Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului
moldav a debutat prost. În timp ce deputații se pregăteau să asculte raportul
comisiei parlamentare care a studiat comportamentul instituțiilor statului în
cazul accidentului soldat cu moartea lui Sorin Paciu, reprezentanţii
Procuraturii Generale şi ai Centrului Naţional Anticorupţie efectuau un şir de
percheziţii la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și în clădirea Guvernului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, acţiunile au avut
loc în cadrul unor dosare penale pornite pentru comiterea a mai multor abuzuri
şi acte de corupere de către înalţi funcţionari de stat.
Observatorii politici moldoveni nu au fost deloc mulțumiți de răspunsul
oficialilor de la CNA și au făcut legătura între aceste percheziții cu prezența
în ordinea de zi a ședinței legislativului moldovean a proiectului inițiat de
liberal democrații moldoveni privind excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte
al Legislativului precum și demiterea acestuia din funcție. Presupunerile
acestora se bazau pe recenta declarație a liderului Partidului Liberal, Mihai
Ghimpu care în ajun declara în cadrul unei emisiuni televizate că
„Centrul Național Anticorupție a fost și a rămas la Partidul Democrat”.
„S-a început războiul...”, preciza liberalul în emisiunea „Puterea a patra” de
la N4.
Ca o consecință directă a acțiunilor celor de la CNA, șeful FISC,
Nicolae Vicol, a fost reținut în calitate de bănuit pentru 72 de ore. Pe de altă
parte, Inspectoratul
Fiscal a remis o declarație prin care spune că ofițerii CNA au deschis acest
dosar penal exact în momentul în care Fiscul investiga fraudele de la
întreprinderea Metal Feros.
După amiază, presupunerile observatorilor politici referitoare la faptul
că descinderile mascaților de la CNA în clădirea Guvernului au avut ca scop
intimidarea deputaților liberal democrați au fost confirmate de șeful
executivului moldovean.
Deznodământul primei ședințe a fost previzibil. Deputații comuniști,
liberal-democrați și neafiliați au votat pentru lichidarea funcției de
prim-vicepreședinte al Parlamentului, deținută
de Vlad Plahotniuc. De asemenea s-a votat și pentru demisia acestuia din
funcție.
Finalul de ședință s-a încheiat în note tragico-comice. Liberalul Valeriu
Munteanu și liberal-democratul Tudor Deliu au făcut schimb de ironice versuri.
„Și dacă în ultimul timp colegul nostru liberal democrat dedica poezii
comuniștilor, am vrea să-i sugerăm niște versuri foarte concludente:
„Foaie verde și-un cartuz, / Ghinda s-a făcut harbuz..” Replica nu a întârziat. „Vreau să-i amintesc dlui Munteanu că nu am încetat de a scrie versuri”, a menționat Deliu:„Oare ce s-a întâmplat? / Liberalii s-au frustrat / Sunt îngrijorați nițica / Că vor pierde păpușica”.
„Foaie verde și-un cartuz, / Ghinda s-a făcut harbuz..” Replica nu a întârziat. „Vreau să-i amintesc dlui Munteanu că nu am încetat de a scrie versuri”, a menționat Deliu:„Oare ce s-a întâmplat? / Liberalii s-au frustrat / Sunt îngrijorați nițica / Că vor pierde păpușica”.
Deși tardiv, sacrificiul la care au asistat neputincioși deputații
liberali și cei ai Partidului Democrat, a fost unul așteptat. Despre
necesitatea acestui sacrificiu, liderul liberal democrat vorbea încă anul
trecut, atunci când adresându-se națiunii, afirma că statul moldovean are de
ales între statul mafiot și statul de drept. Zilele trecute, mult mai ferm,
Filat a accentuat că “această stare de
lucruri nu mai poate fi continuată” și a anunțat că formațiunea politică pe
care o conduce iese din Acordul Alianței pentru Integrare Europeană. Totodată
el a spus că, PLDM
intenționează să rămână fidel programului de guvernare asumat odată cu
constituirea coaliției de guvernământ.
