Showing posts with label Alexandru Tănase. Show all posts
Showing posts with label Alexandru Tănase. Show all posts

Friday, October 4, 2013

SPECULAȚIILE CU PRIVIRE LA AEROPORT DISPAR. ALTE ÎNTREBĂRI APAR




La propunerea ministrului economiei, Valeriu Lazăr, pe 4 octombrie,  Cabinetul de Miniștri s-a adunat în ședință pentru a reconfirma concesionarea Aeroportului Chișinău către compania rusă "UK Komaks". În același timp, s-a anunțat că, Ministerul Economiei va publica pe site-ul oficial contractul de concesiune.

Decizia Guvernului de la Chișinău a fost luată după ce ieri, 3 octombrie, în Parlamentul de la Chișinău, deputaţii au dezbătut aproape 12 ore subiectele privind tranzacţia de la Banca de Economii şi concesionarea Aeroportului Chişinău. Potrivit unei hotărâri a legislativului moldovean, toate deciziile luate au fost declarate legale.

Toate acestea se întâmplă, în condițiile în care magistrații de la Curtea Constituțională au suspendat procedura de concesionare a Aeroportului, iar sentința în acest caz încă nu a fost pronunțată. Curtea Constituțională urmează ca pe data de 8 octombrie să se pronunțe pe marginea acestui caz.

Suspendarea de către Curtea Constituțională a procedurii de concesionare a Aeroportului a convenit de minune opoziției comuniste. În Parlamentul moldovean, fracțiunea PCRM a înaintat un proiect de hotărâre în care se afirma că  Guvernul a gestionat cu rea-credință activele statului și că s-a mers intenționat pe calea „înstrăinării” acestor bunuri. Potrivit opoziției, toți responsabilii din Guvern trebuie să fie demiși, iar toate hotărârile Executivului moldovean ar trebui să fie anulate. Parlamentarii comuniștii au propus ca Guvernului să-i fie acordat votul de neîncredere iar cei responsabili să fie atrași la răspundere penală. Demiterea Cabinetului de Miniștrii ar fi atras după ea alegerile anticipate.

Cu certitudine, Aeroportul Chișinău are nevoie stringentă de modernizarea infrastructurii.  Experții vorbesc despre faptul că fără înnoirea instalațiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adăpostirea și întreținerea avioanelor, dintr-o întreprindere profitabilă, Aeroportul,  s-ar fi transformat într-una falimentară. Ei afirmă însă că statul moldovean nu își poate permite toate aceste investiții. Volumul investițiilor care urmează a fi făcute de către stat s-ar cifra la aproape 200 mln de euro.

Lungile controverse parlamentare au arătat că, dintr-o greșeală de comunicare s-a ajuns în situația în care opoziția a putut să facă  speculații pe marginea contractului de concesiune. Prin publicarea acestui contract, orice speculație devine nulă.
Rateurile guvernamentale au creat disfuncționalități și în coaliția pro-europeană. Deputații din grupul liberalilor reformatori, care au atacat decizia de concesionare la Curtea Constituțională au declarat că soluția aleasă de Guvern a fost una forțată de împrejurări, însă votul lor a fost solidar cu cel al colegii lor din coaliția pro-europeană. Urmărind graba cu care ministrul Lazăr își îmbia colegii să reconfirme concesionarea Aeroportului către ruși, senzația de presiune și ușoara forțare a notei, observată de Hadîrcă & Co, persistă.

De ce oare firescul hotărârii de concesionare a Aeroportului, capătă treptat, un gust atît de amar?
 
Ce se va întâmpla dacă, sub conducerea lui Alexandru Tănase, prin absurd, magistrații de la Curtea Constituțională vor anunța, în ciuda hotărârii Parlamentului moldav,  că această concesionare este neconstituțională? Un asemenea verdict ar da apă la moara opoziției comuniste, Înalții Judecători oferind în acest mod credibilitatea doleanțelor înaintate de opoziția comunistă. Neconstituționalitatea contractului de concesionare a Aeroportului, ar face cererea de demitere a Cabinetului de Miniștrii și mai argumentată!  

Cu cât se apropie data parafării la Vilnius a Acordului de Asociere la UE, observ că presiunea pe rezistența internă a coaliției pro-europene începe să crească. Cei care au interesul să răstoarne căruța moldovenească din drumul ei european, vor face tot posibilul să strice asfaltul, să fure roțile și să omoare boii. 

În asemenea condiții, politicienii moldoveni vor avea puterea să tragă, de unii singuri, carul până la urmă?




