt are probleme de somn. Se caută fenobarbital. Pentru că medicamentul nu se eliberează fără rețetă, pe alte căi, este greu de găsit. 

Fenobarbitalul (numele vechi Luminal) este un medicament din grupa barbituricelor folosit din anul 1912. Până în a doua jumătate a secolului XX a fost în calitate de somnifer, luminalul este folosit în special în tratamentul epilepsiei. Ca sedativ  se folosește în diferite stări de hiperexcitabilitate și în cazuri de insomnie. 

Dacă aș sta deasupra mea cu sabia lui Damocles, știind că sunt suficiente voturi pentru a fi demis din funcție, nici eu nu aș fi putut dormi noaptea.
 



Wednesday, March 6, 2013

SINISTRA SCÂȘNIRE DIN DINȚI A ALIANȚEI



Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, Dan Dungaciu afirmă că păstrarea lui Vlad Filat la cârma Guvernului nu ar fi prioritară, miza pentru evitarea unui dezastru geopolitic ar fi doar stabilitatea Alianței pentru Integrare Europeană. “S-a creat o imagine în care Guvernul Filat echivalează cu orientarea pro-europeană. Menținerea AIE la putere este, însă, miza, iar acest lucru se poate întâmpla chiar dacă unii din liderii ei vor fi demiși”, a declarat acesta pentru DC News. Fostul consilier prezidențial al lui Mihai Ghimpu reia teza liderului liberalilor moldoveni și spune că repunerea în funcție a lui Vlad Filat de către președintele Nicolae Timofti va duce la suspendarea șefului republicii, acuzat că face jocurile PLDM. Fostul apropiat al liderilor creștin democrați moldoveni, afirmă că soluția ar fi un premier din AIE, dar altul decât lui Filat.

În schimb, Iurie Roșca, consideră că guvernul Filat a fost demis pe bună dreptate, iar motivele principale țin de corupţia înaltă şi lipsa progreselor economice. "Cuvântul cheie în moţiunea de cenzură este corupţia şi lipsa progreselor economice, sunt elementele de bază în discursul lui Voronin. Autorii moțiunii de cenzură au pus accentul pe componenta corupţiei și bine au făcut", a declarat pentru Publika TV, Iurie Roşca. Liderul creștin democrat consideră că Filat ar putea fi pasibil chiar și de pedeapsa penală.

Demiterea guvernului Filat folosește doar intereselor geostrategice ruse. Afirmația, intuită la începutul crizei politice din Moldova, de către directorul SRI, George Maior, este confirmată de către expertul Institutului german de studii de securitate, Anneli Ute Gabanyi.   „Modelul de destabilizare al ţării, prin oligarhi, a funcţionat foarte bine în Georgia, a funcţionat foarte bine în Ucraina şi aproape că este pe punctul de a funcţiona şi în Republica Moldova. Nu este singurul scenariu şi cred că în ştiinţele politice putem urmări şi găsi un răspuns la întrebarea: „Cui foloseşte?” Şi dacă punem întrebarea în momentul de faţă: „Cui foloseşte?”, atunci, politic vorbind, foloseşte numai Rusiei. Poate individual vorbind, mai foloseşte unuia sau altuia dintre politicieni”, a spus cercetătorul german. Anneli Ute Gabanyi afirmă că Republica Moldova se ceartă într-un moment fatidic pentru soarta ei. Potrivit cercetătoarei, Republica Moldova s-a bucurat nu numai de sprijinul tehnocraţilor de la Bruxelles sau de la Berlin, ci și de sprijinul direct al politicienilor care au conștientizat faptul că dintre toate țările Parteneriatului Estic, Republica Moldova este singura care are capacitatea să devină o poveste de succes. 

Moderate de către președintele Timofti, începutul negocieriilor dintre cele trei formațiuni politice stau sub semnul presiunilor care se fac la adresa liderului liberal democrat pentru a renunța la funcția de premier. Presiuni care par a fi create special pentru a-i face pe liberal democrații să își iasă din pepeni. 

