Transnistria nu va
participa la următoarea rundă de negocieri în formatul 5 plus 2 care ar urma să
fie desfăşurată pe 10-11 aprilie, la Viena. Potrivit unei scrisori expediată
tuturor participanţilor la negocieri, semnată de Nina Ștanski refuzul părţii de la Tiraspol, de a participa
la negocieri se datorează faptului că Parlamentul de la Chişinău nu a votat
anularea accizelor la import pentru întreprinderile din stânga Nistrului.
Știrea vine să
alimenteze un „scenariu crimeean”
pentru regiunea separatistă a Republicii Moldova, Transnistria. Posibilitatea
desfășurării unui asemenea scenariu a fost întărită de intenția oficialilor
separatiști de a se alătura Federaţiei Ruse. În schimb, atât ministrul rus de
Externe, Serghei Lavrov, cât și cel american, John Kerry, susțin acordarea unui
statut special al regiunii din stânga Nistrului în cadrul integrității
teritoriale a Republicii Moldova.
Într-un material
plasat pe portalul postului de radio Vocea Rusiei, se notează că discuțiile
despre un anexarea regiunii transnistrene la Federația Rusă sunt doar provocări
și că rețeta rusă de soluționare ar
fi federalizarea
.
Deocamdată, nu se
cunoaște când vor avea loc următoarele negocieri în formatul „5+2”.
Într-un interviu
pentru postul de radio Europa Libera, comentatorul politic Vladimir
Socor afirma că refuzul părții transnistrene nu ar avea nici o însemnătate și
îndemna autoritățile moldovene să suspende, până la alegerile parlamentare
procesul de negocieri, pentru că, oricum “negocierile în formatul „5+2”
sunt compromise și falimentare”. Sugestia făcută de domnul Socor vis-a-vis
de schimbarea formatului de negocieri,
poate fi agreată dar îndemnul de suspendare al tratativelor este greșit. Ba din
contra, obligativitatea discuțiilor este cu atât mai mare cu cât efervescența
apărută în jurul regiunii transnistrene este o consecință directă a escaladării conflictului
ruso-ucrainean.
Dacă suprapunem
sfatul domnului Socor cu îndemnul făcut de comentatorul politic moldovean,
Petru Bogatu, de a sista emisiunile posturile de televiziune din Federația Rusă
care emit pe teritoriul Republicii Moldova, pe motiv că lupul din poveste nu ar avea
dreptul moral la liberă exprimare vom putea constata că autoritățile moldovene sunt îndrumate să
construiască o retorică care ar valida discursul revizionist al președintelui
Putin.
Acestor sugestii li
se opune discursul moderat al Partidului Democrat din Moldova. În condițiile în
care, potrivit cercetărilor sociologice, circa un sfert dintre cetățenii moldoveni sunt rusofoni și proruși, iar la
aceștia se adaugă încă 15-20% de moldoveni care le împărtășesc mai mult sau mai
puțin această orientare, exprimările Partidului Democrat din Moldova vin
să contrabalanseze propunerile politice ale dreptei liberale moldovenești. Marian Lupu nu dorește ca posturilor ruse de
televiziune să fie interzise și, poate, bine face. Odată puse în aplicare,
aceste interdicții ar putea da foc butoiului multietnic din spațiul
prto-nistrean.
Absolut necesar, dacă
va fi continuat și în preajma recensământului din mai al populației, discursul
președintelui democrat Marian Lupu despre construirea identității civice poate
aduce doar plusuri. Domnul Lupu, a sesizat corect că dreptul la
autoidentificare etnică vine să facă o distincție între identitatea civică și
cea cultural-națională. Astfel, un cetățean al Republicii Moldova va putea
spune că este moldovean ca identitate civică, dar poate să adauge, că este
român/ rus ca și identitate cultural-națională. Acest tip de discurs reduce din
riscurile de securitate la adresa statului și contribuie la reintegrarea
regiunii transnistrene în componența statului moldav.
O știre de ultimă oră
ne spune că pe data de 8 aprilie, liderul administrației din stânga Nistrului,
Evgheni Șevciuk a declarat că este gata să discute cu oricine are interese în
Transnistria. „În situația creată,
trebuie menținut dialogul cu toate țările care au interese în Transnistria.
Acest lucru nu înseamnă că renunțăm la poziții, ci că trebuie să asigurăm un
așa nivel al comunicării, încât să ne putem clar expune opinia. Din păcate, nu
întotdeauna avem rezultate, dar pentru că ne aflăm în Europa, cu vecinii
Republica Moldova și Ucraina, trebuie să construim relații care să asigure un
nivel minim al fundalului conflictual" , a spus Șevciuk.
Schimbarea de discurs survenită se datorează diplomaților de la OSCE. Radojko Bogojevici, emisarul special al OSCE pentru soluționarea crizei transnistrene afirmă că discuțiile purtate cu reprezentanții Chișinăului și ai Tiraspolului îl fac să fie optimist față de respectarea datei de desfășurare a viitoarei runde de negocieri.
Schimbarea de discurs survenită se datorează diplomaților de la OSCE. Radojko Bogojevici, emisarul special al OSCE pentru soluționarea crizei transnistrene afirmă că discuțiile purtate cu reprezentanții Chișinăului și ai Tiraspolului îl fac să fie optimist față de respectarea datei de desfășurare a viitoarei runde de negocieri.
Discursul politic al liberalilor moldoveneni duce la o scădere a șanselor de reintegrare a
statului moldovean cu regiunea transnistreană. Se pare că domnul Ghimpu, în mod
conștient, a renunțat la pământurile moldovenești de peste Nistru.
No comments:
Post a Comment