Sunday, August 18, 2013

CÂRCOTAȘII POLITICII MOLDOVENEȘTI




În materialul „Curba-mortala-a-lui-vlad-filat,” Constantin Tănase trece în revistă erorile politice ale lui Vlad Filat. Scoaterea acestora în evidență a fost necesară pentru a face o paralelă între liderul liberal democrat și fostul lider al creștin democraților moldoveni. Comparația celor doi oameni politici moldoveni are drept scop realizarea unui transfer de imagine negativă, pe care se consideră că domnul Roșca ar avea-o în public. Habar nu am dacă e adevărat sau nu, observ însă că în acest scop, la adresa fostului lider creștin democrat, domnul Tănase folosește o serie de atribute defăimătoare,  „combinator”, „șarlatan”, „manipulator”.

Domnul Tănase poate să scrie orice dorește, este dreptul domniei sale de a avea opinii și de a face judecăți de valoare. Materialul, nu mi-ar fi atras atenția dacă domnul Tănase, în textul său, nu ar fi subliniat faptul că, “Vlad Filat a fost acceptat ca lider doar grație echipei cu care venea, lumea votând în primul rând, echipa, mai apoi pe Filat”. Prin această subliniere, domnul Tănase încearcă să evidențieze importanța echipei care a pus bazele Partidului Liberal Democrat din Moldova. Sugestia făcută de domnul Tănase este aceea că datorită faptului că din acest grup făcea parte și fiul domniei sale, importanța lui era de două ori mai mare decât a liderului. Admit. Ceea ce nu pot admite sunt cele enunțate ulterior. Editorialistul scrie că primul lucru pe care l-a făcut Filat venind la putere, “a fost acela de a scăpa de principalii fruntași ai partidului prin bârfă, minciună și șantaj”. 
Înțelegem oare corect, că principalii fruntași ai partidului erau Alexandru Tănase și Mihai Godea? Dacă la această întrebare se răspunde pozitiv, atunci domnul Constantin Tănase ne sugerează de fapt, că plecarea fiului său din fruntea PLDM, spre Curtea Constituțională, ar fi fost  provocată de Filat. Ceea ce este fals. La conferința de presă în care a anunțat plecarea la Curtea Constituțională, domnul A.Tănase a negat ferm orice legătură a plecării din partid de eventuale contradicții politice cu Vlad Filat. Să înțelegem oare că în acele momente, domnul A. Tănase nu a oferit presei răspunsuri veridice?  

Nu știu dacă Vlad Filat este, așa cum scrie domnul Constantin Tănase, „om de un orgoliu patologic, lacom de bani, lipsit de scrupule și elementar bun-simț”. Un proverb vechi ne atenționează să nu plecăm la drum în tovărășia unor asemenea persoane. Am fost cu toții martori că domnul A.Tănase a făcut-o! Iar în aceea perioadă, de sfârșit al anilor 2000, în multe articole ale domnului C.Tănase erau destule cuvinte de laudă la adresa liderului liberal democrat.  Oare care să fie cauza acestei drastice schimbări de atitudine?

Nu aș fi scris acest text dacă nu aș fi observat că prin editorialul domniei sale, inconștient sau nu, Constantin Tănase s-a alăturat corului celor care, la adresa liderului liberal democrat, promovează în spațiul public imaginea de “lider corupt”, “cadavru politic”, “orgolios”. Iar aceste idei sunt promovate zilnic de inamicii politici ai lui Filat. Motivația este la vedere – vor aceștia sau nu, liderul liberal democraților moldoveni este președintele celui mai mare partid politic de pe eșichierul de dreapta. Domnia sa este necontestatul șef a 31 de deputați, a 350 primari, a 16 președinți de raioane și este principalul artizan al integrării europene a statului moldovenesc. Chiar dacă  neprietenii politici ai lui Filat, nu își doresc acest lucru, domniei sale îi este sortit să rămână în mijlocul principalelor procese politice din Republica Moldova.

Aș fi rămas indiferent în fața acestor dezbateri dacă nu aș fi văzut că, dincolo de a face parte din judecățile de valoare, aceste cârcoteli la adresa liderului liberal democrat, ori ai liderilor Partidului Democrat, par a veni în sprijinul ideilor promovate de comuniștii moldoveni – destabilizarea, pe toate căile, a păcii politice din coaliția de guvernare spre a obţine dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. 

a cârcoti - a certa, a învrăjbi, a supăra

Tuesday, May 21, 2013

STAREA DE URGENȚĂ ȘI CELE TREI SCENARII ALE LIBERAL DEMOCRAȚILOR




În Republica Moldova, fiecare politician are plusul și minusul său.  Unul este mai slab, altul mai ager. Unul controlează mai mult, altul mai puțin. Astăzi doar Curtea Constituțională pare a avea în mâna sa, pâinea și cuțitul. Chiar și cu mai multe plusuri, în ziua celebrării Sfinților Constantin și Elena, (pe stil nou), magistraţii au recunoscut că instituția parlamentară moldovenească, are voie să decidă singură cum îşi organizează activitatea. Acest lucru înseamnă că, după demiterea lui Marian Lupu, liberal democrata Liliana Palihovici execută în mod constituţional interimatul funcţiei de preşedinte al legislativului moldav. 

