Moldova are un nou ministru de finanțe – Anatol Arapu. Fostul
ministru, Veaceslav Negruța a spus la o conferință de presă că a demisionat de
bună voie și că are sentimentul datoriei împlinite. În cadrul unui briefing de
presă el a menționat că solicitarea a depus-o încă în luna iunie. „Decizia este
una bazată pe aspect profesional și personal. Eu consider că mi-am realizat
misiunea pentru care am fost delegat în 2009 de colegii din PLDM. Acum
finanțele publice sunt mai sănătoase decât erau în 2009”, a spus Negruța.
Nedumeririle
experților
Deputatul liberal, Valeriu Munteanu afirmă că plecarea
lui Negruța este una impusă și că Anatol Arapu, care nu este membru al PLDM, ar
fi omul lui Iurie Leancă. "Este o plecare subită impusă ministrului
Finanţelor, Veaceslav Negruţa. Este elocvent faptul că ministrul Arapu este
omul lui Iurie Leancă, iar această numire i-ar fost impusă lui Vladimir Filat care, din postura în care
se află acum, nu s-a putut opune", spune Munteanu.
Expertul Viasrion Ceşuev are o altă opinie. Domnia sa
consideră că noul ministru al Finanţelor, este omul fostului premier Ion
Sturza. Expertul în economie spune că venirea lui Anatol Arapu, pentru domeniul
financiar, nu aduce nimic bun.
“Este omul lui Sturza. Vine cu o viziune liberal-extremală. Arapu a fost promovat de Sturza când era prim-ministru şi ceea ce au promovat ei, s-a dovedit a fi catastrofal. Au distrus cursul leului și puterea de cumpărare a cetăţeanului. Nu putem să ne aşteptăm la nimic bun nici cu candidatura aceasta”, a menţionat analistul.
“Este omul lui Sturza. Vine cu o viziune liberal-extremală. Arapu a fost promovat de Sturza când era prim-ministru şi ceea ce au promovat ei, s-a dovedit a fi catastrofal. Au distrus cursul leului și puterea de cumpărare a cetăţeanului. Nu putem să ne aşteptăm la nimic bun nici cu candidatura aceasta”, a menţionat analistul.
Cine este Anatol
Arapu?
Noul membru al guvernului Leancă vine la Chișinău de la
București. Din 2001, domnia sa a deținut funcția de director general adjunct pe
probleme economice și financiare al companiei Lukoil. Datele din Registrul
Comerțului din România arată că Lukoil a reușit, anul trecut, o cifră de
afaceri de peste 2,8 miliarde euro. Bani care au fost gestionați și de el.
Între 1998 – 1999 a ocupat fotoliul ministrului Finanțelor în primul guvern
pro-european din istoria contemporană a Republicii Moldova – cabinetul condus
de Ion Sturza, demis în 1999 cu votul deputaţilor comunişti şi ai PPCD. În
Guvernul Sturza, Anatol Arapu a fost promovat din partea Partidului Democrat,
în listele căruia, la alegerile parlamentare din 1998, cap de listă era Ion
Sturza. În acele timpuri, destinele Partidului Democrat din Moldova, erau administrate cu multă chibzuință și inteligență politică de Dumitru Diacov. În timpul guvernării conduse de Ion Sturza, Republica Moldova a trecut
printr-o cumplită criză energetică, în același timp, datorită reformelor aplicate
în această perioadă, cabinetul Sturza
s-a bucurat de cea mai bună apreciere din partea organismelor europene.
De ce e criticat
Arapu?
Adept al viziunilor economice liberale, Arapu a fost
primul ministru de finanțe care a impus în spațiul dintre Prut și Nistru, dure
și riguroase reforme economico-financiare. În perioada mandatului de ministru al
Finanţelor, s-a lichidat Garda Financiară. Printr-o hotărâre de Guvern, Garda
Financiara a fost transferată din subordinea Departamentului control financiar
si revizie al Guvernului în subordinea
Inspectoratului fiscal principal de stat, scopul declarat a fost cel de a îmbunătăți
colectarea impozitelor – într-adevăr, în
acel an nivelul de colectare al impozitelor a crescut. Analistul politic, Anatol Ţăranu susţine că Arapu
, "a fost ministru de Finanţe într-o perioadă extrem de dificilă pentru
Moldova, iar acest lucru îi dă plus valoare", a subliniat Ţăranu. Domnul Arapu
este criticat pentru duritatea și pragmatismul metodelor financiare aplicate.
Al cui e noul
ministru?
Formulată de oponenții politici ai arcului de guvernare
de la Chișinău, întrebarea și-a găsit deja
răspunsul. Liderul liberal democrat Vlad Filat a spus că „PLDM l-a propus pe
domnul Arapu în această funcţie, domnia sa va fi exponentul partidului”. „Îl
cunosc ca pe un bun profesionist şi sunt sigur că va face faţă cu succes
atribuţiilor pe care le are. Apropo, din câte ştiu eu, Anatol Arapu a lucrat
împreună şi cu alţi membri ai echipei guvernamentale, inclusiv cu premierul
Iurie Leancă şi acest lucru, în opinia mea, îl va ajuta să se încadreze mai
uşor în echipă şi să aibă o colaborare bună cu alţi colegi”, a spus Vlad Filat.
Vremea
pragmaticilor
În condițiile în care prin decizia Serviciul Vamal al
Federației Ruse posibilitățile de export ale Ucrainei în Federația Rusă au fost
blocate pentru o perioadă nedeterminată de timp, cooptarea lui Arapu în cabinetul
de miniștri este una înțeleaptă. Prin numirea domniei sale la cârma finanțelor
moldovenești, conducerea liberal democraților implementează o măsură pro-activă
de securitate financiară prin care se dorește preîntâmpinarea efectelor unor posibile sancțiuni
economice. Aceste sancțiuni pot apărea doar din partea unor inamici ai
vectorului de dezvoltare european al Republicii Moldova.
Sugestiile făcute de deputatul liberal Valeriu Munteanu,
cu privire la posibila existență a unor disensiuni între Iurie Leancă și Vlad
Filat, sunt false. Fără susținerea politică a liderului liberal democrat, care, amintim, este președintele celei mai
numeroase fracțiuni parlamentare din alianța de guvernare, continuitatea
deplasării europene a Moldovei, nu era posibilă.
Echilibrul existent în prezent între puterile statului, (puterea
legislativă, executivă și judecătorească) se datorează unei înțelegeri comune care
a făcut posibil actualul arc guvernamental. În condițiile în care, pentru demersul său
occidental, statul moldav, stă sub amenințarea unor posibile sancțiuni externe,
observăm că o serie de cârcotași încearcă să pună la îndoială bunele intenții ai
principalilor semnatari ai alianței parlamentare. Qui prodest?
Latinul proverb, afirmă că “is fecit, qui prodest“.
Ori poate e vorba de simpla invidie a celor îndepărtați
de la putere.
Sa speram ca ai dreptate si scopul nu-i altul....
ReplyDelete