Se prefigurează trei rezultate concrete ale vizitei președintelui Băsescu în Republica Moldova. În sfârșit România a trecut la fapte.
1.Gazoductul Iași - Ungheni.
2.Linia de înaltă tensiune Fălciu - Gotești.
3.Podul peste Prut Fălciu -Leca.
Primele două puncte se referă la independența energetică a statului moldovean. Cel de al treilea se referă la comuniunea sufletească și frățească dintre cele două state.
În cei 20 de ani de independenţă, Republica Moldova şi România au reuşit
să reabiliteze doar un singur pod. Podul de la Lipcani – Rădăuţi, iar acest lucru s-a făcut cu suportul financiar al Comisiei Europene,
care a oferit 11 milioane de euro.
Împreună cu oficialii de la Palatul Victoria, președintele Băsescu a înțeles că vremea vorbelor a trecut. Cu ajutorul și susținerea popularilor europeni, garanți ai concretei perspective europene a Republicii Moldova, peste râul Prut va mai fi construit un pod. Iar acest lucru contează enorm.
În perioada interbelică pe Prut existau 22 de poduri, la fiecare 31
de kilometri era câte un pod. Semn că atunci eram o țară. Semn că se
putea trece mai ușor peste orgolii și interese.
În prezent, pentru
cei 684 de kilometri de frontieră cu România, Republica Moldova are doar
cinci poduri rutiere Giurgiuleşti - Galaţi, Cahul - Oancea, Leuşeni -
Albiţa, Sculeni - Sculeni şi Lipcani - Rădăuţi Prut care o leagă de România.
Noua majoritate parlamentară este cea care va trebui la rândul ei să își asume afirmațiile făcute de președintele Timofti și în toamnă să susțină politic și financiar aceste trei proiecte comune.
Sa vedem ce-o sa iasa.
ReplyDeleteAtitudinea pe care o are șeful guvernului de la București, Victor Ponta, față de problemele cu care se confruntă Republica Moldova, este în aceași tonalitate cu cea a președintelui statului român. Dincolo de concurența politică existentă între palatul Cotroceni și palatul Victoria, remarc un numitor comun în ceea ce ține de interesele statului român în spațiul Pruto-Nistrean. Acest lucru mă conduce la teza potrivit căreia cele trei proiecte comune româno-moldave, afișate în textul de mai sus au toate șansele pentru a fi îndeplinite. Promisiunile lui Băsescu pot rămâne fără acoperire dacă nu există susținerea premierulu Ponta. Ultima întâlnire Ponta - Leancă a dat garanțiile necesare că proiectele comune vor fi pragmatice și de interes comun. Remarc că în discursul său președintele statului român, a spus pentru prima dată că respectă "opțiunile de neutralitate ale Republicii Moldova" și a sugerat faptul că va recunoaște alegerea pe care o vor face cetățenii moldoveni dacă aceștia (la viitoarele alegeri parlamentare) vor schimba vectorul de dezvoltare al Moldovei.
ReplyDeleteMai este şi podul de la Ungheni, şi TVR Chişinău care au fost discutate şi vor fi realizate!
ReplyDeleteDiscuția amiabilă referitoare la frecvența TVR va fi una care va atinge interesele politico-financiare ale unei formațiuni politice din arcul alianței de guvernământ. Nu cred că această discuție va fi una cu folos ci dimpotrivă va trezii vechi și durute răni. Pentru a nu se turna gaz pe foc, această discuție va trena. Despre construcția podului Fălciu - Leca s-a discutat și la prima ședință a guvernelor celor două state care a avut loc sub auspiciile lui Vlad Filat și Mihai Răzvan Ungureanu, la Iași. Studiul de fezabilitate este mai avansat iar posibilitățile financiare pe care le poate obține România și Republica Moldova din partea UE prin Consiliul European (dominat de popularii europeni la care PLDM dar și PDL-ul românesc sunt afiliați) sunt mai reale pentru un singur pod. Cred că e vorba de podul de la Fălciu - Leca. Susținerea financiară pentru realizarea acestor proiecte comune vine atât din partea statului român dar și prin canalul PPE care domnină în Parlamentul european și în Consiliul European, iar această susținere politico-financiară se datorează afilierii politice a celor două partide, PLDM și PDL.
DeleteO confirmare a numitorului comun existent între cele două palate - Cotroceni și Victoria o dă știrea potrivit căreia în cadrul ședinței de guvern de la București, premierul Ponta nu a ratat ocazia de a-i spune lui Băsescu că e bine să fii președinte și să promiți pe banii altora."Este bine să fii preşedinte şi generos pe banii altora”, a spus Ponta cerând totodată miniștrilor să sprijine toate proiectele convenite cu Republica Moldova, scrie mediafax.ro. „Mă gândeam ce bine e să fii preşedinte, că eşti generos pe banii altora. Facem gazoductul din banii noştri, burse se dau mai multe tot din banii noştri… E aşa bine să fii generos de la alţii… Păcat că Guvernul anterior nu a reuşit să facă nimic: nici să mărească numărul de vize, nici să facă gazoductul cu Moldova. Noi suntem cu treaba şi cu munca – și prim-ministrul Leancă, şi eu”, a spus Ponta la începutul ședinței de Guvern, cerând totodată miniștrilor să sprijine toate proiectele convenite cu Republica Moldova.
ReplyDelete