Tuesday, May 27, 2014

REZULTATELE EUROPARLAMENTARELOR PE ÎNȚELESUL MOLDOVENILOR



Alegerile pentru Parlamentul European s-au încheiat. În România au învins social democrații în frunte cu premierul Ponta. În Republica Moldova, la cele opt secții electorale deschise de statul român, s-au prezentat la vot 9558 de persoane. Puțini, în comparație cu numărul mare de pașapoarte românești deținute de moldoveni, mulți, dacă luăm în considerare numărul mic de secții de votare deschise între Prut și Nistru.

Peste Prut, toată campania a fost o repetiţie generală la alegerile prezidenţiale din iarna care vine. Politicienii români s-au înjurat, s-au bălăcărit, au sărit cu paraşuta, ori au fost la inundaţii, multă isterie și atât. Nici unul nu a încercat să facă o campanie în care să explice ce şi cum stă treaba cu Parlamentul European. Chiar și așa, echipa condusă de domnul Ponta luat "partea leului" - din cei 32 de eurodeputați, jumătate sunt social democrați. Dreapta românească a obținut un scor dezastru, singura surpriză a acestor alegeri vine de la actorul Mircea Diaconu, care a luat mai mult decât unele partide. În afară de social democrați, care și-au propus să ia peste 40% și au reușit, toate celelalte partide românești au ratat momentul din 25 mai. Liberalii au vrut să obțină 20% - au ratat, președintele acestei formațiuni politice și-a anunțat demisia. Democrat liberalii români au vrut 25%, nici ei nu au reușit. Președintele Băsescu le-a cerut celor de la Mișcarea Populară să aducă un rezultat cu două cifre, ei au adus un scor de o singură cifră. Partidul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, n-a făcut nici o brânză.


În Moldova, cetățenii români au stat ore în șir la coadă pentru a vota, chiar și așa, la finalul zilei, cîteva sute de persoane nu au reușit să voteze. Ziarul National notează că, între Prut și Nistru, partidul condus de Eugen Tomac a obtinut cele mai multe voturi. Numărul mic de secții de votare i-a nemulțumit pe basarabeni. Pentru alegerile în Parlamentul European din 25 mai, s-a solicitat Guvernului României să suplimenteze numărul de secții de votare din Republica Moldova. Pentru că, anterior, voturile moldovenilor l-au salvat pe domnul Băsescu, acest lucru nu s-a făcut. Prezența numeroasă la vot îi obligă acum pe responsabilii de la București să deschidă, pe viitor, un număr mai mare de secții de votare.  

Dacă la Chișinău putem vorbi de patriotism românesc, la nivelul capitalelor europene rezultatul scrutinului stă sub semnul euroscepticismului și al radicalilor. În Franța, un partid de extremă dreapta a obținut un sfert din voturile alegătorilor, în Marea Britanie euroscepticii au luat peste un sfert din sufragii. Partidul Popular European continuă însă să domine Parlamentul European. Numărul mare de voturi pe care îl deține Partidul Popular European în Parlamentul de la Bruxelles este îmbucurător pentru autoritățile de la Chișinău. Datorită apartenenței liberal democraților la această mare familie politică europeană, Moldova a înregistrat în ultimii patru ani succese în procesul ei de modernizare și în realizarea obiectivului de integrare europeană. Liderul PLDM, Vlad Filat l-a felicitat pe Joseph Daul, președintele popularilor europeni și a spus că, Partidul Popular European este și rămane a fi prietenul Moldovei cel mai devotat. Victoria Partidului Popular European ne dă certitudinea că parcursul european al Republicii Moldova va deveni unul ireversibil”. O dovadă clară a ajutorului dat de popularii europeni este apropiata semnare a Acordului de Asociere și de Liber Schimb dintre Republica Moldova și UE.

Una peste alta, dacă tragem linie, de pe urma rezultatelor obținute la alegerile pentru Parlamentul European, Chișinăul oficial are de ce să se bucure. Popularii europeni rămân la cârma Europei, prietenul domnului Leancă, premierul român Victor Ponta are susținerea cetățenilor români, deci proiectele propuse de el pentru Moldova vor fi aprobate, iar domnul Băsescu are asigurat sprijinul moldovenilor pentru proiectele sale de viitor.    

Mai mult, ne mândrim pentru faptul că, spre deosebire de francezi și englezi, unde s-au înregistrat scoruri mari pentru partidele eurosceptice,  România este o țară în care nu există mişcări anti-europene. La aproape 30% de voturi pentru extremiștii englezi, cred că putem să le punem și noi lor, viză.  Știu că ar fi o prostie, dar chiar nu îmi plac deloc exagerările. Nici de dreapta și nici de stânga.


No comments:

Post a Comment