Tuesday, August 13, 2013

PLAHOTNIUC ȘI ORDINUL “STEAUA ROMÂNIEI”





Un discurs electoral. Așa a sunat adresarea președintelui Traian Băsescu către participanții la școala de vară de la Izvoru Mureşului, unde erau prezenți  reprezentanţii comunităţilor româneşti de peste hotare. În fața lor, preşedintele României, a reluat idea unirii Republicii Moldova cu România. “Moldoveni, cereţi unirea şi o veţi avea!, a strigat cu gândul la alegerile de anul viitor, Băsescu. 
 
Îndemnul prezidențial, vine în ciuda conștientizării faptului că majoritatea moldovenilor nu își doresc unirea: "Cei care reprezentaţi aici asociaţii din Republica Moldova puteţi spune deschis că marea majoritate a cetățenilor moldoveni nu doresc unirea, în acest moment, cu România. Iar eu spun ce am mai spus la Chişinău. Le spun cetăţenilor Republicii Moldova: Cereţi unirea şi o veţi avea", a spus Băsescu.

Motivul pentru care actualul locatar al Palatului Cotroceni are gânduri electorale este simplu. Aflat la sfârșitul mandatului său prezidențial, domnia sa investește în viitor. Iar investiția lui Băsescu poartă un nume - Mișcarea Populară.  În fruntea acestei formațiuni politice românești se află fostul consilier prezidențial, Eugen Tomac, un specialist în a atrage voturile românilor din străinătate. Soarta alegerilor prezidențiale din România, a fost decisă în 2009 de votul românilor din Republica Moldova. Pe care Tomac i-a mobilizat exemplar. 

La rândul său,  în tabăra de la Izvorul Mureșului, președintele român s-a mobilizat pentru a cânta pe corzile patriotismului. "România vrea unirea, dar nu o vrea Republica Moldova. Nu aveţi încă o majoritate critică, dar dacă o veţi avea, atunci vă spun că nu va fi nici o piedică de aici, din România", a concluzionat Băsescu. Și pentru a sublinia importanța mesajului său, președintele român a spus, cu ușoară  malițiozitate, că de la cetăţenii Republicii Moldova  ar trebui să plece în primul rând,  corectarea istoriei din propria lor Constituţie”.

Majoritatea critică la care se referea președintele român este una politică și parlamentară, care, în opinia domniei sale ar trebui să corecteze greșelile prezente în Constituția Republicii Moldova – referitoare la limbă și popor, care nu sunt românești. Iar această majoritate politică, ar putea avea forța unor corecturi constituționale, doar dacă cetățenii moldoveni și-ar dori-o. De aici și metaforicul îndemn – cereți unirea! Deocamdată, blazați, moldovenii tac.

Chiar dacă și-a încărcat cu șiretenii electorale discursul, actualul locatar al Cotrocenilor,  își uită cam prea repede promisiunile. În vizita sa la Chişinău, de la mijlocul lunii trecute, Băsescu a declarat că a stabilit împreună cu preşedintele Nicolae Timofti, reluarea transmisiunii TVR în Moldova. Băsescu promitea o rezolvare, „grabnică și prioritară” a acestei probleme.

Surse din cadrul TVR, au declarat pentru publicația Adevărul” că moldovenii ar putea viziona postul public de televiziune de la Bucureşti, doar la sfârșitul lui 2014. Publicația  „Adevărul“ scrie că autoritățile de la București își doresc ca TVR să revină în Republica Moldova pe frecvenţa a doua naţională, pe care emitea până în 2007, când a pierdut licenţa. Acest lucru ar însemna ca frecvenţa terestră atribuită postului de televiziune 2 Plus, să fie acordată, cu licenţă, Societății Române de Televiziune.
Proprietarii 2 Plus susţin însă că deocamdată nimeni nu li s-a adresat cu astfel de propuneri.  În schimb, directorul de comunicare  al TVR, afirmă că „discuţiile cu partenerii moldoveni au început“. 

Revenirea nealterată a TVR în Republica Moldova ar putea face ca îndemnurile președintelui Băsescu să își facă nițel mai repede efectul. În condițiile în care, de mai bine de șapte ani, TVR  are întreruptă emisia în Republica Moldova, pretențiile la patriotism, adresate cetățenilor moldoveni, îmi par ușor exagerate. 

Rămâne să vedem dacă actualul proprietar al canalului 2 Plus, despre care presa afirmă că ar avea și cetățenie română, va da dovadă de patriotism românesc și va face pe placul celor de la Palatul Cotroceni. În felul acesta, domnul Plahotniuc ar putea deveni un distins cavaler al ordinului "Steaua României". În caz contrar, promisiunile lui Băsescu, ar putea fi catalogate drept minciuni electorale, iar neascultătorul, luat la carandaș.


No comments:

Post a Comment