În ciuda afirmațiilor făcute de liderul liberalilor moldoveni, Mihai
Ghimpu, ori de cel al Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, despre
inevitabila reconfigurare a forțelor politice din Parlamentul moldav și
apariția unei noi alianțe de guvernământ, declarațiile făcute de liderul maxim
al comuniștilor moldoveni sunt clare. „Niciodată nu s-a discutat, nu se discută
și nici nu se va discuta o posibilă coaliție cu PLDM. Noi vom vota acele
proiecte și legi care vor prezenta interes pentru toată țara, pentru tot
poporul. Nu contează. Noi o să votăm și cu PLDM, PD sau PL. Numai ei să
înțeleagă ce este cu adevărat important”, a menționat principalul comunist
moldovean. Și ca să priceapă orișicare, Voronin a spus că e gata sa voteze
demiterea guvernului și că va fi satisfăcut doar când vor avea loc
alegeri anticipate.
Necesitatea demiterii lui Vladimir Plahotniuc din prezidiul
legislativului moldovean a fost voalat explicată de către ministrul de interne,
Dorin Recean, care a confirmat pentru JurnalTV că
prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, ar fi figura în
documentele Interpol. E foarte posibil ca voluntarul gest al liberal
democraților să fi fost impus și de circumstanțe externe. Potrivit
jurnaliștilor bucureșteni, surse din cadrul Parchetului Tribunalului București,
au afirmat că existența unei conexiuni între Plahotniuc și Interpol ar fi
dată și de moldoveanul Vitalie Proca,
care deși a fost eliberat condiționat înainte de termen în 2010, a reușit să
obțină pașaport pentru a pleca din țară. Ministerul de Interne al Republicii
Moldova a anunțat că a demarat o anchetă, dar a refuzat să ofere detalii în
acest caz. Potrivit legislației în vigoare, o persoană care este cercetat penal
ori se află în detenție nu poate obține pașaport. Proca s-a aflat sub urmărirea
Interpol și a Scotland Yard și a fost reținut în Federația Rusă.
Într-o declarație făcută în seara zilei de 15 februarie, primul ministru
lăsa să se înțeleagă că existența unor ilegalități în activitatea lui
Plahotniuc este mai mult decât probabilă.„Demiterea lui Plahotniuc este un
început pentru Republica Moldova. Toți trebuie să fie egali în fața legii și să
răspundă. Eu sunt premier în urma votului a mii de oameni, iar Plahotniuc a ajuns
în funcția de prim-vicepreședinte a Parlamentului având în spate firme
off-shore, bani furați și crime pentru care încă trebuie să răspundă.”, a
declarat Vlad Filat.
Necesara curățenie făcută în politica moldavă de către liberal
democrați le trezește unora friguri și mai vechi amintiri; cu toții uită că această zgomotoasă salubrizare
are loc la câteva zile înainte de vizita în Republica Moldova a miniștrilor de
externe ai Marii Britanii, ai Poloniei și Suediei.
Dincolo de faptul că prezenţa la Chişinău a înalţilor demnitari europeni
spune că acțiunile de apropiere al Republicii Moldova de structurile europene
au crescut în intensitate, este mai degrabă o confirmare indirectă a faptului
că cele trei importante state ale Uniunii Europene sunt garantul radicalelor
procese de curățenie începute. Este posibil ca William Hague, Radosław
Sikorski și Carl Bildt, care vor fi la Chișinău în perioada 18-19 februarie, nu
numai să ofere suportul necesar pentru viitorul european al țării, dar se pare
că cel puțin unul dintre ei, va fi cel care îi vor pune pe lideri AIE față în
față.
Chiar dacă unii se vor supăra, pot afirma că Sikorski va fi cel
care va aduce pacea în alianță. Deoarece "nu există o altă țară în
Europa, care face mai mult decât Polonia pentru libertatea de exprimare și
promovarea democraţiei în Belarus, pentru apropierea Ucrainei de Europa sau
pentru a pune pe picioare Republica Moldova". Afirmația îi aparține
Ministrului de Externe al Poloniei, țara în care preşedintele Băncii Naţionale,
Marek Belka, a afirmat că nu există criză. Țara care a menținut și pentru anul
2013 un nivel ridicat de asistență financiară dedicat Chișinăului. Țara care
cunoaște precis unde sunt cheltuiți acești bani și de aceea știe cel mai bine
who is who !
No comments:
Post a Comment