Showing posts with label John Kerry. Show all posts
Showing posts with label John Kerry. Show all posts

Saturday, January 11, 2014

VICTORIA NULAND PUNE CRUCE PE PROIECTUL LUI BĂSESCU



Vizita în România a doamnei Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat John Kerry, a fost un prilej pentru unii observatori politici apropiați palatului Cotroceni de a o prezenta ca fiind misiune specială americană de pedepsire a Guvernului Ponta. Jurnalista Sabina Fati titra în publicația România Liberă că premierul Ponta ar fi devenit indezirabil pentru Statele Unite. Alte publicații notau că diplomatul american ar fi venit la Bucureşti, ''să instaureze statul de drept atacat de uzurpatorii justiţiei''.  Totul a plecat de la un comunicat postat pe site-ul Departamentului de stat al SUA, în care s-a spus că în timpul discuțiilor vor fi abordate subiecte legate de "probleme bilaterale și regionale, inclusiv eforturile depuse pentru întărirea domniei legii".

Vizita doamnei Nuland cade după recenta condamnare a fostului premier român Adrian Năstase. Trimiterea lui la închisoare a făcut subiectul unei dispute între președintele Traian Băsescu și premierul român Victor Ponta, ultimul a spus că Năstase este un "condamnat politic" și o țintă a lui Băsescu. Includerea pe agenda de discuții a unor subiecte  care au ținut de întărirea statului de drept în România i-a înfuriat pe unii consilieri de la Palatul Victoria. Consilierul primului ministru român, Gyorgy Frunda, a spus că "România nu este o colonie a SUA, unde reprezentanții de peste Ocean  să vină cu aere superioare și să discute tot așa cum ar vorbi dirigintele cu elevii". 

În seara zilei de vineri, 10 ianuarie, adjunctul secretarului de stat american, a ajuns în România. Tot seara, reprezentantul diplomației americane  s-a întâlnit cu președintele român Traian Băsescu și cu acest prilej a felicitat statul român pentru că în acest an se împlinesc 10 ani de este membră a Alianței Nord Atlantice  şi a mulțumit pentru activitatea din Irak, Afganistan și din Kosovo.
 
După ce s-a întîlnit cu șeful diplomației române, Victoria Nuland, a avut sâmbătă, 11 ianuarie, o conferință de presă unde a răspuns întrebărilor  unui grup de comentatori politici români. Doamna Nuland a declarat că,  a discutat în România despre "preocupările centrale - continuarea întăririi și aprofundării statului de drept, a luptei împotriva corupției, și creșterea transparenței", dar principalul mesaj pentru guvernul Ponta a fost că, "SUA vor o Românie cât mai puternică posibil, cât mai curată, cât mai democratică, care să fie marele aliat al Statelor Unite în aceasta zonă". 

Referindu-se la declarațiile unioniste ale președintelui Băsescu, Victoria Nuland a spus: „Statele Unite susţin integritatea teritorială a Moldovei şi dreptul ei de a-şi alege viitorul şi drumul. Am susţinul Parteneriatul Estic şi drumul european pe care şi l-a ales Moldova. Îi încurajăm şi am vorbit cu oficialii europeni pentru a susţine în continuare consolidarea democraţiei în Republica Moldova şi asocierea ei cu UE. România trebuie să fie mândră pentru rolul ei de mentor. SUA și România sunt partenere pentru a susține o Moldovă independentă, suverană și democrată”.

Răspunsul referitor la Republica Moldova a fost ultimul pe care doamna Nuland l-a oferit comentatorilor români.  Sublinierea făcută, că parteneriatul româno-american susține independența și suveranitatea Chișinăului, ne transmite senzația că oficialii americani au fost ușor deranjați de declarațiile unioniste făcute de domnul Băsescu. Doamna Nuland a adus aminte că secretarul de stat american, John Kerry, a vizitat de curând Chișinăul. Prin fina ei aluzie, domnia sa a sugerat că în planurile americane de securitate în regiune, Moldova a fost deja marcată. 

Vizita doamnei Nuland la București nu a fost una de pedepsire a guvernului Ponta și nici de a aduce aminte președintelui Băsescu că prin declarațiile recente, domnia sa ar tulbura status quo-ul regional. Desigur, ca membru al UE și NATO,  prin poziția strategică în colțul de sud-est al Europei și la periferia Rusiei, statul român s-a transformat într-un partener de securitate semnificativ pentru SUA, lucru evidențiat prin rolul lui în planurile NATO de apărare antirachetă, dar acest lucru nu îi dă dreptul de a strica, prin îndrăznețe declarații, puzzle-ul de securitate american. 

Vizita reprezentantului diplomației americane, specialist în problemele spațiului post sovietic, a fost una care a subliniat că, menținerea unei relații solide de securitate cu România este importanta pentru Washington, dar ea este și mai importantă pentru București. Sublinierea cu roșu, că România și Statele Unite susțin de comun acord independența și suveranitatea Chișinăului, vine să confirme că domnul Băsescu nu a avut binecuvântarea Washingtonului pentru inițiativa avută. 

Vizita la București a doamnei Nuland a pus cruce pe proiectul unionist al domnului Băsescu.

Fotografie de pe site-ul B1TV

Monday, December 31, 2012

TURNESOLUL LUI DUNGACIU A DAT ROADE SAU JOHN KERRY ȘI NOUA PARADIGMĂ AMERICANĂ



La sfârșit de an pe Băsescu l-a apucat tristețea. 

