În spațiul dintre Prut și
Nistru, înțelegerea unui eveniment politic este dată și de elementele secundare
ale actului politic. Chiar dacă aceste elemente nu se văd, de cele mai multe
ori, ele primează. Disensiunile liberalilor, puțin cunoscute de către presă,
erau știute de către unii observatori politici. Retragerea din prim planul
televiziunilor a prim vice președintelui acestei formațiuni politice, Ion
Hadârcă, era un amănunt grăitor.
Mihai Ghimpu a declarat la Publika TV că “trădătorii” din Partidul Liberal ar fi fost
prelucraţi de FSB, serviciul secret al Federaţiei Ruse. “Dispun de
informaţia că FSB-ul rusesc, prin intermediul lui Filat, a pătruns în Partidul
Liberal. Se organizează un complot împotriva mea. Sigur că este legat de votul
pentru Vlad Filat. Sunt câţiva oameni vulnerabili în partid… se discută cu
şefii de filiale, încearcă să îi convingă să semneze declaraţii, să părăsească
partidul. Bănuiesc despre cine este vorba…. Este o doamnă. Mă aşteptam ca ea să
voteze, dar nu mă aşteptam să organizeze un complot”, a spus liderul liberal.
Prin afirmația făcută, liderul liberal încearcă să arunce
o umbră de îndoială asupra gestului făcut de numerosul grup care a cerut reformarea
Partidului Liberal. Din acest grup, pe lângă deputații Ana Guțu, Valeriu
Saharneanu, Ion Hadârcă, Anatolie Arhire, Vadim Vacarciuc, Oleg Bodrug și
Vadim Cojocaru, mai fac parte doi miniștrii în exercițiu, al Apărării, Vitalie
Marinuța și al Mediului, Gheorghe Șalaru, dar și vice miniștrii Boris Gherasim
(MTID), Sergiu Ciobanu (MEc), Ștefan Chitoroagă (MAIA), Octavian Bodișteanu
(MTS), Tatiana Potîng (ME). Grupul, a cerut la sfârșitul săptămânii trecute convocarea
Congresului Partidului Liberal și votarea lui Dorin Chirtoacă în funcția de
președinte al formațiunii. În fruntea acestei mișcări reformatoare s-a plasat
prim-vicepreședintele Partidul Liberal, Ion Hadârcă și secretarul general al
acestei formațiuni, Oleg Bodrug, două importante personalități aflate la
conducerea partidului. Personalități care cunosc multe dedesubturi ale apariției
și creșterii Partidului Liberal pe scena politică moldavă.
Frământările demnitarilor liberali, datorate în primul
rând nefirescului comportament politic al lui Ghimpu, nu au ajuns prea mult în
atenția presei. Observatorii fenomenului politic moldav, au remarcat însă că,
în ultima vreme, a avut loc o distanțare a conducerii liberale de mesajele promovate
de către liderul lor. Deși au păstrat tăcerea, ea nu a însemnat acceptare
totală a ideilor domnului Ghimpu. Lipsa
lui Hadârcă de la emisiunile de dezbateri politice, persoană care anterior a
beneficiat de o prezență media masivă, a fost una grăitoare. În ultimele luni,
rolul de vioara întâi a partidului, alături de domnul Ghimpu, a fost preluat de
Corina Fusu și Valeriu Munteanu. Simptomatic e acum faptul că, cei doi fac
parte din grupul deputaților fideli.
Problemele interne ale liberalilor au fost cunoscute de
către intimii lor de la București. Necesitatea unei reforme interne, care avea
drept scop aducerea în fruntea partidului a lui Dorin Chirtoacă, se pare că a
fost analizată și pe malul Dâmboviței. Conform unor surse, Ghimpu trebuia să
devină președintele de onoare al liberalilor.
Desigur că “nimeni din Romania nu se implică în vreun fel în
activitatea internă a partidelor şi viaţa politică din Republica Moldova”,
afirma în cadrul unei emisiuni a Jurnal TV, consilierul prezidențial Iulian
Chifu. Domnia sa a simțit însă nevoia să transmită clasei politice din
Republica Moldova, câteva mesaje care să conducă la rezolvarea situației de
blocaj în care se află în prezent politicienii moldoveni. Chifu a făcut o
pledoarie pentru un comportament matur, raţional şi pragmatic al tuturor
forţelor politice pro-europene din Republica Moldova.
