Cine sunt liberal democrații
moldoveni? Prin Iurie Leancă, ei dețin funcția de șef al Cabinetului de
Miniștrii. Din cei 101 deputați ai Parlamentului moldovean, 32 sunt membrii ai
acestei formațiuni politice. Ei sunt cei care, din cele 35 de raioane ale
Republicii Moldova, dețin controlul a 15 dintre ele. Din cele 898 de primării
existente în statul moldovean, 350 aparțin liberal democraților - așadar, în Basarabia, sunt un
partid puternic. Iar acest lucru a fost demonstrat și prin cel mai mare număr de delegați, înregistrat vreodată la vreun congres al unei formațiuni
politice moldave – 4651!
La congresul VII al Partidului Democrat din Moldova, din data de 16 iunie 2012, au participat 1400 de delegați. La lucrările cel de-al VII-lea congres al Partidului Comuniştilor din R. Moldova, desfășurat pe data de 9 iunie 2012, la Moldexpo, au participat doar 450 de delegați.
La congresul PLDM, au fost
prezenți, importanți membrii ai Partidului Popular European ca, Joseph
Daul, președintele PPE, Elmar Brok,
președintele comisiei de afaceri externe a Parlamentului European, Jacek Wosky, vice-președinte al PPE și fostul președinte al
Georgiei, Mihail Saakașvili.
Ce înseamnă Partidul Popular European? Este formațiunea politică care în Parlamentul European deține 275 din cei 766 de deputați ai acestui for de conducere a Uniunii Europene. Acest lucru a permis ca, PPE prin Jose Manuel Barroso, să dețină conducerea Comisiei Europene, iar prin Herman van Rompuy să dețină președinția Consiliului European. Consiliul European este cel care definește direcțiile și prioritățile generale ale Uniunii Europene. Din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, 13 au șefi de state ori de guvern care fac parte din această formațiune politică europeană. Uniunea Europeană este condusă astăzi de Partidul Popular European.
Afilierea acestei formațiuni politice moldovenești la marea familie a Partidului Popular European, a făcut ca liberal democrații moldoveni, vor unii ori nu, să devină principalul motor al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Succesul Republicii Moldova la summit-ul de la Vilnius s-a datorat și afilierii PLDM la familia popularilor europeni. Toți reprezentanții PPE care au vorbit în fața delegaților la congres au susținut că, drumul spre Europa trebuie continuat.
Preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a
Parlamentului European, Elmar Brok, a vorbit în fața delegaților liberal
democrați. ”Viitorul acestei ţari nu trebuie decis în alte capitale, el trebuie
decis în Moldova. Iar alegerea este cât se poate de uşoară - pace, libertate şi
supremația legii. Sper că Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE,
şi de îndată ce acest document va fi semnat, voi face tot posibilul pentru
accelerarea procesului de ratificare a acestui document”, a spus Brok.
Vicepreşedintele Partidului Popular European, polonezul Jacek Saryosz-Wolski a venit și el cu un mesaj
de susţinere a procesului de integrare europeană al statului moldovean.
”Formaţiunea din care fac parte, va face tot posibilul pentru a se asigura că
Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană cât mai
curând posibil, iar moldovenii să beneficieze rapid de regimul liberalizat de
vize. De îndată ce acest act va fi semnat, noi îl vom pune în aplicare fără a
aştepta ratificarea lui. Iar odată cu implementarea acestui Acord, Moldova va
deveni pe jumătate integrată în UE”, a afirmat vicepreşedintele PPE.
Actualul președinte al PPE,
Joseph Daul, într-o intervenție televizată, a fost cel care a pus punctele pe i.
Domnia sa a arătat că „drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană nu este
un vis, ci o realitate, iar această realitate, care a devenit posibilă lui
Iurie Leancă și Vlad Filat, poate fi atinsă numai după ce liberal democrații vor câștiga alegerile parlamentare din 2014”, a spus cel mai influent
om politic al Uniunii Europene. Afirmația a sunat ca ca un verdict.
Susținerea politică arătată de structurile de conducere ale
UE față de Partidul Liberal Democrat din Moldova este una importantă, dar în același timp riscantă. Simpatia de care se bucură liberal democrații în sânul PPE nu se datorează vreunei formațiuni politice de la București. Lipsa de la congres a unui reprezentant al Partidului Democrat Liberal din România, ori al Partidului Mișcarea Populară, arată maturitatea politică a liberal democraților care preferă să nu se amestece în certurile interne ale popularilor români.
Acest suport îi obligă pe liberal democrați să facă, în viitoarea bătălie electorală, cele mai mari eforturi pentru a câștiga suficiente voturi pentru semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere.Partidul Popular European i-a condamnat pe liberal democrați la o luptă pe viață și pe moarte cu opoziția comuniștilor moldoveni. Aceștia, spre deosebire de alții, trebuie să meargă doar înainte!
Trebuie
să recunoaștem că simpatia de care se bucură liberal democrații
moldoveni nu este datorată nici unui actor politic de la București.
Lipsa de la congres a reprezentanților Partidului Democrat Liberal din
România ori ai Partidului Mișcarea Populară, arată maturitatea politică a
liberal democraților moldoveni care preferă să nu se amestece în
certurile interne ale popularilor români. - See more at:
http://vox.publika.md/politica/ppe-ii-condamna-pe-liberal-democrati-sa-lupte-impotriva-comunistilor-508827.html#sthash.dEFTXDbr.dpuf
Trebuie
să recunoaștem că simpatia de care se bucură liberal democrații
moldoveni nu este datorată nici unui actor politic de la București.
Lipsa de la congres a reprezentanților Partidului Democrat Liberal din
România ori ai Partidului Mișcarea Populară, arată maturitatea politică a
liberal democraților moldoveni care preferă să nu se amestece în
certurile interne ale popularilor români. - See more at:
http://vox.publika.md/politica/ppe-ii-condamna-pe-liberal-democrati-sa-lupte-impotriva-comunistilor-508827.html#sthash.dEFTXDbr.dpuf
Acest suport îi obligă pe liberal democrați să facă, în viitoarea bătălie electorală, cele mai mari eforturi pentru a câștiga suficiente voturi pentru semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere.Partidul Popular European i-a condamnat pe liberal democrați la o luptă pe viață și pe moarte cu opoziția comuniștilor moldoveni. Aceștia, spre deosebire de alții, trebuie să meargă doar înainte!
No comments:
Post a Comment