Wednesday, September 18, 2013

VORONIN ȘI RUBICONUL POLITIC MOLDOVENESC




Fracțiunea parlamentară a comuniștilor a decis să inițieze, în regim de urgenţă, toate procedurile legale privind demiterea Guvernului Leancă.  Un comunicat de presă al acestei fracțiuni parlamentare, ne informează că nici un punct din Hotărîrea Parlamentului din 21 iunie 2013, cu privire la raportul Comisiei de anchetă față de situația de la Banca de Economii, nu a fost îndeplinit. Potrivit documentului emis, pe lângă inițierea procedurilor legate de demiterea Guvernului Leancă se cere și naționalizarea Băncii de Economii. 

Amenințării comuniștilor moldoveni îi urmează înfricoșarea făcută de liberali. Aceștia, prin vocea liderul lor, Mihai Ghimpu, au atenționat că Banca de Economii a Moldovei şi Aeroportul Internaţional Chişinău trebuie întoarse în proprietatea statului, în caz contrar vor fi organizate ample acţiuni de protest. Liderul liberalilor afirmă că, pentru situaţia în care s-a pomenit banca și aeroportul, vina o poartă fostul premier Vlad Filat. Liberalul spune că problema trebuie soluţionată la următoarea şedinţă a Guvernului ori la prima şedinţă a Parlamentului. „În caz contrar noi vom lua decizia de a ne pregăti pentru proteste. Partidul Liberal va chema lumea în stradă, în primul rând deponenții BEM, ca să-și apere proprietatea”, a declarat preşedintele Partidului Liberal.

Intenția comuniștilor și a liberalilor moldoveni, de a face rău actualului arc guvernamental, este cunoscută. Remarcată cu ocazia ultimei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău, apropierea celor două formațiuni politice a fost considerată de către comentatorii politici moldoveni ca o alianță de moment pentru împărțirea bunurilor publice municipale. Alții au mers mai departe și au afirmat că, dacă găsește suportul politic parlamentar, această odioasă coaliție are șansa de a demite Guvernul Leancă. 

Chiar dacă fracțiunea parlamentară a comuniștilor, grupul parlamentar condus de Igor Dodon și votul deputatului neafiliat Mihai Godea, nu ating împreună un număr suficient de voturi pentru demisia Guvernului, există suficiente motive de îngrijorare. Trecerea Rubiconului politic moldovenesc, este mai ușoară ca oricând. Spusă la exasperare, o declarație politică mai înfierbântată, ar putea fi considerată de aliații din arcul guvernamental ca o tăcută amenințare. Interpretată greșit, o banală declarație de presă ar putea schimba comportamentul politic din interiorul arcului de guvernare și ar face posibilă acumularea unui număr suficient de voturi pentru demisia guvernului. 

Conjugarea amenințărilor la adresa Guvernului Leancă are o legătură directă cu parafarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Eventuala demitere a guvernului Leancă, ar da peste cap planurile europenilor și ar arunca Moldova în lupte politice intestinale care ar finaliza cu alegeri parlamentare anticipate. Exact ceea ce își doresc comuniștii moldoveni. 

Provocările jurnalistice la adresa alianței de la Chișinău, au drept scop enervarea peste măsură a liderilor ei politici. Împroșcând cotidian cu un agasant noroi, picătură cu picătură, cineva alimentează trecerea Rubiconului politic moldovenesc. Exasperarea este tehnica pe care rușii o folosesc în războiul lor cu oponenții. Cineva, meșter la a încrucișa cuvinte, pare că are o singură misiune, de a tulbura firava pace politică moldovenească. Nu m-aș mira. E știut, pericolul rus sare de acolo de unde nu te aștepți! 


1 comment:

  1. Cât au sà dureze amenintàrile rusesti, comuniste..., ceilalti sunt obligati de a fi uniti! Altfel pasii nu se fac! Doar UNITI vom izbuti împotriva dusmanilor de moarte Neamului nostru! Amin!

    ReplyDelete