Decizia luată de magistrați a fost una de maximă importanță. Declararea de către Înalta Curte a neconstituționalității interimatului executat de Palihovici, ar fi însemnat obstrucționarea autonomiei parlamentare și ar fi dus la totala imposibilitate a desfășurării proceselor legislative. Această blocare a ședințelor Parlamentului moldovean, ar fi dus la declararea acestuia ca fiind nefuncțional și la declanșarea alegerilor anticipate. Pentru partidele aflate la începutul tratativelor pentru formarea unui nou Guvern, hotărârea luată de către Curtea Constituțională a fost una de bun augur. Înalta Curtea i-a obligat pe deputați să formeze o majoritate și să își aleagă un președinte.

Același lucru l-a făcut și liderul comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin, care, la începutul lunii mai, solicita deputaților o pauză pentru a declanșa negocierile pentru găsirea unei candidaturi la postul de președinte al Parlamentului. Solicitarea, deși a fost susținută de ceilalți parlamentari, nu a dus la găsirea unor tangențe pentru formarea unei majorități parlamentare. Observatorii vieții politice moldave, au sesizat între timp că, liberal democrații au condiționat numirea noului lider al Parlamentului Republicii Moldova de votarea componenței noului cabinet de miniștrii. 

Anume această condiționare a liberal democraților l-a făcut pe Vladimir Voronin să adere la principiul „alegeri parlamentare acum”. Apropiați ai comuniștilor moldoveni, susțin că cele două formațiuni politice, PLDM și  PCRM, ar fi trebuit să continue șirul de acțiuni care ar fi dus la „deplahotniucizarea” țării.
Mai mult, după ultimele hotărâri ale Curții Constituționale, comuniștii moldoveni afirmă că în Republica Moldova ar trebui să fie declarată situație excepțională. Ei deja au emis un apel către societate și către clasa politică. Potrivit PCRM, Curtea Constituțională a devenit doar un instrument de apărare a intereselor Partidului Democrat și a liderilor acestei formațiuni politice, iar societatea a devenit captivă în mâinile unei grupări criminale în mantii de judecători, care fac legea după principiile lumii criminale. În situația creată, PCRM a cerut Parlamentului adoptarea de urgență a unei legi privind modificarea componenței Curții Constituționale pentru întoarcerea acestei instituții în albia legală.

Pe 21 mai, de Constantin și Elena, (pe stil nou), judecătorii Curții Constituționale au făcut dovada deplinei implicării în viața politică a Republicii Moldova. Ei au oprit alegerile parlamentare anticipate și au încercat să ofere participanților la tratative un nou climat de încredere. Abia la prima ședință a Parlamentului, vom vedea dacă domniile lor au reușit ori ba..
Căci,  așa cum au afirmat și magistrații Înaltei Curți, interimatul funcţiei de președinte al legislativului moldovean nu poate însă dura la nesfârşit şi nici nu poate fi similar cu capacitatea deplină a funcţiei.


În funcție de modul în care se vor comporta participanții la negocieri, liberal democrații au posibilitatea să dezvolte minimum două scenarii. Primo să condiționeze candidatura noului președinte al Parlamentului, de votarea la pachet a componenței noului cabinet de miniștrii. Secundo să dea curs solicitării făcute de liderul comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin, de adoptarea de urgență a unei legi privind modificarea componenței Curții Constituționale dar și de votarea la pachet a componenței unui nou cabinet de miniștrii. 

În ciuda eforturilor făcute de instituții media apropiate democraților moldoveni, de schimbarea opticii de prezentare a situației politice moldovenești, Partidul Democrat din Moldova nu are prea mult loc de manevră. Condiționările referitoare la micșorarea pragului de acces în parlament vorbesc despre spaima pe care această formațiune politică o are în fața electoratului. Exact pe această frică se bazează încrederea pe care o au celelalte partide politice. 

Cel de al treilea scenariu a fost deja enunțat de liderul liberal-democrat, Vlad Filat, în cadrul unei emisiuni televizate. Domnia sa a declarat că, în cazul în care nu se va reuși învestirea Guvernului condus de Iurie Leancă, atunci se va ajunge la alegeri anticipate. „Liberal democrații nu vor mai accepta fel de fel de condiționări și nici nu vor mai participa la circul provocat de unii”, a declarat scurt pe doi liderul liberal-democrat.  

Iar dacă magistrații de la Înalta Curte vor declara neconstituțională subordonarea către guvern a CNA, s-ar putea ca domnia sa să aibă perfectă dreptate.