Securea războiului politic a fost îngropată. Votul comun pentru
alegerea procurorului general, vine să confirme faptul că neînțelegerile dintre liberal-democrați și democrații moldoveni,
au fost depășite. După demiterea lui Zubco, disensiunile politice dintre cele
două formațiuni politice se axau în mod special pe controlul politic al
Procuraturii Generale. Punctul a fost pus odată cu numirea noului procuror
general, expertul în drept constituțional, Corneliu Gurin. Candidatura lui a
fost propusă de Marian Lupu și fost votată fără probleme de către legislativ. Pentru numirea lui în funcție au fost de acord
să voteze fracțiunile Partidului Democrat (15 deputați) și Partidul Liberal Democrat
din Moldova (31 deputați), dar și neafiliații Sergiu Sîrbu, Mihai Godea și
grupul condus de Vadim Mișin(3 deputați), în total 51 deputați.
Dincolo de neînțelegerile referitoare la șefia
Procuraturii Generale, liberal democrații și democrații moldoveni au găsit un
numitor comun și asupra altor disensiuni politice. Cu votul deputaților neafiliați,
s-a reușit să se numească un vice director la Centrul Național Anticorupție dar
și să aprobe în prima lectură proiectul de lege ce prevede reformarea
sistemului electoral prin introducerea sistemului mixt de alegere a deputaţilor
în Parlament.
Liderul fracțiunii liberal democrate din Parlament,
Valeriu Streleț, a spus că există toate șansele ca în viitorul apropiat să fie
votat și viitorul cabinet de miniștri. „Faptul că s-au deblocat niște situații,
cu procurorul general, cu vice directorul CNA, s-au pus bazele unor modificări
importante care vizează ciclul electoral - sunt semne că efortul nostru, nu a
fost unul zadarnic. Republica Moldova are toate șansele ca în viitorul apropiat
să aibă o guvernare funcțională, un Guvern cu viziune clară pro-europeană, cu
un program clar de activitate și cu șanse reale de a atinge obiectivele care au
fost propuse pentru toamna acestui an și pentru anii următori”, a precizat
Streleț.
Schimbarea sistemului electoral existent, a fost
numitorul comun găsit de către cele două formațiuni politice. Ideea inițială a democraților,
a fost de introducere a sistemului uninominal de vot. Extremul revenirii la
circumscripțiile uninominale era unul periculos, căci rolul partidului ar fi fost
diminuat, accentele deplasându-se prea mult către liderul local. Alegerile
pentru Adunarea Populară a Gagauz Eri au fost un exemplu edificator care au
convins liderii democrați de nefireasca situație.
Menținerea importanței partidului politic și împărțirea
responsabilităților cu liderii locali, este dată de soluția în care, 51 de
deputaţi din cei 101 vor fi aleşi în baza listelor de partid, iar alţi 50 de
parlamentari - în baza circumscripţiilor nominale. Conștientizarea acestui
numitor comun a făcut posibilă și găsirea unor tangențe pentru votarea
candidaturi lui Gurin în funcția de procuror general.
Remarcăm faptul că deputații liberali rămași fideli lui
Mihai Ghimpu, nu au votat pentru noul procuror general. Au motivat această
decizie politică prin faptul că liderul democraților moldoveni, Marian Lupu, nu
a găsit de cuviință să abordeze și cu ei
acest subiect. Gestul de nesolicitare a suportului politic necesar numirii lui
Gurin în fruntea procuraturii, ne vorbește despre faptul că grupul liberal
Ghimpu, este scos din viitoarele ecuații politice. Accentul pentru susținerea
cabinetului de miniștrii va fi pus pe grupul reformatorilor liberali care s-au întâlnit
deja cu Vlad Filat și care au subliniat că prezența lor în actul guvernării
viitoare este garantul votului lor pentru noul guvern.
Votul liberal democraților pentru plasarea lui Gurin în
fruntea Procuraturii Generale dar și pentru schimbarea sistemului electoral
existent în Republica Moldova, reprezintă prețul pe care aceștia îl plătesc
pentru votul de încredere în noul cabinet de miniștrii. Gestul lor politic,
este unul calculat și nu a trecut de limita așteptărilor politice și bunăvoința
simpatizanților. Măsura îngăduinței politice a liberal democraților s-ar putea
rupe dacă în urma creării unei noi majorități
parlamentare, deputații Partidului Democrat l-ar delega ca vicepreședinte al
legislativului moldav pe Vlad Plahotniuc.
No comments:
Post a Comment