“E necesar în Republica Moldova un Guvern stabil şi puternic, bazat pe o majoritate clară şi consolidată, nu pe improvizaţii cu independenţi şi traseişti. O asemenea construcţie e fragilă, nesigură şi se poate rupe oricând, ba reclamă şi compromisuri care compromit ! Dacă erau poziţionări de făcut, lucruri de negociat, ameninţări credibile de lansat, acestea toate s-au făcut. A persista în poziţii neconstructive e dezastruos pentru Republica Moldova şi mersul său european. Acesta e un comportament inacceptabil”, spunea Iulian Chifu în cadrul emisiunii “Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
“E necesar în Republica Moldova un Guvern stabil şi puternic, bazat pe o majoritate clară şi consolidată, nu pe improvizaţii cu independenţi şi traseişti. O asemenea construcţie e fragilă, nesigură şi se poate rupe oricând, ba reclamă şi compromisuri care compromit ! Dacă erau poziţionări de făcut, lucruri de negociat, ameninţări credibile de lansat, acestea toate s-au făcut. A persista în poziţii neconstructive e dezastruos pentru Republica Moldova şi mersul său european. Acesta e un comportament inacceptabil”, spunea Iulian Chifu în cadrul emisiunii “Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
Cele două mesaje politice transmise de către Chifu în
seara zilei de joi, 11 aprilie, aveau ca subiect principal comportamentul partidelor
din fosta alianță de guvernare. Indirect liberalilor moldoveni li se sugera că vremea negocierilor a trecut, dar și că
inflexibilitatea domnului Ghimpu este inacceptabilă.
Grupul pentru reforma Partidului Liberal a apărut în fața
presei vineri 12 aprilie. Sâmbătă, Consiliul Republican al Partidului Liberal
i-a exclus din partid pe cei care au cerut convocarea congresului extraordinar și
inițierea reformelor. Cinci deputați - Ion Hadârcă, Ana Guțu, Oleg Bodrug,
Vadim Vacarciuc și Anatol Arhire au fost acuzați de trădare și dați afară din
partid. Modul nedemocratic în care a procedat domnul Ghimpu, ne confirmă încrederea
că vom fi martori la apariția unui grup unionist în Parlamentul Republicii
Moldova, grup care va sta la baza apariției unui partid național românesc.
Barbarismul metodei aplicată de domnul Ghimpu, pentru a rezolva situația de
criză ivită în interiorul formațiunii politice pe care o conduce, trezește mirarea
și amintește mai mult a despotism și paranoia politică. Gravitatea acestui gest,
vorbește de lipsa democrației de partid și transformarea Partidul Liberal
într-un SRL politic. Dar și despre o posibilă pierdere a sprijinului politic
venit din partea unor cercuri politice bucureștene.
În materialul “Cine lucreaza
la-disparitia-lui-ghimpu-din-politica ?”, editorialistul Constantin
Tănase nota : „Nu Ghimpu e problema, ci PL-ul. Despre necesitatea
scoaterii de la guvernare, dar și din scena politică moldoveană a „partidului
unionist” al lui Ghimpu și înlocuirea PL-ului cu forțe politice stataliste se
vorbește din 2009”. Observăm acum că domnul Tănase s-a înșelat. Conducerea
partidului a spus pe șleau – Ghimpu e vinovat. Acest adevăr a avut un preț - au
fost dați afară din partid. Semn clar al totalitarismului politic existent în
mintea liderului liberal. Totalitarism care l-a făcut să piardă controlul asupra fracțiunii parlamentare liberale și care a dus la pierderea sustinerii politice a unor influente cercuri de la București. Prin prezența lor în legislativul moldav, cei cinci deputați își vor continua munca asupra promovării viziunilor politice proeuropene, iar sentimentele proromânești
vor continua să se afirme. Semn că românismul nu poate fi monopolizat de un
curent politic. Fie el și liberal.
Excelenta analiza. Felicitari!
ReplyDelete