UN PREȘEDINTE PE CARE ÎL IA GURA PE DINAINTE ?

După opt luni de tăcere, președintele Nicolae Timofti, dă semnale clare că nu îi este pe plac rolul în care a fost desemnat de către parlamentarii moldoveni. După întrevederea din 16 noiembrie, dintre reprezentantul preşedintelui rus pentru Transnistria, Dmitri Rogozin şi premierul Vlad Filat, instituțiile de presă constatau că, şeful statului moldovean s-a declarat împotriva deschiderii unui consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol. Potrivit lui Timofti, Rusia ar trebui mai întâi să-şi retragă armamentul din regiunea transnistreană. Ziariștii adăugau că, delicatul subiect, “naşte divergenţe între preşedintele ţării, Nicolae Timofti, şi premierul Vlad Filat”.  

Făcută de observatorii fenomenului politic moldav, concluzia referitoare la divergențele dintre președinția și executivul moldovean,  aduce aminte de divergențele existente în anul 2000.  Tocmai pentru a evita asemenea grave confruntări de opinie, la 5 iulie 2000, deputații moldoveni au modificat forma de guvernământ a Republicii Moldova - din republică semi prezidenţială în republică parlamentară. Republica parlamentară este o republică unde primul ministru este șeful guvernului, autoritatea executivă supremă în stat, iar șeful statului are doar funcții simbolice.

Analistul Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene, preciza din start că „spre deosebire de Vladimir Voronin, care a fost un lider puternic și autoritar, Timofti va fi un președinte simbolic. Rolul lui Timofti va depinde în bună măsură de relația pe care o va avea cu guvernul care reprezintă de fapt puterea executivă la Chișinău. El va fi subordonat coaliției de guvernământ care l-a propus pentru funcția de președinte, un compromis maxim pentru depășirea crizei politice”, sublinia la alegerea președintelui moldovean, expertul român.

Analistul Cozmin Gușă  punea punctele pe i. El preciza că Nicolae Timofti își va permite să iasă din front doar dacă va avea susținerea politică a uneia dintre partidele aflat în alianța de guvernământ. „Președintele moldovean nu dispune de o putere însemnată decât în cazul în care are în spate o forță politică importantă. El este într-adevăr susținut de către trei forțe politice, PDLM, PD și PL, dar acestea se află într-o competiție accelerată”, a comentat Gușă. 

Precizarea făcută de Cozmin Gușă, vine să explice nărăvașul comportament al ex-judecătorului. Deși rolul domnie sale, bine văzut de Cristian Ghinea, era acela de „a avea grijă să împace conflictele din coaliție, de a găsi numitorul comun între cele trei formațiuni de guvernământ”, și adăugăm noi, de a ascunde sub preș fisurile din betonul alianței, iată că opoziția manifestată față de disponibilitatea premierului moldovean de a discuta despre o posibilă deschidere a unui consulat al Federației Ruse în Tiraspol, ne spune că președintele moldovean ori a uitat de rolul său de pacificator și l-a luat gura pe dinainte, ori are în spatele său o susținere politică.  

Vizita oficială a consilierului prezidențial pentru Afaceri Strategice si Securitate internaționala, Iulian Chifu, la Chișinău, unde a avut consultări cu oficialii  moldoveni la tematica rezolvării conflictului transnistrean, ar putea fi considerată de unii comentatori politici ca fiind un suport politic indirect acordat punctului de vedere adoptat de Timofti.  Însă nu este așa. Vizita lui Iulian Chifu la Chișinău nu a avut nici o treabă cu deschiderea sau nedeschiderea unui consulat la Tiraspol. Și asta din simplul motiv că acest lucru nu este durerea de cap a statului român ci a oficialilor moldoveni.  Evident că din punctul de vedere al evoluțiilor din regiune, o posibilă deschidere a oficialităților moldovene față de dorința exprimată de Rogozin, este atent urmărită și la București.  

La Chișinău, oficialul român afirma că o soluție de rezolvare a conflictului din Transnistria înseamnă de fapt "reintegrarea teritoriala a Republicii Moldova". Fără a face referire la posibilitatea deschiderii unui consulat rus în regiunea separatistă, consilierul președintelui statului român a adăugat că, “o soluție pentru conflict este un statut special al regiunii, dacă e justă si durabilă, conform dreptului internațional, dacă permite funcționalitatea statului Republica Moldova și dreptul de a-și alege liber opțiunile de securitate și prosperitate, respectiv de a decide liber în politica externa, de securitate, de apărare, în orientarea strategica spre integrarea în Uniunea Europeana.” 

Deși contestată de opoziția parlamentară comunistă, alegerea domnului Timofti în funcție, a contribuit la găsirea unei relative liniști în societate. Însă poate cea mai mare contribuție a domniei sale se regăsește în lucrul zilnic pe care îl face în reformarea justiției moldovenești. Alte neavenite implicări ale domniei sale vin să tulbure precarul echilibru existent în alianța de guvernare și să trezească vechi neliniști. 

Cu mult înainte de alegerea șefului statului moldovean, președintele Institutului de Relații Internaționale al Academiei Române, profesorul Dungaciu afirma că oficialii europeni “ ar trebuie să asigure garanţii pentru două lucruri: 1 - preşedintele ales va fi doar pe durata actualului mandat al Parlamentului, fără să poată numi premierul după alegeri şi 2 - niciunul dintre membrii AIE nu va trăda, respectiv nu va schimba majoritatea după alegerea preşedintelui. Garanţiile Uniunii Europene sunt clare: sprijinul financiar şi logistic al UE va fi rediscutat în momentul în care AIE nu mai există, respectiv proiectul european al RM va fi stopat”. Dacă s-a întâmplat exact așa?