Saturday, March 9, 2013

DE CE MARIAN LUPU ARE INSOMNII?



Frica păzește bostănăria. Proverbul, e foarte actual în aceste zile. Comisia de la Veneția și-a făcut publică poziția în privința interzicerii simbolicii comuniste în R. Moldova. Într-un text, instituția declară că acțiunile autorităților moldovenești contravin articolelor 10 și 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articole care fac trimitere la libertatea de exprimare.

Chiar dacă liderul liberalilor moldoveni, la N4, a declarat că liberalii nu vor vota pentru abrogarea legii cu privire la interzicerea simbolicii comuniste, dacă se dorește evitarea unei condamnări la CEDO pe acest delicat subiect, deputații din Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să abroge această lege. Mai ales că și fără deputații liberali ori cei ai Partidului Democrat din Moldova se pot găsi suficiente voturi pentru ca interzicerea să poată fi abrogată. 

Domnul Ghimpu, a obosit de politică și își dorește retragerea. Obosit fiind, gura l-a luat pe dinainte și trântit-o drept în baltă : „Tare-i bună viața înafara politicii. Așa am obosit eu de politica asta care este în detrimentul omului. Eu vreau prim-ministru pentru oameni, nu pentru Filat și cel cu mașină mișto. Nu pot eu să fiu complice la mafie, corupție și contrabandă. Nu pentru asta am venit eu în politică. Nici cu comuniștii, nici cu hoții, nici cu mafioții!”. Obosit – obosit, dar domnia sa nu a specificat cui au fost adresate epitetele. 

Am fi spus No comment” dacă lângă amănuntul despre joaca asta de-a baba oarba unde trebuie să găsești hoții și contrabandiștii, nu ar fi fost încă un detaliu. Președintele liberalilor a mărturisit că, subiectul realegerii lui Filat pentru funcția de șef al Executivului încă nu a fost discutat la biroul formațiunii pe care o conduce și că opoziția pe care o are față pentru numirea repetată a lui Filat în funcția de premier, este doar opinia sa personală, nu a întregului partid.

Frica păzește bostănăria. Al doilea om cu puteri reale în ierarhia Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu, îl pune la respect pe Ghimpu și se distanțează de emotivele afirmații ale liberalului. Democratul afirmă că declarația privind demiterea șefului statului a fost făcută la fierbințeală și că formațiunea din care face nu ia în considerare o asemenea afirmație.  Și ca să se vadă că frica de alegeri anticipate este mare,adaug că după ședința Consiliului Politic Național al PDM, Marian Lupu a refuzat să expună presei poziția partidului referitor la candidatura lui Filat. „Vom opta pentru o guvernare eficientă, reforme profunde, calitative și rapide și o guvernare care să corespundă intereselor societății republicii Moldova, cetățeanului de rând. Aceasta va fi poziția Partidului Democrat”, a spus el.

Frica păzește bostănăria. În cazul alegerilor anticipate, odată cu returnarea simbolisticii comuniste către echipa condusă de Voronin, potrivit ultimelor sondaje de opinie PCRM ar obține peste 55 % din voturile celor care se vor prezenta la vot. 

Între timp surse din cadrul Partidului Democrat din Moldova îmi comunică că cel înalt are probleme de somn. Se caută fenobarbital. Pentru că medicamentul nu se eliberează fără rețetă, pe alte căi, este greu de găsit. 

Fenobarbitalul (numele vechi Luminal) este un medicament din grupa barbituricelor folosit din anul 1912. Până în a doua jumătate a secolului XX a fost în calitate de somnifer, luminalul este folosit în special în tratamentul epilepsiei. Ca sedativ  se folosește în diferite stări de hiperexcitabilitate și în cazuri de insomnie. 

Dacă aș sta deasupra mea cu sabia lui Damocles, știind că sunt suficiente voturi pentru a fi demis din funcție, nici eu nu aș fi putut dormi noaptea.
 



1 comment:

  1. In care text Victore - poti sa dai o referinta? Eu am gasit ca e vorba de exact invers - trebuie de interzis si inca foarte explicit - http://www.venice.coe.int/webforms/documents/CDL-REF(2013)009-e.aspx
    Varianta de radactie propusa comisiei (4¹) Under conditions of para. (3), dissemination and/or use for political purposes of symbols of the totalitarian communist regime (hammer and sickle and any support with these symbols) are forbidden, as well as promotion of totalitarian ideologies, actions that are punishable under legislation in force”.
    Si nu este nici o referinta la articolele conventiei... textul e din arsenalul de dezinformare de la publica? Care isi asuma functia de elice care imprastie rahat...

    ReplyDelete