Sunday, May 5, 2013

ÎNVIEREA, DORIN CHIRTOACĂ ȘI VILELE DIN PIPERA



Cine seamănă vânt, culege furtună. Proverbul descrie în linii mari, cauzele votului comun al liberal democraților și comuniștilor moldoveni pentru aducerea scenei politice moldovenești la normalitatea unui establishment cunoscut. Cele întâmplate vineri, 3 mai, în Parlamentul de la Chișinău țin de recuperarea unor beneficii comune, câștiguri pierdute în urma unor asocieri, de scurtă ori mai lungă durată, cu Partidul Democrat. 

Cu un număr redus de deputați, dar profitând de dorința comuniștilor moldoveni de declanșare a alegerilor anticipate, Marian Lupu, și-a dorit și a decis, să schimbe regulile jocului politic moldav fără însă a-și anunța partenerii de alianță despre aceste intenții. Cu votul comun al PCRM, democrații moldoveni au demis cabinetul de miniștri condus de Vlad Filat. Chiar dacă importanți lideri europeni au vizitat Chișinăul, sfătuindu-l pe Marian Lupu să nu comită un suicid politic, demiterea a avut loc. Foarte mulți comentatori politici au încercat să ghicească care a fost mobilul destituirii cabinetului de miniștri al AIE 2?

După ingrata decizie a Curții Constituționale, am aflat cu toții că de fapt, în timpul negocierilor pentru crearea unui nou cabinet de miniștrii, PLDM a făcut mai multe cedări. Votul pentru introducerea sistemului electoral mixt și numirea unui nou procuror general, au fost doar două puncte care au făcut parte dintr-o necesară capitulare care ar fi trebuit să ofere liberal democraților fotoliul de prim-ministru. Principalul imbold al demisiei cabinetului Filat a fost obținerea de către Partidul Democrat a beneficiilor politice enunțate mai sus. Decizia Curții Constituționale prin care îi interzicea liderului liberal democrat obținerea funcției de prim-ministru a fost una care a făcut posibilă pierderea lor.  

Prezent la un post de televiziune, liderul democraților moldoveni, Marian Lupu, a dat tonul lamentărilor și isteriei politice - Moldova a fost răstignită! “Pe crucea Alianţei intereselor PCRM şi PLDM, Constituţia Moldovei a fost răstignită”, a spus liderul democrat.  Tot aceste cuvinte le-a spus și primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, care a inaugurat în centrul capitalei moldave iluminatul stradal de sărbători. Moldova a fost răstignită, a zis și Mihai Ghimpu, alimentând publica lamentare a democraților moldoveni. Coincidența sintagmelor rostite în public de liderii Partidului Democrat și ai Partidului Liberal, ca și preluarea acestui mesaj de către diferiți comentatori ai fenomenului politic moldovenesc,  ne vorbesc despre existența unui centru de analiză comun. Un răspuns comun al liderilor a două formațiuni politice diferite, presupune existența unui contract de parteneriat între Mihai Ghimpu și Marian Lupu. Parteneriat despre care în cel puțin două apariții publice liderul liberal-democrat, Vlad Filat, a atenționat. 

Zilele trecute, agenția de știri Omega, a publicat o informației potrivit căreia Mihai Ghimpu, Corina Fusu, Anatol Șalaru și Dorin Chirtoacă sunt proprietarii unor vile de elită în cartierul Pipera din București. Vilele, care ar costa aproximativ 300 de mii de euro bucata, fac parte din complexul rezidențial Sunflower. Potrivit documentelor deținute de Omega, aceste reședințe de lux s-ar afla în apropiere de reședința de la București a lui Vlad Plahotniuc.  Să fie oare acesta, prețul pentru tainicul parteneriat dintre liberalii lui Ghimpu și democrații lui Marian Lupu? Nu știm. Poate în acest caz, doar fostul secretar general al Partidului Liberal, Oleg Bodrug, să fie cel mai indicat în a face lumină.

Răstignirea Moldovei, despre care vorbește Marian Lupu & Co, nu a avut loc vineri, 3 mai. Crucificarea cetățenilor moldoveni a avut loc mai înainte, atunci când la adăpostul luptelor ideologice s-au comis acțiuni de  preluare a activelor financiare ale statului moldav. Crucificarea noastră, a tuturor, s-a făcut în văzul celor care s-au aflat în preajma pârghiilor de administrare a statului. Deși au știut toți, despre această crucificare s-a vorbit mai puțin.
Odată cu votul din vinerea celor trei de mai, cetățenii și-au scos cuiele în care au fost bătuți pe crucea oligarhilor, spre o înviere așteptată.  

5 comments:

  1. Nichitus, esti o sluga moscovita proasta.

    ReplyDelete
  2. Nichitus de cand OMEGA a devanit sursa de informare credibila? De cand tu si cu sefu vati pupat in bot cu Comunistii?

    ReplyDelete
  3. http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=acyZtD8u-iI

    ReplyDelete
  4. moldova fara comunisti, moldova fara contrabandisti!!!

    ReplyDelete