O gură de aer proaspăt pentru echipa lui Filat, vine din partea fostului său șef de partid. Dacă ar exista bunăvoinţă între liderii AIE, spune Diacov, Republica Moldova ar putea avea un nou Guvern în cel mult două săptămâni. Președintele de onoare al democraților moldoveni zice că formaţiunea sa nu a spus că nu-l acceptă pe Vlad Filat la funcţia de premier. „Câteva persoane au spus asta. Nu există încă o decizie a partidului în acest sens.” Diacov face un mărinimos gest politic și le dă dreptate liberal democraților afirmând că, “din AIE, PLDM este partidul care trebuie să ne spună cum vede această situaţie.“

Liberal democrații par a fi strînși între nicovala liberală și ciocanul democrat, și impuși să găsească un compormis acceptabil. Logica de executare a actului politic este însă diferită. Votul comun de la 5 martie, al formațiunilor parlamentare a PCRM și PDM, a făcut posibilă apariția unei alte majorități parlamentare, majoritate care, în comun, este responsabilă de demiterea cabinetului de miniștri. Firesc ar fi ca grijile pentru numirea unui nou prim minitru să fie ale acestor două formațiuni. Odată luat act de demiterea cabinetului de miniștri, șeful statului moldovean trebuie să urmeze procedurile descrise în Constituția Republicii Moldova și să poarte consultări cu toate fracțiunile parlamentare. Există posibilitatea ca cea mai numeroasă, a opoziției, în ciuda tuturor declarațiilor să își dorească, să pună umărul la depășirea acestei crize și să numească un posibil candidat.    

Reprezentanții presei nu au auzit încă ferme declarații ( scrise ) prin care cele trei componente ale fostei alianțe de guvernământ să își dorească formarea unui nou guvern în comun. Am auzit declarații referitoare la începerea negocierilor de la un punct zero. L-am auzit pe Mihai Ghimpu afirmând că nu își dorește schimbarea miniștrilor din guvern, și pe Marian Lupu spunând că miniștrii democrați nu vor fi retrași. Am auzit despre dreptul liberal democraților de a-l numi viitor premier pe Vlad Filat. Și cam atât. Sunteți siguri că mai doriți să guvernați împreună domnilor, tovarăși de drum?

Dincolo de confruntarea interpersonală Plahotniuc – Filat, guvernarea AIE, și-a început funebrul scârțâit din cauza unei crase ineficiențe a mecanismelor statale. Iar această ineficiență s-a datorat în principal partajării funcțiilor statale între partide. Numiți de către partidele din alianță, miniștrii au folosit aceste instituții pentru a supune formațiunilor lor politice cât mai multe instituții economice. De aici și macabra scrâșnire a alianței. Anul trecut, primul ministru a auzit prima dată aceste scrâșniri. 

Eventualele negocieri ar trebui să pună în discuție eliminarea tuturor acestor neplăcute zgomote. Depolitizarea principalelor funcții ale statului ar face posibil ca viitorul prim ministru să aibă în jurul său o echipă. Dacă e punctul zero – zero să fie!

Ori sunteți siguri că Filat, își dorește să privească din nou la sinistrul dezmăț al unor miniștrii care-l sfidează ? 


Tuesday, March 5, 2013

PARTIDUL COMUNIST DEMOCRAT LIBERAL




Momentul istoric al zilei de 5 martie 2013 va rămâne în istoria contemporană a Republicii Moldova ca data celei de a doua moțiuni de cenzură prin care s-a demis un guvern de orientare europeană. Cu doar șase zile înaintea încheierii negocierilor pentru Acordul de Liber Schimb între Republica Moldova,  se repetă același scenariu din noiembrie 1999  când a fost dat jos guvernul Sturza.

Ce s-a întâmplat?

A avut loc un vot comun al Partidului Comuniștilor și Partidului Democrat din Moldova, pentru demisia guvernului Filat, guvern în care democrații moldoveni au miniștrii delegați care controlează domenii strategice și fonduri financiare deosebit de mari. Chiar dacă retorica deputaților democrați ține să accentueze faptul că a fost un vot destinat expres premierului Filat, consecința acestui vot a dus la demisia întregului cabinet de miniștrii. Dacă Partidul Democrat dorea să transmită un semnal de alarmă pentru premierul Filat, putea, să își retragă miniștrii din guvern. 