Tristețea președintelui român e strâns legată de spitalizarea doamnei de fier. Hillary Clinton a fost spitalizată din cauza unei tromboze, ca urmare a comoţiei cerebrale suferite acum două săptămâni. Informaţia a fost confirmată de unul dintre consilieri. La mijlocul acestei luni, oficialul şi-a pierdut cunoştinţa din cauza deshidratării provocate de un virus stomacal. Șeful diplomației americane a lipsit de la audierile în faţa Congresului, de pe 20 decembrie. Ea urma să dea explicaţii în privinţa atacului de pe 11 septembrie produs la Benghazi, în urma căruia consulul american în Libia şi-a pierdut viaţa.
 
Motivațiile  ce se bazează pe viruși ce provoacă comoții cerebrale sunt bune pentru povestea de seară.  Barack Obama şi-a început noul mandat printr-o epurare a administraţiei prezidenţiale, a serviciilor secrete şi a Pentagonului. „Doamna de fier” a diplomaţiei americane, a fost dată afară. Iar alți „duri” de la conducerea armatei americane a căzut în dizgraţie şi au fost înlocuiți.

Se pare că la Bucureşti existau mici speranţe că noul secretar de stat va fi Susan Rice, una dintre speranţele Partidului Republican și ale new establishment-ului american.
Unii dintre consilierii domnului Băsescu mizau pe ideea că Rice va fi continuatoarea strategiilor politice inițiate de doamna Clinton. De curând mediile de informare americane au notat despre faptul că noul şef al diplomaţiei americane ar putea fi senatorul John Kerry.  ( http://edition.cnn.com/2012/12/21/politics/kerry-nomination/index.html )

La mijlocul lunii decembrie profesorul Dan Dungaciu lansa afirmația precum că blocul militar nord atlantic ar trebui să fie implicat în negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean. Într-un material scris pe marginea acestui subiect notam că modificarea formatului de negocieri ar avea efectul gazului lampant turnat pe focul delicatelor relații existente între Chișinău și Tiraspol.  Prin intermediul mecanismelor de implementare ale IPAP NATO – Moldova  dar și prin participarea statului moldav la măsurile întreprinse de OSCE pentru întărirea securității, experții militari NATO cunosc foarte bine realitățile din zonă. O implicare a acestora în procesul de reglementare ar fi însă refuzată categoric de partea transnistreană, dar și de alte părți care nu își doresc o schimbare a formatului de negocieri. Teoretic, propunerea, ar putea fi acceptată. Venite din mediul academic și al comunităților  de experți, reacțiile la aceasta ar avea efectul unei hârtii de turnesol. (http://victornichitus.blogspot.com/2012/12/turnesolul-lui-dungaciu.html )

Într-un comentariu dedicat Republicii Moldova comentatorul politic Valentin Mândrășescu de la Vocea Rusiei nota despre faptul că după douăzeci de ani de independenţă formală, Moldova s-a pomenit într-un impas geopolitic.
Mândrășescu este sceptic în ceea ce privește posibilitatea reunirii Moldovei cu Țara și afirmă că în pofida scenariilor politice şi campaniilor mass media constante a susţinătorilor unirii cu România, acest scenariu este, practic, irealizabil. Bucureştiul nu ia decizii în mod independent, iar Bruxelles nu vrea ca în limitele graniţelor Uniunii Europene să existe un focar de tensiune interetnică. Orice modificare a graniţelor va deschide o adevărată Cutie a Pandorei şi va crea un precedent de care vor profita alte ţări.”

Nici scenariul referitor la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu îi pare unul optimist. Domnia sa afirmă că „integrarea europeană a Republicii Moldova este imposibilă căci în contextul crizei economice, preţul politic al aderării la UE a celei mai sărace ţări din Europa de Est va fi prea mare, iar avantajul strategic-zero.”
Referitor la o posibilă aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală, Valentin Mândrășescu spune că scenariul integrării în Uniunea Vamală este greu de realizat în contextul conjuncturii politice actuale. Partidul Comunist, în pofida retoricii pro-ruse, şi-a distrus pentru întotdeauna relaţiile cu Moscova atunci când a sabotat în mod conştient planul Kozak privind reglementarea conflictului din Transnistria şi nimeni nu poate garanta că revenirea comuniştilor la putere nu va însemna o nouă trădare a intereselor populaţiei vorbitoare de limba rusă şi un nou flirt cu Uniunea Europeană„ (http://romanian.ruvr.ru/2012_12_24/Republica-Moldova-Impas-national/ )

Turnesolul folosit de Dungaciu a dat roadele scontate. 

Numirea noului șef al Departamentului de Stat, John Kerry, este una interpretată pozitiv de către oficialii de la Moscova. Adevărată porta voce a statului rus, Vocea Rusiei că pentru prima dată în ultimele trei decenii SUA va fi nevoită să negocieze cu concurenţii geopolitici, să îngheţe anumite conflicte şi să-şi reducă sfera de influenţă.”
Dacă descifrăm corect mesajele transmise în spațiul public de către importanții jucători din spațiul geopolitic pe care teritorial îl ocupă Republica Moldova, putem observa că anul viitor va fi unul liniștit. Situația internațională le-a acordat oficialilor moldoveni o șansă în plus – cea a liniștei. Dacă vor ști să găsească o soluție amiabilă de a termina intrigile autohtone,  vor avea timpul și capacitățile necesare pentru a ne apropia și mai mult de spațiul și valorile europene. Chiar dacă prețul este unul prea mare pentru a face parte din Uniunea Europeană există suficiente posibilități pentru ca Moldova să fie ancorată la acest spațiu al valorilor. Impasul pe care unii îl văd, este unul care ne dă posibilitatea să tragem de timp pentru ca în cele din urmă să găsim soluții convenabile la această ciocnire de civilizații care se dă între Prut și Nistru.