Monday, December 30, 2013

PREVIZIUNI POLITICE PENTRU 2014



La sfârșit de an obișnuim să tragem linie și să adunăm plusuri, să socotim minusurile și să facem tot felul de clasamente. Eu în schimb voi risca, căci vorba volant, scripta manent, să trag cu ochiul spre viitor pentru ca trecând prin trecut să vă spun două trei vorbe despre viitor.

Evenimentul politic al anului 2013 își are originea în criza politică de la începutul acestuia. Nu mă refer la summitul de la Vilnius, pentru că, fără menținerea la guvernare a forțelor politice democratice și europene, Republica Moldova nu ajungea să parafeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Coabitarea politică a PLDM cu PD, cele două motoare ale actualei coaliții de guvernare, reprezintă principalul eveniment politic al anului 2013. Deși există suficiente diferențe ideologice care fac această conviețuire politică destul de capricioasă, beneficiul rezultat este unul care va face ca în viitor cele două formațiuni politice să păstreze alianța existentă. Dincolo de beneficii, cele două formațiuni au conștientizat existența unui singur inamic comun – PCRM-ul.

Criticat de comuniștii moldoveni, care i-au inițiat trei moțiuni de cenzură, politicianul anului 2013 este Iurie Leancă. Dincolo de criticile inerente care apar în cazul unei guvernări de coaliție, premierul moldovean a reușit să continue eforturile făcute de guvernul Filat pentru a intra, la Vilnius, în grațiile oficialilor europeni. Tactul diplomatic al premierului Leancă a fost observat în marile cancelarii, domnia sa și-a folosit la maximum relațiile personale, iar în final la summitul de la Vilnius, Republica Moldova s-a numărat printre țările care au tras lozul cel mare. Desigur nu negăm că providența a fost de partea Chișinăului dar nu putem trece cu vederea că norocul, uneori, e așa cum și-l face fiecare. În cazul Republicii Moldova este vorba de aflarea PLDM-ului în marea familie a popularilor europeni și de simpatia regretatului Wilfred Martens pentru Chișinău. Aflarea PPE-ului în fruntea organismelor de conducere ale Uniunii Europene va face posibilă acordarea rapidă a regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni și semnarea în timp util a Acordului de Asociere. Cu importanță majoră în ecuația electorală, cele două target-uri pot schimba rezultatul alegerilor parlamentare de anul viitor.

Deși unii l-au văzut politicianul anului care trece, Vlad Filat rămâne a fi strategul politic al anului. Abilitatea politică a domniei sale, anul acesta s-a văzut cu ochiul liber. Filat a reușit să transforme pierderile politice în avantaj, a știut momentul în care să facă pașii lateral pentru a da voie altor actori politici să se manifeste, a fost cel care, împreună cu echipa sa, a făcut cel mai reprezentativ congres din istoria contemporană a Republicii Moldova. La acest congres, invitații de onoare, membrii marcanți ai PPE și-au anunțat disponibilitatea de a acorda Republicii Moldova ajutor în drumul ei european.

Fără îndoială, PCRM-ul este formațiunea politică care s-a evidențiat cel mai mult. Opoziția comunistă a reușit pe parcursul anului să demită guvernul Filat, a reușit să pună la îndoială trăinicia alianței de guvernare, a inițiat un număr mare de moțiuni de cenzură și a reușit să adune în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău suficienți manifestanți pentru a pune pe jar autoritățile. Toate sondajele de opinie, realizate în 2013, au arătat că PCRM-ul se află pe primul loc în preferințele electorale ale moldovenilor. Susținerea internațională de care beneficiază Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Democrat vine însă să echilibreze viitoarea competiție electorală. 

Anul 2014 va fi anul în care cetățenii obișnuiți vor vedea puse în aplicare subtile tactici politice. Este anul în care vom simții cu toții că linia de confruntare dintre est și vest va transforma o competiție electorală autohtonă într-o luptă geopolitică geopolitică de proporții. Vom fi primii care vor simții dacă frontiera UE va rămâne pe Prut, acolo unde este, ori se va plasa pe Nistru. Cert este că 2014 este anul în care PPE va încerca să mute frontiera Uniunii Europene înainte. 

No comments:

Post a Comment