Votul a fost unul exclusiv împotriva viitorului european al statului moldav, iar importanța faptului a fost sesizată atât de către oficialii europeni, cât și de cei de la București. Comisarii Europeni Stefan Fule și Catherine Ashton, au lansat deja o declarație în care s-a menționat că Guvernul Filat 2 a fost demis într-un moment esențial pentru relațiile UE - Republica Moldova. Consilierul președintelui Traian Băsescu, Cristian Diaconescu, la rândul său a spus că "șansele Republicii Moldova de a se apropia de UE scad din cauza instabilităţii politice de la Chişinău" .

Retorica liderului Partidului Liberal, extrem de critică, a avut ca țintă pe șeful cabinetului de miniștri. Și a a fost aplaudată la scenă deschisă de către toți deputații comuniști. Afirmația lui Mihai Ghimpu prin care îl amenință pe președintele țării cu demisia vine să se înscrie în siajul declarațiilor opoziției în care se afirmă că ei nu recunosc autoritatea șefului statului și contribuie direct la erodarea statului moldav.  

Declarațiile lui Mihai Ghimpu  prin care afirma că votul negativ primit de către guvernul alianței a fost un răspuns pentru demiterea lui Plahotniuc, vin să confirme spusele premierului Filat, că statul moldovean practic nu mai este condus de la butoanele oficiale: “Motivul real al acestui vot de astăzi este faptul că am spus lucrurilor pe nume. Pentru că am spus că în Moldova avem o putere paralelă. În Republica Moldova avem un personaj care, dincolo că controlează procese economice, controlează şi instituţiile statului.” Gravitatea afirmațiilor făcute de primul ministru este una enormă, practic, domnia sa a confirmat că Moldova este un stat captiv intereselor oligarhice ale unei singure persoane.

Anunțate de către liderul democrat Marian Lupu, negocierile au început cu ultimatumuri. Lucru extrem de negativ prin care se urmărește ca de dragul rănitului orgoliu al ex prim-vicepreședintelui Parlamentului, premierul Filat să fie scos din politică. Publica decapitare a liberal democraților se face cinic și fără milă, la mai toate televiziunile controlate de democrații moldoveni. 

În noiembrie 1999, Iurie Roşca, comenta pentru europalibera demiterea guvernului Sturza: „Sigur că s-a creat o noua majoritate parlamentară. Această majoritate parlamentară nu s-a creat din dragoste, după cum bine se ştie, nici o alianţă nu se creaza din excesul de simpatie reciprocă dintre formaţiunile politice respective…Nu se mai putea tolera aflarea acestui guvern în exerciţiu funcţiunii, care şi-a făcut o meserie din delapidarea banului public şi din rezolvarea problemelor mafiotice ale grupărilor oligarhice aflate în sânul acesteia.” 

În spațiul basarabean, Istoria, se repetă. Dacă nu va fi urmat de crearea unui nou guvern care să îl aibă în frunte pe Vlad Filat, votul comun al democraților și al comuniștilor moldoveni, va confirma, fie crearea unei noi majorități parlamentare și a unui nou guvern negociat de către comuniști și democrați, fie alegerile anticipate. Retorica liberalilor moldoveni, prin care afirmă că nu vor vota niciodată împreună cu comuniștii, este bună doar pentru adormit copii. În fața alegerilor anticipate, liberalii moldoveni, sunt cei mai vulnerabili.

Pentru un stat care are o mai mare istorie democratică, căderea unui guvern nu este o mare problemă. Însă istoria funcționării instituțiilor democratice în Moldova este tânără și superficială. Modul vicios în care se face politică în acest spațiu și amestecul extern, duce la eșecuri de acest gen. Cuprinși de îngâmfarea puterii, liderii  Alianţei pentru Integrare Europeană au generat situații de instabilitate internă care duc spre disiparea autorităţii statului. 

Cel mai grav este că, formațiunea politică condusă de către Vladimir Voronin, greu mai poate fi scoasă la răspundere pentru cele întâmplate - ei nu au avut numărul de voturi necesar pentru demiterea guvernului. Comuniștii au aşteptat până au prins momentul propice pentru a răsturna un guvern pro-european dar captiv orgoliilor unui mogul prea puţin transparent şi corect.

Un mogul care poate controla partidul comunist liberal democrat. Quod erat demonstrandum.